Imposibilitatea garantării restituirii împrumutului cu bunul care a făcut obiectul contractului de donaţie. Starea de insolvabilitate

29 aug. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 242
  • Legea nr. 207/2015: art. 265 alin. (1)
  • Legea nr. 24/2000: art. 37 alin. (1)
  • NCC: art. 1417 alin. (2)
  • NCC: art. 1562
  • NCPC: art. 496
  • NCPC: art. 813 alin. (2)

Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se declare inopozabil față de ea contractul de donație din data de 09.03.2012 încheiat la BNP Asociați D. și E. între donatorul B. și donatara C..

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1022 din 28 mai 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Prin motivele de recurs, recurenta – pârâtă C. a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, cu referire explicită la trei dintre condițiile acțiunii revocatorii desprinse din art. 1562 C. civ., considerate a fi fost îndeplinite pentru constatarea inopozabilității față de reclamantă a contractului de donație încheiat între recurentă, în calitate de donatar, și pârâtul B., ca donator.

În conformitate cu prevederile art. 1562 C. civ., „(1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate”.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

În ceea ce privește condiția ca actul încheiat de debitor cu terțul să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, recurenta a arătat, în esență, că insolvabilitatea pârâtului B. nu a fost dovedită de către intimata – reclamantă, atât timp cât acesta are venituri, fiind posibilă poprirea pensiei în cuantum de 1950 RON lunar, iar până în anii 2012 – 2013, pârâtul a avut și alte venituri.

Instanța de apel a reținut, într-adevăr, pe baza probelor administrate, că pârâtul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile, dar că, începând din luna iunie 2017, acestuia i se reține din pensie suma de 1950 RON lunar în contul creanței.

Prin decizia recurată s-a apreciat, însă, că încasarea pensiei nu împiedică o constatare în sensul că reclamanta justifică un prejudiciu, conform art. 1562 alin. (1) C. civ., ce constă în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului, fiind suficient că, prin încheierea contractului atacat, pârâtul și-a creat un dezechilibru financiar, punându-l pe creditor în imposibilitate de a-și recupera creditul într-un termen rezonabil.

Această apreciere corespunde intenției legiuitorului la edictarea normei din art. 1562 alin. (1) C. civ., deoarece starea de insolvabilitate a debitorului, provocată sau accentuată prin încheierea actului atacat, nu rezultă doar din absența oricărui venit al debitorului, de natură a face imposibilă recuperarea vreunei părți din creanța reclamantului, ci subzistă și în cazul în care venitul existent nu oferă o perspectivă de timp rezonabilă pentru achitarea acesteia.

Legiuitorul nu definește în cuprinsul art. 1562 alin. (1) C. civ. noțiunea de „insolvabilitate”, însă această definiție se regăsește în alte prevederi legale, precum cele ale art. 1417 alin. (2) C. civ. ori ale art. 265 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, potrivit art. 1417 alin. (2) C. civ., „În sensul prevederilor alin. (1), starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, față de valoarea totală a datoriilor exigibile. Dacă prin lege nu se prevede altfel, această stare se constată de instanță, care, în acest scop, poate ține seama de anumite împrejurări, precum dispariția intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanșarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită și altele asemenea”.

De asemenea, art. 265 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede că „În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile”.

Se observă similitudinea de conținut conceptual al noțiunii de „insolvabilitate” în normele citate, distinct de adaptarea acestuia la specificul situațiilor juridice diferite cărora normele le sunt destinate – decăderea din beneficiul termenului ce afectează o obligație civilă, respectiv insolvabilitatea în sens fiscal. În ambele cazuri, este relevată disproporția dintre activul și pasivul patrimonial al debitorului.

Consecvența legiuitorului în modul de formulare a unor prevederi din materii diferite denotă consacrarea legislativă a noțiunii de „insolvabilitate” cu o semnificație certă, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginală „Unitatea terminologică”, „În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni”.

În acest context, se constată, în cauză, o valorificare corespunzătoare de către instanța de apel a înțelesului sintagmei „stare de insolvabilitate” din cuprinsul art. 1562 C. civ., cu referire la actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor creditorului, din moment ce s-a considerat că cerințele de aplicare a normei sunt întrunite și în situația în care, după înstrăinarea cu titlu gratuit a imobilului, venitul pârâtului este mult inferior datoriei către reclamantă, făcând, practic, imposibilă recuperarea acesteia într-un termen rezonabil.

Este de subliniat, de asemenea, că susținerea recurentei potrivit căreia, la momentul realizării împrumutului, pârâtul B. obținea venituri suficiente pentru a nu fi considerat insolvabil, a fost însoțită de referiri fie la venituri salariale pe care pârâtul B. le-ar fi obținut până în anul 2013, fie la suma de 116.000 euro pe care pârâtul o deținea într-un cont bancar la momentul încheierii contractului de împrumut și a celui de donație.

Or, suma de bani existentă într-un cont bancar al pârâtului la data contractului de împrumut, în mod corect, nu a fost luată în considerare de către instanța de apel în aplicarea art. 1562 C. civ., ca reprezentând venit al pârâtului, în condițiile în care s-a reținut în fapt că aceasta a fost donată recurentei – pârâte odată cu suma de 64.000 euro împrumutată de la reclamantă, prin contractul a cărui inopozabilitate s-a solicitat a se constata în cauză.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Cât privește veniturile salariale pretinse, se constată că recurenta tinde, prin invocarea acestora, la reaprecierea situației de fapt stabilite în apel, în ceea ce privește atât veniturile obținute de pârât, cât și dezechilibrul financiar pe care acesta și l-a creat prin încheierea contractului de donație. Or, atare finalitate este, însă, incompatibilă cu controlul judiciar exercitat de instanța de recurs, limitat la verificarea legalității deciziei, nu și a temeiniciei acesteia, pe baza probelor administrate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile recurentei vizând condiția prejudiciului din cuprinsul art. 1562 C. civ. sunt nefondate și le va respinge ca atare.

În ceea ce privește condiția ca actul să fie încheiat în frauda debitorului, se observă că recurenta face referire, în fapt, la o altă condiție pentru intentarea acțiunii revocatorii, desprinsă din art. 1562 C. civ., anume complicitatea la frauda debitorului, din moment ce evocă buna sa credință la încheierea contractului de donație, cu ignorarea situației financiare a donatorului B..

Or, instanța de apel a constatat că, în cazul unui contract de donație, nu este cerută condiția complicității la frauda debitorului, astfel cum rezultă din interpretarea a contrario a dispozițiilor art. 1562 alin. (2) C. civ., care prevăd atare condiție doar în ipoteza unui contract cu titlu oneros sau a unei plăți făcute în executarea unui asemenea contract. Recurenta nu a infirmat această interpretare, criticând doar aprecierea întrunirii condiției în discuție, însă critica nu are obiect, de vreme ce instanța de apel nu a analizat complicitatea terțului contractant la frauda debitorului, constatând că nu este necesară întrunirea sa.

Întrucât debitorul la care se referă art. 1562 alin. (1) C. civ. este, în speță, pârâtul B., și nu recurenta – pârâtă, care este terț față de contractul de împrumut, condiția ca actul să fie încheiat în frauda debitorului trebuie analizată exclusiv în persoana pârâtului B..

Această condiție presupune ca debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, realizând că prin încheierea actului și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate. Nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenției (dolului) de a-l păgubi pe creditor.

Or, instanța de apel a reținut în fapt, după cum s-a arătat, că suma de bani consistentă pe care pârâtul o deținea într-un cont bancar la momentul încheierii contractului de împrumut a fost donată tot recurentei – pârâte prin contractul vizat de acțiunea dedusă judecății, iar, ulterior, pârâtul nu a mai figurat în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile, în timp ce executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 883/6.07.2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în considerarea contractului de împrumut încheiat între reclamanta din cauză și pârâtul B., se realizează prin poprirea pensiei în tranșe de 1950 RON lunar.

Față de aceste împrejurări reținute de către instanța de apel, rezultă că pârâtul a conștientizat că prin încheierea actului și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate și a produs un prejudiciu creditorului, în sensul art. 1562 alin. (1) C. civ.

Susținerile recurentei nu pot fi, așadar, primite, instanța de apel făcând o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 1562 C. civ. la situația de fapt stabilită.

Recurenta a mai susținut că este nelegală aprecierea instanței de apel conform căreia dreptul de uzufruct viager nu poate fi urmărit de creditori, deoarece art. 813 alin. (2) C. proc. civ. statuează că „pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum și dreptul de superficie”.

Înalta Curte reține că, prin această susținere, recurenta – pârâtă reiterează un argument din cursul procesului, care a fost, însă, prezentat pentru ca instanța de judecată să constate că „reclamanta denotă rea – credință și încearcă obținerea pentru sine de la subsemnata a unei sume de bani fictiv împrumutate pârâtului B.” (conform întâmpinării depuse în fața primei instanțe – fila x verso dosar tribunal) sau doar că „reclamanta denotă rea – credință” (conform întâmpinării depuse în apel – dosar Curtea de apel). Prin motivele de recurs, finalitatea susținerii este redată în termeni similari.

Or, prin decizia recurată, nu s-a analizat nici un eventual abuz de drept al reclamantei prin intentarea prezentei acțiuni revocatorii și nici incidența simulației în cazul contractului de împrumut încheiat între reclamantă și pârât. În acest fel, considerentul prin care instanța de apel s-a raportat la dreptul de uzufruct ca obiect al executării silite nu este unul decisiv în raționamentul juridic expus, evocându-se trimiterea pe care pârâta a înțeles să o facă la dispozițiile art. 813 alin. (2) C. proc. civ., dar nu în contextul creat de pârâtă.

Nefiind vorba despre un considerent esențial în adoptarea soluției în apel și în condițiile în care prin motivele de recurs nu s-a contestat acest caracter și nici nu s-a pretins o eventuală ignorare a conținutului real al apărării de fond a pârâtei, simpla reiterare în recurs a unei susțineri anterioare este lipsită de finalitate, neputând conduce, chiar în cazul admiterii susținerii, la o modificare a raționamentului juridic pe care s-a fundamentat decizia recurată. Din acest motiv, susținerea în discuție va fi înlăturată, fără a fi analizată ca atare.

În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Imposibilitatea garantării restituirii împrumutului cu bunul care a făcut obiectul contractului de donație. Starea de insolvabilitate was last modified: august 29th, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.