Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: O.U.G. privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

13 nov. 2020
Vizualizari: 288

Potrivit site-ului oficial (www.mai.gov.ro), Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise până pe data de 19 noiembrie 2020, când proiectul va fi propus spre adoptare, pe adresa de e-mail: dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:

Art. 1 – Prin derogare de la prevederile art. 383 alin. (1) și art. 385 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada instituirii stării de alertă, medicii rezidenți, indiferent de anul pregătirii în rezidențiat și medicii care exercită profesia cu competențe limitate asigură investigații și tratament pentru pacienții suspecți și confirmați COVID-19, în baza Protocolului privind investigațiile și tratamentul diferențiat pe stadii ale bolii COVID-19, aprobat de Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică, precum și în baza indicațiilor medicilor specialiști/primari în coordonarea cărora lucrează.

Art. 2 – Prin derogare de la prevederile art. 386 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada stării de alertă, medicii prevăzuți la art. 1 exercită dreptul de liberă practică, pot elibera bilete de trimitere pentru specialități clinice, bilete de trimitere pentru investigații paraclinice și prescripții medicale pentru medicamente cu sau fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, exclusiv pentru acordarea asistenței medicale pacienților suspecți și confirmați COVID-19.

Art. 13 – (1) Personalul medico-sanitar cu drept de liberă practică participă direct în campaniile de vaccinare, conform Concepției de punere în aplicare a Strategiei de vaccinare Anti-COVID-19 în România.
(2) Din echipele de vaccinare, în sprijinul personalului nominalizat la alin. (1), pot face parte și soldații gradați profesioniști sanitari și militarii salvatori – combat life savers (CLS) respectiv operatori salvatori, în limita competențelor obținute, la solicitarea autorităților cu atribuții de coordonare a campaniilor naționale de vaccinare.”

 

Pentru mai multe detalii cu privire la proiect și nota de fundamentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: O.U.G. privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19

Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: O.U.G. privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 was last modified: noiembrie 13th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.