JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Spor de pedeapsă aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă. Regimul său juridic în situaţia contopirii pedepselor

11 sept. 2012
Vizualizari: 71
  • art. 34 lit. b)
  • C. pen.: art. 33 lit. a)

Constatând că pedepsele anterioare trebuie contopite cu cea aplicată prin sentința de față, instanța de fond a procedat în mod corect la descontopirea pedepsei rezultante în componentele sale, inclusiv un spor de pedeapsă de 2 luni închisoare și le-a recontopit pe toate, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.pen., în pedeapsa cea mai grea, fără a adăuga la aceasta și sporul de pedeapsă stabilit prin hotărârea anterioară de condamnare.
Omisiunea acestui spor de pedeapsă afectează legalitatea soluției pronunțate prin sentința recurată, fiindcă acesta a fost stabilit printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea de lucru judecat, ceea ce semnifică imposibilitatea înlăturării lui.

(Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, decizia nr. 117 din 11 septembrie 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Spor de pedeapsă aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă. Regimul său juridic în situația contopirii pedepselor was last modified: iunie 29th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.