Nerespectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a legalităţii procesului penal, în prima etapă a fazei de cameră preliminară, prin nepronunţarea judecătorului. Admiterea recursului declarat

• Constituţia României: art. 1 alin. (5)
• Constituţia României: art. 15 alin. (1)
• Constituţia României: art. 20 alin. (1) şi (2)
• Constituţia României: art. 21 alin. (3)
• Constituţia României: art. 23 alin. (12)
• Constituţia României: art. 24 alin. (1)
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (5)
• NCPP: art. 345
• NCPP: art. 346
• NCPP: art. 347 alin. (3)
• NCPP: art. 425^1
• NCPP: art. 54

Prin încheierea penală din data de 03.11.2022 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul inculpat A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut că excepția a fost ridicată de contestatorul inculpat în fața judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare și nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 712 din 15 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul declarat de recurentul inculpat A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

– excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

– excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

– excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. și textul criticat nu a fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, se constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă inexistența unui remediu procesual în ipoteza în care, în procedura camerei preliminare, partea nu poate beneficia de trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când invocă critici de nelegalitate a hotărârii judecătorești.

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situații juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Opinia Înaltei Curți cu privire la excepția ridicată este în sensul respingerii acesteia de către Curtea Constituțională.

În esență, se invocă că dispozițiile cuprinse în art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen., referitor la soluțiile ce pot fi pronunțate în procedura de cameră preliminară în contestație sunt neconstituționale în măsura în care nu prevăd soluția trimiterii spre rejudecare pentru nepronunțarea judecătorului de cameră preliminară asupra cererilor și excepțiilor invocate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen. dispune că în contestație sunt aplicabile soluțiile pe care le putea pronunța și judecătorul de cameră preliminară, fiindcă teza finală dispune că dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător.

În primul rând, se observă că soluțiile ce pot fi pronunțate în contestație pe cameră preliminară nu sunt limitate de către legiuitor.

Astfel, art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. prevede că în soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, dar exceptează cazurile de nulitate absolută.

Ca atare, pentru caz de nulitate absolută, în contestație pe cameră preliminară se poate adopta inclusiv soluția trimiterii spre rejudecare, dacă, de exemplu, se invocă un caz de nulitate absolută referitor la încheierea atacată.

Așadar, textul criticat nu interzice trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea considera că implică încălcarea drepturilor constituționale invocate.

În al doilea rând, este dificil de admis că omisiunea legiuitorului de a prevedea în lege soluția trimiterii spre rejudecare pentru ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu nu s-a pronunțat ori nu a analizat toate excepțiile sau cererile invocate ar încălca încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Aceasta deoarece Curtea Constituțională a considerat deja că în procedura de cameră preliminară dreptul la dublu grad de jurisdicție nu este garantat de Constituție, pentru a deveni necesară astfel în cauza de față sancționarea neconstituționalității, ce ar deriva din nerespectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a legalității procesului penal în prima etapă a fazei de cameră preliminară prin nepronunțarea judecătorului.

Astfel, în Decizia CCR nr. 135/2020 s-a statuat că în privința dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut în mod constant că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Garantarea existenței unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei „acuzații penale” formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicție (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017). Or, „conform art. 54 din C. proc. pen., competența judecătorului de cameră preliminară privește verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționarea altor situații. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din același cod, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului”. (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, parag. 23) Ca urmare, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală nu este incident în cauză, cu referire la contestația reglementată de art. 347 din C. proc. pen.

Referitor la considerentul ce a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare, respectiv că soluția trimiterii spre rejudecare, de fapt, este prevăzută de art. 425^1 din C. proc. pen. Înalta Curte, ca de altfel și Curtea Constituțională (v. pct. 13 din Decizia CCR nr. 18/2017 ori pct. 36 din Decizia CCR nr. 812/2021) constată că acest text conține dispozițiile generale referitoare la calea ordinară de atac a contestației, aplicabile numai atunci când legea nu prevede altfel.

Însă, legiuitorul a reglementat prin norme speciale, cuprinse în art. 347 din C. proc. pen., calea de atac a contestației împotriva încheierilor pronunțate în temeiul art. 346 din C. proc. pen. de o instanță specială.

Deci, prin sine însăși, existența reglementării din art. 425^1 din C. proc. pen. nu este suficientă să conducă la inadmisibilitatea cererii, cum s-a motivat în încheierea atacată, de aceea este fondat recursul declarat împotriva acesteia.

Prin urmare, cererea de sesizare a Curții Constituționale în mod greșit a fost considerată ca inadmisibilă pentru acest motiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.