JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Viceprimar. Lipsa calităţii sale de a reprezenta consiliul local în absenţa unei împuterniciri exprese în acest sens
- art. 57
- art. 62
- Legea nr. 215/2001: art. 21
Recursul declarat în numele Consiliului Local este semnat pentru „președintele de ședință” de către viceprimar, fără ca acesta să facă dovada unei împuterniciri exprese în acest sens din partea președintelui de ședință, care a semnat Hotărârea Consiliului Local a cărei anulare s-a solicitat. Astfel, recursul a fost formulat de o persoană fără calitate de reprezentant legal.
(Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2753 din 18 iunie 2012)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!