Invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de fond în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de completare a hotărârii. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

• Legea nr. 554/2004: art. 20
• NCPC: art. 248
• NCPC: art. 425
• NCPC: art. 443 alin. (3)
• NCPC: art. 444
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.U.G. nr. 83/2014: art. 1 alin. (5^1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.11.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., judecători în cadrul Tribunalului Constanța, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției, de a soluționa cererea acestora privind emiterea pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)^1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței și, pe cale de consecință, au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului – Ministerul Justiției, de a emite pentru fiecare dintre noi în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)^1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariate rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont în cazul împlinirii vechimii in munca si in funcție, promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 736 din 11 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 193 din 27.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2015, au fost admise în parte cererile conexate și a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordine individuale de salarizare în favoarea reclamanților, cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)^1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de gradul profesional și de funcția efectiv îndeplinită în cadrul instanței.

Pârâtul Tribunalul Constanța a fost obligat la plata către reclamanți a diferențelor salariale între remunerațiile plătite acestora pe perioada 9.04.2015-1.08.2016 și cele la care erau îndreptățiți, potrivit art. 1 alin. (5)^1 din Ordonanța de Urgență nr. 83/2014; a fost respinsă în rest acțiunea, pentru perioada ulterioară datei de 1.08.2016, ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată așadar, în raport de capetele de cerere formulate de reclamanți prin acțiunea introductivă, că instanța de fond a omis a se pronunța pe capătul de cerere având ca obiect calcularea și obligarea la plată pentru perioada începând cu 01.01.2011 până la 09.04.2015, urmând ca în funcție de momentul când a împlinit fiecare reclamant vechimea în discuție să fie calculate efectiv diferențele salariale, aceasta chestiune rămânând doar o problemă de executare.

Astfel, instanța de fond investită în mod legal cu cererea de completare a dispozitivului a trecut la soluționarea acestei, apreciind în mod corect că cererea de completare este întemeiată.

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat de recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține că instanța de fond a soluționat cererea de completare a hotărârii în raport de prevederile art. 444 C. proc. civ., conform cărora: ,,(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.

(2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor”.

Având în vedere textele legale anterior enunțate și analizând procedura efectuată de instanța de fond pentru soluționarea cererii de completare a hotărârii, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întocmai prevederile legale circumscrise acestei proceduri.

Deși recurenții-reclamanți precizează că li s-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu au fost citați în mod legal, această afirmație nu se confirmă. Din înscrisurile atașate la dosarul de fond rezultă că procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, iar în ceea ce îi privește pe recurenți această procedură s-a efectuat prin corespondență poștală, dovezile de comunicare a citațiilor către acștia regăsindu-le la dosarul de fond.

În ceea ce privește invocarea excepție prescripției dreptului material la acțiune de către instanța de fond în cadrul procedurii de soluționare a cererii de completare a hotărârii, Înalta Curte apreciază de asemenea că recurenții-reclamanți oferă o interpretare subiectivă a acestei proceduri.

Instanța de fond a pus în discuție această excepție, în măsura în care capătul de cerere prin care s-a solicitat calcularea și obligarea la plată pentru perioada începând cu 01.01.2011 până la 09.04.2015 a fost pus în dezbatere pentru prima dată la termenul de judecată la care s-a și pronunțat hotărârea asupra sa. Înalta Curte apreciază relevant, atât în combaterea primei critici ce vizează neefectuarea procedurii de citare, cât și a acestei critici privitoare invocarea excepției prescripției în cadrul acestei proceduri, faptul că reclamanții deși legali citați nu s-au prezentat în cadrul ședinței de judecată pentru a răspunde eventualelor incidente procedurale, aceștia solicitând în schimb instanței prin acțiunea introductivă, judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 248 și art. 425 C. proc. civ., instanța de fond investită cu soluționarea unui capăt de cerere, trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar hotărârea trebuie să cuprindă, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat textele legale indicate mai sus, astfel că sentința nu încalcă nicio normă de procedură care să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că acestea sunt neîntemeiate.

Instanța de fond în soluționarea capătului de cerere privind calcularea și obligarea la plată a diferențelor salariale pentru perioada începând cu 20.11.2012 până la 09.04.2015 (perioadă asupra căreia nu se aplică prescripția dreptului material la acțiune), a efectuat o interpretare corectă a Deciziei nr. 32/2015 din 19 octombrie 2015 emisă de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia anterior menționată s-a statuat faptul că, „în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale; plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Astfel în mod corect a arătat instanța de fond că pentru perioada 20.11.2012 – 09.04.2015, perioadă care vizează strict cererea reclamanților, există diferențe de salarizare datorate unui factor obiectiv, respectiv data intrării în gradul profesional/tranșa de vechime respectivă. Existând așadar un criteriu obiectiv de diferențiere, în speță nu se poate vorbi despre o stare de discriminare.

Instanța de fond oferă așadar o interpretare clară și judicioasă în ceea ce privește soluția adoptată asupra acestui capăt de cerer, și mai mult subliniază și faptul că abia odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, deci ulterior datei de 09.04.2015, acest criteriu de diferențiere a fost eliminat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.