Mecanismul juridic al gestiunii de afaceri potrivit reglementărilor Codului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

III. Definirea gestiunii de afaceri

Constatăm faptul că au fost astfel valorificate în redactarea textului legal definițiile date în doctrină de-a lungul timpului gestiunii de afaceri, considerată a fi „o operație ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară și unilaterală, și săvârșește acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă”^[15] sau „un fapt juridic licit concretizat în administrarea intereselor unei alte persoane, săvârșit fără știința acesteia și în beneficiul ei”^[16] ori „un fapt juridic licit prin care o persoană, denumită gerant, săvârșește din proprie inițiativă, în lipsa unui mandat, acte juridice sau alte acte materiale, necesare sau utile, în interesul unei alte persoane, numită gerat”. Prin conturarea condițiilor specifice a rezultat că, deși este un act juridic unilateral, gestiunea de afaceri dă naștere la obligații reciproce între gerant și gerat^[17].

În lumina reglementărilor actualului Cod civil, în doctrina noastră, s-au conturat mai multe definiții ale gestiunii de afaceri, unele concise, clare și cuprinzătoare privind „un fapt licit și voluntar care constă în aceea că o persoană, numită gerant, din proprie inițiativă și fără să fie obligată, încheie acte juridice sau săvârșește fapte materiale licite, care sunt necesare sau, după caz, utile, în favoarea sau în interesul altei persoane, numită gerat”^[18] sau altele mai ample: „faptul juridic licit prin care o persoană numită gerant intervine din proprie inițiativă și în mod oportun în administrarea intereselor altei persoane, numită gerat, care fie nu cunoaște această administrare, fie o cunoaște, dar nu se opune ei, nefiind în măsură să desemneze un mandatar, prin care încheie acte juridice sau săvârșește fapte materiale în profitul acestuia din urmă”^[19]. Din definiții rezultă că gestiunea de afaceri se circumscrie faptelor juridice licite care dau naștere unui raport obligațional extracontractual între o persoană denumită gerant, care săvârșește acte juridice și acte materiale din proprie inițiativă, în interesul altei persoane, geratul.

Remarcăm interesul manifestat pentru a surprinde elementele novatoare ale actualei reglementări, comparativ cu cea precedentă, în special cu referire la condiția oportunității actelor de gestiune, menționată de art. 1330 C.civ., precum și ipoteza în care gestiunea afacerilor se poate face și cu știința geratului, dar numai dacă acesta „nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale” sau la faptul că gestiunea poate fi utilă și necesară atât gerantului, cât și geratului.

Totodată, au fost formulate și critici textului legal, reproșând că nu au fost indicate care sunt acele fapte juridice prin care se pot gestiona afacerile sau interesele unei persoane, numite de doctrină uneori acte materiale, alteori fapte materiale^[20] sau că s-a folosit „un enunț negativ”, neclar din care nu rezultă ce anume nu cunoaște gerantul^[21].

Sub aspect terminologic, actualul Cod civil a păstrat sintagma clasică a faptului juridic licit de „gestiune de afaceri”, în detrimentul expresiei „gestiunea intereselor altuia” propusă în doctrină^[22], cu semnificația unei activități în beneficiul geratului, păstrând astfel accepțiunea consacrată încă în dreptul roman, ceea ce este util omului. În această sintagmă, termenul de „afaceri” nu are semnificația obișnuită a unei activități desfășurate de profesioniști, producătoare de profit, ci se raportează doar la demersurile gerantului în protejarea intereselor geratului.

Exemplificativ, în practica judiciară, a fost recunoscută ca fiind gestiune de afaceri efectuarea actelor de administrare ori de conservare a unui bun care aparține în indiviziune ori devălmășie mai multor proprietari^[23], executarea obligației de întreținere pentru copiii geratului de către gerant, prin vânzarea unor bunuri ale geratului care execută o pedeapsă privativă de libertate^[24], acțiunea promovată de un coindivizar prin care se întrerupe o prescripție, calificată ca fiind acte de conservare, care profită tuturor coindivizarilor^[25], formularea notificării în interesul persoanei îndreptățite, în scopul conservării dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul succesoral, împiedicând decăderea din drept prin nerespectarea termenului de depunere a notificării, a cărui împlinire era iminentă^[26].

IV. Natura juridică a gestiunii de afaceri

După cum s-a văzut din definițiile citate, majoritatea autorilor consideră gestiunea de afaceri ca fiind un „fapt juridic licit”, la fel ca și plata nedatorată sau îmbogățirea fără o justă cauză. Articolul 1165 C.civ., inspirat din art. 1372 Codul civil Québec, enumeră izvoarele obligațiilor, printre care și gestiunea de afaceri. Dar modul de formulare a acestuia a fost considerat a fi insuficient de clar, deoarece nu face o distincție între actul și faptul juridic. Astfel, pornind de la definiția dată, problema juridică ce se dezbate în doctrină este dacă gestiunea de afaceri, care presupune și încheierea de acte juridice, dar și săvârșirea de fapte materiale în beneficiul geratului, este fapt juridic licit voluntar sau un act unilateral voluntar. Altfel spus, implicarea benevolă a geratului în interesele geratului poate fi considerată a fi o manifestare unilaterală de voință, de natură a produce efecte juridice?

Un autor a considerat că gestiunea de afaceri este „un fapt juridic licit și voluntar” deoarece „el presupune o voință liberă a autorului său, întrucât fără această voință el nu ar fi obligat”^[27]. Discuția readuce problema mult dezbătută a „cvasicontractelor”, noțiune abandonată de actualul Cod civil, susținând că „faptele juridice licite reprezintă acțiunile omenești săvârșite fără intenția de a da naștere la raporturi juridice obligaționale, dar care produc asemenea efecte în puterea legii”.

În altă abordare, gestiunea de afaceri a fost considerată ca un act unilateral voluntar cu următoarea argumentație: „Este neîndoielnic că gerantul acționează cu intenția de a produce efecte juridice, iar faptul că această intenție este de a gera interesele altuia nu poate determina o altă calificare a operațiunii decât ca act juridic unilateral”^[28].

Un comentariu al dispozițiilor Codului civil propune o altă abordare, în sensul că gerantul intervine în afacerile geratului „cu intenția de a gera, adică de a da naștere la raporturi juridice între gerant și gerat”, ajungând la concluzia că „acest mecanism este specific unui act juridic unilateral (nenumit), iar nu unui fapt juridic licit (în accepțiunea stricto sensu, proprie reglementării regăsite în art. 1330 și urm. C.civ.)”^[29].

Constatăm însă că toate aceste interpretări se depărtează de la esența faptului juridic licit care produce efecte nu prin voința unei persoane, ca fapt sau act voluntar, ci ca efect al dispozițiilor legii, perspectivă din care intervenția gerantului poate fi materializată fie printr-un act material, fie printr-un act juridic. Astfel, în cazul gestiunii de afaceri, raportul juridic obligațional dă naștere la obligații în sarcina geratului nu pentru că gerantul a acționat în mod voit pentru a sprijini interesele acestuia, ci în temeiul legii, implicarea sa nefiind un act juridic propriu-zis, respectiv o manifestare de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice.

În acest sens, pe bună dreptate considerăm noi, în doctrină s-au formulat critici privind aceste calificări inexacte, precizându-se că efectele juridice ale gestiunii de afaceri se produc ope legis și nu prin voința gerantului, el asumându-le doar^[30].

În susținere, au fost aduse și argumente substanțiale din doctrina franceză^[31] privind specificul cvasicontractului care se formează involuntar, prin simpla autoritate a legii. În doctrina clasică, autorul Marcel Planiol menționa: „persoana care devine debitoare în temeiul unui cvasicontract nu este niciodată obligată pentru că a vrut; de aceea, de ce spunem că cvasicontractul este un fapt voluntar? Nu rămâne decât o singură explicație posibilă: aceea de a spune că această obligație, care nu este opera voinței celui obligat și care nu-i poate fi impusă de un terț, este opera legii, că ea este legală”^[32].

Dezvoltând argumentația, același autor a subliniat faptul că nici în situația în care geratul a cunoscut săvârșirea de acte sau fapte materiale, în interesul său, de către gerant, nu suntem în prezența acceptării unui mandat tacit, întrucât dispozițiile art. 2014 C.civ. sunt aplicabile doar în anumite condiții speciale: „În absența unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă privește actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta și-a oferit serviciile, fie în mod public, fie direct mandantului.” Dacă implicarea gerantului se circumscrie acestor condiții, vor fi aplicabile dispozițiile art. 1340 C.civ., potrivit cărora „gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat”. În toate celelalte situații însă, gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit.