Mecanismul juridic al gestiunii de afaceri potrivit reglementărilor Codului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

V. Condițiile gestiunii de afaceri

Acestea au fost structurate în două categorii: obiective, cu referire la obiectul gestiunii de afaceri și caracteristicile actelor juridice și actelor materiale de gestiune, și subiective, prin raportare la atitudinea și comportamentul persoanelor care devin sau pot fi obligate prin efectele sau efectul acestui mecanism^[33].

În doctrina noastră clasică s-a arătat că pentru a exista gestiunea de afaceri, trebuie întrunite următoarele condiții: actul (material sau juridic) să fie săvârșit din proprie inițiativă, fără știrea proprietarului sau fără ca acesta să poată desemna un mandatar ori să-și poată gestiona în alt mod afacerile (i); actul de gestiune să fie util geratului (ii); actele și faptele să fie făcute cu intenția de a gera interesele altuia (iii)^[34].

V.1. Prima condiție obiectivă vizează gerarea intereselor sau afacerilor altei persoane, în sensul că, în mod voluntar, spontan și benevol, gerantul săvârșește asemenea acte de gestiune.

V.1.1. Obiectul gestiunii îl constituie atât acte juridice, cât și acte materiale, în interesul geratului. Pentru a delimita sfera acestor acte, în doctrina noastră clasică, a fost definit cvasicontractul „cel prin care cineva, cu voință și fără cunoștința proprietarului, îndeplinește oarecare acte juridice privitoare la patrimoniul altuia, cu intențiunea de a da socoteală și de a fi indemnizat de cheltuielile și obligațiile personale ocazionate prin gestiunea sa”^[35]. Actele juridice încheiate de gerant pot fi de conservare, de administrare sau de dispoziție.

Constatăm că în textele Codului civil se face referire la „afacerile” geratului, fiind invocate în art. 1336 C.civ., „actele încheiate de gerant”, iar în art. 1337 C.civ., obligațiile geratului sunt doar cele născute din „actele necesare și utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant”. De asemenea, ratificarea gestiunii privește actele juridice încheiate de gerant în beneficiul geratului.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că gestiunea de afaceri privește și administrarea și conservarea bunurilor geratului, respectiv protejarea vieții și sănătății acestuia, se impune precizarea că se realizează și prin acte/fapte materiale care pot constitui o gestiune de afaceri, în lumina dispozițiilor art. 1330 C.civ.

De exemplu, gerantul intervine în cazul unui accident rutier și salvează viața geratului, recuperează bunurile geratului dintr-un incendiu, inundație, catastrofă naturală, plătește impozitele și cheltuielile la utilități scadente, repară acoperișul casei, înlocuiește sistemul de închidere al ușii care era defect, recuperează bunurile acestuia care au fost furate. Toate acestea sunt fapte materiale care au aceeași finalitate, protejarea patrimoniului geratului, a vieții și sănătății lui, prevenirea producerii de prejudicii.

Cu privire la natura actelor juridice încheiate de gerant, acestea pot fi acte de conservare, destinate a preîntâmpina o pierdere, cât și acte de administrare, cele care vizează punerea în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu^[36]. În acest sens sunt dispozițiile alin. (1) al art. 1334 C.civ. privind „Diligența datorată de gerant”, evaluată la nivelul „(…) diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale”^[37].

V.1.2. Actele de gestiune trebuie să fie licite, voluntare și spontane

Gerantul răspunde de modul în care a îndeplinit actele de gestiune, în interesul geratului, în sensul că trebuie să dovedească că intervenția sa a fost necesară pentru a preveni producerea unui prejudiciu. Dar această implicare trebuie să fie făcută numai cu respectarea dispozițiilor legale, în caz contrar, dacă a comis o faptă ilicită, este pasibil de a răspunde pe temei delictual. În cadrul gestiunii, gerantul va răspunde de prejudiciu numai dacă se va dovedi că a acționat cu intenție sau din culpă gravă. În schimb, dacă intervenția sa nu a fost necesară, va fi ținut să răspundă indiferent de gradul vinei^[38].

Intervenția gerantului trebuie să fie din proprie inițiativă, fără a exista o înțelegere cu geratul, caz în care ar fi în discuție încheierea unui contract de mandat sau de antrepriză. Această componentă psihologică a gestiunii de afaceri denumită animus gerendi este corelată cu intenția acestuia de a ajuta, de a proteja bunurile geratului, acționând benevol, altruist. Este posibil ca demersul gerantului să vizeze și apărarea propriilor bunuri, cum sunt măsurile coindivizarilor de a conserva și de a administra bunurile în indiviziune, dar, și în acest caz, dat fiind faptul că sunt protejate deopotrivă și bunurile geratului, va putea fi invocată gestiunea de afaceri.

Un aspect esențial îl constituie faptul că gerantul, „fără să fie obligat, gestionează în mod voluntar și oportun afacerile altei persoane, numită gerat…”, ceea ce înseamnă că nu sunt incidente dispozițiile gestiunii de afaceri acelor situații în care o persoană desemnată de lege, de instanța de judecată sau de părți, printr-un contract, încheie acte juridice în beneficiul altei persoane. Aceste situații ar putea viza actele juridice încheiate de reprezentanți în interesul altor persoane, cum este părintele sau tutorele minorului, tutorele unui interzis judecătoresc, curatorul special sau curatorul general sau mandatarul unei persoane, administratorul judiciar sau alte persoane. Reprezentații acestor persoane aflate în situații de vulnerabilitate nu sunt gestorii de afaceri, tocmai pentru că au fost desemnați să încheie acte juridice pentru a le proteja interesele, intervențiile lor nefiind spontane și facultative.

Componenta obiectivă privind gerarea intereselor altei persoane nu presupune că gerantul ar trebui să cunoască persoana geratului, ceea ce interesează sunt măsurile luate și modul în care acestea au profitat unei persoane, prevenind sau diminuând prejudiciul.

Un element specific gestiunii de afaceri îl constituie spontaneitatea actelor gerantului, acesta acționând din proprie inițiativă, fără știința geratului, într-o situație limită, ceea ce presupune că trebuie să ia o decizie în cel mai scurt timp, pentru a preveni producerea unor consecințe păgubitoare sau vătămătoare.

În art. 1334 C.civ. este prevăzută obligația gerantului „(…) să îl înștiințeze pe gerat despre gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil.” Această obligație se circumscrie caracterului spontan și scopului intervenției gerantului, cel al protejării intereselor geratului. Acesta, fiind informat, va putea decide dacă continuă sau, din contră, se împotrivește și oprește intervenția. Deoarece este în discuție patrimoniul său, viața și sănătatea sa, geratul sau, după caz, moștenitorii săi sunt singurii care pot lua o hotărâre în acest caz. După acest moment însă, gerantul nu va putea continua demersurile începute dacă geratul îi comunică opoziția sa.

V.2. Intervenția gerantului trebuie să fie oportună

Articolul 1330 C.civ. stabilește condiția ca gerantul să gestioneze oportun afacerile altei persoane, ceea ce impune ca implicarea acestuia să fie justificată pe deplin. De asemenea, art. 1334 C.civ., evaluează diligența gerantului prin raportare la diligența unui bun proprietar în administrarea bunurilor sale. Gestiunea de afaceri are ca obiectiv protecția bunurilor și a persoanei geratului, a celor apropiați acestuia, fiind o intervenție benevolă, altruistă, pentru salvarea acestora în fața unor pericole iminente. Privită din această perspectivă, gestiunea de afaceri are o componentă morală, fiind evaluată strict în raport de oportunitatea intervenției, prin raportare la datele concrete ale speței.

Astfel, într-o soluție jurisprudențială^[39], instanța a apreciat ca fiind oportune și, în mod evident, utile geratului asociația de proprietari, lucrările de reparații efectuate de unul dintre proprietari care au împiedicat infiltrația apelor meteorice în terasa blocului care este spațiu comun și, în continuare, în cele două apartamente de la etajele superioare ale blocului, precum și pe casa scărilor, spațiu comun.

Dispozițiile art. 1330 C.civ. constituie unul dintre elementele novatoare al actualului Cod civil. În doctrină, oportunitatea gestiunii inițiate de gerant a fost analizată de unii autori exclusiv din perspectiva utilității actelor și faptelor săvârșite pentru gerat, în sensul „să fi evitat pierderea unei valori patrimoniale sau să fi sporit valoarea unui bun al acestuia”^[40]. În doctrina franceză, cu referire la oportunitatea gestiunii, se discută despre „afaceri bine administrate”^[41], astfel încât „să descurajeze imixtiunile lejere și intempestive în afacerile geratului”^[42].

În literatura noastră juridică, autorul Sache Neculaescu a subliniat pe bună dreptate că această condiție a oportunității gestiunii prevăzută la art. 1330 C.civ. nu se reduce doar la utilitatea ei, ci trebuie abordată într-o manieră mai complexă, deoarece trebuie avută în vedere și împrejurarea că, în momentul respectiv, geratul nu își putea apăra propriile sale interese. Altfel spus, gerantul, acționând cu diligența unui proprietar, intervine ca și cum își protejează propriile sale interese, substituindu-se geratului.

Decizia sa de a interveni în momentul respectiv îi aparține, dar aceasta trebuie să fie motivată de criterii de oportunitate. Din această perspectivă, s-a subliniat că oportunitatea gestiunii „are menirea să asigure un echilibru între două imperative: nevoia încurajării altruismului în relațiile interumane, care presupune intervenții salutare și operative pentru împiedicarea unor evoluții dăunătoare pentru persoana sau bunurile altuia, pe de altă parte, descurajarea oricărei inițiative intempestive prin care, în numele solidarității, s-ar putea încălca dreptul la viață privată al persoanei”^[43].

Analiza oportunității gestiunii de afaceri necesită o interpretarea diferențiată, după caz, decelând „(…) în funcție de specificul și particularitățile fiecărui act juridic sau material, raportate la momentul încheierii, sau săvârșirii sale”^[44]. Criteriile propuse sunt cele ale necesității și utilității intervenției gerantului, care trebuie analizate în concret, pe baza probelor administrate, pentru a stabili dacă aceasta a fost sau nu una oportună.

Aceasta deoarece există situații în care gestiunea poate fi una necesară, dar nu oportună, nefiind incidente dispozițiile art. 1330 C.civ., cum ar fi remedierea defecțiunii unui autovehicul, dar care era propus spre a fi casat, sau repararea fațadei unei case care ulterior a fost demolată. Considerăm corectă abordarea oportunității gestiunii în raport de datele speței deoarece trebuie sa avem în vedere care sunt cu adevărat interesele geratului care ar trebui protejate, aceasta fiind o componentă esențială de care depinde valabilitatea gestiunii. Pentru că gerantul se implică voluntar apreciind că trebuie apărate interesele geratului, care în opinia sa contează, este imperios necesar ca viziunea sa să coincidă cu cea a geratului, în sensul că și acesta urmărește același scop.

În cazul în care gestiunea se dovedește a fi una inoportună, se pune problema cine va suporta cheltuielile făcute. Potrivit art. 1339 C.civ., „actele și cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost efectuate în perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj”. Prin aceste dispoziții au fost transpuse prevederile art. 1490 C.civ. Québec, potrivit cărora: „gestiunea inoportun întreprinsă de gerant nu obligă pe gerat decât în măsura îmbogățirii sale”. S-a apreciat că restituirea acestor cheltuieli trebuie făcută după regulile îmbogățirii fără o justă cauză, potrivit art. 1345 C.civ., numai în limita îmbogățirii gerantului.

V.3. Pentru a putea încheia acte juridice, gerantul trebuie să aibă deplină capacitate de exercițiu. În acest sens, sunt dispozițiile art. 1336 C.civ., aplicabile actelor juridice încheiate de gerant: „(1) Gerantul care acționează în nume propriu este ținut față de terții cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre aceștia de a se regresa împotriva geratului. (2) Atunci când acționează în numele geratului, gerantul nu este ținut față de terții cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat față de aceștia”. După cum s-a subliniat în doctrină, „responsabilitatea gestiunii intereselor altei persoane nu poate fi asumată decât de către o persoană cu capacitate de exercițiu deplină”^[45]. Această condiție nu este impusă dacă sunt săvârșite acte materiale.

În ceea ce îl privește pe gerat, acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică, nefiind impuse anumite condiții.