Măsurile asigurătorii în procesul penal. Aspecte generale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Introducere

Pe parcursul procesului penal, organele judiciare competente sunt apte de a dispune luarea anumitor măsuri procesuale ce se impun pentru a asigura și garanta desfășurarea normală a procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii și pentru a preveni săvârșirea de fapte antisociale.

Măsurile procesuale ce se pot dispune în timpul procesului penal sunt: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță, precum și măsuri de reparație imediată, așa cum sunt considerate de doctrină ca fiind restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare.

Măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale, de constrângere și cu caracter real prin care organele judiciare indisponibilizează anumite bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Înțelegem prin măsuri asigurătorii sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară și poprirea.

În actualul Cod de procedură penală, măsurile asigurătorii sunt localizate în Partea generală, Titlul V, intitulat „Măsurile preventive și alte măsuri procesuale”, respectiv în Capitolul III denumit „Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare”, unde sunt prevăzute dispozițiile legale referitoare la: măsurile asigurătorii, procedura sechestrului, procesul-verbal de sechestru, notarea ipotecară, poprirea, contestarea măsurilor asigurătorii, precum și valorificarea bunurilor sechestrate.

În ceea ce privește funcționalitatea măsurilor asigurătorii, aceasta este numai una asigurătorie, și nu reparatorie.

Scopul măsurilor asigurătorii este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

2. Conținut

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea sechestrului asupra acestora de către procuror, în cursul urmăririi penale, prin ordonanță ori de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, prin încheiere motivată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale deoarece acestea se iau numai în cursul procesului penal. Măsurile asigurătorii au un caracter real, și nu personal, deoarece acestea vizează bunurile anumitor persoane, și nu persoanele. Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere, și nu de ocrotire a suspectului sau inculpatului ori a părții responsabile civilmente.

În principiu, luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, astfel legiuitorul a lăsat la libera apreciere a organelor judiciare competente, respectiv la aprecierea procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, să dispună luarea măsurilor asigurătorii dacă împrejurările o impun. De precizat este faptul că, aceste măsuri pot fi luate numai în cursul procesului penal, deci trebuie să avem cel puțin urmărirea penală începută in personam, astfel „măsurile asigurătorii nu pot fi luate în afara procesului penal”^[1].

De asemenea, „aplicarea măsurii nu este condiționată de punerea în mișcare a acțiunii penale”^[2].

Ca excepție de la caracterul facultativ al măsurilor asigurătorii, există situații în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie cum este situația prevăzută la alin. ( 7) art. 249¹ din Codul de procedură penală în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, precum și în alte situații speciale, cum ar fi: săvârșirea unor infracțiuni de corupție în condițiile Legii nr. 78/2000, a unor infracțiuni de spălare de bani și finanțare a terorismului, dar și în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală din Legea nr. 241/2005.

Competența de a dispune luarea măsurilor asigurătorii diferă după cum acestea sunt luate în faza urmăririi penale sau în faza judecății.

Dacă suntem în faza urmăririi penale, organul judiciar competent să dispună luarea măsurilor asigurătorii este procurorul, prin ordonanță. Menționăm faptul că, în actuala reglementare organele de cercetare penală nu mai pot dispune luarea măsurilor asigurătorii, așa cum se întâmpla conform reglementării anterioare. Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul poate să cuprindă și propunerea de luare a măsurilor asigurătorii, dacă acestea nu au fost luate anterior, sau de menținere, revocare ori înlocuire a măsurilor asigurătorii deja dispuse.

„Dacă în cursul urmăririi penale au fost luate măsuri asigurătorii, iar procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată, acesta va menține măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea reparării prejudiciului (acestea se vor desființa de drept, însă dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a soluției persoana prejudiciată nu formulează acțiune la instanța civilă), plata cheltuielilor judiciare și pentru garantarea confiscării speciale( până la soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii de confiscare specială, dacă se impune acest lucru, în caz contrar urmând a se dispune ridicarea sechestrului). Va ridica măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea confiscării extinse și asigurarea plății amenzii penale”^[3].

Dacă suntem în procedura de cameră preliminară sau de judecată, organul judiciar competent să dispună luarea măsurilor asigurătorii este judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la solicitarea procurorului sau din oficiu, prin încheiere motivată.

Măsurile asigurătorii se pot dispune împotriva suspectului, așa încât trebuie să avem cel puțin urmărirea penală începută in personam. Suspectul este persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Odată pusă în mișcare acțiunea penală, suspectul devine inculpat, astfel încât dacă împotriva suspectului se pot dispune măsuri asigurătorii, cu atât mai mult acestea se pot dispune și împotriva inculpatului. Măsurile asigurătorii pot fi dispune și împotriva părții responsabile civilmente, respectiv împotriva persoanei care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în procesul penal.

Astfel, conform art. 249 alin. (3) – (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, ale persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate.

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, deoarece răspunderea penală este personală. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Măsurile asigurătorii în vederea confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. Aceste alte persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate pot fi: ascendenții, descendenții, soțul, terții sau chiar persoana juridică pe care persoana condamnată o controlează și cărora li s-au transmis bunuri de la cel condamnat sau de la un terț.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

În doctrină s-a arătat că pentru luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) „să existe o pagubă materială

b) paguba să fie produsă prin infracțiune

c) cu privire la infracțiune să existe un proces penal

d) să existe parte civilă”^[4].

Ultima condiție menționată nu vizează situația în care acțiunea civilă se exercită din oficiu.

În ipoteza în care pe parcursul procesului penal sunt dispuse măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea trebuie să vizeze întreg prejudiciul cauzat și nu o parte din acesta, dar nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru repararea prejudiciului, fiind astfel atât o garanție pentru partea civilă, cât și pentru suspect sau inculpat ori partea responsabilă civilmente, opinie exprimată și în doctrină potrivit căreia „măsura asigurătorie – atunci când a fost luată în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune – trebuie să urmărească garantarea integrală a pagubei cauzate, așa încât bunurile indisponibilizate să fie suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate la soluțiunarea cauzei ; dar, pe de altă parte, instituirea sechestrului nu trebuie să se transforme într-o măsură vexatorie pentru datornic, adică nu trebuie să fie indisponibilizate mai multe bunuri decât apare necesar pentru acoperirea pagubei”^[5].

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale părții responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, însă există și bunuri care nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii cum ar fi: bunurile care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public precum și bunurile exceptate de lege.

În ceea ce privește bunurile exceptate de lege, care nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii, acestea sunt:

a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului (suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente) și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel;

b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor;

c) alimentele necesare debitorului (suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente) și familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă

d) combustibilul necesar debitorului (suspectului sau inculpatului ori părții responsabile civilmente) și familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) scrisorile, fotografiile și tablourile personale de familie;

f) alte asemenea bunuri declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Durata măsurilor asigurătorii în cadrul procesului penal este nedeterminată. În doctrină s-a arătat că „măsura asigurătorie durează până la soluționarea definitivă a cauzei. Ea poate fi revocată și înainte de această dată, dacă au dispărut temeiurile pentru care a fost luată, de către același organ care a dispus luarea ei sau de instanța în fața căreia se află cauza”^[6].

 „Dacă în cursul urmăririi penale au fost luate măsuri asigurătorii, iar procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată, acesta va menține măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea reparării prejudiciului (acestea se vor desființa de drept, însă dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a soluției persoana prejudiciată nu formulează acțiune la instanța civilă ), plata cheltuielilor judiciare și pentru garantarea confiscării speciale (până la soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii de confiscare specială, dacă se impune acest lucru, în caz contrar urmând a se dispune ridicarea sechestrului). Va ridica măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea confiscării extinse și asigurarea plății amenzii penale”^[7].