Mecanismul juridic al gestiunii de afaceri potrivit reglementărilor Codului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

V.4. Împotrivirea beneficiarului gestiunii

Prin dispozițiile art. 1338 alin. (1) C.civ. teza întâi a fost reglementată ipoteza unei gestiuni inoportune: „Cel care începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască împotrivirea titularului afacerii, poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare.” În alin. (2) al aceluiași articol se arată: „Cel care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător pentru prejudiciile cauzate chiar și din cea mai ușoară culpă”.

Această ipoteză este de natură a infirma implicarea gerantului în afacerile geratului, ceea ce înseamnă că nu vor fi aplicabile regulile gestiunii de afaceri, în sensul că geratul nu va putea fi obligat pentru un serviciu pe care l-a refuzat, iar gerantul va putea recupera numai acele sume justificate ca fiind cheltuieli necesare. Gerantul va răspunde pentru prejudiciile cauzate geratului și din cea mai ușoară culpă. În aceste situații, va putea invoca în apărare cauzele de exonerare prevăzute de art. 1354 C.civ.: „Victima nu poate obține repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat (…) decât dacă dovedește intenția sau culpa gravă a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat să răspundă.”

Pentru exemplificare, într-o speță^[46], instanța a apreciat că gerantul intereselor altuia care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător de prejudiciile cauzate chiar și din cea mai ușoară culpă. Astfel, au fost admise pretențiile reclamanților privind despăgubirile datorate pentru lipsa de folosință a imobilului și au fost respinse pretențiile detentorului imobilului și cererea acestuia privind instituirea unui drept de retenție asupra acestuia, pentru investițiile făcute, cu motivarea că acest drept nu include un drept de folosire, de ocupare a imobilului, iar folosirea bunului de către administrator pentru uz propriu este în sine nelegitimă și generează un prejudiciu implicit, pe care chiar legiuitorul îl echivalează cu contravaloarea folosinței bunului.

V.5. Actele juridice și actele materiale de gestiune să fie făcute cu intenția de a gera interesele geratului

După cum a rezultat din expunerea condițiilor gestiunii de afaceri, gerantul trebuie să acționeze în mod deliberat, spontan, oportun, benevol, cunoscând faptul că gestionează interesele altei persoane. În măsura în care nu are această reprezentare, nu ne aflăm în prezența gestiunii de afaceri, prevăzută de art. 1330 alin. (1) C.civ. În cuprinsul alin. (2) și (3) ale acestui articol, sunt prezentate două cazuri de „gestiune anormală”, cazuri excluse de la regula instituită prin alin. (1):

– alin. (2) al art. 1330 C.civ.: „Cel care, fără să știe, lucrează în interesul altuia nu este ținut de obligațiile ce îi revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptățit la restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogățirii fără justă cauză”.

Asemenea situații ar putea apărea atunci când o persoană face anumite lucruri având convingerea că lucrează în interesul său, pentru repararea, protejarea bunurilor sale, iar ulterior, se va demonstra că aceste bunuri aparțin altor persoane. În aceste cazuri, pentru cheltuielile făcute, această persoană este îndreptățită să le recupereze, dar pe temeiul îmbogățirii fără o justă cauză, nefiind în prezența unei gestiuni de afaceri. Gerantul poate acționa fără a cunoaște identitatea geratului, esențial fiind doar faptul că intervine în interesul altei persoane.

– alin. (3) al art. 1330 C.civ.: „Nu există gestiune de afaceri atunci când cel care administrează afacerile unei alte persoane acționează cu intenția de a o gratifica.”

Astfel, dacă gerantul a acționat cu intenția de a-l gratifica pe gerat, nu se va putea

prevala de faptul licit al gestiunii de afaceri, nefiind îndreptățit la despăgubiri.

VI. Efectele gestiunii de afaceri

Gestiunea de afaceri, ca fapt juridic licit, declanșează raporturi obligaționale, în primul rând între gerant și gerat, în conținutul cărora există obligații reciproce și bilaterale, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 1331–1335 și art. 1337 C.civ.

În cazul în care gerantul, acționând în interesul geratului, a încheiat acte juridice cu terțe persoane, se ridică problema executării obligațiilor stabilite prin aceste acte, perspectivă din care actele gestiunii produc efecte și față de terțele persoane.

VI.1. Obligațiile față de terții cu care a contractat gerantul, în interesul geratului privesc, pe de o parte, relația dintre gerat și terți, iar pe de altă parte, dintre gerant și terți.

VI.1.1. Raporturile dintre gerat și terți sunt reglementate prin dispozițiile alin. (2) al art. 1337 C.civ.: „Geratul trebuie să execute și obligațiile născute din actele necesare și utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant.”

Caracterul necesar și util al actelor încheiate de gerant în gestionarea intereselor geratului este stabilit la momentul încheierii acestora, potrivit alin. (3) al art. 1337 C.civ. Specificul gestiunii de afaceri reprezintă implicarea spontană, voluntară a gerantului în interesele geratului. Momentul intervenției gerantului, actele materiale și actele juridice sunt justificate de contextul respectiv, la momentul acela, în sensul că demonstrează ca fiind oportună această intervenție. Tocmai de aceea, evaluarea caracterului necesar al gestiunii trebuie să se raporteze la momentul la care gerantul a încheiat actele juridice, prin care a asumat anumite obligații. Evenimentele anterioare sau cele ulterioare acestui moment sunt lipsite de relevanță.

Sub aspect procedural, gerantul poate cere instanței pe calea unei ordonanțe președințiale înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în garantarea cheltuielilor necesare, conform alin. (3) al art. 1337 C.civ.

În măsura în care geratul a ratificat gestiunea, vor fi incidente dispozițiile art. 1340 C.civ., astfel că „(…) gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat”. Aceasta înseamnă că actul juridic va fi considerat ca fiind încheiat de gerant asemeni unui mandatar, adică în numele și pe seama geratului, acesta din urmă fiind cel care trebuie să aducă la îndeplinire obligațiile stabilite.

VI.1.2. Raporturile dintre gerant și terți diferă după cum acesta a contractat cu terții în nume personal sau în numele geratului.

VI.1.2.1. Dacă gerantul a contractat cu terțele persoane în nume personal, acesta este obligat să execute prestațiile asumate. În acest sens sunt dispozițiile alin. (1) al art. 1336 C.civ., potrivit cărora: „Gerantul care acționează în nume propriu este ținut față de terții cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre aceștia de a se regresa împotriva geratului.”

În majoritatea cazurilor, actele de gestiune se încheie de gerant în nume propriu, gestiunea de afaceri fiind fără reprezentare. Aceasta înseamnă că terții pretind executarea obligațiilor de la cel care le-a contractat, respectiv de la gerant, chiar dacă au fost informați că sunt lucrări comandate și executate în interesul altei persoane. Se recunoaște terțelor persoane dreptul „de a se regresa împotriva geratului”, ceea ce înseamnă că se pot îndrepta direct împotriva acestuia pentru a obține plata.

VI.1.2.2. Dacă obligațiile au fost contractate în numele geratului, gerantul nu va fi obligat să le îndeplinească. Potrivit alin. (2) al art. 1336 C.civ., „Atunci când acționează în numele geratului, gerantul nu este ținut față de terții cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat față de aceștia”. În acest caz, gerantul acționează asemeni unui reprezentant al geratului, fără a fi parte în raportul juridic contractual. Astfel, dacă gerantul angajează o lucrare necesară și utilă pentru salvarea bunurilor geratului, costurile lucrării vor fi suportate de gerat, cel căruia îi profită. Numai în măsura în care geratul nu poate fi obligat la plată, se va pune problema suportării costurilor de către cel care le-a contractat, respectiv de gerant.

VI.2. Obligațiile gerantului față de gerat

VI.2.1. Obligația de înștiințare a geratului despre gestiunea începută este prevăzută în art. 1331 C.civ.: „Gerantul trebuie să îl înștiințeze pe gerat despre gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil”. Deși este folosit termenul de „a înștiința”, considerăm că obligația privește corecta și completa informare a geratului cu privire la situația reclamată. Fiind o ingerință în afacerile altei persoane, această obligație este pe deplin justificată, deoarece geratul, cunoscând situația, are posibilitatea de a continua gestiunea sau, din contră, de a se împotrivit înfăptuirii acesteia.

Se observă că obligația informării trebuie îndeplinită „de îndată ce acest lucru este posibil”, ceea ce presupune urgența informării, fiind în discuție protejarea intereselor acestei persoane. Pot interveni anumite impedimente de natură obiectivă care să împiedice îndeplinirea acestei obligații, cum ar fi necunoașterea identității geratului, dacă acesta este decedat, cine sunt moștenitorii săi sau necunoașterea adresei acestora sau alte asemenea situații. Gerantul încheie acte juridice sau săvârșește fapte materiale care sunt urgente, necesare, utile, pentru protejarea bunurilor unei persoane care este însă necunoscută, fără a avea posibilitatea de a o informa. Ulterior, se va pune problema identificării acesteia, în vederea recuperării cheltuielilor făcute pe cale judiciară.

VI.2.2. Obligația de a continua gestiunea începută a fost reglementată prin art. 1332 C. civ: „Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moștenitorii acestuia sunt în măsură să o preia.” Dat fiind faptul că intervenția gerantului are ca scop prevenirea producerii de prejudicii, vătămări, fiind o intervenție urgentă, necesară și utilă, aceasta înseamnă că trebuie continuată până la momentul la care „poate înceta fără pierderi” sau când este preluată de către gerat, prin reprezentant și moștenitorii săi. Altfel spus, intervenția nu poate fi pur și simplu abandonată decât în aceste două situații, fiind ceea ce doctrina franceză numește „obligația de perseverență a gerantului”^[47].

Abandonarea intervenției ar putea fi interpretată ca fiind faptă ilicită intenționată, caz în care gerantul ar putea fi obligat la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în temeiul alin. (2) al art. 1334 C.civ.: „Când gestiunea a urmărit sa îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenție sau din culpă gravă.” Soluția ar putea fi stabilită în condiții similare renunțării mandatarului la mandatul încredințat, reglementat prin art. 2034 alin. (3) C.civ., astfel:

„Mandatarul este obligat să despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renunțării, cu excepția cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuși o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.”

VI.2.3. Obligația de diligență a fost prevăzută de art. 1334 alin. (1) C.civ., potrivit căruia: „Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.”

Criteriul de evaluare a diligenței gerantului a fost stabilit in abstracto, la nivelul la care „orice bun proprietar” și-ar fi administrat propriile sale bunuri. Aceasta înseamnă că gerantul își asumă întreaga responsabilitate cu privire la încheierea actelor juridice și săvârșirea actelor materiale, la momentul respectiv, ca și cum ar fi acționat ca un bun proprietar, potrivit propriilor sale interese.

Gerantul care îl apără pe gerat de o pagubă iminentă răspundere numai „pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenție sau din culpă gravă”, potrivit alin. (2) al art. 1334 C.civ.

După cum s-a remarcat în doctrină^[48], dispozițiile art. 1334 C.civ. pot fi îmbunătățite, completate, astfel încât să cuprindă toate aspectele specifice faptului licit al gestiunii de afaceri. Gestiunea nu se rezumă numai la acte de administrare a bunurilor geratului, fiind folosită generic noțiunea de „afaceri” sau „interese” ale altuia, mult mai cuprinzătoare.

Astfel, gerantul încheie acte de gestiune prin plata unei datorii, contractarea unei reparații, încheierea unui contract de asigurare, formularea unei notificări care întrerupe termenul de prescripție, inscripția unei ipoteci valabile în favoarea geratului etc. De principiu, gerantul poate face numai acte de administrare și acte de conservare a bunurilor din patrimoniul geratului. În schimb, gerantul nu poate face acte de dispoziție pe seama geratului, cum ar fi achiziționarea sau vânzarea unui bun imobil, constituirea unei ipoteci. În mod excepțional, anumite acte de dispoziție încheiate de către gerant în interesul geratului sunt asimilate actelor de administrare, cum ar fi vânzarea unor produse perisabile, existând pericolul deteriorării acestora și prejudicierea geratului.

În alin. (2) al art. 1334 C.civ., se stabilește ca un caz de atenuare a răspunderii gerantului, cel în care intervine pentru a preveni „o pagubă iminentă”. Este adevărat că actele juridice încheiate și faptele materiale săvârșite de către gerant au un caracter patrimonial, în majoritatea situațiilor fiind astfel motivată utilitatea intervenției, aceea a prevenirii unei pagube. Dar trebuie avute în vedere și faptele materiale fără caracter patrimonial, cum ar fi salvarea unei persoane din incendiu, acordarea asistenței medicale în caz de accident, îngrijirea unui animal rănit sau alte asemenea situații, în care este admisibilă gestiunea de afaceri, cu toate consecințele ce decurg din această calificare.

VI.2.4. Obligația prevăzută de art. 1335 C.civ. de a da socoteală geratului la încetarea gestiunii și de a-i remite toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii.

Obligația gerantului de a da socoteală geratului la încetarea gestiunii se aseamănă cu situația juridică a mandatarului care, la încetarea mandatului, conform art. 2019 C.civ., trebuie să dea socoteală mandantului, iar dacă acesta a decedat, moștenitorilor săi^[49].

Gerantul trebuie să informeze geratul cu privire la cheltuielile făcute pe durata gestiunii și să îi predea actele întocmite. Dacă în cursul gestiunii, gerantul primește sume de bani sau bunuri în temeiul afacerii trebuie să le predea geratului deoarece i se cuvin acestuia de drept. Această obligație subzistă și dacă geratul nu ar fi primit banii sau bunurile în alte situații sau dacă acestea ar reprezenta profitul afacerii. În același timp, gerantul trebuie să conserve aceste bunuri până la momentul predării către gerat.

Există două obligații distincte: prima vizează informarea geratului de către gerant pentru toate actele de gestiune inițiate în numele acestuia, motivându-și astfel intervenția voluntară, iar cea de a doua privește remiterea a tot ce a primit gerantul cu ocazia gestiunii, adică toate bunurile în sensul prevăzut la art. 535 C.civ. („lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”). Astfel, chiar și în ipoteza în care aceste sume de bani sau bunuri nu i se cuveneau geratului, gerantul are obligația de a i le preda, deoarece nu i se cuvin, iar păstrarea acestora ar reprezenta o îmbogățire fără o justă cauză. Până la momentul predării acestora, gerantul este obligat să le conserve.

VI.3. Obligațiile geratului prevăzute în art. 1337 C.civ. constau în rambursarea către gerant a cheltuielilor necesare și utile, în limita sporului de valoare, precum și de a-l despăgubi pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii.

 VI.3.1. Obligația de a rambursa gerantului cheltuielile necesare, precum și cheltuielile utile, în limita sporului de valoare, ambele însoțite de dobânzi calculate din ziua când au fost efectuate. Condiția sub care geratul poate fi obligat pentru aceste cheltuieli este prevăzută de art. 1337 alin. (1) C.civ., aceea ca actele de gestiune să îndeplinească cerințele unei gestiuni de afaceri. În acest sens, în doctrină^[50] s-a subliniat faptul că obligația geratului de a restitui gerantului cheltuielile necesare și utile se naște dincolo de orice manifestare de voință din partea sa, obligația fiind justificată dacă gestiunea, ca operație juridică, a fost utilă pentru gerat.

Problema restituirii cheltuielilor de către gerat trebuie analizată diferențiat, de la caz la caz, apreciind asupra utilității și necesității actelor de gestiune la momentul la care au fost efectuate. Astfel, dacă ulterior reparării unui bun de către gerant, bunul a pierit fortuit, aceasta nu este de natură să înlăture obligația geratului de a-l despăgubi pe gerant pentru cheltuielile făcute, apreciate, la momentul respectiv, ca fiind necesare și utile.

Gerantul nu este îndreptățit să primească o remunerație pentru serviciul adus geratului, ceea ce ar transforma gestiunea de afaceri într-un contract de antrepriză sau un mandat cu titlu oneros, chiar dacă este profesionist, dar este îndreptățit să primească ce a cheltuit în mod rezonabil pentru gestiunea inițiată în favoarea geratului. Textul legal îl obligă la „rambursare”, ceea ce înseamnă că gerantul trebuie să dovedească faptul că a avansat aceste sume, care pretinde să îi fie restituite.

Sunt considerate a fi necesare cheltuielile avansate de gerant pentru conservarea bunurilor sau pentru apărarea vieții, integrității fizice ale altuia sau pentru salvarea animalelor altuia, în esență pentru conservarea intereselor geratului care pot fi patrimoniale, cât și morale. Acestea sunt necesare deoarece trebuiau făcute în scopurile menționate.

Cheltuielile sunt utile dacă au fost făcute pentru a pune în valoare un bun sau un patrimoniu, în înțelesul pe care îl au actele de administrare. Utilitatea gestiunii trebuie apreciată și în funcție de importanța actului îndeplinit de gerant în interesul geratului. De exemplu, plata unei datorii inexistente conduce la concluzia lipsei de utilitate a gestiunii deoarece nu ar putea fi vorba de gerarea unor afaceri în mod util, când se plătește o datorie, a cărei existență nu este constatată^[51]. Caracterul indivizibil al utilității gestiunii de afaceri presupune că gerantul nu poate pretinde a i se rambursa doar beneficiile gestiunii efectuate, prin ignorarea pierderilor încercate de către gerat pe socoteala sa^[52].

Potrivit alin. (1) teza întâi a art. 1337 C.civ.: „Atunci când condițiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum și în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate”. Atât cheltuielile necesare, cât și cele utile sunt purtătoare de dobânzi, din ziua în care au fost efectuate.

De precizat faptul că obligația geratului să îl despăgubească pe gerant privește doar cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut, dar nu și pe cele voluptorii. Cu toate acestea, dacă geratul a ratificat gestiunea, poate fi obligat și la cheltuielile voluptorii avansate de gerant, acestea fiind acele cheltuieli care nu sporesc valoarea unui bun, fiind făcute din plăcere (voluptas, -atis). Altfel, asemenea cheltuieli sunt rambursate doar în măsura în care i-au procurat geratului vreun avantaj, cum se prevede la art. 1339 C.civ., în cazul gestiunii de afaceri inoportune.

VI.3.2. Obligația de a despăgubi pe gerant pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii este prevăzută în art. 1337 alin. (1), teza finală C.civ. Dacă intervenția gerantului s-a făcut exclusiv în interesul geratului, dar în aceste împrejurări, a suferit el însuși un prejudiciu, această împrejurare îl îndreptățește să pretindă despăgubiri de la gerat. Evaluarea acestora trebuie făcută în limite rezonabile, de la caz la caz, pe bază de probe, pentru a se stabili în ce măsură prejudiciul reclamat putea fi prevenit sau evitat, dacă acesta se datorează culpei gerantului. De exemplu, implicarea gerantului pentru stingerea unui incendiu ar putea constitui o împrejurare în care acesta a suferit vătămări corporale cu privire la care ar putea pretinde despăgubiri, cu excepția cazului în care gestul său ar putea fi calificat imprudent deoarece nu a luat măsuri de protecție corespunzătoare.

VI.3.3. Executarea obligațiilor născute din actele necesare și utile încheiate în numele ori în beneficiul său de către gerant, prevăzută de art. 1337 alin. (2) C.civ.

Astfel, dacă gerantul s-a obligat față de terț în numele geratului, precum și în cazul în care terțul cunoștea sau putea să cunoască această împrejurare, cel obligat va fi geratul, și nu gerantul; se menționează expres faptul că actele necesare și utile au fost încheiate „în numele ori în beneficiul său”, de unde și obligația executării acestora în raportul juridic încheiat cu terța persoană.

Concluzii

În finalul acestei analize, dorim să subliniem faptul că actuala configurație a gestiunii de afaceri în Codul civil reprezintă, în mod indiscutabil, un aspect novator, menit să ofere o reglementare mai cuprinzătoare, mai suplă faptului juridic licit. Consacrată în dreptul roman, această instituție juridică a dobândit noi valențe, în condițiile societății moderne, fiind adaptată realităților sociale. Deși textul legal este perfectibil, într-o minuțioasă analiză, apreciem că această construcție juridică oferă o nouă abordare condițiilor gestiunii de afaceri, îndeosebi cu privire la oportunitatea actelor de gestiune inițiate de către gerant.