Măsurile asigurătorii în procesul penal. Aspecte generale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Măsurile asigurătorii sunt: sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară și poprirea.

 „Sechestrul penal propriu-zis reprezintă măsura asigurătorie cu cea mai frecventă aplicare în practică; constă în indisponibilizarea anumitor bunuri mobile aparținând suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente (în ipoteza reparării pagubei produse prin infracțiune ori a acoperirii cheltuielilor judiciare), aparținând suspectului sau inculpatului ori altor persoane (în ipoteza confiscării speciale sau al confiscării extinse) ori aparținând numai suspectului sau inculpatului ( în ipoteza pedepsei amenzii )”^[8].

Prin indisponibilizarea bunurilor aparținând suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente înțelegem faptul că aceste bunuri sechestrate nu pot face obiectul unor acte de dispoziție și nu pot fi grevate cu sarcini reale, însă proprietarul păstrează dreptul de folosință, cu excepția cazului în care s-a dispus și ridicarea sau sigilarea bunurilor sechestrate.

Procedura sechestrului presupune trei acțiuni, și anume: identificarea bunurilor sechestrate, evaluarea bunurilor și declararea ca sechestrate.

Prin identificarea bunurilor sechestrate înțelegem individualizarea, enumerarea și prezentarea amănunțită a caracteristicilor pe care acestea le au, astfel încât acestea să nu poată fi înlocuite. Prin evaluarea bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul înțelegem stabilirea valorii de circulație pe piață a acestora, putându-se recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți. Prin declararea ca sechestrate a bunurilor care formează obiectul măsurii asigurătorii înțelegem aducerea la cunoștiința terților despre luarea acestei măsuri prin mențiunea făcută în registrele de publicitate specifice.

Sechestrul constă în indisponibilizarea bunurilor, de regulă, în mâinile celui împotriva căruia s-a dispus măsura, astfel încât se păstrează dreptul de folosință, dar nu și dreptul de dispoziție. Bunurile sechestrate pot fi sigilate sau nu, rămânând în mâinile celui împotriva căruia s-a dispus sechestrul ori pot fi încredințate unui custode.

Ridicarea bunurilor este facultativă, însă dacă organul judiciar consideră că există pericolul înstrăinării, acesta poate dispune ridicarea bunurilor sechestrate.

Ridicarea bunurilor sechestrate este obligatorie dacă avem ca obiect al măsurii asigurătorii bunuri perisabile, obiecte din metale sau pietre prețioase, mijloace de plată străine, titluri de valoare interne, obiecte de artă sau de muzeu, colecții de valoare, precum și sumele care fac obiectul sechestrului.

Notarea ipotecară este o formă specială a sechestrului care constă în indisponibilizarea unor bunuri imobile, chiar și bunuri mobile care pot fi ipotecate pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Pentru bunurile imobile sau mobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Poprirea este o formă specială a sechestrului care constă în indisponibilizarea sumelor de bani, datorate cu orice titlu suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanței sau încheierii prin care se înființează sechestrul. Poprirea este măsura asigurătorie care poartă exclusiv asupra sumelor de bani datorate în viitorul apropriat suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente. Măsura asigurătorie a popririi presupune participarea a trei persoane, și anume: creditorul popritor, debitorul poprit și terțul poprit. Creditorul popritor este persoana vătămată constituită ca parte civilă, persoană fizică sau juridică care a suferit un prejudiciu prin săvârșirea infracțiunii.

Debitorul poprit este suspectul sau inculpatul ori partea responsabilă civilmente. Terțul poprit este persoana care datorează cu orice titlu sume de bani debitorului poprit, putând fi chiar și cel păgubit prin săvârșirea infracțiunii de către debitorul poprit, persoană fizică sau juridică.

De menționat este faptul că aceste sume datorate de către terțul poprit către debitorul poprit presupune existența unor raporturi juridice anterioare institurii popririi.

„Procedura popririi cuprinde 2 momente: primul moment îl constituie înființarea popririi prin ordinul dat terțului, debitor al suspectului, inculpatului ori părții responsabile civilmente, să nu plătească suma datorată și să o țină la dispoziția organului judiciar care a înființat poprirea și cel de al doilea moment îl constituie plata sumei, care va fi cosemnată de debitor, după caz, la dispoziția organului care a dispus poprirea sau organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate aceluiași organ în 24 de ore de la consemnare”^[9].

Contestarea măsurilor asigurătorii poate avea ca obiect actul prin care s-au dispus măsurile asigurătorii sau, după caz, modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.

Titularii contestației împotriva măsurilor asigurătorii sunt: suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată. Luarea măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale se face de către procuror, prin ordonanță, iar în procedura de cameră preliminară sau, după caz, în cursul judecății se dispune de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanța de judecată, prin încheiere.

Astfel, contestarea actului prin care s-au dispus măsurile asigurătorii va privi ordonanța procurorului sau încheierea judecătorul de cameră preliminară ori a instanței de judecată. Contestația formulată de către suspect ori inculpat sau de către orice altă persoană interesată împotriva ordonanței procurorului de dispunere a luării măsurilor asigurătorii, în cursul urmăririi penale, se face în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Contestația nu este suspensivă de executare. Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Întocmirea minutei este obligatorie. Participarea procurorului este, de asemenea, obligatorie. Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

În ceea ce privește contestarea încheierii motivate pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau, după caz, de instanța de judecată, în cursul judecății, până nu demult acest lucru nu era posibil, deoarece se admitea doar contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin încheierea motivată a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

Prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub numărul 276 din data de 12 aprilie 2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul de lege din Noul Cod de procedură penală, art. 250 alin. (1), care nu permitea și contestarea încheierii judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară respectiv, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Contestația împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat o măsura asigurătorie se soluționează de un complet format din doi judecători de cameră preliminară, iar contestația împotriva încheierii prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în primă instanță sau în apel, a luat o măsura asigurătorie se soluționează de Completul de 5 judecători. Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în sedință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrare. Participarea procurorului este obligatorie.

Contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, în cursul urmăririi penale se face în termen de 3 zile de la data aducerii la îndeplinire a acestora, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Contestația nu este suspensivă de executare. Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta. Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă.

Întocmirea minutei este obligatorie. Participarea procurorului este, de asemenea, obligatorie. Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

Dacă instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, înainte de a se soluționa contestația împotriva ordonanței prin care s-au dispus măsurile asigurătorii de către procuror, în cursul urmăririi penale, contestația se va soluționa de judecătorul de cameră preliminară al instanței sesizate.

Contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse, prin încheiere motivată, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară sau, după caz, în cursul judecății, se face în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii, și poate fi formulată de către procuror, inculpat sau orice altă persoană interesată.

Contestația este soluționată de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în fața căreia se află cauza. Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în sedință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Întocmirea minutei este obligatorie.

După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

3. Concluzii

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real și de constrângere, care se dispun în mod provizoriu în cursul procesului penal de către procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, sau de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, în cursul judecății, prin încheiere motivată, constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile aparținând suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii se pot dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce înseamnă că pentru luarea măsurilor asigurătorii este necesar să avem cel puțin începută urmărirea penală.

Aplicarea măsurilor asigurătorii nu este condiționată de punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel încât aceste măsuri se pot dispune și față de suspect dacă împrejurările date o impun.

Măsurile asigurătorii indisponibilizează bunurile asupra cărora au fost dispuse, drept urmare proprietarul păstrând doar dreptul de folosință, pierzând dreptul de dispoziție pe durata măsurii.

Există situații în care proprietarul pierde și dreptul de folosință, și anume atunci când bunurile au fost sigilate sau ridicate.

Cele trei forme pe care le pot îmbrăca măsurile asigurătorii sunt: sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară și poprirea.

Notarea ipotecară și poprirea sunt considerate forme speciale ale sechestrului penal propriu-zis.

Referințe bibliografice:

Tratate, cursuri

– Dongoroz Vintilă, Kahane Siegfried, Antoniu George, Bulai Constantin, Iliescu Nicoleta, Stănoiu Rodica, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, vol. I, Editura Academiei, București, 1976;

– Neagu Ion (coordonator), Damaschin Mircea, Iugan Andrei Viorel, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar, Editura Universul Juridic, București, 2016;

– Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2008;

– Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Paideia, București ș.a.

Articole, studii de specialitate

– Doltu Ion, Toma Dumitru, Sechestrul penal, inscripția ipotecară si poprirea. Contestarea acestor măsuri asigurătorii, Revista Dreptul nr. 1/2005, p. 219-228.

Legislație

– Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016.