JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de repunere în termenul de apel. Cauza temeinică de împiedicare. Înțelesul noţiunii

29 mart. 2016
Vizualizari: 169
  • NCPP: art. 411

Cauza temeinică de împiedicare la care se referă legiuitorul pentru a da posibilitatea părții care exercită calea de atac a apelului, după expirarea termenului legal, dar într-o perioadă de maxim 10 zile de la încetarea acesteia, exclude culpa evidentă în care aceasta se plasează prin conduita sa, fiind definită în jurisprudența instanței supreme, conform deciziei nr. 3180/2006 – de exemplu – ca echivalând cu cazul fortuit, forța majoră sau orice altă împrejurare exterioară care a pus partea în situația de a nu putea în mod obiectiv să acționeze așa cum interesele sale o cereau și în lipsa căreia, ar fi acționat în conformitate cu aceste interese.

(Curtea de Apel Ploiești, pen., decizia nr. 393 din 29 martie 2016)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de repunere în termenul de apel. Cauza temeinică de împiedicare. Înțelesul noțiunii was last modified: aprilie 28th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.