Interprofesionalitatea și cererea de servicii integrate. Aspecte legale și deontologice

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Traducător

Pentru că avem în vedere relația cu avocații și înfăp­tuirea unui act de justiție, ne vom referi în conti­nuare doar la interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției. Desigur că traducerile comune se pot realiza de către orice persoană care cunoaște limba în cauză, nu doar de traducători autorizați. Însă, potrivit Legii nr. 178/1997^[34], interpreții și traducătorii trebuie să fie autorizați pentru a lucra cu o serie de entități, mai exact: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (inclusiv DIICOT), Direcția Națională Anticorupție, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, birourile notarilor publici, avocați, executori judecătorești.

În art. 1 alin. (4) din Legea nr. 178/1997 se mențio­nează expres că avocații pot angaja și utiliza interpreți și traducători în scopul exercitării profesiei lor. Așadar, față de multe alte profesii în care legătura cu avocatul este doar implicită, avem în cele din urmă un text de lege clar, care arată expres ideea de interprofesionalitate.

Așa cum arată art. 12 C. pr. pen., limba oficială în procesul penal este limba română și în cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreți autorizați, potrivit legii. Iar codurile de procedură civilă^[35] și penală^[36] fac numeroase alte trimiteri la activitatea traducătorilor în proces, ceea ce nu face decât să su­blinieze importanța covârșitoare a acestora în reali­zarea actului de justiție.

Principalul motiv pentru care apar relații de inter­pro­fesionalitate este că avocatul nu poate avea în același rând și cunoștințe pe zona de contabilitate, inginerie a construcțiilor ori să vorbească toate limbile de origine ale clienților săi. Dar un alt motiv important este că profesia de avocat este incompatibilă cu multe alte profesii, potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995.

Conform acestui text legal, avocatul nu poate primi un salariul în cadrul niciunei alte profesii^[37], cu excepția celei de avocat și nici nu poate realiza în mod nemij­locit fapte materiale de comerț^[38]. Cu alte cuvinte, legea^[39] îi interzice să obțină venituri din alte surse, pe lângă avocatură. Dar legea oferă în continuare și o serie de excepții în cadrul art. 16, considerate de doctrină^[40] ca fiind limitative. Enumerarea include și profesia de traducător autorizat, ceea ce face ca unii avocați să prefere îmbinarea celor două profesii^[41], decât să apeleze la relații interprofesionale.

Revenind la problema incompatibilităților, acestea au fost considerate de doctrină^[42] drept o modalitate de asigurare pentru avocat a independenței specifice profesiei, dar și de păstrare a demnității și prestigiului corpului profesional. Și nu vedem niciun impediment pentru ca avocatul, așa cum consideră de cuviință, fie să apeleze la un traducător și să creeze raporturi inter­profesionale, fie să „joace” ambele roluri, de avocat și interpret, cât timp nu aduce atingere valorilor sale de independență și demnitate în profesie.

Mediator

Pe lângă cea de traducător, o altă profesie compa­tibilă conform legii cu avocatura este profesia de mediator. Conform art. 1 din Legea nr. 192/2006 pri­vind medierea și organizarea profesiei de mediator^[43], medierea este o metodă de soluționare amiabilă a conflictelor, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și cu consimțământul părților.

Pentru ca o persoană să devină mediator, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții^[44] prevăzute de lege, printre care și autorizarea de către Consiliul de me­diere. Așadar, cum este și în cazul avocaturii, nu orice persoană poate deveni în mod automat mediator, ci trebuie să parcurgă un anume proces, inclusiv absolvirea cursurilor aferente.

Interprofesionalitatea reiese în mod direct chiar din legea medierii, care face multiple referiri la avocați^[45] în cuprinsul său și, în mod corelativ, mediatorul și acordul de mediere sunt menționate în mod repetat atât în Codul de procedură civilă^[46], cât și în Codul de procedură penală^[47]. Dar față de multe alte profesii, este interesant că activitatea de mediere nu este prezen­tată doar a fi compatibilă cu cea de avocat, ci chiar inclusă în mod expres printre atribuțiile avocatului, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 51/1995^[48].

Se pune astfel problema următoare: este avocatul în mod automat și mediator, în conformitate cu Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organi­zarea profesiei de mediator?

Apreciem că nu. Aceste două profesii au anumite particularități și sunt prezentate în mod distinct în toate textele de lege^[49]. Mai mult, procedura medierii cu­prinde anumite reguli specifice, cu care avocatul ar trebui să fie familiar, acest lucru fiind realizat cel mai bine prin absolvirea unor cursuri de profil. Și, nu în mod întâmplător, numeroși dintre colegii noștri avocați aleg să își ia și titulatura de mediatori prin absolvirea acestor cursuri și cumularea celor două calități.

Cel mai probabil, textul din legea avocaturii a dorit să sublinieze că avocatul trebuie să stăruie pe cât posibil și în împăcarea părților, fiind vorba de o me­diere în fapt, conform sensului din limbajul comun^[50]. Ca propunere de lege ferenda, am găsi foarte utilă modificarea legii avocaturii fie prin eliminarea cu totul a literei f) din art. 3 alin. (1) privind medierea, fie înlo­cuirea cu exprimări precum: mediere de facto, activități de intermediere între părți ori mijlocire a comunicării între părți.

În loc de concluzii

Așa cum am arătat mai sus, considerăm că încă sunt numeroase lucruri ce se pot îmbunătăți în legis­lație, referit la relațiile interprofesionale și serviciile integrate. Dar, în ciuda acestui fapt, suntem cu sigu­ranță pe drumul cel bun – dacă nu mereu din punct de vedere legislativ, cel puțin din punct de vedere practic.

Avocații au început în ultimii ani să colaboreze tot mai strâns cu celelalte profesii pe proiecte de nume­roase feluri, ceea ce nu poate decât să fie în avantajul clienților. În loc să vedem în avocat un „om bun la toate”, care poate să ofere nu doar asistență juridică, ci și suport psihologic, consultații tehnice, sfaturi con­tabile și să medieze părțile, poate ar fi mai bine să tindem spre o specializare a fiecărei profesii în propriul său domeniu și o bună colaborare între acești specialiști, într‑un cadru legal clar.

În acest sens, s‑au născut pe piață și o gamă largă de serviciile integrate. Este adevărat că unii specialiști și‑au manifestat îngrijorările, justificate poate, privind interprofesionalismul și dereglementarea profesiei, dar credem că toate acestea ar trebui mai degrabă văzute într‑o lumină pozitivă. În loc să privim cu scepticism tendințele actuale, accentuate și în contextul digitali­zării avocaturii și a actului juridic cu titlu general^[51], putem să acceptăm această schimbare și să ne con­centrăm pe a îmbunătăți cadrul legislativ actual.

Pentru că, așa cum afirma și filozoful american Ralph Waldo Emerson: „Suntem la fel de puternici pe cât suntem de uniți, la fel de slabi pe cât suntem divizați”.