Insolvența și pandemia. Noutăți legislative

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

O prevedere pe care o salutăm vizează eliminarea procentului minim al creanțelor fiscale raportat la totalul creanțelor debitorului. Dacă, urmare a modificărilor făcute prin O.U.G. nr. 88/2018, pentru deschiderea procedurii de către debitor, procentul creanțelor fiscale trebuia să fie mai mic de 50% din valoarea totală a creanțelor declarate, prin Legea nr. 113/2020 a fost eliminată această condiție, revenindu‑se la forma inițială din Legea nr. 85/2014, astfel că, în prezent, un debitor poate formula cererea de deschidere a procedurii insolvenței chiar dacă creanțele fiscale depășesc 50% din valoarea totală a creanțelor înregistrate de acesta.

O altă prevedere, utilă în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, prin Legea nr. 55/2020, în anumite condiții, creditorii pot formula cerere de deschidere a procedurii insolvenței numai după încercarea rezonabilă, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de încheiere a unei convenții de plată, a fost definirea convenției de plată ca fiind înțelegerea între debitor și creditor privind stingerea în una sau mai multe tranșe a obligațiilor la alte termene decât cele scadente conform prevederilor contractuale sau legale.

S-a prevăzut expres posibilitatea recuzării sau abținerii pentru conflict de interese a specialiștilor desemnați în procedură (avocați, evaluatori), în condițiile art. 43 și art. 44 Cod procedură civilă. În considerarea acestor dispoziții legale se introduce posibilitatea expresă a recuzării unui avocat, contabil, evaluator sau a oricărui alt specialist angajat de administratorul judiciar, care s-ar afla într-un conflict de interese, spre deosebire de vechea reglementare legală ce prevedea doar interdicția numirii unui specialist care s-ar afla într-un conflict de interese, fără să prevadă însă și posibilitatea unui remediu, respectiv recuzarea.

De asemenea, pentru a rezolva soluțiile diferite din practica judiciară legate de impozitul generat de reducerea creanței, s-a prevăzut în mod expres că acesta devine scadent la finalizarea reorganizării, iar reducerea de datorii are caracter de venit impozabil la calculul impozitului pe profit.

În ceea ce privește creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței, respectiv creanțele curente, prin Legea nr. 113/2020 au fost aduse clarificări necesare, în contextul în care aceste creanțe nu se înscriu în tabelele de creanță.

Regimul juridic al creanțelor curente este prevăzut de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, acestea fiind acele creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul procedurii de insolvență și care se achită cu prioritate, conform documentelor din care rezultă; conform art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, aceste creanțe vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Spre deosebire de prevederile anterioare, modificările aduse prin Legea nr. 113/2020 vin să clarifice și să precizeze data de la care administratorul judiciar are obligația de a analiza cererile de plată formulate de creditori pentru creanțele care s-au născut după data deschiderii procedurii insolvenței, precum și termenul în care se va face analiza unor astfel de cereri.

Ca element de noutate, legea impune obligația potrivit căreia cererea de plată trebuie să fie transmisă cu confirmare de primire, urmând a fi analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 15 zile de la data primirii^[11].

Astfel, în prezent, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 113/2020, data de la care începe să curgă termenul pentru analiza cererilor de plată a creanțelor curente este data recepționării cererii de către practicianul în insolvență, iar termenul pentru analizarea de către practicianul în insolvență a cererilor de plată a creanțelor curente a fost majorat de la 10 zile la 15 zile, modificări pe care le apreciem ca fiind binevenite și menite să înlăture confuziile sau interpretările diferite care puteau fi date textelor legale anterioare.

Tot binevenită este și modificarea adusă în ceea ce privește posibilitatea executării silite în cazul neachitării creanțelor curente, pentru care am pledat în mod constant după 2018 în vederea eliminării acestei posibilități, în prezent, urmare a prevederilor Legii nr. 113/2020, fiind înlăturată această posibilitate.

Menționăm că, prin adoptarea O.U.G. nr. 88/2018, s-a modificat conținutul art. 143 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 85/2014, textul prevăzând că: „Pentru datoriile cumulate în perioada procedurii de insolvență care au o vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită”.

Această modificare din 2018 a fost făcută în scopul de a fi favorizate creanțele curente bugetare, întrucât acestea erau singurele care puteau fi executată silit direct, fără a se mai trece printr-un filtru de control din partea practicianului în insolvență și/sau a judecătorului-sindic, astfel cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte creanțe, întrucât creanța bugetară este titlu executoriu de la momentul emiterii deciziei de impunere.

Cu alte cuvinte, deși aparent dispoziția legală permitea oricărui deținător de creanțe curente neplătite să ceară executarea silită a obligației, în realitate, beneficiarul acesteia nu putea fi orice creditor, ci doar creditorul care deținea un titlu executoriu potrivit legii, cel mai adesea, creditorul bugetar. S-a creat în acest fel o discriminare în favoarea creditorului bugetar în raport de toți ceilalți creditori concursuali participanți la procedură^[12].

În practica judiciară ulterioară modificărilor aduse Legii nr. 85/2014 prin O.U.G. nr. 88/2018 s-a pus problema admisibilității cererilor referitoare la anularea actelor de executare silită fiscală demarate conform art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, strâns legată de stabilirea instanței competente să soluționeze cereri cu acest obiect, precum și cereri incidentale privind suspendarea unei asemenea executări silite.

Faptul că recunoașterea executării silite individuale nu a fost însoțită de reglementări specifice privitoare la procedura execuțională și judiciară de urmat a generat în mod legitim probleme în practica judiciară.

În ceea ce ne privește am apreciat că judecătorului-sindic îi revine competența de a soluționa contestațiile și cererile de suspendare a executării silite, întrucât executarea silită la care se referă art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu se confundă cu executarea silită de drept comun, ci reprezintă o operațiune prevăzută de Legea nr. 85/2014, aflându‑se sub administrarea practicianului în insolvență desemnat și sub controlul de legalitate al judecătorului sindic^[13].

Posibilitatea executării silite individuale introdusă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu poate fi interpretată ca reprezentând un caz de încetare a efectelor procedurii insolvenței, respectiv de executare silită inițiată în paralel cu derularea procedurii de insolvență, ci constituie o ipoteză specială în care creditorii cu creanțe curente își pot recupera individual creanța, în cadrul procedurii colective.

Raportat la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 („atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”) considerăm că suntem în situația unei cereri aferente procedurii insolvenței, dat fiind că executarea silită formulată de creditor a fost inițiată în baza art. 143 din Legea nr. 85/2014.

Ori de câte ori măsurile de executare individuală ale deținătorilor de creanțe curente, care pot proceda la executare silită individuală în condițiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, vizează bunurile debitoarei ne aflăm în prezența unei acțiuni care se desfășoară în procedura de insolvență a debitorului. Aceste acțiuni pot fi contestate de către participanții la procedură în condițiile Legii nr. 85/2014, acțiuni care se subsumează sintagmei „procese și cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenței“ care revin, în temeiul art. 45 alin. (2) din lege, în competența judecătorului-sindic.

Astfel, judecătorul sindic, în baza art. 45 (1) lit. r), art. 45 alin. (2) și art. 342 din Legea nr. 85/2014 este competent să soluționeze asemenea cereri, întrucât acestea derivă în mod direct dintr-o procedură de insolvență și se află în strânsă legătură cu aceasta.

Este adevărat că în baza art. 260 alin. (4) C. pr. fisc. și în baza art. 651 alin. (1) C. pr. civ. instanța competentă în cazul contestației la executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, însă aceasta este competența de drept comun în cazul contestațiilor la executările silite realizate în procedurile comune.

În ipoteza de față suntem însă în prezența aplicării unei executări silite speciale, reglementate de legea specială, adică de Legea nr. 85/2014.

În acest context, plasarea unei eventuale contestații la executare în afara cadrului jurisdicțional al judecătorului-sindic, în fața instanței de drept comun, care nu are la dispoziție informații esențiale referitoare la creditori și la stadiul procedurii insolvenței, iar judecătorii acesteia nu sunt specializați, ar fi generatoare de haos și ar afecta tot echilibrul procedurilor de insolvență, afectând iremediabil drepturilor celorlalți participanți la procedura insolvenței.

În ce privește admisibilitatea cererilor de ordonanță președințială având ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea actelor de executare silită efectuate de creditorii bugetari, această problemă derivă din cea dintâi, ele urmând a fi soluționate de către judecătorul-sindic.

În măsura în care se admite că executarea silită permisă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 se realizează în cadrul procedurii insolvenței și nu separat de aceasta, este evident că, în toate ipotezele respective, cererile de ordonanță președințială, formulate în temeiul art. 997 C. pr. civ., sunt admisibile.

Astfel, în principiu, prevederile art. 997 C. pr. civ. sunt compatibile cu prevederile Legii nr. 85/2014, deoarece art. 342 din această lege stabilește că dispozițiile ei se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

De altfel, chiar în Legea nr. 85/2014 există prevederi legale care permit folosirea procedurii speciale a ordonanței președințiale în procedurile deschise potrivit prevederilor acestui act normativ [ex. art. 34 alin. (3), art. 70 alin. (5)], deci nu există incompatibilitate între cele două proceduri.

Cu privire la competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, potrivit prevederilor art. 998 C. pr. civ. „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

În condițiile în care, așa cum am opinat cu privire la competența de a soluționa contestațiile și cererile de suspendare a executării silite, judecătorul-sindic este cel care va judeca acțiunile privind fondul pretențiilor, tot judecătorul-sindic va fi competent să soluționeze cererea de ordonanță președințială prin care se cer măsuri vremelnice până la soluționarea cauzelor pe fond, întrucât regula stabilită de legiuitor în materie de competență în ceea ce privește cererile de ordonanță președințială a fost de raportare la competența instanței care judecă fondul.

Menționăm că, prin Decizia ÎCCJ RIL nr. 17/20.07.2020^[14], în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 260 alin. (1) și (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (1) și (7) din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) și art. 260 din Codul de procedură fiscală, s-a decis că:

–   competența materială de soluționare a contestațiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispozițiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparține judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvență în care se formulează respectivele contestații, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014;
–   sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanței președințiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea și suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

În aceste condiții, faptul că prin Legea nr. 113/2020 a fost modificat și textul art. 143 din Legea nr. 85/2020, în sensul înlăturării posibilității executării silite individuale împotriva debitorului în insolvență pentru creditorii care sunt titularii unor creanțe curente, este salutar și binevenit.

O ultimă modificare adusă prin Legea nr. 113/2020 și pe care o analizăm în prezentul studiu privește creanțele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă, care vor fi admise la masa credală și trecute provizoriu până la finalizarea contestației de către instanța de contencios administrativ [art. 102 alin. (8)¹].

Ne manifestăm rezerve cu privire la soluția aleasă de către legiuitor, respectiv modificarea modalității de înscriere la masa credală a creanțelor fiscale contestate, în sensul înscrierii acestora în mod provizoriu.

Conform art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul juridic al creanțelor înscrise provizoriu: „La termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe, judecătorul-sindic va soluționa deodată, printr-o singură sentință, toate contestațiile, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv. Creanțele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege, cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanței”.

Art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prevede astfel că acele creanțe care sunt înscrise provizoriu în tabelul de creanțe, din dispoziția judecătorului-sindic, până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva lor, vor avea toate drepturile prevăzute de lege (inclusiv dreptul de vot), cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire, iar acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanței.