Interprofesionalitatea și cererea de servicii integrate. Aspecte legale și deontologice

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Introducere

Interprofesionalitatea este un subiect de mare actua­litate, menționat tot mai des de profesioniștii din domeniul juridic^[1]. De la îngrijorări privind rolul avo­catului în viitor și „comercializarea” profesiei^[2], până la entuziasm privind evoluția relațiilor interprofesio­nale în interesul clientului, părerile sunt împărțite. Dar dincolo de păreri și scenarii pentru viitor, un lucru este cert: relațiile interprofesionale sunt tot mai întâlnite și cerute în piață, iar serviciile integrate sunt doar o manifestare a acestor tendințe.

Deși această problemă se pune tot mai des, mai ales odată cu tehnologizarea rapidă a profesiilor juri­dice, nu este vorba deloc de un subiect nou. Chestiunea a fost ridicată în cadrul UNBR încă de acum 7 ani, când a fost adoptată Rezoluția privind principiile de inte­gritate în activitățile desfășurate de avocați în profesii compatibile cu profesia de avocat și în conlu­crările interprofesionale pentru furnizarea de servicii profesionale, în ședința Consiliului UNBR din data de 7 martie 2015^[3].

Iar interprofesionalismul se numără chiar printre subiectele de discuție pe care UNBR le recomandă barourilor din țară să le includă în discuțiile cu avocații lor, ca parte a strategiei de comunicare pe anul 2022^[4]. Cererea de servicii integrate este un alt subiect de mare interes, care a stat, printre altele, la baza recentei Hotărâri a Consiliului UNBR privind procedura de avizare a înscrierii avocaților pe platformele online de intermediere a serviciilor juridice^[5].

Sunt numeroase profesii care intră în relație inter­profesională cu avocații: de la experți judiciari în dome­niul contabil, topografic ori construcții, până la traducători, psihologi sau chiar alți juriști precum arbitrii și mediatorii. Iar în relațiile dintre profesii, un loc aparte îl au desigur legătura cu judecătorii și procu­rorii, care se supun unor reguli de conduită speciale și trebuie mereu să fie sub semnul imparțialității^[6].

Pentru că subiectul este foarte vast, ne vom con­centra în continuare doar pe analiza a patru profesii și relația lor cu avocatura: contabil, psiholog, traducător și mediator.

Avocat vs. contabil

Una dintre profesiile cu care avocatul are cea mai frecventă interacțiune, în special pe partea de drept civil și avocatură de business, este expertul contabil.

Profesiile de expert contabil și contabil autorizat sunt reglementate de O.G. nr. 65/1994 privind orga­nizarea activității de expertiză contabilă și a contabil­ilor, republicată^[7]. Similar avocaților, nu orice per­soană poate desfășura activitatea de contabil, ci trebuie îndeplinite anumite condiții legale^[8], inclusiv promo­varea unui examen^[9] de profil. Așa cum avocații sunt membri în barouri, contabilii sunt membri în Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați^[10] (CECCAR) și își pot desfășura activitatea individual ori în societăți de contabilitate^[11].

Principalele diferențe le regăsim desigur în cadrul activității concrete pe care le desfășoară contabilii, față de avocați. Pe de o parte, expertul contabil se ocupă cu organizarea și ținerea contabilității, precum și efec­tuarea de expertize și alte lucrări cu caracter finan­ciar‑contabil, conform art. 6 din O.G. nr. 65/1994. iar, pe de altă parte, avocatul oferă consultanță, asis­tare și reprezentare în proceduri judiciare, conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată^[12].

Profesia de contabil și cea de avocat sunt destul de diferite^[13], dar se intersectează în numeroase momente. Așa cum a arătat și doctrina^[14], soluționarea adecvată și în timp util a lucrărilor profesionale depinde, în bună măsură, de conlucrarea constantă a avocatului cu alți specialiști, de regulă tot practicieni în cadrul profesiilor liberale. Unul dintre cele mai comune cazuri este necesitatea expertizei financiar‑contabile ca probă în dosar. La acel moment, deși avocatul nu poate alege contabilul cu care să lucreze, deoarece acesta este desemnat de instanță în mod aleatoriu, este esențial ca cele două profesii să interacționeze în mod eficient pentru a se ajunge la soluția corectă în dosar.

Pe de altă parte, necesitatea expertizelor extrajudi­ciare pune avocatul în poziția de a‑și alege singur expertul contabil cu care lucrează, situație în care devine relevant art. 7 din Legea nr. 51/1995: „Orice avocat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, poate să încheie convenții de colaborare cu experți sau cu alți specialiști, în condițiile legii”. Articolul în cauză pune mai degrabă accent pe convenția încheiată cu experți, având în vedere cu precădere rapoartele de expertiză în fază litigioasă.

Dar o problemă neabordată de acest text legal este cea în care contabilul, în calitate de specialist, este ne­cesar pentru clientul avocatului pe partea de consul­tanță juridică, nu litigii. Avocatura de business^[15] presu­pune o legătură apropiată cu contabilul, care este esențială pentru clienții persoane juridice încă din pri­mele momente ale înființării societății. Așa cum orice avocat de drept civil și drept al afacerilor cunoaște, clientul va cere mereu avocatului o recomandare de specialist care să țină contabilitatea societății după înființare. Iar avocatul nu poate face o astfel de reco­mandare și, din diverse motive, clientul nu reușește singur să găsească un contabil bun în timp util, tot acesta va avea de suferit. Clientul poate avea probleme de natură fiscală, începând cu o simplă amendă și continuând cu sancțiuni mai aspre. Acesta este motivul pentru care majoritatea avocaților au colaborări cu diverși contabili, pe care îi recomandă persoanelor juri­dice fie la momentul înființării, fie ulterior pe par­cursul desfășurării activității societății.

Din păcate, legea nu oferă un cadru foarte clar pentru aceste colaborări. Textul articolului 7 este foarte sumar și nu oferă nici măcar niște norme de aplicare, având doar unele completări succinte în art. 188 din Statutul profesiei de avocat^[16]. Acest articol oferă, din nou, exprimări foarte vagi și nu constituie o veritabilă completare a art. 7, ci doar o reamintire (ușor derizorie, îndrăznim să spunem) a principiilor generale ale des­fășurării activității de avocat. Independența profesio­nală este deja menționată în numeroase articole^[17] din Legea nr. 51/1995, iar ideea de independență „profe­sională și patrimonială” nu sunt decât specii ale ace­luiași gen.

Mai mult, respectarea „deontologiei” profesiei de avocat este o altă mențiune ușor derizorie, în sensul că așa cum independența profesiei trebuie respectată în baza legii și a statutului, avocații trebuie să respecte și Codul Deontologic al Avocatului Român^[18]. Cu alte cuvinte, chiar și în lipsa art. 188 din statut, alin. (1) teza întâi, efecte juridice ar fi fost aceleași.

În ce privește teza a doua a art. 188 alin. (1) din statut, aceasta cuprinde dispoziții cu adevărat rele­vante și arată că „Verificarea îndeplinirii acestor condiții este de competența consiliului baroului.” Se arată astfel, în mod indirect, că o convenție de colaborare între avocat și expert trebuie depusă și la barou pentru aprobare. Ceea ce pune numeroase probleme practice: de la ce moment se produc efectele convenției, de la mo­mentul semnării sale sau al aprobării de către barou? Dacă baroul analizează convenția și poate să o respingă dacă nu se îndeplinesc aceste condiții legale, de ce nu propune legea un model al convenției? Ne putem imagina situația neplăcută în care părțile semnează convenția de colaborare, chiar se prestează servicii și se plătesc sume de bani în baza acesteia^[19], iar ulterior consiliul apreciază că unele dispoziții ale actului nu sunt conforme.

O altă problemă des întâlnită în colaborarea dintre contabili ori experți fiscali și avocați este în ce măsură asocierea publică între un cabinet de avocatură și o firmă de contabilitate încalcă sau nu dispozițiile legale stricte privind publicitatea profesiei și interzicerea comisionului pentru clienți recomandați avocatului. În ce privește publicitatea, dispozițiile din Statut sunt foarte stricte. Conform art. 174 din Statut, avocatul nu ar putea în mod legal să ofere un comision sau altă prestație bănească unei firme de contabilitate care îi recomandă clienți.

Mai mult, art. 143 alin. (4) arată că mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclamă în scopul dobândirii de clientelă. Iar conform art. 144 lit. f) din Statut, este interzisă pre­zentarea avocaților prin orice mijloace de publici­tate realizate de un operator economic sau site‑ul său. Ceea ce ar face ilegală orice mențiune online că o firmă de audit sau contabilitate lucrează cu o anume firmă de avocatură. Chestiune pe care o considerăm oarecum excesivă, mai ales fiindcă trăim într‑o eră digitală, în care oferirea de servicii integrate clienților este cât se poate de căutată. Iar genul acesta de serviciu integrat, contabil și juridic, nu ar face decât să faciliteze clienților accesul la servicii de calitate și, implicit, posi­bi­litatea de a‑și apăra mult mai eficient drepturile con­form legii. Există multe cazuri în care avocatul și expertul fiscal fac echipă într‑un proiect, fiind dificil de separat contribuția profesională a unuia față de celălalt.

Ca propunere de lege ferenda, apreciem că dacă Statutul oferă modele privind contractul de colaborare între avocați^[20] ori convenția de asociere a cabinetelor de avocat^[21], ar fi util ca Statutul să ofere și un model pentru convenția de conlucrare cu alți experți sau specialiști, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 51/1995. Prin oferirea acestui model, s‑ar completa în mod util textul de lege, care este succint și nu foarte lămuritor. S‑ar putea evita și situația neplăcută în care un avocat încheie un astfel de contract conform propriilor sale aprecieri, dar ulterior este refuzat de către consiliul baroului, conform art. 188 din Statut.

De asemenea, dat fiind faptul că avocații nu își pot face publicitate decât în condiții foarte restrictive și nu pot plăti comision pentru clienții recomandați, dar în practică aceste colaborări strânse între avocați și experți fiscali sunt foarte întâlnite și chiar acceptate implicit pe piață^[22], ar fi util ca genul acesta de colabo­rări să aibă un cadru mai clar de desfășurare.

Nu ar fi exclus ca art. 174 din Statut să cuprindă o excepție pentru specialiștii din domeniul fiscal, similar soluției onorariilor retrocedate, practicate pentru avo­cați. Sau dacă această variantă este apreciată drept prea „curajoasă”, ar fi util chiar și un text de lege separat, care să trateze problema specială a colaborării avocat‑contabil, similar unei structuri de asociere în participațiune, un joint venture care permită o structură hibridă, prin care avocații și contabilii să poată oferi servicii integrate clientului, în mod legal și transparent.

Avocat vs. psiholog

O altă profesie cu care activitatea avocatului este „intercalată” de multe ori este cea de psiholog sau psi­hoterapeut. Identificăm astfel două aspecte impor­tante: de pe o parte, avocatul se va găsi de multe ori în situația în care trebuie să colaboreze cu un psiholog în activitatea sa profesională. Și, pe de altă parte, avocatul ajunge de multe ori să capete rolul de psiholog neoficial al clientului său, care evită să apeleze în mod separat la acest profesionist pentru a ușura povara pe care o reprezintă un demers juridic și care, fără doar și poate, îl apasă din punct de vedere mental și emoțional.

Psihologii își desfășoară activitatea conform Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România^[23]. Asemenea avocaților, pentru a‑și putea practica profesia, psihologii trebuie să îndeplinească anumite condiții^[24], inclusiv absolvirea unor studii superioare, își desfășoară activitatea conform principiului inde­pendenței profesionale^[25], trebuie să păstreze confiden­ția­litatea clientului^[26], au anumite forme de organizare a profesiei, inclusiv cabinete individuale^[27], au dreptul să fie remunerați pentru activitatea lor^[28] și au o organi­zație profesională numită Colegiul Psihologilor din România^[29], similară cu Uniunea Barourilor din România.

Pe de o parte, activitatea în sine a celor două profesii este foarte diferită. Conform art. 5 din Legea nr. 213/2004, psihologii studiază comportamentul uman, recomandă căi de soluționare a proceselor psi­ho­logice, realizează testări psihologice și interpretează rezultate acestor teste. Pe de altă parte, conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, avocatul se ocupă în principal cu acordarea de consultanță juridică, precum și asis­tare și reprezentare în fața instanțelor de judecată^[30]. Dar în ciuda acestor diferențe majore, prevăzute in­clusiv de lege, nu puține sunt cazurile în care avocatul se vede nevoit să „țină loc” de psiholog pentru clientul său, care pe lângă sfaturile juridice caută și suport emoțional din partea avocatului său.

Spre exemplu, în cauzele penale, dată fiind pre­siunea psihologică resimțită de client, acesta va căuta asigurări din partea avocatului că respectiva cauză va fi soluționată în mod favorabil și că nu se va ajunge la pedeapsa închisorii. Ori va încerca în mod repetat să se asigure că avocatul are încredere în versiunea sa a evenimentelor și că îl va apăra cu toate puterile sale. În asemenea momente, care pot fi ușor inconfor­tabile pentru avocat, este foarte posibil să jucăm rolul de psiholog, deși nu avem pregătire în acest sens și să ascultăm povești lungi ale clientului, deși acestea nu au relevanță juridică și chiar să încercăm să îi aducem cuvinte de alinare, când observăm stresul la care acesta este supus.

Aici se pune problema deontologică – unde se ter­mină efectiv limitele mandatului nostru, inclusiv dorința noastră de a empatiza cu clientul și a oferi com­pasiune? Și unde începe nevoia de a apela la un psiholog profesionist, care știe să gestioneze aceste situații mult mai eficient și să ofere rezultate concrete?

Considerăm că acest moment se va aprecia de la caz la caz, de către avocat, potrivit experienței sale și istoricului cu clientul respectiv. Dar am vedea utilă o includere, măcar sumară, a unor indicații oficiale cu privire la colaborarea dintre avocat și psiholog în do­cu­mente oficiale pe care avocatul să le poată consulta și să i se ofere o direcție mai clară în acest sens. Din păcate, singura mențiune din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ce ar duce în această direcție este art. 7, care menționează că avocații pot încheia convenții de colaborare cu experți sau alți specialiști, în condițiile legii.

Textul de lege de mai sus este util, fiindcă deschide poarta unei posibile colaborări avocat‑psiholog. Din păcate, însă, textul pune accent pe colaborarea cu ex­perții judiciari, în care includem și experții psihologi^[31]. Este adevărat că expertizele psihologice sunt utile în activitatea avocatului, spre exemplu când se solicită daune morale pentru suferința psihică la care a fost supus clientul în urma accidentelor auto sau în spețele din domeniul defăimării.

În plus, legislația prevede în mod expres că psihologul trebuie implicat în anumite momente‑cheie atât în procesul civil, cât și în procesul penal. Potrivit art. 111 alin. 6 lit. b) C. pr. pen. persoana vătămată se poate audia prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor, dacă este necesar. O măsură similară se poate impune și în cazul audierii martorului minor, potrivit art. 124 alin. (3). Se poate cere prezența unui psiholog și în cazul executării hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori, așa cum arată art. 911 alin. (2). Iar dacă minorul refuză să se supună hotărârii în cauză, fiindcă refuză să îl părăsească pe debitor sau nu dorește să stea cu creditorul, intervenția psiho­logului va fi din nou necesară pentru un program de consiliere.

Dar dincolo de momentele când psihologul trebuie să redacteze rapoarte de expertiză, ca probe în dosar, ori să fie implicat în proces conform codurilor de pro­cedură, rămâne problema susținerii morale a clientului. Deoarece, în lipsa acestei susțineri, toată presiunea cade tot pe umerii săi, deși nu are aceste obligații profesionale în lege ori statutul profesiei. Este adevărat că, așa cum a arătat și doctrina^[32], rolul avocatului nu poate fi redus la apărarea intereselor legitime ale jus­tițiabililor în fața organelor judiciare. Dar există anu­mite momente când chiar și avocatul trebuie să își recunoască limitele și să trimită clientul către o per­soană specializată, iar psihologul se încadrează în această categorie.

Așadar, revenind la subiectul relațiilor interprofe­sionale, ar fi utilă menționarea în mod expres a psiho­logului printre „specialiștii” cu care avocatul poate colabora, potrivit art. 7 din Legea nr. 51/1995. De ase­menea, pe lângă dreptul avocatului de a colabora cu psihologul, am vedea utile și formularea unor reco­mandări, dacă nu chiar obligații în acest sens în cadrul Statutului profesiei de avocat.

Dacă avocatul întâmpină un client care pare a avea suferințe de natură psihică urmare a unui dosar de judecată, acesta ar avea nu doar facultatea, ci chiar obli­gația morală să îl trimită spre un specialist în domeniu, pentru a evita consecințe tragice^[33]. Și chiar dacă necesitatea colaborării avocat‑psiholog ar fi considerată prea specifică pentru a se include în legea avocaturii ori statut, considerăm că indicații și reco­mandări în acest sens ar fi utile cel puțin în zona de educare a avocatului, ca parte a instruirii tinerilor avocați în INPPA și ulterior în programe de educare continuă, organizate de fiecare barou în parte.

Interprofesionalitatea și cererea de servicii integrate. Aspecte legale și deontologice was last modified: august 19th, 2022 by Ruxandra Vișoiu