Motiv de contestaţie în anulare specială întemeiat pe necercetarea unui motiv de recurs. Respingerea contestației

• Legea nr. 11/1944: art. 31 alin. (1)
• NCPC: art. 304 pct. 9
• VCPC: art. 318 alin. (1)

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorii au susținut, în esență, că primul motiv de contestație se referă la faptul că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs nr. 2.3 privind încălcarea art. 292 și a art. 295 C. proc. civ., regăsit în cuprinsul Secțiunii IV – C din Recurs, constând în încălcarea limitelor devoluțiunii în apel.

Motivul de recurs a fost reiterat în cuprinsul Secțiunii III-C-C.3 din concluziile scrise și în cuprinsul secțiunii III-C din suplimentul la concluziile scrise depuse de contestatori în cadrul soluționării recursului.

Au arătat, în acest sens, că în cauză cererea de constatare a nulității absolute a donației a fost formulată prin raportare la o serie de cauze de nulitate absolută. Cauza a parcurs 4 cicluri procesuale, în cadrul cărora au fost analizate și tranșate parte dintre motivele de nulitate absolută invocate.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București a analizat și admis un „motiv de apel” al Muzeului Național de Artă al României (în continuare MNAR) care nu a fost invocat prin apelul MNAR formulat în termenul legal, ci indicat, pentru prima dată, la dezbaterile pe fondul apelului, în cadrul celui de-al patrulea ciclu procesual.

Ca urmare a dispozițiilor deciziei de casare cu trimitere nr. 1531/15.07.2020 pronunțate de ÎCCJ în dosarul nr. x/2012, instanța de apel a reluat analiza cauzei sub toate aspectele, însă acesta trebuia realizată numai în limitele învestirii legale, prin acte de procedură depuse de părți cu respectarea termenelor legale, iar nu cu depășirea acestora.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2124 din 3 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând criticile recurenților subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Astfel, corect a avut în vedere instanța de apel, în privința cerinței legale în discuție, natura juridică și caracterul de aviz prealabil de a cărui existență depindea încheierea valabilă a donației, așa cum rezultă din interpretarea corelată a prevederilor Legii nr. 11 din 14 ianuarie 1944 pentru controlul persoanelor juridice fără scop lucrativ și al administrațiunii bunurilor donate sau testate Statului ori altor instituțiuni de drept public, precum și instituțiunilor de utilitate publică, ale Legii pentru organizarea corpului de avocați publici din 9 noiembrie 1938 și ale Decretului Marii Adunări Naționale nr. 173 din 27 aprilie 1949 pentru reglementarea funcționării serviciilor juridice ale ministerelor, sfaturilor populare și instituțiilor de stat, concluzionând mai apoi în sensul că toate aceste dispoziții legale au fost respectate, întrucât acceptarea donației s-a realizat în urma avizului serviciului juridic organizat pe lângă fostul Sfat Popular al Capitalei, din data de 28.05.1951, concretizat în viza aplicată pe decizia nr. 882 din 31.05.1951, prin care Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei a acceptat în principiu donația soților Slătineanu și a stabilit la art. 3 ca Oficiul Juridic să autentifice actul de donație, dând declarație de acceptare a donației în condițiile acestei decizii.

Înalta Curte reține, în acest sens, că avizul conform, obligatoriu, al Serviciului juridic organizat pe lângă fostul Sfat Popular al Capitalei R.P.R., impus de dispozițiile art. 82 pct. 5 din Legea pentru organizarea Corpului de avocați publici, este obiectivat, neîndoielnic, în mențiunea „VIZAT – Șeful Oficiului juridic – semnătură olografă ilizibilă – 28-5-951” din cuprinsul ștampilei aplicate în partea din stânga-sus a deciziei nr. 882 din 31.05.1951.

Astfel cum rezultă cu forța evidenței din însăși lecturarea textului, sumar, al acestei mențiuni, avizul emană de la organul impus de lege, are un conținut inechivoc în privința manifestării de voință pozitivă din partea emitentului și, nu în ultimul rând, este prealabil încheierii contractului de donație, înțeles ca negotium, câtă vreme datează dinaintea emiterii deciziei nr. 882 din 31.05.1951 de acceptare în principiu a donației și, a fortiori, dinaintea încheierii contractului de donație, în august 1951.

Adaugă la lege și, prin consecință, sunt văduvite de suport juridic, criticile reclamanților-recurenți axate pe ideea că avizul trebuie materializat într-un „înscris de sine stătător, datat, numerotat, semnat și înregistrat în arhiva organului emitent, care cuprinde, în mod obligatoriu, o analiză și o concluzie cu privire la operațiunea avizată”.

Aceasta întrucât, din chiar teza probatorie propusă de recurenți pentru înscrisurile noi administrate în recurs, rezultă că aserțiunea acestora nu se fundamentează pe o normă juridică, ci doar pe o „practică administrativă” la nivelul fostului Sfat Popular al Capitalei, contemporană perioadei în care s-a emis avizul litigios.

Distinct, însă, de lipsa temeiului juridic al susținerii analizate, se cuvine a fi observat aspectul că avizele depuse la dosar, drept elemente de comparație, sunt emise fie de Secțiunea Urbanistică, fie de Direcția de Arhitectură și Sistematizare din cadrul Sfatului Popular al Capitalei, așadar în domenii tehnice de specialitate în care complexitatea și specificitatea procesului de avizare pot fi de natură a recomanda forma documentului separat, în care se materializează operațiunea de avizare.

Nici diferenței semantice „aviz” – „vizat” nu-i poate fi atribuită semnificația juridică afirmată prin memoriul de recurs, întrucât, pe de o parte, legea nu impune vreo formulare în termeni sacramentali a conținutului avizului conform, iar, pe de altă parte, modalitatea sumară de redactare a opiniei manifestate de organul emitent nu golește de substanță avizul emis și, astfel, nu-l lipsește de valoarea juridică cerută imperativ de lege.

Contrar susținerilor recurenților, plasarea în timp a momentului avizării (28.05.1951), anterior emiterii deciziei nr. 882/31.05.1951, decurge în chip logic și absolut firesc din derularea procesului de avizare a actului juridic, fiind de subliniat caracterul eminamente „prealabil” al avizului conform.

Concluziv, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., circumscris motivului de nulitate absolută a donației pentru lipsa avizului serviciului juridic.

Restul criticilor expuse la pct. VI lit. B), C) și D) vizează motive de nulitate rămase greșit nesoluționate în opinia recurenților, iar rațiunile expuse la examinarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. se opun posibilității cercetării lor în prezenta cale de atac a recursului.

Cele de mai sus evidențiază cu claritate că în ce privește criticile expuse la pct. VI lit. B), C) și D) din cererea de recurs (în prezenta contestație în anulare interesând cele de la pct. VI lit. B) și C), neanalizarea pe fondul lor a acestora nu reprezintă o omisiune pe care instanța de recurs să o fi săvârșit din greșeală, ci o opțiune juridică deliberată, considerându-se că cercetarea acestora pe fondul lor nu mai apare ca necesară prin raportare la celelalte dezlegări făcute, în precedent, prin considerentele deciziei: „…. iar rațiunile expuse la examinarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. se opun posibilității cercetării lor în prezenta cale de atac”.

Ținând seama de această statuare a instanței de recurs și, totodată, având în vedere cele deja arătate în cuprinsul deciziei de față în sensul că motivul de contestație în anulare specială întemeiat pe necercetarea unui motiv de recurs nu poate atrage admiterea contestației atunci când necercetarea respectivului motiv constituie o opțiune deliberată a instanței de recurs, justificată de specificul soluției pronunțate cu privire la întregul recurs ori, după caz, cu privire la dezlegarea dată altor motive de recurs, iar nu o simplă omisiune neintenționată, adică săvârșită din greșeală, rezultă că, în chip evident, și acest motiv al contestației în anulare este neîntemeiat.

c) În legătură cu motivul de contestație în anulare potrivit căruia dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale.

Cu privire la acest motiv al contestației în anulare, contestatorii au arătat următoarele:

„În concret, instanța de recurs nu a dat efect recunoașterilor MNAR în sensul că la dosarul cauzei nu se află avizul acceptării donației de către serviciul juridic al donatarului, impus de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 11/1944 și că niciunul dintre pârâți nu a făcut dovada existenței sale.

Instanța de recurs, dintr-o eroare materială, nu a observat recunoașterea MNAR în sensul că, la dosarul cauzei nu se regăsește avizul serviciului juridic – condiție de valabilitate a Donației cu privire la care reclamanții au arătat că nu este îndeplinită, ci a reținut în mod contrar că avizul ar fi fost reprezentat de o ștampilă;

Această greșeală materială, constând în omisiunea unor date importante care se regăseau la dosarul cauzei, a condus la greșita dezlegare a Motivelor de recurs nr. 3.2. și 4.1. prin care reclamanții au arătat că Donația nu a fost avizată de serviciul juridic.

Prin motivele de recurs, reclamanții au arătat că „viza” aplicată pe Decizia nr. 882/31.05.1951 nu poate fi calificată drept avizul serviciului juridic al donatorului (impus prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 11/1944), astfel că acceptarea Donației nu a fost avizată, Donația fiind nulă absolut ca urmare a nerespectării condiției instituite de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 11/1944.

Prin concluziile scrise depuse de MNAR, MNAR a recunoscut că la dosarul cauzei nu există avizul serviciului juridic, impus de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1944 și art. 82 pct. 5 din Legea pentru organizarea corpului de avocați publici – pag. 7 și 8 din Concluziile scrise depuse de MNAR.

Instanța de recurs, dintr-o eroare materială, nu a observat recunoașterea MNAR în sensul că, la dosarul cauzei nu se regăsește avizul serviciului juridic, ci a reținut în mod contrar că avizul ar fi fost reprezentat de o ștampilă”.

Față de aceste particularități ale erorii cu privire la care contestatorii susțin că ar fi fost săvârșită de către instanța de recurs, prezenta instanță înțelege a arăta că afirmata eroare la care contestatorii se raportează nu corespunde, prin niciunul dintre elementele ei caracteristice, exigențelor pe care art. 318 alin. (1) C. proc. civ. 1865 le impune.

Astfel cum s-a menționat deja în partea de început a considerentelor de față, au vocația de a conduce la admiterea unei contestații în anulare speciale numai acele erori care privesc aspecte de natură formală ale judecății, iar nu și eventualele erori care, neavând acest caracter, tind să pună în discuție modalitatea în care pricina a fost judecată pe fondul ei, prin raportare la modul de interpretare și aplicare a legii de către instanță ori sub aspectul stării de fapt stabilite în urma aprecierii probelor administrate sau al felului și măsurii în care ar fi fost valorificate în proces anumite susțineri sau chiar recunoașteri ale părților, relevante sub aspectul soluționării pe fond a cauzei.

Or, prin prezenta contestație în anulare tocmai către această din urmă situație se tinde, în condițiile în care contestatorii nu invocă existența unei erori materiale care să vizeze aspecte de natură formală, procedurală, ale cauzei, ci chestiuni care țin de fondul judecății.

Cele de mai sus trimit, așadar, la concluzia că nici acest motiv al contestației în anulare nu poate atrage admiterea căii de atac declarate împotriva deciziei pronunțate în recurs.

Față de toate cele ce precedă, se va respinge, prin raportare la prevederile art. 318 C. proc. civ. 1865, prezenta contestație în anulare.

Sursa informației: www.scj.ro.