Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Falsificarea contractului de asistenţă juridică. Dispunerea încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

• Constitutția României: art. 15 alin. (2)
• NCP: art. 103 alin. (2) teza I
• NCP: art. 154 alin. (1) lit. d)
• NCP: art. 155 alin. (1)
• NCP: art. 322 alin. (1)
• NCP: art. 323 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II a
• NCPP: art. 17 alin. (2)
• NCPP: art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b)
• NCPP: art. 396 alin. (6)
• NCPP: art. 417 alin. (1) şi (2)
• NCPP: art. 5

Prin sentința penală nr. 101/F din data de 14 mai 2021 Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 322 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 322 alin. (1) C. pen. a condamnat-o pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 3 ani închisoare și de 1 an și 6 luni închisoare, astfel că a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor obligatoriu de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen., pe o durată de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art. 66,alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și al art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de partea civilă Confederația Generală a Muncii (fostă Uniunea Generală a Sindicatelor din România) și de partea civilă B..

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea parțială a contractului de asistență juridică nr. x/5.01.2009, încheiat de inculpată cu partea civilă Confederația Generală a Muncii (fostă Uniunea Generală a Sindicatelor din România), doar cu privire la art. 5, privind onorariul de succes, precum și desființarea totală a contactului de asistență juridică nr. x/21.07.2009, încheiat de inculpată cu partea civilă B. .

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat-o pe inculpată la plata de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul interpretului de limbă turcă C. pentru partea civilă B., de la ultimul termen de judecată, din data de 2.04.2021, pentru 6 ore, în regim normal, a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 24.10.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., avocat în Baroul București, pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 160/A din 25 aprilie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 417 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În prealabil, Înalta Curte notează că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., exercitarea acțiunii penale este împiedicată de intervenirea prescripției răspunderii penale, iar, în acest caz, în faza de judecată, numai inculpatul poate solicita continuarea procesului penal, astfel cum prevede art. 18 din același cod, în lipsa unei astfel de cereri din partea sa acțiunea penală stingându-se, conform art. 17 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., prin pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal.

De asemenea, potrivit art. 396 alin. (7) din C. proc. pen., numai în caz de continuare a procesului penal, la cererea inculpatului, se poate pronunța o soluție de achitare a acestuia, dacă se constată, ca urmare a continuării procesului, incidența vreunuia din cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod.

În speță, prin prisma dispozițiilor legale anterior citate, Înalta Curte constată că inculpata A., fiind asistată de apărător ales, a solicitat continuarea procesului penal, sens în care instanța de apel urmează a analiza, prioritar, temeinicia acuzațiilor aduse inculpatei.

Înalta Curte reține că, potrivit actului de sesizare, 1. Avocatul A. a falsificat, prin atestarea unor fapte nereale după momentul semnării de către client a actului ce nu era completat la rubrica onorariul de succes, contractul de asistență juridică nr. x din 05.01.2009, în care a scris olograf că a fost angajată de U.G.S.R. – București, menționând sediul ca fiind în București, și în București, Intrarea Ing. Anghel Saligny, nr. 8, pentru reprezentare, asistare, semnare acte cu conținut juridic, efectuarea oricărei activități prevăzute de Legea nr. 51/1995, pentru onorariul de 500 RON și onorariul de succes de 50.000.000 (cincizeci milioane) euro.

Cu privire la denumirea UGSR, procurorul a arătat că sunt minim două entități juridice care susțin că sunt continuatoare a organizației sindicale naționale din perioada comunismului, ce avea în proprietate și administrare mai multe clădiri și alte imobile. Una s-a înregistrat cu sediul în București, aceasta fiind persoana vătămată care în prezent are denumirea Confederația Generală a Muncii, ce a sesizat infracțiuni urmare executării silite începute, în anul 2016, împotriva sa pentru achitarea a 50.000.000 (cincizeci milioane) euro către A., iar alta cu sediul în București.

A. a asistat, în spețe civile distincte, UGSR-ul ce are sediul în București, Intrarea Ing. Anghel Saligny, nr. 8, cunoscând situația litigioasă cu celălalt UGSR și distincția de patrimonii, în sensul că doar una este recunoscută ca fiind continuatoarea fostului UGSR din perioada comunismului (în sentința civilă nr. 1450/25.05.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, definitivă la 14.06.2016 prin renunțare la apel, a admis cererea formulată de Confederația Generală a Muncii cu sediul în București, – persoana vătămată din prezentul dosar penal. Instanța civilă a luat act și a încuviințat modificările aduse persoanei juridice, schimbarea succesivă a denumirilor din UGSR, în baza unui protocol al DD. din 25.04.1966, în Confederația Generală a Muncii, potrivit hotărârii Congresului UGSR din 27.02.2016).

Prin decizia irevocabilă nr. 474/12.04.2010, Curtea de Apel București, secția a III -a civilă, în alt proces civil, a admis cererea formulată de A. în numele UGSR România cu sediul în București, și s-a acordat personalitate juridică ca fiind UGSR România – organizație de tip confederal.

Din hotărârile judecătorești menționate a reieșit că fostul UGSR din perioada comunismului are în prezent denumirea de Confederația Generală a Muncii, cu sediul în București, iar în 2010 s-a autorizat înființarea unui nou UGSR, cu denumirea UGSR România – organizație de tip confederal, cu sediul în București.

Conținutul sentinței civile nr. 29/29.06.2010 a Tribunalului București, secția civilă, a relevat că A. a reprezentant în procesul civil persoana juridică cu sediul în București, fiind respinsă cererea de recunoaștere ca fiind continuatoarea fostului UGSR din perioada comunistă. Prin participarea ca avocat al părții din acest dosar civil, aceasta a cunoscut că altă entitate juridică este titulară a patrimoniului fostului UGSR din perioada comunismului, dată fiind soluția clară din dispozitiv.

Fiind avocat ales în procesul civil în care s-a autorizat înființarea UGSR-ului cu sediul în București, și în cel în care s-a respins cererea acestei persoanei juridice de recunoaștere ca fiind continuatoare a celei din perioada comunismului, A. a avut reprezentarea distincției față de cea cu sediul în București, Bd. x.

Prin falsificarea contractului de asistență juridică și folosirea acestuia la 08.06.2016, A. a avut ca scop obținerea în mod nejustificat a 50.000.000 (cincizeci milioane) euro și a intenționat să profite de dubiile cu privire la UGSR-urile din prezent ce se pretind a fi continuatoare a celui din perioada comunismului, cunoscând că în sentința civilă nr. 1450/25.05.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă s-a recunoscut faptul că cel cu sediul în București, Bd. x, sector a fost recunoscut ca fiind continuator al celui de dinainte de anul 1989.

A. a obținut, în demersurile de recunoaștere oficială a UGSR-ului cu sediul în București, semnătura lui S., ce a decedat la 25.02.2016, și ștampila acestei noi entități juridice, pentru contractul de asistență juridică nr. x în care, de comun acord, s-a trecut doar onorariul de 500 RON pentru asistarea/reprezentare. Acest din urmă contract are aplicată ștampilă a UGSR cu sediul în București, înființată prin decizia irevocabilă nr. 474/12.04.2010, a Curții de Apel București, secția a III -a civilă în cauza civilă în care A. a reprezentat persoana juridică. Este neverosimilă acceptarea de către S. a unui onorariu de succes de cincizeci milioane euro la 05.01.2009 și înființarea clientului UGSR cu sediul în București, la 12.04.2010.

Reiese falsificarea contractului de asistență juridică nr. x și din situația că, în contractul de asistență juridică nr. x din 12.08.2014 semnat de ea și S., a trecut același obiect, însă un onorariu veridic de 1.000 RON/lună, fără scrierea unui onorariu de succes. Mai rezultă falsificarea înscrisului în cuprinsul căruia a scris onorariul de succes de 50.000.000 (cincizeci milioane) euro și din situația că persoana vătămată a primit exemplarul nr. 1 doar al celui din 12.08.2014, în care s-a scris onorariul de 1.000 RON/lună, însă nu a primit exemplarul nr. 1 pentru cel cu privire la care aceeași persoană vătămată susține că a fost falsificat. În situația în care la 05.01.2009 s-ar fi încheiat contract de asistență juridică cu onorariul de succes de cincizeci milioane euro stabiliți ca obligație a clientului, nu s-ar fi justificat încheierea celui din 12.08.2014, pentru 1000 RON/lună, întrucât au același obiect și părți, exceptând onorariile și datele de identificare ale contractelor (serie, număr, dată).

Contractul de asistență juridică pe care l-a falsificat are aplicată ștampila entității juridice înregistrate cu sediul în București, însă, în raport de recunoașterea prin hotărâri judecătorești civile a situației că cea cu sediul București, este continuatoare a UGSR-ului din perioada comunismului, A. a folosit înscrisul sub semnătură privată falsificat, împotriva acestei din urmă persoane juridice, la solicitarea executării silite prin precizările făcute de ea în scris în dosarul de executare.

Contractul menționat a fost falsificat, prin atestarea unor fapte nereale scrise la art. 5 din contract de către A., în București, în perioada 05.01.2009, ce este data contractului – 08.06.2016, când a solicitat executarea silită la BEJ D. din jud. Giurgiu. În 08.06.2016 s-a comis și uzul de fals, constând în acțiunea de folosire ce constituie element constitutiv al falsului în înscrisuri sub semnătură privată, în Bolintin Vale, jud. Giurgiu, ce se absoarbe în falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Consumarea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a avut loc în Bolintin Vale, jud. Giurgiu în aceeași zi de 08.06.2016.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată a fost comis de A. în vederea producerii de consecințe juridice, constând în obținerea din patrimoniul deținut de Confederația Generală a Muncii (fost UGSR din perioada comunismului), cu sediul în București, a sumei de 50.000.000 (cincizeci milioane) euro. Au fost produse efecte juridice urmare infracțiunii menționate, constând în formarea dosarului de executare silită nr. x/2016 la BEJ D., jud. Giurgiu. Subsecvent folosirii de către A. a contractului de asistență juridică pe care l-a falsificat, executorul judecătoresc a derulat activități de executare silită, urmare încheierii de încuviințare a executării silite emise de instanța de judecată.

2. Avocatul A. a falsificat, prin atestarea unor fapte nereale după momentul semnării de către client a actului ce nu era completat, contractul de asistență juridică nr. x pe care l-a antedatat 21.07.2009, în care a scris olograf că a fost angajată de B. pentru asistare, reprezentare, redactare acte cu conținut juridic, exercitarea oricăror activități prevăzute de Legea nr. 51/1995, în dosarul civil nr. x/2006, pentru onorariul de 100.000 euro, cu termen scadent la 21.07.2015, și onorariul de succes de 100.000 euro, despre care se arată că ar fi scadent la data pronunțării instanței de apel în dosarul civil nr. x/2006

Contractul a fost falsificat de A., în București, în perioada 23.02.2015 – (când a fost cert că B., în dosarul civil nr. x/2006 soluționat în fond de Judecătoria Sectorului 1 București, avea un alt avocat ales cu care s-a prezentat în fața instanței de apel, rezultând renunțarea la serviciile ei avocațiale) – 08.06.2016, când a solicitat executarea silită la BEJ D. din jud. Giurgiu. La data de 08.06.2016 s-a comis și uzul de fals ce se absoarbe în falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat în Bolintin Vale, jud. Giurgiu în ziua de 08.06.2016.

Contractul falsificat prin adăugarea unor mențiuni neconforme adevărului a fost semnat în alb, la rubrica client de către B., în perioada 2008-2009, în contextul în care era reprezentant de avocații A. și G., în dosarul civil nr. x/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Obținerea semnăturii clientului s-a realizat de A., profitând de discuțiile purtate cu B. și încrederea acestuia în avocat, în perioada 2008-2009.

A. a falsificat, prin atestarea unor fapte nereale după momentul semnării de către client, constând în scrierea olografă a datelor referitoare la ziua întocmirii, obiectul contractului de asistență juridică, onorariu de 100.000 euro, posibilitatea de achitare a acestuia în rate până la 21.07.2015 și onorariu de succes de 100.000 euro, după ce B. a renunțat la serviciile ei și a angajat alt avocat cu care s-a prezentat în fața instanței civile de apel, la 23.02.2015, în contextul în care, la judecata apelului în 2015, se prefigura obținerea imobilului revendicat de fostul ei client în dosarul civil nr. x/2006

La momentul pretinsei încheieri a contractului de asistență juridică nr. x, ca fiind 21.07.2009, dosarul civil indicat în contract nu se soluționa definitiv cu apel conform vechiul C. proc. civ., ci cu recurs, întrucât noul C. proc. civ. a intrat în vigoare la 15 februarie 2013. Din mențiunea relativă la scadența pentru plata onorariului de succes ca fiind la soluționarea apelului în dosarul nr. x/2006 rezultă că, la falsificarea contractului de asistență juridică nr. x, A. nu a ținut cont de succesiunea legii procesual civile, iar falsul efectiv a fost materializat după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., adică după 15 februarie 2013.

Antedatarea contractului de asistență juridică, ca fiind din 21.07.2009, reiese și din stabilirea datei scadente pentru plata onorariului, la 21.07.2015, adică după 6 ani față de aparenta zi a completării contractului, în condițiile în care în 2009, după 3 ani de la înregistrarea dosarului civil nr. x/2006 la Judecătoria Sectorului 1 București, nu se putea prognoza ca dosarul să fie soluționat definitiv în anul 2015.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată a fost comis de A. în vederea producerii de consecințe juridice, constând în obținerea sumei de 100.000 euro din patrimoniul deținut de B., mai precis chiar din executarea silită asupra imobilului obținut de acesta în dosarul civil nr. x/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

A. a folosit contractul de asistență juridică, ce l-a falsificat, prin depunerea la BEJ D. jud. Giurgiu, solicitând plata onorariului de 100.000 euro, fără să ceară și onorariul de succes de 100.000 euro.

Au fost produse efecte juridice urmare infracțiunii menționate, constând în formarea dosarului de executare silită nr. x/2016 la BEJ D., jud. Giurgiu. Executorul judecătoresc, subsecvent folosirii de către A. a contractului de asistență, a derulat activități de executare silită în baza încheierii de încuviințare a executării silite emise de instanța de judecată.

În privința elementelor factuale ale cauzei, Înalta Curte subliniază că, la nivel de principiu, legiuitorul statuează că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, prin art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., fiind consacrat astfel principiul liberei aprecieri a probelor.

Per a contrario, valoarea concretă a fiecărei probe rezultă a posteriori, după examinarea și aprecierea acesteia, în măsura în care reflectă realitatea obiectivă.

În continuare, textul art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. mai prevede în teza a doua că aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar art. 103 alin. (2) teza I din C. pen. prevede că în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Inculpata A. a criticat hotărârea instanței de fond, apreciind că instanța de fond a realizat o greșită interpretare a probatoriului administrat pe parcursul urmăririi penale și cu ocazia cercetării judecătorești efectuate în cauză, fără a ține cont de declarațiile martorilor F., G. și I., pe care le-a înlăturat fără a motiva.

În mod contrar, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a conferit în mod corect semnificația ansamblului probator, subliniind că datele care rezultă din cuprinsul declarațiilor martorilor audiați în cauză pot primi eficiență doar în contextul în care acestea susțin datele obiective care rezultă din conținutul actelor juridice încheiate și realizate în cauză, a căror veridicitate și fiabilitate nu poate fi pusă la îndoială, și care ajută în mod evident la stabilirea adevărului.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține justețea argumentelor primei instanțe sub aspectul factual analizat, argumente pe care și le însușește, fără a aprecia necesară reiterarea lor.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de critică expuse în apel, constată, la rândul său, că tezele apărării privind negocierea, încheierea și semnarea contractelor de asistență juridică nr. x/05.01.2009, la sediul cabinetului de avocatură, în prezența numiților S. și M., respectiv nr. x/21.07.2009, în prezența părții civile B. nu sunt susținute probator.

Similar instanței de fond, remarcă, mai întâi, inadvertențele dintre declarațiile succesive ale martorilor G. și M. sub aspectul că pe contractul de asistență juridică încheiat cu entitatea sindicală a fost trecută, încă de la momentul încheierii și semnării, clauza privind onorariul de succes în sumă de 50.000.000 euro.

Astfel, martora G., avocat și prieten al inculpatei A., a susținut, inițial, că a fost prezentă la semnarea contractului de asistență juridică din anul 2009, ocazie cu care a văzut că au fost completate toate clauzele, inclusiv cu privire la onorariul de succes, stabilit în raport cu inventarul patrimoniului de recuperat, și că defunctul S. a plătit onorariul fix, în sumă de 500 RON, apoi părțile au mai încheiat un contract de asistență juridică, în baza căruia inculpata primea suma de 1.000 RON lunar, în numerar .

Ulterior, a arătat că defunctul S. a propus onorariul de succes, în sumă de 50.000.000 euro, pentru care i-a prezentat inculpatei o serie de documente privind patrimoniul de recuperat, însemnând un procent de 10% din acesta, și a plătit suma de 500 RON, onorariul fix, pentru că, pe atunci, nu dețineau fonduri, primind exemplarul roz al contractului de asistență juridică, așa cum se proceda la vremea respectivă, adăugând că este posibil să mai fi fost prezent doar martorul I., plătit de inculpată, pe urmă, după plecarea acestora, a văzut contractul de asistență juridică, pe care erau trecute ambele onorarii, și i-a spus acesteia că le trebuie un seif în care să-l depună și să-l păstreze, și a mai arătat că inculpata a făcut demersuri pentru redobândirea, pe cale nelitigioasă, a imobilelor din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița și din municipiul București, care aducea venituri consistente, dar, cu toate acestea, onorariul de succes nu a fost plătit niciodată, nici măcar în parte .

În fața instanței de fond, martorul M. și-a menținut cele declarate în cursul urmăririi penale și a precizat, în opoziție cu susținerile martorei G., că înscrisul nu a fost semnat la momentul întocmirii și nu a făcut referire la discuții privind onorariul de succes, care nu se justifica, în condițiile în care entitatea sindicală nici nu fusese înființată, pentru a se pune problema recuperării fostului patrimoniu, la care, ulterior, inculpata nu a avut un merit deosebit, întrucât cele două imobile au fost recuperate pe cale nelitigioasă. De asemenea, acesta a declarat că înscrisul a fost întocmit ulterior, după discuțiile de la cabinetul de avocatură și plata sumei de 500 RON, onorariul fix, fiindu-i înfățișat chiar de către defunctul S., care i-a spus că, oricum, nu au bani să plătească un asemenea onorariu de succes, și că a păstrat, în seiful din biroul său, înscrisul respectiv, până în anul 2013, când i l-a înapoiat președintelui S., la solicitarea acestuia, precizând că acest înscris a constituit un act iresponsabil comis de defunct .

La rândul său, martorul I., avocat, a susținut că nu a fost de față la încheierea contractului de asistență juridică respectiv, dar cunoștea de la inculpată că urmează să desfășoare o acțiune de recuperare a fostului patrimoniu sindical, presupunând că exista un contract de asistență juridică pentru această activitate, că nu a văzut niciodată, la cabinetul de avocatură, contractul de asistență juridică încheiat cu entitatea sindicală, ci, prin anul 2017, i l-a arătat un coleg, pe site-ul unei publicații electronice, moment în care a văzut trecut un onorariul de succes în sumă de 50.000.000 euro, fiind surprins .

Deopotrivă, martora F., sora inculpatei, a declarat în fața instanței de fond că nu a fost prezentă la încheierea contractului, dar l-a văzut în momentul în care a vrut să completeze un alt formular, având completate ambele onorarii și știa că onorariul de succes constituia procentul de 10% din patrimoniul de recuperat, în valoare totală de 500.000.000 euro, din care sora sa a recuperat, pe cale nelitigioasă, două imobile .

La rândul său, martorul E. și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale, analizată în mod judicios de către instanța de fond, care a precizat că l-a cunoscut pe defunctul S. prin anul 2010 sau 2011, cu privire la care a afirmat că era onest, ținea la averea sindicatului și nu ar fi semnat niciodată un asemenea contract de asistență juridică, despre care defunctul nu i-a vorbit niciodată și de care a aflat abia când a început procedura de executare silită, în anul 2016, l-a căutat în arhiva entității sindicale și nu l-a găsit, stabilind, în prezența unui avocat, o întâlnire cu martorul M., care susținuse că deține originalul, dar care le-a spus că nu-l găsește, astfel că a realizat înțelegerea inculpatei cu martorul M. .

Atât martorul L., cât și martorul N. au confirmat că defunctul S. le-a spus despre contractul de asistență juridică din anul 2009 că a fost încheiat, în mod exclusiv, pentru înființarea entității sindicale, că onorariul a fost în sumă de 500 RON, fiind imposibil să accepte un asemenea onorariu de succes, în cuantum de 50.000.000 euro, adăugând că defunctul avea încredere în inculpata A. și o naivitate juridică, pentru că nu-și putea imagina că un avocat va completa, ulterior, convenția încheiată, iar martorul M. este viclean și umblă cu tot felul de tertipuri, pentru a obține foloase necuvenite, și a profitat de bunul-simț și de buna-credință ale defunctului S..

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că declarațiile celor doi martori direcți G. și M. nu sunt apte să facă dovada certă că pe contractul de asistență juridică încheiat cu entitatea sindicală a fost trecută, încă de la momentul încheierii și semnării, clauza privind onorariul de succes în sumă de 50.000.000 euro, fiind contradictorii, având în vedere, că prin raportul de expertiză criminalistică nr. 381.925/31. VII.2019, întocmit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că inculpata A. a executat scrisul de pe exemplarul autocopiativ existent la dosar, iar defunctul S. a executat semnătura, de la rubrica reprezentant.

În fine, apărările apelantei inculpate, expuse în motivele scrise de apel, sunt neîntemeiate, instanța de fond motivând eficiența probatorie dată declarațiilor care au stat la baza soluției de condamnare a inculpatei, precum și motivele pentru care le-a înlăturat pe celelalte.

Astfel, inculpata cunoștea, prin prisma calității sale de avocat, miza procesului prin raportare la obiectul cauzei, astfel că a completat contractul de asistență juridică nr. x/5. I.2009, încheiat cu partea civilă Confederația Generală a Muncii (fostă Uniunea Generală a Sindicatelor din România), prin adăugarea mențiunii onorariului de succes, în sumă de 50.000.000 euro, ulterior semnării de către părțile convenției și l-a depus, în vederea executării silite după o perioadă de aproximativ 3 luni și o săptămână de la decesul reprezentantului legal al părții semnatare.

În mod asemănător, contrar susținerilor inculpatei, Înalta Curte constată inadvertențe între declarațiile martorelor G. și F. cu privire la contractul de asistență juridică nr. x/21.07.2009, încheiat cu partea civilă B..

Astfel, partea civilă B. a declarat la urmărire penală, că s-a înțeles cu martora G. asupra procentului de 10% din suma pe care ar fi primit-o pentru spațiul comercial respectiv și că a semnat în alb contractul de asistență juridică, martora spunându-i că vor completa suma ulterior, însă nu ar fi fost de acord, în nici un caz, cu suma de 100.000 euro, precizând că nu a primit un exemplar, așa cum s-a întâmplat în cazul primului contract de asistență juridică, nr. x/3. VII.2008 .

În cursul cercetării judecătorești, acesta a arătat că nu a semnat niciodată vreun contract de asistență juridică cu inculpata A., ci doar cu martora G., în care avea deplină încredere, pentru că-i era prieten, astfel că a semnat în alb contactul de asistență juridică nr. x/21. VII.2009, lăsându-l pe biroul acestuia, și a mai adăugat că i-a plătit martorei diferite sume de bani, cu titlu de onorariu, fără să primească chitanță, considerând că martora G., și nu inculpata, este vinovat .

În schimb, martora G. a susținut, inițial, că atât contractul de asistență juridică nr. x/3. VII.2008, cât și contactul de asistență juridică nr. x/21. VII.2009, ambele încheiate cu partea civilă B., au fost completate și semnate în prezența sa, a inculpatei și a martorilor F. și I., cu toții avocați, iar partea civilă a fost de acord cu onorariile fix și de succes, însemnând un procent de 10% din valoarea de 3.000.000 euro solicitată de partea civilă pentru spațiul comercial în litigiu, care a fost evaluat, prin rapoartele de expertiză efectuate la fond, la suma de 200.000-300.000 euro, și a mai arătat că a încercat, prin martora H., verișoara sa, avocat stagiar și împuternicit al Cabinetului de Avocatură „U.” al pârâtului, să încheie o tranzacție, pentru suma de 1.000.000 euro, pe care partea civilă, în calitate de reclamant în dosarul civil, nu a acceptat-o .

Cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, martora a arătat că ambele contracte de asistență juridică, din anul 2008 și din anul 2009, au fost încheiate cu inculpata A., pentru a evita presiunile pe care partea civilă le putea exercita asupra sa și asupra soțului său, și, că, în prezența sa, a inculpatei și a părții civile, martora F. a completat formularul contractului de asistență juridică, menționând ambele onorarii, cu precizarea că partea civilă, care-și evaluase imobilul la valoarea cuprinsă între 1.000.000 euro și 5.000.000 euro, a oferit mai mult, chiar jumătate din valoarea imobilului revendicat, apoi partea civilă a semnat, înmânându-i-se exemplarul roz, pe urmă, după primul sau al doilea termen de judecată în apel, relația contractuală a luat sfârșit, fără să fi reziliat contractul de asistență juridică, întrucât și-a pierdut cumpătul .

La rândul său, martora F., sora inculpatei, a susținut inițial, că după ce s-a discutat și partea civilă B. a fost de acord cu onorariul în sumă de 100.000 euro, a scris, personal, contractul de asistență juridică, semnat de partea civilă, pentru ca ulterior, în fața instanței de fond, să declare că partea civilă a venit la cabinetul de avocatură, unde se mai aflau, cu certitudine, inculpata și martora G., a completat formularul contractului de asistență juridică, în care a trecut ambele onorarii, așa cum se discutase anterior, semnat de partea civilă, căreia i-a fost înmânat exemplarul roz, precizând că, deși la momentul respectiv partea civilă avea probleme financiare, le-a spus că, după ce va recupera spațiul comercial, va deschide o galerie cu obiecte de artă, din care se câștigă bine, și a mai arătat că, după ce au fost înlocuiți, nu au reziliat contractul de asistență juridică, prin întocmirea unui proces-verbal, cum se procedează, precizând că, în situația rezilierii, contractul de asistență juridică nu mai poate constitui titlu executoriu .

De asemenea, martorul I., avocat, a declarat, în fața instanței de fond, că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând că nu a fost prezent la întocmirea și semnarea contractului de asistență juridică cu partea civilă B. și că a auzit când inculpata A. și martora G. o sfătuiau pe partea civilă să accepte suma de 1.000.000 euro pentru spațiul în litigiu, propusă de pârâtul S.C. „V.” S.R.L., pe urmă colegele sale i-au spus că partea civilă nu le-a plătit nici o sumă de bani cu titlu de onorariu.

În condițiile în care, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 381.925/31. VII.2019, întocmit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic, s-a stabilit, printre altele, că inculpata A. a executat scrisul de pe exemplarul autocopiativ al contractului de asistență juridică nr. x/21. VII.2009, încheiat cu partea civilă B., Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată caracterul contradictoriu și părtinitor al declarațiilor martorelor G. și F., iar, în absența altor mijloace de probă care să le coroboreze, exigențele art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. se opun unei valorificări a acestora la soluționarea cauzei.

Prin urmare, toate susținerile apelantei inculpate A. nu sunt pertinente sub aspectul obiectiv al acuzațiilor, de vreme ce s-a stabilit că partea civilă B. a semnat, în alb, contractul de asistență juridică nr. x/21. VII.2009, în fața martorei G., iar inculpata l-a completat la un moment dat.

În raport de situația de fapt prezentată și în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că faptele inculpatei A. constând în aceea că:

– a falsificat contractul de asistență juridică nr. x/5. I.2009, după ce a fost semnat de partea civilă Confederația Generală a Muncii (fostă Uniunea Generală a Sindicatelor din România), prin completarea, la art. 5, privind „alte clauze”, cu mențiunea „Onorariul de succes este în cuantum de 50.000.000 euro. Se achită pe parcursul recuperării patrimoniului”, pe care, pe data de 8. VI.2016, l-a folosit, la cererea de executare silită către Biroul Executorilor Judecătorești „D.”, din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu, formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2016, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

– a falsificat contactul de asistență juridică nr. x, prin antedatare 21. VII.2009 și prin scriere olografă a obiectului, onorariului în sumă de 100.000 euro, cu posibilitatea plății în rate până la data de 21. VII.2015, și onorariului de succes în cuantum de 100.000 euro, încheiat cu partea civilă B., pe care, pe data de 8. VI.2016, l-a folosit, la cererea de executare silită către Biroul Executorilor Judecătorești „D.”, din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu, formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2016, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

Chestiunile referitoare la împrejurarea că, deși s-a reținut inexistența prejudiciului și s-a respins cererea de constituire de parte civilă, totuși s-a dispus condamnarea inculpatei, nu au nicio relevanță sub aspectul infracțiunii deduse judecății. Pentru existența falsului incriminat de art. 322 din C. pen. este irelevant dacă s-a produs sau nu un prejudiciu, fiind suficient ca prin săvârșirea faptei să se fi urmărit producerea acestei consecințe juridice. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat odată cu începerea executării silite, iar pentru existența infracțiunii este suficient să se constate lipsa de corespondent în realitate a mențiunilor privind onorarului de succes prevăzut în cele două contracte de asistență juridică.

În concluzie, solicitarea inculpatei de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. nu este fondată.

Deși întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., aflate în concurs real conform art. 38 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată, contrar celor reținute de către instanța de fond, că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză”, cu motivarea că aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, întrucât sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Astfel, s-a reținut: „conform jurisprudenței Curții Constituționale, o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar și uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).

30. Prin raportare la jurisprudența mai sus analizată, Curtea constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite.

31. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a reținut că, de la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, „fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”, rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74), ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. având următorul conținut: „Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea” (Decizia nr. 358/2022, paragraful 76): „În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale”.

De asemenea, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

Ulterior, prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022 au fost modificate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Totodată, prin decizia nr. 67/25.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au decis următoarele:

„1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.”.

Raportând aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare ulterior deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În concret, în cauza de față, infracțiunea prev. de art. 323 din C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Ca atare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale este de 5 ani și curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul infracțiunii continuate, respectiv data de 08.06.2016, astfel că acest termen s-a împlinit la data de 08.06.2021.

Pe de altă parte, cursul prescripției a fost suspendat în speță pe o perioadă de 60 de zile, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgență pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 08.08.2021.

Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) – j), iar conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

În concluzie, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din data de 14 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Având în vedere solicitarea inculpatei de continuarea procesului penal, precum și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., va obliga inculpata la plata sumei de 4.000 RON (cheltuieli judiciare vizând faza de urmărire penală și judecata în fond).

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.