JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cereri de chemare în judecată având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Respingerea primei acțiuni ca inadmisibilă. Analizarea excepției autorității de lucru judecat în cea de a doua cauză în raport cu prevederile articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului

17 sept. 2020
Vizualizari: 43
  • C.E.D.O. art. 6
  • Constituție: art. 20
  • NCPC: art. 430
  • NCPC: art. 431

Autoritatea de lucru judecat privește și hotărârile prin care s-au admis excepții peremptorii, precum cea care vizează excepția inadmisibilității acțiunii. Astfel, art. 430 alin.1 C.pr.civ. prevede că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Chiar dacă, în ambele procese, reclamanta a urmărit constatarea dreptului său de proprietate asupra aceluiași imobil, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani și, prin urmare, există autoritate de lucru judecat între cele două acțiuni succesive, întemeiate pe aceleași fapte generatoare, imputate aceleiași persoane juridice, în calitate de pârât și având, finalmente, ca obiect aceeași pretenție, efectul negativ al autorității de lucru judecat al primei hotărâri prin care cererea promovată anterior a fost respinsă ca inadmisibilă nu poate fi opus în cea de a doua cauză. Aceasta întrucât deși autoritatea de lucru judecat urmărește un scop legitim, acela care vizează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ca expresie a preeminenței dreptului, inerentă unei societăți democratice, astfel cum proclamă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii, ingerința în dreptul părții reclamante de acces la o instanță nu respectă un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

(ICCJ, secția I civilă, decizia nr. 1693 din 17 septembrie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cereri de chemare în judecată având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Respingerea primei acțiuni ca inadmisibilă. Analizarea excepției autorității de lucru judecat în cea de a doua cauză în raport cu prevederile articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului was last modified: noiembrie 19th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.