JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Accident rutier. Rolul echității în acordarea daunelor morale

20 feb. 2018
Vizualizari: 130

În cazul acordării daunelor morale, instanțele (inclusiv CEDO) nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, respectiv procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. În speță, instanța a înlăturat susținerile potrivit cărora reclamanta nu ar fi îndreptățită la acordarea acestor despăgubiri pentru că o altă persoană a achitat costul intervenției chirurgicale, neavând relevanță cine a suportat aceste costuri.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 508 din 20 februarie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Accident rutier. Rolul echității în acordarea daunelor morale was last modified: iunie 28th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.