Despre
- M. Of. nr. 33 din 15.01.2015
- Decizia Curții Constituționale nr. 712/2014
- Neconstituţionalitate: art. 211-217 din Noul Cod de procedură penală
Curtea enumeră o serie de decizii referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune:
– Decizia nr. 36/2004, publicată în M. Of. nr. 130 din 13.02.2004;
– Decizia nr. 521/2009, publicată în M. Of. nr. 357 din 27.05.2009;
– Decizia nr. 30/2011, publicată în M. Of. nr. 115 din 15.02.2011;
– Decizia nr. 755/2011, publicată în M. Of. nr. 662 din 16.09.2011.
Curtea reține faptul că, în ceea ce privește criticile formulate în acestea decizii, acestea au vizat întotdeauna doar condițiile în care se puteau dispune aceste măsuri (existența condițiilor legale ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana arestată preventiv să poată cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, existența limitei de 18 ani a pedepsei închisorii, în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, pentru care s-a dispus arestarea, diferența existentă între infracțiunile săvârșite cu intenție și cele săvârșite din culpă, din perspectiva posibilității de acordare a liberării provizorii sub control judiciar și a liberării provizorii sub cauțiune), și nu termenele pentru care ele puteau fi dispuse.
Curtea constată că autorul excepției critică doar dispozițiile art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală, ce reglementează instituția controlului judiciar, însă acestea, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 216 și 217 din Noul Cod de procedură penală, referitoare la controlul judiciar pe cauțiune, întrucât cele două măsuri formează împreună subcategoria măsurilor preventive neprivative de libertate, urmând aceleași reguli și același regim juridic. Nici pentru controlul judiciar pe cauțiune, din Noul Cod de procedură penală, respectiv art. 216 și 217 și art. 241, nu prevăd un termen și o durata maximă pentru care această măsură poate fi dispusă. Pentru acest motiv, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional, în caz de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală, urmează a se pronunța și asupra constituționalității dispozițiilor art. 216 și 217 din Noul Cod de procedură penală, constatând că acestora din urmă le sunt aplicabile mutatis mutandis argumentele de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală. În consecință, art. 216 și art. 217 din Noul Cod de procedură penală sunt neconstituționale, încălcând art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 și art. 45 raportate la art. 53 din Legea fundamentală.
Efectele deciziilor Curții Constituționale
În privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de dreptˮ.
În cauză, Curtea reține că remedierea deficienței de reglementare constatate prin prezenta decizie până la data publicării ei în Monitorul Oficial determină înlăturarea viciului de neconstituționalitate și menținerea în fondul activ al legislației a dispozițiilor art. 211-217 din Noul Cod de procedură penală, împreună cu corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta decizie.
