Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti. Garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei

• Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (1)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
• NCPC: art. 496 alin. (2)

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.10.2018, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta – pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și recurenta – intervenientă SNTGN Transgaz S.A. ca nefondate și menținerea drept legală a sentinței nr. 2579/05.06.2018.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3829 din 22 iunie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de intervenienta SNTGN Transgaz S.A sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Întrucât prin cele două recursuri formulate în cauză se aduc aceleași critici de nelegalitate sentinței atacate, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora în raport de susținerile ambelor părți.

Un prim motiv de casare invocat de ambele recurente, îl constituie cel subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea arătând că, în esență, sentința instanței de fond nu este motivată.

Înalta Curte nu poate achiesa la aceste critici.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurente, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, așa cum susțin recurentele, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemulțumirile recurentelor, valorificate, în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul „filtru” de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurente, constând în încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte îl consideră fondat.

Astfel, prin Hotărârea nr. 22/31.05.2017 adoptată de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale din cadrul Autorității Naționale de Reglementare din Domeniul Energiei, contestată de intimata reclamantă, s-a reținut că modalitatea de calcul a depășirii capacității rezervate în derularea contractelor x/22.09.2016, nr. y/22.09.2016, z/22.09.2016, w/21.12.2016, t/28.10.2016, s/28.10.2016, q/23.11.2016, r/23.11.2016, 36L/28.12.2016, 37L/28.12.2016, 60L/25.01.2017 și 61L/25.01.2017 a respectat prevederile art. 99 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Problema de drept în prezenta cauză o constituie modul de calcul al tarifului pentru depășirea capacității rezervate, generat de interpretarea dispozițiilor art. 99 din Codul rețelei, în temeiul cărora S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis facturile refuzate la plată de către reclamanta A. S.A..

Instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate, a reținut că, tariful de depășire a capacității rezervate, calculată în conformitate cu art. 99 din Codul rețelei, reprezintă diferența dintre o componentă fixă și una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT, iar cel de-al doilea termen al ecuației nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieșire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare și unul de ieșire.

Instanța de fond a mai reținut că, autoritatea pârâtă a interpretat în mod eronat prevederile din Codul rețelei care reglementează modul de calcul al tarifelor pentru depășirea capacității și nu se poate reține trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior.

Înalta Curte constată:

Potrivit art. 99 din Codul rețelei, pentru fiecare zi gaziera și fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT la care UR a depășit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depășire a capacități rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RC{f) x [C(UTL) – C(REZ)], unde:

RC(f) – componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/ri);

C(UTL) – suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi);

C(REZ) – suma capacităților rezervate de către UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi).

Altfel spus, pentru fiecare zi gazieră si fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT la care utilizatorul de rețea a depășit capacitatea rezervată maximă cu mai mult decât limitele intervalului specificat în Tabelul 4, utilizatorul rețelei va plăti un tarif de depășire a capacității rezervate.

Rezervarea de capacitate se face de către UR (utilizatorul de rețea) în punctele de intrare în SNT și în punctele de ieșire din SNT, în unități de energie. Procesul de rezervare de capacitate prevăzut de Codul rețelei are în vedere respectarea principiilor consacrate prin legislația europeană în domeniu, în special cele referitoare la accesul transparent și nediscriminatoriu al potențialilor UR la serviciul de transport.

Posibilitățile de rezervare permit UR să își optimizeze costurile cu acest element component al serviciului de transport și să își ajusteze portofoliile de capacități în cursul anului în funcție de eventualele elemente neprevăzute de către UR la momentul rezervării de capacitate anuală și trimestrială;

Codul rețelei, în art. 80, prevede posibilitatea UR de a-și transfera capacitatea rezervată între puncte de același tip și chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieșire, în limita capacității tehnice, astfel încât să aibă un program de transport convenit cu OTS (și obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale și, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depășire a capacității rezervate.

De asemenea, conform art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, în toate punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT, indiferent dacă acestea sunt sau nu grupate în puncte virtuale, se aplică următoarele proceduri/operațiuni prevăzute de Codul rețelei:

a)comunicarea datelor operative zilnice, necesare programării/dispecerizării activității de transport al gazelor naturale pentru ziua următoare;

b)măsurarea.

(2) În punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieșire spre sisteme de distribuție, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum și în punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operațiuni prevăzute de Codul rețelei:

a)rezervarea de capacitate;

b)comunicarea programului de transport;

c)nominalizarea/renominalizarea;

d)corelarea nominalizărilor;

e)alocarea;

f)returnarea voluntară de capacitate;

g)FTC;

h)transferul obligatoriu de capacitate;

i)determinarea respectării și asigurării nivelului capacității rezervate și plicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate.

(3) În punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 171 alin. (2) lit. a) se efectuează operațiunea de însumare a alocărilor făcute pe punctele fizice de ieșire ce compun fiecare punct virtual de ieșire spre sisteme de distribuție în scopul determinării dezechilibrelor zilnice.

Punctele de intrare și de ieșire în/din SNT sunt definite de art. 13 și 17 din Codul rețelei.

Contrar celor reținute de instanța de fond, verificarea legalității aplicării de către recurenta pârâtă ANRE, ca autoritate administrativă competentă, a dispozițiilor art. 99 din Codul releței, trebuia făcută coroborat cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din același act în condițiile în care, prevederile art. 99 nu precizează care sunt tipurile de puncte în raport de care să se determine respectarea nivelului capacității rezervate și să se aplice tariful aferent depășirii de capacitate rezervată.

Astfel, art. 18 alin. (2) din Codul rețelei identifică în mod clar și fără echivoc punctele de intrare/ieșire la nivelul cărora se aplică procedura de determinare a respectării și asigurării nivelului capacității rezervate și aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate, punctele/fizice de ieșire spre sisteme de distribuție fiind în mod explicit menționate în rândul punctelor de ieșire pentru care se aplică această procedură, fiind luate în considerare, în mod explicit, la nivel individual și nu la nivel virtual, sau grupat în punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieșire spre sisteme de distribuție, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum si în punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 17 alin. (2) lit. b)-d).

În concluzie, prin interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că suma capacităților prevăzută în formula de calcul a depășirii de capacitate rezervată, în mod corect se interpretează ca fiind suma capacităților, pe fiecare punct de intrare/ieșire în/din SNT aferente fiecărui contract pe care l-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar și zilnic și nu cum în mod eronat, o interpretează instanța de fond și intimata reclamantă. Așadar suma presupune adunarea capacității rezervate de către UR în cadrul fiecărui contract (zilnic, lunar, trimestrial și anual) pe care acesta îl are încheiat cu Transgaz, pe fiecare dintre punctele descrise în art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, si nu o sumă a punctelor, așa cum eronat a interpretat instanța de fond, iar Transgaz a adunat capacitatea rezervată de către în cadrul fiecărui tip de contract încheiat cu intimata reclamantă în fiecare dintre punctele descrise în cuprinsul art. 18 alin. (2) în care a rezervat capacitate.

De altfel, dispozițiile art. 51 și art. 80 din Codul rețelei prevăd posibilitatea utilizatorului de rețea de a suplimenta capacitatea rezervată și respectiv, de a solicita operatorului de transport efectuarea unui transfer de capacitate de transport din punctele de intrare/ieșire în/din SNT în care a rezervat capacitatea de transport, în alte puncte de același tip și nivel tarifar.

Or, dacă s-ar accepta modul în care instanța de fond și intimata reclamantă interpretaează art. 99 din rețea, ar lăsa fără efecte dispozițiilor art. 51 și art. 80 din Codul rețelei, întrucât, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacității și tariful depășirii de capacitate rezervată, utilizatorul de rețea nu ar mai avea interes să solicite realizarea transferului de capacitate de transport între puncte de același tip, în condițiile în care ar interveni anularea diferențelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată și capacitatea utilizată pe același tip de puncte (compensarea, așa cum susține intimata reclamantă). Legea se interpretează însă în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Pentru toate acestea, Înalta Curte apeciază că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 99 din Codul rețelei, motivul de nelegalitate a sentinței atacate invocate de pârâtă și intervenientă, fiind fondat, intrepretarea dispozițiilor legale aplicabile fiind corect realizată de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de intervenienta SNTGN Transgaz S.A, va casa sentința recurată și în rejudecare, va respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și intervenientul forțat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

Sursa informației: www.scj.ro.