Hotărârea CEDO în Cauza M.C. şi A.C. împotriva României

24 ian. 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 8126

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

42. Actul normativ împotriva discriminării (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) consolidează dreptul oricărei persoane de a beneficia de un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale și de a obține protecția statului împotriva violenței sau maltratărilor din partea oricărui individ, grup sau instituție [art. 1 alin. (2) lit. b)].

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Art. 2 alin. (7) descrie victimizarea drept „orice tratament advers, venit ca o reacție la o plângere sau o acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării”. Victimizarea constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale. Refuzarea acordării serviciilor publice – administrative sau juridice – pe motive discriminatorii constituie contravenție [art. 10 lit. (a)], dacă fapta nu intră sub incidența legii penale.

43. Orice persoană care se consideră victimă a discriminării poate depune o plângere fie în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – în termen de un an de la data săvârșirii faptei -, fie direct în fața instanțelor civile – în termen de trei ani de la aceeași dată (art. 20 și, respectiv, art. 27). Ordonanța se aplică persoanelor fizice și juridice, precum și instituțiilor publice (art. 3).

44. La 28 martie 2012, CNCD a adoptat Decizia nr. 108. Plângerea respectivă a fost formulată de către o persoană particulară care a pretins că poliția a refuzat să o asiste sau să ia în considerare plângerea sa împotriva persoanelor care au supus-o la rele tratamente pe motive de orientare sexuală. CNCD a considerat că nu are competența de a examina faptele care nu intră în domeniul de aplicare a contravențiilor și nici acțiunile organelor de poliție care urmează să fie soluționate la nivel intern. De asemenea, a reiterat faptul că în competența sa intra stabilirea existenței unei discriminări și, eventual, impunerea de sancțiuni contravenționale.

B. Texte relevante ale Consiliului Europei

45. La 31 martie 2010, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a adoptat textul Recomandării CM/Rec (2010)5 către statele membre privind măsurile de combatere a discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen.

46. Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a elaborat un studiu care a examinat discriminarea pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen (a doua ediție a studiului a fost publicată în septembrie 2011). Studiul realizează o evaluare generală a opiniei publice și protecției acordate de state persoanelor homosexuale din toată Europa. Studiul conține date relevante cu privire la atitudinile și practicile discriminatorii și cu privire la măsurile legislative în vigoare în statele europene, inclusiv în România, în domeniu. Părțile relevante referitoare la situația din România sunt următoarele (notele de subsol au fost omise):

Studii europene

„În ceea ce privește opiniile privind întrebarea «Cum te-ai simți personal dacă ai avea un vecin homosexual?», un raport din 2008 a concluzionat că, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, «media europeană se simte în mare parte confortabilă cu ideea de a avea ca vecin o persoană homosexuală». Există însă diferențe mari între țări, respondenții din Suedia (9,5), Țările de Jos și Danemarca (9,3) declarându-se mult mai confortabili cu această idee (a se vedea harta 1.1) pe o «scară a confortului» de la 1 la 10. Respondenții din România (4,8), Bulgaria (5,3), Letonia (5,5) și Lituania (6,1) au declarat că s-ar simți mai puțin confortabil. Alte studii de măsurare a atitudinilor și a «distanței sociale» au constatat modele similare.

În ceea ce privește întrebarea dacă o persoană homosexuală ar putea deține cea mai înaltă funcție politică din țară, în 2008 s-a constatat că oamenii din Suedia, Danemarca și Țările de Jos au avut atitudinea cea mai pozitivă în timp ce oamenii din Bulgaria, Cipru și România au avut atitudinea cea mai negativă. Întrebarea a fost reluată în 2009, iar cele mai multe răspunsuri negative au fost găsite în Bulgaria, România și Turcia”.

Protecție: violență și azil

„Există o cantitate tot mai mare de probe care demonstrează că un număr semnificativ al persoanelor LGBTI din statele membre ale Consiliului Europei se confruntă cu violența fizică, hărțuirea sau agresiunea din cauza orientării sexuale și a identității lor de gen, reală sau percepută. O astfel de violență poate lua diferite forme, dar este adesea determinată de ură profundă, intoleranță, dezaprobare sau respingere a orientării sexuale sau a identității de gen a persoanei. Un termen utilizat în mod obișnuit în acest sens este «infracțiune motivată de ură» sau «violență motivată de ură», care poate fi alimentată de discursuri și expresii publice care răspândesc, incită, promovează sau justifică ura, discriminarea sau ostilitatea față de persoanele LGBT. Un astfel de discurs poate fi exprimat de cetățeni, dar și de lideri politici și religioși sau alți formatori de opinie, indiferent dacă circulă prin presă sau pe Internet. Uneori, actori statali sunt implicați în acte de violență sau hărțuire împotriva persoanelor LGBT și, în unele cazuri, membrii familiei. […]

Incitarea la ură, violență sau discriminare pe motive de orientare sexuală este considerată infracțiune doar în 18 state membre (Andorra, Belgia, Croația, Danemarca, Estonia, Franța, Islanda, Irlanda, Lituania, Monaco, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit). În mod similar, intenția homofobă este acceptată ca factor agravant în infracțiunile de drept comun doar în 15 state membre: Andorra, Belgia, Croația, Danemarca, Franța, Grecia, Lituania, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit.

Conferintele Video Universul Juridic

Un proiect-pilot în nouă țări europene (Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Letonia, Portugalia, România, Suedia și Regatul Unit) a fost creat pentru a se urmări modul în care poliția abordează infracțiunile motivate de ură. Proiectul a dezvoltat un set de instrumente pentru a aborda infracțiunile motivate de ură, inclusiv o bază de date pentru raportare, un website cu informații despre infracțiuni motivate de ură, materiale de instruire pentru poliție și materiale de informare pentru persoanele LGBT”.

Participare: libertatea de întrunire, de exprimare și de asociere

„Începând din anul 2004, în cel puțin 12 state membre au existat cazuri de interdicții și/sau obstacole administrative în ceea ce privește evenimentele Pride sau alte evenimente culturale LGBT cu participare largă (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Federația Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina și «Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei»). […]

Interziceri ale paradelor Pride și a altor evenimente culturale LGBT începând cu anul 2004 s-au produs într-o serie de state membre, în special paradele Pride din Letonia (în 2005 și 2006), Lituania (în 2007 și 2008), România (în 2005) și din «Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei» (în 2007, atunci când un eveniment LGBT din Skopje nu a primit autorizație). […]

Contrademonstrațiile ca reacție la paradele Pride nu sunt un lucru neobișnuit în statele membre și pot fi organizate de comunități religioase, de grupuri naționaliste sau de extrema dreaptă. Deși cele mai multe dintre aceste contrademonstrații se desfășoară în limitele dreptului la libertatea de întrunire, altele iau forma unor atacuri organizate asupra participanților la paradele Pride, având ca rezultat ciocniri și incidente. Acest lucru s-a întâmplat în cel puțin 15 state membre, începând cu anul 2004 (Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Polonia, România, Federația Rusă, Serbia, Suedia și Ucraina). Uneori, contrademonstrațiile au avut o rază mai largă și au fost promovate și susținute de personalități politice sau religioase. Instituțiile europene, inclusiv Comisarul pentru Drepturile Omului, și-au exprimat îngrijorarea față de violența și limitările privind dreptul la libertatea de întrunire a persoanelor LGBT. Ciocnirile violente afectează în mod grav posibilitatea ca persoanele LGBT să demonstreze în mod pașnic pentru drepturile omului pe care le au și contribuie la promovarea ostilității și a prejudecăților. OSCE a elaborat un set de linii directoare pentru a oferi recomandări statelor cu privire la modul în care trebuie respectată libertatea de întrunire. Liniile directoare conțin principiul nediscriminării din partea autorităților pentru a garanta exercitarea dreptului la libertatea de întrunire, inclusiv pe motive de orientare sexuală, în condițiile în care se face referire la identitatea de gen”.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3, art. 8 și art. 14 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție

47. Reclamanții s-au plâns, în temeiul art. 3, 6, 8 și 14 din Convenție și în temeiul art. 1 din Protocolul 12, despre lipsa unei anchete efective ca urmare a plângerilor penale referitoare la acte de violență motivate de ură împotriva homosexualilor și, la nivel mai general, despre lipsa unor măsuri legislative și de altă natură adecvate pentru a combate infracțiunile motivate de ură îndreptate împotriva minorității LGBTI. De asemenea, s-au plâns de faptul că, în desfășurarea anchetei, autoritățile nu au luat în considerare faptul că infracțiunile săvârșite împotriva lor erau motivate de orientarea lor sexuală. Prin urmare, autoritățile nu au respectat obligațiile procedurale consacrate în articolele sus-menționate.

48. Curtea este responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei și nu se limitează la caracterizarea făcută de un reclamant sau de un guvern [printre cele mai recente hotărâri, Gherghina împotriva României (dec.) (MC), 42.219/07, pct. 59, 18 septembrie 2015]. Prin urmare, atunci când au fost comunicate plângerile, s-a considerat că ar fi mai adecvat să fie examinate în temeiul art. 3, 8 și 14 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție (protocol care a devenit aplicabil în ceea ce privește România la 1 noiembrie 2006), care sunt redactate după cum urmează:

Art. 3 (interzicerea torturii)

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.

Art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie)

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”.

Art. 14 (interzicerea discriminării)

Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de [prezenta] Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.

Art. 1 din Protocolul nr. 12 (interzicerea generală a discriminării)

1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1”.

A. Cu privire la admisibilitate

1. Obiecții preliminare

49. Guvernul a ridicat două excepții preliminare, în ceea ce privește neepuizarea căilor de atac interne și termenul-limită de 6 luni pentru depunerea cererii în fața Curții.

a) Neepuizarea căilor de atac interne

(i) Argumentele părților

(α) Guvernul

50. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat toate căile de atac interne disponibile pentru presupusa discriminare atât în ceea ce privește motivele din spatele incidentului, cât și atitudinile pretins rasiste ale anchetatorilor. Guvernul a enumerat toate legile interne care reglementează discriminarea și a susținut că reclamanții ar fi trebuit să depună o plângere la CNCD. O decizie favorabilă din partea Consiliului le-ar fi permis să solicite despăgubiri în fața instanțelor interne.

51. În plus, a susținut că reclamanții ar fi putut invoca Decretul nr. 31/1954, coroborat cu art. 998 – 999 din vechiul Cod civil, în vigoare la data relevantă, cu scopul de a solicita despăgubiri pentru o presupusă încălcare a drepturilor lor morale. A făcut referire la jurisprudența internă prezentată în Man și alții împotriva României, nr. 39.273/07 (cauză comunicată la 4 octombrie 2012 guvernului pârât).

52. De asemenea, Guvernul a susținut că reclamanții ar fi trebuit să depună plângeri penale împotriva anchetatorilor atât pentru tergiversarea anchetei, cât și pentru presupusa discriminare a reclamanților.

(ß) Reclamanții

53. Reclamanții au subliniat faptul că Guvernul nu a făcut altceva decât să facă trimitere la legislația în vigoare, în loc să furnizeze extrase relevante din jurisprudență care să sprijine pretinsa eficacitate a măsurilor corective invocate.

54. De asemenea, au susținut că obiecția ridicată se referea exclusiv la plângerea legată de discriminare, și nu la cauză în ansamblul său.

55. Reclamanții consideră că au făcut tot ceea ce ar fi putut rezonabil face pentru a epuiza căile de atac interne, au formulat toate plângerile la nivel intern și au urmat căile alese pană la finalizarea acestora. Au susținut că, în calitate de victime ale infracțiunilor motivate de ură, au fost obligați să aibă exclusiv încredere în ancheta penală, autoritățile fiind singurele care aveau mijloacele de a-i face pe cei vinovați să răspundă pentru faptele lor. Din acest motiv, singura cale de atac internă efectivă este o anchetă penală efectuată în timp util și capabilă să identifice și să tragă la răspundere vinovații. Niciuna dintre căile de atac indicate de Guvern nu a fost așadar efectivă. În plus, în măsura în care este adusă în discuție pretinsa discriminare în cadrul anchetei, aceste căi de atac ar fi putut să fie folosite doar la sfârșitul anchetei, atunci când reclamanții ar fi știut cine era responsabil pentru fiecare etapă a anchetei. Reclamanții au reiterat faptul că accesul la dosarul penal le-a fost refuzat timp de 6 ani (pană în 2012). A iniția noi proceduri în fața instanțelor civile sau a CNCD la acel moment ar fi fost fără eficiență, din cauza perioadei lungi de timp care se scursese de la data evenimentelor.

56. În cele din urmă, au indicat faptul că CNCD nu putea examina infracțiuni precum cele săvârșite în speță, întrucât poliția și Ministerul Public sunt singurele autorități cu competențe în acest domeniu. Totodată, Consiliul a declarat că orice presupusă discriminare comisă în cadrul poliției se află în afara domeniului de aplicare al activității sale. Reclamanții au făcut trimitere la Decizia CNCD nr. 108 din 28 martie 2012 (supra, pct. 44).

Hotărârea CEDO în Cauza M.C. și A.C. împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter