JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încetarea de drept a contractului individual de muncă, în considerarea îndeplinirii condiţiilor de pensie pentru limită de vârstă. Necesitatea unei manifestări ferme, neechivoce, a opțiunii de continuare a raporturilor de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani

28 mai 2019
Vizualizari: 108
  • C. muncii: art. 56 alin. (1) lit. c)
  • NCC: art. 1270
  • NCC: art. 1325

Aplicarea principiilor referitoare la inegalitatea de șanse dintre bărbați și femei și interzicerea oricărei discriminări pe criterii de sex în ceea ce privește condițiile de muncă, trebuia fundamentată pe o manifestare de voință neechivocă a reclamantei în sensul continuării raporturilor de muncă, care să constituie premisa recunoașterii dreptului la muncă în favoarea reclamantei în coordonatele contractului de muncă inițial.
Odată exprimată opțiunea de încetare a contractului de muncă începând cu data de 1 septembrie 2018, retragerea acestei opțiuni se putea realiza numai în condițiile respectării principiului irevocabilității efectelor actului juridic ceea ce înseamnă ca actului unilateral să nu i se poată pune capăt prin manifestarea de voință, în sens contrar, venită din partea autorului actului. Irevocabilitatea decurge din principiul forței obligatorii a actului juridic, fiind o consecință și, în același timp, o garanție a acestui principiu.

(Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 473 din 28 mai 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încetarea de drept a contractului individual de muncă, în considerarea îndeplinirii condițiilor de pensie pentru limită de vârstă. Necesitatea unei manifestări ferme, neechivoce, a opțiunii de continuare a raporturilor de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani was last modified: martie 17th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.