Întreaga conduită a magistratului este o garanţie a independenţei personale şi a imparţialităţii acestuia

Cristian Pavel: Înainte de a profesa ca judecător și cu mult înainte de a fi președintele Tribunalului Cluj ați făcut ucenicie serioasă prin arhive, în registrele de carte funciară etc. A contat și cântărit acea experiență?

Sorina Seleșiu: În anul 1996 am fost numită în funcția de judecător, efectuând stagiatura pe parcursul unui interval de 2 ani. În concret, în primele 6 luni de stagiatură am desfășurat activități cu caracter preponderent administrativ în diferite compartimente și sectoare ale instanței de judecată, având atribuții legate de înregistrarea cererilor de chemare în judecată, ținerea și completarea registrelor, efectuare de mențiuni în cuprinsul cărții funciare (întăbulare contracte).

În cei doi ani de stagiatură am făcut parte, o scurtă perioadă – din mai 1997 – septembrie 1997 – din complete de judecată colegiale, iar ulterior din complete de judecător unic, constituite la nivelul instanței judecătorești tocmai în scopul formării inițiale a judecătorilor stagiari. De altfel, toate atribuțiile judiciare și administrative ce mi-au fost alocate pe parcursul stagiaturii au avut ca și finalitate dobândirea unei experiențe profesionale imperios necesare pentru exercitarea atribuțiilor judiciare. În acest sens, cunoașterea organizării și funcționării instanței, a modului de desfășurare a ședințelor de judecată și de gestionare a dosarelor aflate în instrumentarea acestui organ judiciar, a fost văzută ca o garanție a independenței judecătorului și a probității profesionale a acestuia.

Cristian Pavel: Există, credeți, o vârstă optimă, recomandabilă pentru a intra în ”pâinea” de magistrat? Poate fi vârsta prea tânără un handicap în dreapta judecată a unei cauze?

Sorina Seleșiu: Apreciez că răspunsul la această întrebare nu poate și nici nu trebuie să fie unul categoric. Deși buna pregătire teoretică este o garanție a profesionalismului, ceea ce, în cele mai multe cazuri, se asociază cu o vârstă fragedă, totuși noțiunea de „magistrat judecător” este indeniabil legată de noțiunea de justiție, ca serviciu public, derulată și înfăptuită în beneficiul cetățenilor. Indiferent de natura procesului prin care justiția este deferită publicului, întotdeauna în centrul acestei activități judiciare stă individul.

Plecând de aici, persoanele care participă într-o astfel de misiune trebuie să dea dovadă de un set complex și aparte de repere, aptitudini și particularități sociale, morale și intelectuale. Ca atare, în opinia mea, devine extrem de importantă identitatea și calitatea umană și profesională a magistratului judecător, primul chemat să livreze actul de justiție în beneficiul cetățenilor.

În acest context, dincolo de temeinica pregătire profesională a magistratului, apare preocuparea pentru „experiența de viață” a acestuia, înțeleasă ca aptitudinea/capacitatea acestuia de a înțelege, raționa și tranșa diferitele situații și cazuri ale vieții economice și sociale, în care regăsim, din nou, cetățeanul, titularul unor drepturi fundamentale și interese legitime. În consecință, devine tentantă o abordare diferită de selectare a viitorilor magistrați judecători și pe criterii care exced pregătirii teoretice, cum ar fi cele referitoare la vârsta de accedere în profesie și experiența juridică anterioară.

Cristian Pavel: Cum își alege un judecător cercul prietenilor de familie?

Sorina Seleșiu: Raportat la specificul sistemului judiciar românesc, la profilul activității desfășurate de judecător și la importanța misiunii acestuia, conexiunile interumane ale magistratului nu rămân neafectate. Obligația de rezervă și timpul alocat activității judiciare conduc spre stabilirea unor relații sociale cu persoane ce fac parte din colectivul de lucru. Deopotrivă, deontologia profesională a judecătorului implică o conduită ireproșabilă, atât în timpul orelor de program, cât și în afara acestora, respectiv în cadrul societății din care judecătorul face parte.

Din nou, întreaga conduită a magistratului este o garanție a independenței personale și a imparțialității acestuia. De aici, inevitabil, se naște și obligația realizării unei minime verificări a anturajului din care judecătorul face parte. Obligația de rezervă nu presupune o înstrăinare a judecătorului de colectivitate ori de activitățile sociale și, în nici un caz, respectarea acesteia nu trebuie să conducă la plasarea magistratului într-un „turn de fildeș”. Din experiență, cele mai multe relații de prietenie ale judecătorilor se stabilesc cu persoane din categorii socio-profesionale cu afinități și preocupări similare.

Cristian Pavel: Sunt spețele de drept civil mai comode și/sau mai puțin riscante decât cele penale?

Sorina Seleșiu: Impactul procedurilor judiciare asupra societății și individului este indiscutabil. De aceea, rezultatul procedurilor judiciare – actul de justiție trebuie să fie unul just, adecvat și prompt. El trebuie să se apropie de adevărul faptic și să nu rămână o concluzie judiciară sterilă. În procesele judiciare, indiferent de natura acestora, sunt antrenate interese și drepturi fundamentale ale omului, care, în toate situațiile, caută înfăptuirea dreptății sale. Astfel, cauzele civile nu au o valoare socială mai redusă decât cauzele penale.

În același timp, raportat la importanța valorilor sociale protejate de legea penală și la consecințele antrenării răspunderii juridice a persoanelor culpabile de încălcarea acestora, este explicabil interesul suscitat de cauzele penale în cadrul mass-media și al societății în ansamblul ei. Din perspectivă juridică însă, domeniul dreptului civil este considerabil mai vast decât cel al dreptului public de conflict, motiv pentru care, în opinia mea, aspectele de ordin tehnic juridic ce se impun a fi tranșate de judecător sunt mai complexe în cadrul proceselor civile. Totodată, și în cadrul acestui tip de cauze civile apar în prim plan valori și drepturi fundamentale privitoare la libertatea individuală, viață privată și de familie.

Cristian Pavel: Ce probleme ridică, de regulă, probațiunile făcute în instanță de avocați sau de părți?

Sorina Seleșiu: Deși administrarea probelor prin avocați în cauzele civile este o procedură gândită și introdusă de leguitor în dreptul intern prin intermediul noului Cod de procedură civilă, menită să conducă la degrevarea instanțelor civile și la scurtarea duratei proceselor, totuși se poate discuta de o reticență a părților față de o astfel de abordare a cursului procesului judiciar, cel mai probabil generată de o neîncredere în corectitudinea rezultatului final. După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, nu am întâlnit în practică nicio situație în care părțile să solicite administrarea probațiunii prin intermediul avocatului.

 Cristian Pavel: Cum au evoluat procesele în ultimii ani ca număr și durată medie, ca încărcare per magistrat?

Sorina Seleșiu: De-a lungul activității judiciare, derulată pe un interval de aproximativ 23 de ani, am constatat o creștere ușoară și constantă a volumului de activitate și a numărului cauzelor de soluționat. Cu toate că pentru asigurarea unui sistem de justiție coerent și eficient este necesară identificarea unor soluții optime de organizare, prin prisma observării evoluției unor parametri cantitativi, este de notat că activitatea judiciară nu presupune doar soluționarea tuturor dosarelor în scop statistic, ci, mai degrabă, judecarea tuturor cauzelor pentru a se furniza cetățenilor un act de justiție corect și transparent.

Din această perspectivă, volumul de activitate și încărcătura dosarelor pe judecător nu pot fi stabilite ori disociate de complexitatea aspectelor de ordin tehnic juridic cu care acesta se confruntă în dosare. Or, tocmai această complexitate a cererilor, apărărilor și argumentelor părților și participanților în procese a cunoscut o creștere accentuată în timp. La baza acestui fenomen se regăsesc profundele reformări în timp ale societății românești, dinamica socială, economică și legislativă. Sub acest ultim aspect, doresc să subliniez că misiunea încredințată judecătorului național nu se mai rezumă în prezent doar la aplicarea legislației interne, ci, de bună seamă, după implementarea în România a acquis-ului comunitar și a legislației internaționale obligatorii, competențele deferite acestuia îl ridică la rang de judecător european.

Cristian Pavel: Cât de dificil și delicat este pentru un judecător să păstreze disciplina în sala de judecată?

Sorina Seleșiu: O temeinică pregătire profesională și o ținută morală adecvată, dublate de maturitatea profesională, imprimă un caracter firesc conduitei etice a judecătorului pe parcursul ședinței de judecată. De altfel, sunt edictate o serie de norme procedurale, etică profesională și comunicare care ordonează mersul ședințelor de judecată, precum și interacțiunile cu justițiabilii, părțile și avocații pe parcursul procedurilor judiciare.

Ca atare, în opinia mea, nu discuția trebuie să fie axată nu pe dificultatea asigurării unei discipline procesuale în sens larg, ci, mai degrabă, pe necesitatea exercitării corespunzătoare a atribuțiilor judiciare care țin de însăși esența activității judecătorului, de profilul funcției acestuia. Judecătorul trebuie să dea dovadă de o competență profesională, bună comunicare, tact, respect, rigurozitate și fermitate în toate situațiile. Gestionarea situațiilor de criză ivite în cursul unei ședințe de judecată nu trebuie, în nicio situație, să conducă la încălcarea eticii și deontologiei profesionale.

Cristian Pavel: Cum împăcați rigorile profesiei de judecător cu detaliile epuizante de ordin administrativ ale funcției de președinte de Tribunal?

Sorina Seleșiu: Funcțiile de conducere la nivelul instanțelor judecătorești implică îndeplinirea unei palete vaste de atribuții cu caracter administrativ care, în mod firesc, trebuie aduse la îndeplinire de managerii instanțelor concomitent cu realizarea atribuțiilor judiciare. Degrevarea de aceste din urmă atribuții are loc, de regulă, doar parțial dată fiind volumul activității judiciare la nivelul fiecărei instanțe judecătorești.

Astfel, în cele mai multe situații, judecătorul care își asumă cumularea unei funcții de execuție cu una de conducere este chemat să se achite cu suuces de toate îndatoririle profesionale indiferent de natura acestora.  Din această perspectivă este de dorit ca persoana care ocupă o funcție de conducere să dețină o experiență profesională vastă și să fi exercitat anterior atribuții administrative și/sau alte funcții de conducere în cadrul instanței judecătorești. În ceea ce mă privește, anterior ocupării funcției de președinte, am deținut două mandate de președinte al Secției civile a Tribunalului Cluj, precum și un mandat de vicepreședinte al aceleiași instanțe. Apreciez că experiența profesională acumulată anterior a stat la baza exercitării în condiții bune a atribuțiilor administrative specifice funcției de președinte.

Cristian Pavel: Care sunt urgențele și problemele cele mai delicate ale Tribunalului cu care vă confruntați (financiare, logistice, administrative etc) în poziția dvs.?

Sorina Seleșiu: În prezent, la fel ca și în cazul multor instanțe judecătorești din România, se poate spune că Tribunalul Cluj se confruntă atât cu problema resurselor umane, cât și cu dificultăți de ordin logistic și financiar. De altfel, între acestea există o relație de interdependență, în contextul în care lipsa resurselor financiare obstaculează rezolvarea problemelor curente ale Tribunalului Cluj și a judecătoriilor din subordine privitoare la spațiile improprii de funcționare, uzura morală și fizică a echipamentelor tehnice și IT, subdimensionarea schemelor de personal – judecători și auxiliari de specialitate. În concret, cea mai delicată problemă a conducerii Tribunalului este legată de starea de degradare a clădirii Judecătoriei Turda care necesită reparații capitale. Deși au fost întreprinse numeroase demersuri în acest sens, momentan există doar promisiuni pentru efectuarea unor lucrări de refacere a acoperișului.

Cristian Pavel: Care ar fi, din punctul dvs. de vedere, prioritățile justiției pe termen scurt și mediu?

Sorina Seleșiu: Întrucât întrebarea comportă considerațiuni de ordin general, în opinia mea abordarea problemelor de sistem trebuie să aibă caracter unitar. În ansamblu, instanțele judecătorești înregistrează constant dificultăți legate de subdimensionarea schemelor de personal, lipsa fondurilor bănești, instabilitatea legislativă. Dacă în trecut rezolvarea unor situații implicau adoptarea unor măsuri pe termen mediu și lung, în prezent se poate vorbi de identificarea și implementarea de urgență a unor măsuri menite să decongestioneze instanțele de unele atribuții cu caracter administrativ (executări civile, executări penale).

La fel, alocarea unor fonduri bugetare cu destinație reparații curente este imperios necesară pentru a se asigura securitatea și siguranța personalului instanțelor judecătorești, care, așa cum am arătat, își desfășoară activitatea în spații și clădiri cu deficiențe structurale. Tot sub acest aspect, doresc să fac referire și la situația spațiilor de arhivă care, și ele, sunt insuficiente și improprii, fiind necesar ca Ministerul Justiției să modifice nomenclatoarele în privința duratei de păstrare a dosarelor, iar pentru cele aflate în termenul de păstrare să construiască arhive regionale sau să găsească altă soluție pentru depozitarea acestora.

Pe termen scurt, mediu și lung, redimensionarea schemelor de personal, alocarea unor resurse financiare adecvate, regândirea programului de formare profesională continuă, îmbunătățirea imaginii justiției și a percepției acesteia de către public, stabilitatea legislativă, trecerea bugetului instanțelor judecătorești la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi doar câteva din aceste priorități ale sistemului de justiție românesc.