Invocarea cazului de recurs în casaţie potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal”. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat

17 apr. 2024
Vizualizari: 141
  • NCP: art. 320 alin. (1)
  • NCP: art. 48 alin. (1)
  • NCP: art. 9
  • NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
  • NCPP: art. 268 alin. (1)
  • NCPP: art. 275 alin. (3)
  • NCPP: art. 309
  • NCPP: art. 396 alin. (6)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 435
  • NCPP: art. 437 alin. (1)
  • NCPP: art. 438 alin. (1)
  • NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
  • NCPP: art. 9 alin. (3)

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 10/RC din 10 ianuarie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) – j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. proc. pen., respectiv lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (ca parchet mai întâi sesizat) cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatulul A. pentru infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, care, fiind săvârșită pe teritoriul Bulgariei, atrăgea incidența art. 9 C. pen.

În esență, prin motivele de recurs în casație, parchetul a susținut că, deși, într-adevăr, în cauză lipsește autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care era necesară raportat la faptul că infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. a fost comisă în Bulgaria, soluția instanței de apel de încetare a procesului penal este nelegală, întrucât punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalității sau realității, fără autori­zarea prealabilă a organului competent, constituie o ipoteză de nelegalitate sancționabi­lă exclusiv în procedura de cameră preliminară, care nu mai poate fi repusă în discuție ulterior acestei faze procesuale, fără a se aduce în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

Oral, la termenul de dezbateri din 10 ianuarie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat, suplimentar argumentelor detaliate în scris, neincidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din C. pen. și, ca atare, a cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a faptului că, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și cum rezultă din probatoriul administrat, infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale a fost comisă pe teritoriul României.

Aceste completări susținute oral de reprezentantul Ministerului Public nu pot fi, însă, avute în vedere de către instanța de recurs în casație întrucât, fiind făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru formularea și motivarea căii de atac, nu au făcut obiectul evaluării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, care a fost tranșată prin încheierea din 25 octombrie 2022, în limitele menționate în cuprinsul respectivei hotărâri.

În acest sens, Înalta Curte reține că, din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, rezultă că motivarea, precizarea sau modificarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casație atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă.

Ca urmare, motivele de recurs în casație formulate după expirarea termenului de exercitare a căii extraordinare de atac nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., exercitarea unui drept procesual cu nerespectarea termenului instituit de lege atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Aceasta înseamnă că exercitarea dreptului la recurs în casație – în forma și în condițiile expres prevăzute de lege, inclusiv în privința motivării cererii de recurs – trebuie să intervină în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., admiterea ipotezei contrare echivalând cu recunoașterea de efecte juridice unei cereri de recurs în casație care eludează exigențele art. 437 C. proc. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că aceste susțineri suplimentare se grefează pe pretinsa reținere eronată, de către instanța de apel, a situației de fapt, Ministerul Public aducând în discuție necesitatea reanalizării elementelor factuale vizând locul săvârșii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și a reevaluării materialului probator sub acest aspect, chestiune care nu poate fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Aceasta înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel referitoare la locul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale pe teritoriul Bulgariei, situație constatată pe baza unor elemente factuale care nu mai pot cenzurate în recurs în casație.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilității lor ori a eventualelor contradicții dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și concluziile instanței, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care nu poate fi valorificată prin prisma niciunuia dintre cazurile de recurs în casație limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul acestor considerente de principiu, procedând la evaluarea exclusivă a motivelor scrise de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat.

În acest sens, notează, prioritar, că susținerile parchetului nu se grefează pe o eventuală inexistență a impedimentului la punerea în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., valorificat în apel, ci pe imposibilitatea constatării acestuia direct în calea de atac. Parchetul a considerat că punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalității sau realității, fără autori­zarea prealabilă a organului competent, constituie o ipoteză de nelegalitate sancționabi­lă exclusiv în procedura de cameră preliminară, care nu mai poate fi repusă în discuție ulterior acestei faze procesuale, fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

Înalta Curte constată că autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat prev. de art. 9 alin. (3) C. proc. pen. reprezintă o condiție de procedibilitate necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazul infracțiunilor pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalității, condiție a cărei neîndeplinire poate pune în discuție nulitatea actului procesual prev. de art. 309 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, a actelor de urmărire penală subsecvente în raport strict cu acuzația menționată.

Or, deși, în principiu, evaluarea chestiunilor de legalitate a actelor de urmărire penală intră în competența jurisdicțională expresă a judecătorului de cameră preliminară, instanței de judecată (fie în fond, fie în apel) nu-i este interzis să cenzureze acele vicii de legalitate care nu doar că afectează actele procesuale, ci constituie, concomitent, și impedimente la exercitarea acțiunii penale în conformitate cu dispozițiile art. 16 C. proc. pen.. Această ultimă categorie de împrejurări poate conduce la concluzia lipsei de temei sau de obiect a acțiunii penale, chestiuni circumscrise, așadar, însuși modului de rezolvare a fondului cauzei și nicidecum doar aspectelor de legalitate cenzurabile în camera preliminară, conform art. 342 C. proc. pen.

În limitele configurate, o astfel de evaluare a impedimentelor la exercitarea acțiunii penale nu echivalează cu o eventuală recenzurare de către instanța de apel a aspectelor tranșate în mod efectiv în camera preliminară.

A admite ipoteza contrară ar echivala, implicit, cu a admite posibilitatea lăsării neaplicate a unor dispoziții imperative referitoare la soluțiile aplicabile în diferite ipoteze reglementate de legea procesual penală. Aceasta în condițiile în care dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) Cod procedură permit în mod expres cenzurarea unor astfel de încălcări în faza de judecată, prin dispunerea unei soluții de încetare a procesului penal, în condițiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen., printre altele, pentru lipsa autorizării prealabile a procurorului general în cazul infracțiunilor guvernate de principiul teritorialității sau realității.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte notează că, în speță, constatând, în calea ordinară de atac a apelului, că punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., s-a făcut în lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, deși aceasta era obligatorie, potrivit art. 9 alin. (3) C. pen., în condițiile în care fapta a fost săvârșită pe teritoriul Bulgariei, instanța de apel a reținut în mod corect incidența impedimentului la punerea în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., dispunând încetarea procesului penală față de inculpat cu privire la această infracțiune.

Tranșarea acestei chestiuni direct în apel nu aduce în discuție autoritatea de lucru judecat a încheierii pronunțate în procedura de cameră preliminară, întrucât, așa cum rezultă din încheierea nr. 257 din 10.08.2021, pronunțată de Judecătoriei Gura Humorului în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă la data de 18.08.2021, judecătorul învestit în această fază procesuală inițială nu a evaluat și cenzurat problema lipsei autorizării procurorului general prevăzută de art. 9 alin. (3) C. pen.

Deopotrivă, în pofida celor invocate de Ministerul Public, o astfel de abordare nu se află în contradicție nici cu rezolvarea regăsită în decizia nr. 46/RC din 4 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată ca jurisprudență relevantă, întrucât aspectele tranșate prin această ultimă hotărâre sunt sensibil diferite de cele asupra cărora s-a pronunțat instanța de apel prin decizia recurată în speță.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de unitatea de parchet sus-menționată împotriva deciziei penale nr. 819 din data de 25 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea cazului de recurs în casație potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat was last modified: aprilie 17th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.