JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Pedeapsă complementară. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Cauză specială de reducere a pedepsei

29 sept. 2016
Vizualizari: 86
  • Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (1)
  • NCP: art. 66 alin. (2)

1. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (2) C. pen. privind pedeapsa complementară, în cazul în care legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, numai interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și în art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) este obligatorie.
2. Cauza specială de reducere a pedepsei reglementată în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este aplicabilă în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută în art. 8 și art. 9 din legea menționată, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile. În ipoteza în care partea civilă nu a indicat cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății până la primul termen de judecată, dar inculpatul a acoperit prejudiciul reținut în rechizitoriu, înainte de primul termen de judecată, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente, întrucât omisiunea părții civile de a calcula obligațiile fiscale accesorii, pentru a da posibilitatea inculpatului să le achite în termenul prevăzut de lege, nu poate opera în defavoarea acestuia.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 370/A din 29 septembrie 2016)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Pedeapsă complementară. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Cauză specială de reducere a pedepsei was last modified: mai 20th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.