Modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate. Impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse

• Legea nr. 286/2009: art. 48 alin. (1)
• NCP: art. 95
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin Sentința penală nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea formulată de petentul-condamnat A., iar în temeiul art. 95 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. constând în obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, obligație impusă prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut faptul că prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au dispus următoarele: „În baza art. 386 din C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969 în infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu reținerea art. 5 din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit art. 95 din C. pen., „(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului șanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară”.

Totodată, Înalta Curte reține că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) că „(1) În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare”.

În raport de aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că dacă măsura impusă de către instanța de judecată este prevăzută de lege și are un scop legitim constând în asigurarea programului de supraveghere instituit, analiza proporționalității acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ci și ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art. 48 și urm. din Legea nr. 253/2013.

Înalta Curte reține că obligația de a frecventa cele două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate i-a fost impusă condamnatului A. prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se remarcă, pe de o parte, faptul că oferta de muncă i-a fost făcută condamnatului la data de 22 noiembrie 2018 de către angajatorul B. din Marea Britanie pentru o perioadă determinată de 6 luni de zile (perioadă de probă) și acceptată de către acesta la data de 28 noiembrie 2018, iar pe de altă parte, Înalta Curte reține că, la data de 15 octombrie 2019, același angajator, respectiv B., a confirmat finalizarea cu succes a perioadei de probă, urmând a colabora cu acest condamnat pe o perioadă nedeterminată.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi criticile procurorului privind data perfectării contractului individual de muncă pentru perioada de probă, precum nici cele care se referă la voința exclusivă a condamnatului privind raporturile de muncă, întrucât, pe de o parte, raporturile de muncă nu sunt generate în mod exclusiv de către condamnat, ci în mod special de către angajator, care decide cu cine va derula raporturi de muncă, iar pe de altă parte situația nou intervenită este semnarea contractului de muncă pe o perioadă nedeterminată, urmare a finalizării cu succes a perioadei de probă de șase luni și a efortului depus de către condamnat în această perioadă.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile privind lipsa posibilității reale de a se verifica dacă acest contract de muncă invocat de condamnat se derulează și ulterior hotărârii de revocare a obligațiilor, întrucât acesta este obligat să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta.

Înalta Curte constată că au fost efectuate 56 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității de către condamnat, în situația în care acesta se afla pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii în relații contractuale cu B., respectiv în perioada de probă, fiind angajat în funcția de „operator centru de distribuție” la punctul de lucru al B. din Tamworth, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, de la ora 06:00 la ora 14:00 (cu posibilitatea prelungirii acestui program de către angajator), de duminică până sâmbătă, inclusiv în zilele de sărbătoare legală.

Se remarcă faptul că cele două programe de reintegrare socială stabilite de Serviciul Gorj cuprind zece, respectiv șase sesiuni săptămânale, frecvența acestora constând într-o participare săptămânală, or din aspectele anterior redate relativ la felul și locul muncii, programul de lucru, rezultă o imposibilitate obiectivă a condamnatului de a se deplasa în România pentru a participa la aceste cursuri, or păstrarea locului de muncă oferă condamnatului șanse mai mari de reintegrare.

De altfel, se notează că reprezentantul Ministerului Public nu critică în mod particular situația condamnatului, ci se apreciază general ca având un efect negativ prin crearea unui „raport de inechitate în raport de celelalte persoane care se află în evidența serviciilor de probațiune în situații similare și care au găsit timpul și resursele necesare pentru a se achita de obligațiile stabilite în sarcina lor prin hotărârile de condamnare”.

În concluzie, având în vedere că acest condamnat nu a mai fost implicat în alte activități infracționale, a îndeplinit parțial obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, coroborate cu situația actuală a condamnatului care este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, felul și locul muncii, programul de lucru, astfel cum au fost menționate mai sus, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că persoana supravegheată prezintă suficiente garanții pentru reabilitarea sa, chiar și fără menținerea obligației de a frecventa cele două programe de reintegrare socială și, drept urmare, această obligație impusă de instanța de condamnare nu mai apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit de către stat, nemaifiind astfel necesară.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 95 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarate de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.