Normele metodologice de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari din 09.11.2017 (OMAI nr. 139/2017)

24 nov. 2017
Vizualizari: 7095
Art. 34 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 34 stabilește că pe durata instruirii prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 270/2015, programul efectiv de lucru al rezerviștilor voluntari se stabilește numai în zilele lucrătoare, în limita a 8 ore zilnic.

Art. 35 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

În art. 35 se prevede că pe timpul participării la instruire sau la misiuni, între rezerviștii voluntari și personalul militar în activitate, respectiv personalul civil se stabilesc tipurile de relații prevăzute de reglementările în vigoare pentru militari/personalul civil din Ministerul Afacerilor Interne.

Art. 36 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 36 dispune faptul că examenul medical periodic al rezerviștilor voluntari se realizează în baza fișei de examinare medicală-tip, potrivit metodologiei stabilite prin dispoziție a directorului Direcției medicale.

Astfel, examenele medicale prin care se asigură supravegherea stării de sănătate a rezerviștilor voluntari se planifică în perioadele premergătoare concentrărilor pentru participare la instruire, prin grija unităților militare cu care aceștia au încheiate contracte.

În situația în care la examenul medical periodic se identifică afecțiuni medicale încadrabile ca „apt limitat” sau „inapt pentru serviciul militar”, conform baremului medical prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rezervistul voluntar este prezentat comisiilor de expertiză medico-militară, conform procedurii pentru cadrele militare în activitate.

În situația clasării „inapt pentru serviciul militar” rezervistul voluntar nu este încadrat în grad de invaliditate, capacitatea de muncă urmând a fi apreciată de medicul expert din sistemul public de pensii.

Art. 37 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 37 stabilește faptul că accesul rezerviștilor voluntari la informații clasificate se face pe baza autorizației de acces la informații clasificate, potrivit legii.

Accesul rezerviștilor voluntari în obiectivele militare, în zonele de securitate și zonele administrative se realizează conform reglementărilor în vigoare referitoare la aplicarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în Ministerul Afacerilor Interne.

Secțiunea a 3-a („Drepturi și obligații pe durata îndeplinirii serviciului militar”)

Art. 38 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

În art. 38 se prevede faptul că rezerviștii voluntari beneficiază de drepturile de echipament stabilite prin actele normative privind echiparea și asigurarea cu materiale de resortul echipamentului, în vigoare, aplicabile personalului militar în activitate.

Rezerviștii voluntari poartă uniforma militară numai pe timpul participării la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, potrivit legii.

Articolele de echipament pentru rezerviștii voluntari se asigură pe durata contractului și se păstrează la unitatea militară în care sunt încadrați, în perioadele când nu participă la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, în încăperi special destinate.

Art. 39 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 39 stabilește faptul că pe timpul desfășurării instruirii inițiale, a concentrărilor pentru participare la instruire/misiuni sau la alte forme de instruire, rezerviștii voluntari beneficiază de aceleași condiții de cazare prevăzute în actele normative aplicabile personalului militar în activitate specifice în vigoare pentru personalul militar în activitate.

Pe timpul cât sunt concentrați pentru instruire, rezerviștii voluntari pot să nu fie încazarmați, numai în situația în care au domiciliul în localitatea în care se află unitatea militară unde sunt încadrați sau în localități situate la distanțe mai mici de 50 km.

Art. 40 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 40 dispune faptul că rezerviștii voluntari, pe timpul participării la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, beneficiază de normele de hrană, sub formă de hrană preparată sau de valoarea financiară neimpozabilă a acestora, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate.

Art. 41 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Potrivit art. 41, rezerviștii voluntari au obligația de a-și menține nivelul de pregătire fizică pe timpul cât nu participă la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni.

Anual, pe timpul instruirii prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 270/2015, se execută evaluarea nivelului de pregătire fizică a rezerviștilor voluntari.

Evaluarea anuală a nivelului de pregătire fizică a rezerviștilor voluntari se realizează conform reglementărilor în vigoare referitoare la activitățile de pregătire fizică și sport în Ministerul Afacerilor Interne.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Secțiunea a 4-a („Acordarea gradelor, înaintarea în gradul următor și promovarea în funcție a rezerviștilor voluntari”)

Art. 42 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 42 prevede faptul că rezerviștilor voluntari proveniți din categoria prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 270/2015 li se acordă primul grad militar corespunzător categoriei de rezerviști voluntari din care fac parte, la semnarea contractului, prin act administrativ emis potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane.

Art. 43 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 43 stabilește faptul că rezerviștii voluntari pot fi înaintați în gradul următor, de regulă, la finalizarea perioadei de concentrare pentru îndeplinirea unei misiuni sau la încheierea unui nou contract, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane.

Pe timpul derulării contractului, rezerviștii voluntari pot fi înaintați în gradul următor cu respectarea stagiilor minime în grad prevăzute de lege pentru personalul militar în rezervă și numai dacă permite gradul funcției pe care este încadrat.

Pentru a fi înaintați în gradul următor, rezerviștii voluntari trebuie să îndeplinească aceleași condiții de studii/cursuri aplicabile personalului militar în activitate.

Art. 44 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 44 prevede că promovarea în funcție a rezerviștilor voluntari se poate realiza după finalizarea cel puțin a primului contract.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), promovarea în funcție a rezerviștilor voluntari se poate realiza și înainte de finalizarea primului contract dacă, în cazul desființării funcției în care sunt încadrați sau la încadrarea acesteia cu personal militar în activitate, există posibilitatea încadrării pe o funcție superioară și aceștia îndeplinesc condițiile legale.

Promovarea în funcție a rezerviștilor voluntari, în situațiile prevăzute la alin. (1), se realizează prin încheierea unui nou contract, iar pentru situațiile prevăzute la alin. (2), prin încheierea unui act adițional la contract.

Secțiunea a 5-a („Încetarea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar”)

Art. 45 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Conform art. 45, contractul rezerviștilor voluntari încetează în condițiile Legii nr. 270/2015, prin act administrativ emis potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane.

Secțiunea a 6-a („Evidența rezerviștilor voluntari”)

Art. 46 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 46 dispune faptul că sistemul de evidență a rezerviștilor voluntari este alcătuit din evidența nominală și evidența statistică. În organizarea și exploatarea sistemului de evidență se utilizează mijloace informatizate de culegere, stocare, prelucrare și circulație a informațiilor, potrivit reglementărilor în vigoare.

Evidența nominală se constituie la nivelul tuturor unităților în care sunt încadrați rezerviști voluntari, prin grija structurilor de resurse umane. Documentele de evidență nominală a acestora se întocmesc, se actualizează și se utilizează potrivit reglementărilor în vigoare în condițiile aplicabile cadrelor militare în activitate.

Evidența statistică se constituie la nivelul fiecărei unități militare în care sunt încadrați rezerviști voluntari, precum și la nivel ierarhic, la fiecare eșalon superior care organizează evidența nominală, până la Direcția Generală Management Resurse Umane din Ministerul Afacerilor Interne. Documentele de evidență statistică a rezerviștilor voluntari se întocmesc, se actualizează și se utilizează în aceleași condiții ca și cele stabilite pentru cadrele militare în activitate.

Accesul la bazele de date și aplicațiile specifice sistemului informatic referitor la rezerviștii voluntari și modul de gestionare a profilurilor de utilizatori se stabilesc de către Direcția Generală Management Resurse Umane din Ministerul Afacerilor Interne.

Art. 47 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

Art. 47 stabilește faptul că sistemul de evidență și baza de date referitoare la rezerviștii voluntari, pe categorii de funcții, grade militare, arme, specialități, structuri și posturi, se constituie, se organizează și se utilizează de către compartimentele cu atribuții de mobilizare, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile cadrelor militare în rezervă, pe baza datelor furnizate de structurile de resurse umane.

Scoaterea din evidențele militare se face din oficiu, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile cadrelor militare în rezervă, respectiv soldaților și gradaților profesioniști.

Scoaterea din evidențele militare a rezerviștilor voluntari se comunică:

a) acestora, în scris, printr-o scrisoare recomandată, prin grija structurii de resurse umane;
b) centrului militar județean/de sector al municipiului București în a cărui rază de competență își are domiciliul rezervistul, prin grija structurii cu atribuții de mobilizare.

Rezerviștii voluntari sunt obligați să se prezinte la unitatea militară la care sunt încadrați, la solicitare, în vederea actualizării datelor de evidență.

Art. 48 din Normele metodologice de aplicare în MAI a prevederilor Statutului rezerviștilor voluntari

În art. 48 se prevede faptul că documentul care atestă calitatea de rezervist voluntar este legitimația de serviciu.

Rezerviștii voluntari predau livretul militar și ordinul de chemare la structura cu care au încheiat contract și primesc legitimație de serviciu, eliberată potrivit reglementărilor în vigoare pentru personalul militar.

În perioadele în care nu participă la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, legitimațiile de serviciu se păstrează la structura de resurse umane la care aceștia sunt în evidență.

Secțiunea a 7-a („Decontarea cheltuielilor de deplasare”)

Art. 49 dispune faptul că rezerviștii voluntari care au domiciliul/reședința în afara localității în care se află unitatea militară în care sunt încadrați sau în care se instruiesc beneficiază de decontarea cheltuielilor de deplasare la chemarea la exerciții de mobilizare, la concentrare, la mobilizare sau în alte situații prevăzute de lege.

De decontarea cheltuielilor de deplasare beneficiază și cetățenii prevăzuți la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 270/2015, la prezentarea pentru participarea la cursul de instruire inițială, dacă au domiciliul/reședința în afara localității în care se află unitatea militară în care se desfășoară acesta.

La încheierea activităților pentru care au fost chemați, celor care se încadrează în prevederile alin. (1) și/sau (2) li se asigură sume în numerar pentru deplasarea în localitățile de domiciliu/reședință.

Normele metodologice de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari din 09.11.2017 (OMAI nr. 139/2017) was last modified: noiembrie 24th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.