Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă – modificări (H.G. nr. 80/2018)

16 mart. 2018
Vizualizari: 16752
Art. 59 alin. (9) și (10) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 59 alin. (9) și (10) prevedeau:

„(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(10) În situația în care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (9), acesta poate solicita acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 din lege, prin depunerea documentelor prevăzute la alin. (3), în termenul de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege de 12 luni prevăzut la alin. (1)”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 59, alin. (9) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(10) În situația în care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu transmite toate documentele în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (9), acesta poate solicita acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 din lege, prin depunerea documentelor prevăzute la alin. (3), în termenul prevăzut la alin. (1)”.

 

Art. 60 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60 alin. (4) prevedea:

„(4) Contribuția prevăzută la art. 85 alin. (1) din lege reprezintă contribuția angajatorului aferentă persoanelor încadrate în muncă din categoriile și în condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1) din lege, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 26 din lege”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60, alin. (4) se abrogă.

 

Art. 60 alin. (5), (6), (6^1) și (9) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60 alin. (5), (6), (6^1) și (9) prevedeau:

„(5) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite conform art. 85 din lege, precum și a scutirii de la plata contribuției prevăzute la alin. (4) pentru angajatorii care beneficiază în temeiul convențiilor încheiate, în conformitate cu prevederile legale, de această scutire, angajatorii vor depune, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 20, însoțit de extras în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul după pontaj și după statul de plată, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajați, angajatorul și-a îndeplinit obligația, potrivit legii, de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are, potrivit legii, obligația de a angaja persoane cu handicap.

(6) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (5) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege nu se acordă.

(6^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6), măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (5) sunt corectate și depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferente lunii respective.

(…)

(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora până la data de 1 a lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60, alin. (5), (6), (6^1) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(5) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite potrivit art. 85 din lege, angajatorii depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, un tabel nominal întocmit, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 20, însoțit de copia certificată de angajator pentru conformitate cu originalul a extraselor din pontaj și din statul de plată, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajați, angajatorul și-a îndeplinit obligația, potrivit legii, de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are, potrivit legii, obligația de a angaja persoane cu handicap.

(6) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele până la expirarea termenului prevăzut la alin. (5) sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege nu se acordă.

(6^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6), măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (5) sunt corectate și depuse până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea acestor măsuri de stimulare.

(…)

(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea măsurii de stimulare”. 

 

Art. 60^4 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60^4, alin. (4) prevedea:

„(4) În situația în care documentele transmise în vederea încheierii convenției prevăzute la alin. (1), prin modalitățile prevăzute la alin. (3), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea documentelor care nu sunt lizibile”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60^4, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) În situația în care documentele transmise în vederea încheierii convenției prevăzute la alin. (1), prin modalitățile prevăzute la alin. (3), nu sunt lizibile sau angajatorul nu transmite toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc”.

 

Art. 60^5 alin. (4), (5), (6), (8), (9) și (11) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60^5 alin. (4), (5), (6), (8), (9) și (11) prevedeau:

„(4) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite conform art. 93^4 din lege, angajatorii de inserție vor depune:

a) declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor legale;

b) un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 29, însoțit de extras în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul după pontaj și după statul de plată, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București.

(5) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (4) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsura de stimulare prevăzută la art. 93^4 din lege nu se acordă.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), măsura de stimulare prevăzută la art. 93^4 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (4) sunt corectate și depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective.

(…)

(8) Documentele prevăzute la alin. (4) lit. b) care se depun la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București se pot depune de angajator prin prezentare la sediul agenției, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform prevederilor legale, ca urmare a deținerii unui certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001, republicată.

(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora până la data de 1 a lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(…)

(11) Termenul prevăzut la alin. (9) se împlinește la sfârșitul ultimei zile, ora 24, din luna în care expiră termenul prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60^5, alin. (4), (5), (6), (8), (9) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(4) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite potrivit art. 93^4 din lege, angajatorii de inserție depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, un tabel nominal al cărui model este prevăzut în anexa nr. 29, însoțit de copia certificată de angajator pentru conformitate cu originalul a extraselor din pontaj și din statul de plată.

(5) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsura de stimulare prevăzută la art. 93^4 din lege nu se acordă.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), măsura de stimulare prevăzută la art. 93^4 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (4) sunt corectate și depuse până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea acestei măsuri de stimulare.

(…)

(8) Documentele prevăzute la alin. (4) care se depun la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București se pot depune personal de angajator prin prezentare la sediul agenției, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform prevederilor legale, ca urmare a deținerii unui certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001, republicată.

(9) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (8), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora, până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea măsurii de stimulare.

(…)

(11) Termenul prevăzut la alin. (9) se împlinește la sfârșitul ultimei zile, ora 24,00, din luna următoare”.

 

Art. 60^7 alin. (3) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60^7 alin. (3) lit. b) prevedea:

„(3) În vederea încheierii convenției prevăzute la alin. (1), angajatorii de inserție vor depune următoarele documente:

(…)

b) adeverința prevăzută la art. 18 pentru fiecare persoană pentru care se menține raportul de muncă, care în această situație va conține, în ceea ce privește baza de calcul al contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj și raportul de muncă, informații până la data ultimei zile calendaristice a lunii în care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60^7 alin. (3), lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) adeverința prevăzută la art. 18 pentru fiecare persoană pentru care se menține raportul de muncă, care în această situație va conține, în ceea ce privește baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă și raportul de muncă, informații până la data ultimei zile calendaristice a lunii în care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate”.

 

Art. 60^7 alin. (8), (9) și (11) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 (modificate prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 60^7 alin. (8), (9) și (11) prevedeau:

„(8) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (7), nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(9) În situația în care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (8), acesta poate solicita acordarea măsurilor de stimulare prevăzute la art. 93^6 din lege, prin depunerea documentelor prevăzute la alin. (3), în termenul de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 93^6 din lege prevăzut la alin. (1) și (4).

(…)

(11) Termenul de 5 zile prevăzut la alin. (8) se împlinește la ora 24 a celei de a 5-a zi, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 60^7, alin. (8), (9) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(8) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (7), nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București solicită angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(9) În situația în care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu transmite documentele care lipsesc în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (8), acesta poate solicita acordarea măsurilor de stimulare prevăzute la art. 93^6 din lege, prin depunerea documentelor prevăzute la alin. (3), în termenul prevăzut la alin. (1) și (4).

(…)

(11) Termenul de 5 zile prevăzut la alin. (8) se împlinește la ora 24,00 a celei de-a 5-a zile, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc”.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă – modificări (H.G. nr. 80/2018) was last modified: martie 15th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.