Justiție și reformă în vreme de război

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În urmă cu patru ani, mai exact la nivelul anului 2018, erau operate modificări masive asupra celor trei legi ce reglementează activitatea sistemului nostru, cea privind statutul, organizarea judiciară și cea referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, prin trei legi și două ordonanțe, în lipsa unor consultări adecvate cu cei cărora aceste noutăți le erau destinate, a fost amendat serios cursul funcționării justiției, fiind generate reacții ce au polarizat și mai mult societatea, într-un context în care percepția asupra acestui serviciu public era oricum ambivalentă.

O reacție rapidă au avut-o și instituțiile europene din care și noi facem parte. Unele cu o abordare în special politică (Comisia Europeană, Parlamentul European), altele dintr-o perspectivă mai tehnică (Consiliul Europei, prin intermediul GRECO și Comisiei de la Veneția).

Poate cele mai controversate aspecte pe agenda acelor zile au fost legate de înființarea structurii speciale dedicate investigării infracțiunilor comise de magistrați și de creșterea vechimii necesare pentru obținerea vocației de a fi numit în Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Desigur, ca urmare și a presiunilor venite din toate părțile, au fost făcute noi intervenții legislative pentru liniștirea apelor. Sau nu. Pentru că modificări experimentale au continuat să fie făcute și mai apoi. Una dintre dispozițiile care a suscitat controverse în continuare a fost aceea a posibilității date judecătorilor de a candida și a fi numiți în cele mai înalte funcții de conducere în cadrul parchetelor, în vigoare, de altfel, câteva săptămâni la începutul anului 2019, dispoziție aptă să țină apele agitate și să pună sub semnul întrebării atât independența judecătorilor, cât și principiul separării carierelor.

Anul 2022. Război la granițele României, război și în conștiințele celor care consideră că justiția noastră nu este (încă) acolo unde trebuie să fie. Și aici cred că ne includem cu toții: oameni de rând, politicieni, magistrați, factori externi. Din diverse rațiuni și sub motivații mai mult sau mai puțin obiective, au loc dezbateri, se fac măsurători, se identifică nevoi, soluții diverse se aștern pe hârtie și se lansează proiecte.

Astăzi, 16 noiembrie 2022, când scriu aceste rânduri, un nou pachet al legilor justiției a fost promulgat. Teoretic, se împlinesc 18 ani de când vechiul cadru legal funcționa. Era nevoie de aer proaspăt, s-ar putea spune. Valorificându-se ideea să fie mult, ca să primească toți, legea privind statutul a evoluat de la o sută, la trei sute de articole. Știm, era nevoie de reglementarea prin lege a criteriilor, condițiilor și a altor chichițe privind reperele carierei magistraților. Curtea Constituțională, bat-o vina! Dar parcă am renunțat prea ușor la nevoia de a făuri legea într-un mod cât mai suplu, menit să surprindă principiile și esența lucrurilor, și mai puțin detaliile.

Și la nivel de organizare judiciară am evoluat, iar aici nu mă pot abține să nu observ eliminarea dispozițiilor care, de bine, de rău, reglementau anumite mecanisme ce vizau corpul poliției judiciare. E adevărat și că, cel puțin în privința dispozițiilor ce reglementau până acum cadrul de funcționare în parchetele de pe lângă tribunale și curțile de apel a ofițerilor și agenților de poliție judiciară, implementarea s-a împotmolit din start. Se pare că Ministerul Afacerilor Interne are argumente solide în această dispută. Dar mai bine să așteptăm să vedem cum va arăta noua lege a poliției judiciare.

Nevoile pentru revigorarea justiției ca serviciu public, cel puțin din perspectiva Ministerului Public, sunt mai stringente ca oricând. Lipsa sau alocarea ineficientă a resursei umane se detașează aici. Cu priorități care se transformă, dar niciodată nu devin mai puține, cu un cadru de incriminare stufos ca un pom de Crăciun, cu o suprareglementare procedurală izvorâtă din tot felul de legi și hotărâri obligatorii emise de luminate jurisdicții și care, nu de puține ori, se contrazic – ne opintim să menținem măcar un regim de lucru în limita avariei.

Parchetele de eșalon superior au cel mai mult de suferit: le pleacă procurorii care, în mod natural, au atins vechimea de pensionare, iar în locul acestora vin prea puțini. Nu pentru că ai noștri colegi nu-și doresc o carieră împlinită, ci pentru că, odată obținut gradul profesional în urma promovării, ei obțin satisfacție profesională și la nivel de parchete de tribunale, în condițiile în care remunerația se acordă pentru grad, și nu pentru serviciul desfășurat efectiv în structura ierarhiei. Noua lege privind statutul încearcă, totuși prea timid, zic eu, să corecteze acest neajuns printr-o dispoziție ce suspendă până la sfârșitul anului 2025 promovarea pe loc. Este cu siguranță loc, în viitor, pentru o soluție de compromis și în ceea ce privește salarizarea, fiind necesar să se acorde cumva importanță și criteriului privind nivelul efectiv de desfășurare a activității, și nu doar, în mod exclusiv, celui referitor la gradul profesional.

Nu doar numărul și alocarea procurorilor reprezintă o problemă. Printre necesități de prim rang se evidențiază specialiștii în mai multe domenii relevante și operaționalizarea unui corp minim al poliției judiciare care să lucreze efectiv în cadrul parchetelor. Iar cum noua lege de organizare nu prevede nimic concret în acest ultim sens, nu cred că se poate vorbi de un progres.

Deși adoptat într-o modalitate mai transparentă decât cea din anul 2018, noul pachet nu-și depășește condiția de paliativ. Pornind de la ciudata coincidență de numerotare a legilor, parcă prea puțin din noua reglementare oferă totuși senzația că orizontul se arată pozitiv. De o manieră specifică cumva plaiurilor mioritice, justiția oferă permanent terenul optim pentru o încleștare acerbă între toate forurile societății, fiecare urmărind mai degrabă scopuri subiective decât binele comun. Și de aici senzația de compromis pe care noile legi o emană. Cu mecanismul de cooperare și verificare ajuns la potou și cu justiția noastră în postura calului de bătaie, acest compromis capătă semnificația unui lucru inevitabil.

Agenda zilei este inundată acum de nevoia înfăptuirii unui soi de justiție socială: se clamează că trebuie făcut ceva cu pensiile speciale, pentru că nu este etic față de restul populației. Și cum de pensiile altor categorii socioprofesionale nu trebuie să ne atingem pentru că – nu e așa? – este război la granițe, cam ce mai rămâne în discuție este pensia magistratului. Sub paravanul opiniilor unor experți de talie mondială, se desfășoară înaintea ochilor noștri un spectacol cu final așteptat. Atunci când argumentele trec în plan secund, voința este cea, care în mod exclusiv, contează. Hoc volo, sic iubeo, sit pro ratione voluntas, spunea latinul. Deveniți demult personaje secundare în această piesă, ne rămâne să reacționăm în funcție de cum vor evolua lucrurile.

În altă ordine de idei, Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei a publicat, luna trecută, raportul de evaluare conținând date și analize asupra sistemelor judiciare din cele patruzeci și patru de state europene membre și trei state observatoare (Israel, Kazahstan și Maroc). Evaluarea este făcută la nivelul anului 2020 și iată, în continuare, câteva repere ce îndeamnă la reflecție:

1. Bugetul Ministerului Public pe 2020: 16 euro/locuitor. Adică în media europeană (15,73 euro/locuitor).

2. Țările au cheltuit în medie aprox. 1,1 miliarde de Euro cu propriile sisteme judiciare, echivalentul a 79 € per locuitor. În 2020, România se afla sub acest nivel (0,96 mld euro și 49,5 euro/locuitor).

3. Cât privește numărul de procurori prin raportare la numărul de locuitori, România se află în media europeană (12,7/suta de mii vs. media europeană de 11,8/suta de mii).

4. În 2020, în România salariul brut al unui procuror la începutul carierei era de 43.000 Euro/an, iar pentru un procuror cu cel mai înalt grad profesional și cu vechime maximă, era de cca 67.000 Euro. Din acest punct de vedere ne situăm în fața statelor din răsăritul Europei.

5. În 2020, la o medie europeană de 2,61 cazuri primite de procurori/100 locuitori, cu cca 97% soluționate, Ministerul Public are o cifră de 2,98 cazuri, din care 99% finalizate. Pe de altă parte, media europeană a cazurilor trimise cu acuzații spre a fi judecate în instanțe este de 0,68/100 locuitori (26%), în timp ce în România este de 0,24/100 locuitori (8%).