Infracțiuni de evaziune fiscală și spalare a banilor. Contestație la executare respinsă ca fiind nefondată

• Legea nr. 129/2019: art. 49 alin. (1) lit. c)
• Legea nr. 187/2012: art. 3 alin. (1)
• Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. b) şi c)
• Legea nr. 656/2002: art. 23 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 656/2002: art. 29 alin. (1)
• NCP: art. 4
• NCP: art. 5
• NCP: art. 6
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 386
• NCPP: art. 396 alin. (2)
• NCPP: art. 595
• VCP: art. 33 lit. a)
• VCP: art. 34 lit. b)
• VCP: art. 35 alin. (3)
• VCP: art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c)
• VCP: art. 65
• VCP: art. 71

Prin Sentința penală nr. 56 din 24 martie 2023 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 221/A/24 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 363 din 16 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În speță, prin Sentința penală nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 221/A/24 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată astfel: din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) și de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 și art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) din același act normativ, inculpatul urmează să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.

Curtea de Apel București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 595 C. proc. pen., reformarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, pentru intervenția unei legi penale noi, se poate face când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută.

În cuprinsul contestației deduse judecății în prezenta cauză, contestatorul a invocat, în mod neîntemeiat, intervenția unei legi penale noi care nu ar mai prevede ca infracțiune fapta de spălare a banilor, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În realitate, nu sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 coroborate cu art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare, având în vedere că reconfigurarea elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prin Legea nr. 129/2019 nu a restrâns sfera de aplicare a infracțiunii și nu a lăsat fapta concretă în afara ilicitului penal.

S-a reținut că nici celălalt temei, prevăzut de art. 595 alin. (1) C. proc. pen., invocat de contestator, nu este incident de vreme ce în privința infracțiunii de evaziune fiscală nu a intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută.

Curtea de Apel București a constatat că, prin Sentința penală nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 221/A/24 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, A. a fost condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Prin urmare, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală se încadrează în limitele de pedeapsă stabilite prin Legea nr. 241/2005.

Având în vedere faptul că nu a intervenit o lege penală mai favorabilă, care să prevadă o pedeapsă mai ușoară și că nu au intervenit modificări ale elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A.

Împotriva Sentinței penale nr. 56 din 24 martie 2023 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, a formulat contestație condamnatul A.

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul A. a arătat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, a intervenit o lege care a modificat elementele de tipicitate ale acesteia. Astfel, hotărârea de condamnare a rămas definitivă în iunie 2019, iar în 11 iulie 2019 s-a publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 129/2019. În opinia contestatorului, în cauză, fapta de spălare de bani constă în ascunderea sursei ilicite a banilor prin cumpărarea unor ceasuri de lux, putând fi transpusă în dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, conform cărora această faptă poate fi săvârșită de o terță persoană, care vrea să sprijine pe autorul infracțiunii din care provin bunurile, în sensul de a disimula aceste bunuri. Așadar, potrivit legii noi (art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019), nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani cel care este și autorul infracțiunii din care provin banii.

Făcând referire la Decizia nr. 13/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contestatorul a arătat că în procedura prevăzută de art. 595 C. proc. pen. se poate dispune înlăturarea executării unei pedepse sau a unei părți din pedeapsă, care nu mai are fundament în lege. Or, în fondul legislativ actual, nu mai există un fundament ca să execute o pedeapsă pentru infracțiunea de spălare a banilor, nemaiputând fi condamnat, întrucât nu mai are calitatea de subiect activ.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, contestatorul a învederat că pentru faptele comise în anul 2010 a intervenit prescripția răspunderii penale. În acest sens, a arătat că este adevărat că i-a fost respinsă contestația în anulare formulată cu privire la incidența prescripției răspunderii penale, însă aduce în discuție aplicarea neunitară a celor statuate prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. Astfel, cu toate că exista o decizie a Curții Constituționale care reprezenta legea penală mai favorabilă în ceea ce privește calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, nu a beneficiat de aplicarea acestei decizii, având în vedere că i-a fost respinsă contestația în anulare. Drept urmare, în baza celor statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 651/2018 (în sensul că reprezintă lege penală mai favorabilă orice decizie de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional), poate formula aceste apărări și potrivit dispozițiilor art. 595 C. proc. pen., întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă care nu a fost aplicată în timpul judecării cauzei.

În privința plății prejudiciului, contestatorul a susținut că, deși nu a plătit efectiv prejudiciul, în anul 2010 a fost instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor sale, valoarea acestora depășind cu mult cuantumul prejudiciului, iar în timpul judecății și-a dat acordul pentru valorificarea bunurilor pentru care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii. Prin urmare, dacă acestea ar fi fost valorificate, prejudiciul ar fi fost acoperit și instanța trebuia să dispună încetarea procesului penal.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu susținerile contestatorului A. și cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 595 alin. (1) C. proc. pen., „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.”. Art. 4 C. pen. are în vedere aplicarea legii penale de dezincriminare, iar art. 6 din același act normativ privește aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

În cauză, prin Sentința penală nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 221/A/24 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată astfel: din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) și de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Invocând dispozițiile art. 595 C. proc. pen., contestatorul A. a susținut, în esență, că ulterior pronunțării soluției de condamnare pentru infracțiunea de spălare a banilor, s-a publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 129/2019, care exclude posibilitatea ca cel care este subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, să poate avea și calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor. În opinia contestatorului, în cauză, fapta de spălare de bani constă în ascunderea sursei ilicite a banilor prin cumpărarea unor ceasuri de lux, putând fi transpusă în dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, conform cărora această faptă poate fi săvârșită de o terță persoană, care vrea să sprijine pe autorul infracțiunii din care provin bunurile, în sensul de a disimula aceste bunuri. Drept urmare, contestatorul a apreciat că trebuia să se constate apariția unei legi penale noi sub aspectul reconfigurării elementelor de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor și, în aceste condiții, nu se mai putea dispune o soluție de condamnare, întrucât nu mai avea calitatea de subiect activ.

Cu privire la limitele analizei pe care instanța o poate efectua în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen., trebuie subliniat că apărările formulate de contestator sunt verificate prin raportare la situația de fapt și la încadrarea juridică reținute în hotărârea contestată.

Deopotrivă, trebuie subliniat că nu există dezincriminare atunci când norma de incriminare din legea veche se regăsește în legea nouă.

Instanța constată că, așa cum rezultă din motivele de contestație, condamnatul A. nu invocă dezincriminarea faptei de spălare de bani, ci contestă încadrarea juridică stabilită în cauză, însă, în prezentul cadru procesual, reprezentat de dispozițiile art. 595 C. proc. pen., nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice, care este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), în baza cărora contestatorul A. a fost condamnat prin hotărârea contestată, „Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani: (…) b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; (…)”.

În actuala reglementare, conform art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, „Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: (…) b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; (…)”.

Așadar, norma de incriminare din legea veche, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), în baza căreia s-a dispus soluția de condamnare în ceea ce îl privește pe contestatorul A. (pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani), se regăsește în legea nouă în cuprinsul dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În privința infracțiunii de evaziune fiscală, contestatorul a susținut că decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67/2022 trebuie asimilate unei legi mai favorabile, astfel cum se prevede în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 651/2018 și, în situația în care nu este posibilă valorificarea acestora pe calea contestației în anulare (respectiv a apărării privind incidența prescripției răspunderii penale), are dreptul să le invoce ca lege penală mai favorabilă, în baza art. 595 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că ipoteza de aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei reglementată de art. 6 C. pen. are ca premisă faptul că legea nouă, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comisă o specie de pedeapsă mai ușoară decât cea aplicată de instanță sau, deși prevede o pedeapsă din aceeași specie, aceasta are un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată de către instanță. Așadar, din perspectiva art. 6 C. pen., nu prezintă importanță modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală ori criteriile de stabilire sau individualizare a sancțiunii.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, prin intermediul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. nu se poate analiza prescripția răspunderii penale (cauză care înlătură răspunderea penală), incidența acesteia putând fi examinată doar în cadrul unei căi extraordinare de atac (contestația în anulare).

Tot cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, contestatorul a susținut că, deși nu a plătit efectiv prejudiciul, în anul 2010 a fost instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor sale, valoarea acestora depășind cu mult cuantumul prejudiciului, iar în timpul judecății și-a dat acordul pentru valorificarea bunurilor pentru care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii. Prin urmare, dacă acestea ar fi fost valorificate, prejudiciul ar fi fost acoperit și instanța trebuia să dispună încetarea procesului penal.

Referitor la această critică, instanța constată că, în cauză, nu a fost achitat prejudiciul în cursul judecății, iar împrejurarea invocată de contestatorul A. (în sensul că prejudiciul ar fi fost acoperit dacă ar fi fost valorificate bunurile asupra cărora a fost instituit sechestrul asigurător în anul 2010) nu poate fi echivalată cu achitarea prejudiciului.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 56 din 24 martie 2023 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 90 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.