Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
869 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi de intervenienta SNTGN Transgaz S.A sunt fondate, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Întrucât prin cele două recursuri formulate în cauză se aduc aceleaşi critici de nelegalitate sentinţei atacate, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora în raport de susţinerile ambelor părţi.
Un prim motiv de casare invocat de ambele recurente, îl constituie cel subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea arătând că, în esenţă, sentinţa instanţei de fond nu este motivată.
Înalta Curte nu poate achiesa la aceste critici.
Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurente, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, aşa cum susţin recurentele, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemulţumirile recurentelor, valorificate, în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul „filtru” de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurente, constând în încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte îl consideră fondat.
Astfel, prin Hotărârea nr. 22/31.05.2017 adoptată de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare din Domeniul Energiei, contestată de intimata reclamantă, s-a reţinut că modalitatea de calcul a depăşirii capacităţii rezervate în derularea contractelor x/22.09.2016, nr. y/22.09.2016, z/22.09.2016, w/21.12.2016, t/28.10.2016, s/28.10.2016, q/23.11.2016, r/23.11.2016, 36L/28.12.2016, 37L/28.12.2016, 60L/25.01.2017 şi 61L/25.01.2017 a respectat prevederile art. 99 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema de drept în prezenta cauză o constituie modul de calcul al tarifului pentru depăşirea capacităţii rezervate, generat de interpretarea dispoziţiilor art. 99 din Codul reţelei, în temeiul cărora S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis facturile refuzate la plată de către reclamanta A. S.A..
Instanţa de fond, în considerentele hotărârii atacate, a reţinut că, tariful de depăşire a capacităţii rezervate, calculată în conformitate cu art. 99 din Codul reţelei, reprezintă diferenţa dintre o componentă fixă şi una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT, iar cel de-al doilea termen al ecuaţiei nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieşire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare şi unul de ieşire.
Instanţa de fond a mai reţinut că, autoritatea pârâtă a interpretat în mod eronat prevederile din Codul reţelei care reglementează modul de calcul al tarifelor pentru depăşirea capacităţii şi nu se poate reţine trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior.
Înalta Curte constată:
Potrivit art. 99 din Codul reţelei, pentru fiecare zi gaziera şi fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care UR a depăşit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depăşire a capacităţi rezervate (TDCR) calculat astfel:
TDCR = RC{f) x [C(UTL) – C(REZ)], unde:
RC(f) – componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/ri);
C(UTL) – suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi);
C(REZ) – suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi).
Altfel spus, pentru fiecare zi gazieră si fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care utilizatorul de reţea a depăşit capacitatea rezervată maximă cu mai mult decât limitele intervalului specificat în Tabelul 4, utilizatorul reţelei va plăti un tarif de depăşire a capacităţii rezervate.
Rezervarea de capacitate se face de către UR (utilizatorul de reţea) în punctele de intrare în SNT şi în punctele de ieşire din SNT, în unităţi de energie. Procesul de rezervare de capacitate prevăzut de Codul reţelei are în vedere respectarea principiilor consacrate prin legislaţia europeană în domeniu, în special cele referitoare la accesul transparent şi nediscriminatoriu al potenţialilor UR la serviciul de transport.
Posibilităţile de rezervare permit UR să îşi optimizeze costurile cu acest element component al serviciului de transport şi să îşi ajusteze portofoliile de capacităţi în cursul anului în funcţie de eventualele elemente neprevăzute de către UR la momentul rezervării de capacitate anuală şi trimestrială;
Codul reţelei, în art. 80, prevede posibilitatea UR de a-şi transfera capacitatea rezervată între puncte de acelaşi tip şi chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieşire, în limita capacităţii tehnice, astfel încât să aibă un program de transport convenit cu OTS (şi obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale şi, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depăşire a capacităţii rezervate.
De asemenea, conform art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, în toate punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT, indiferent dacă acestea sunt sau nu grupate în puncte virtuale, se aplică următoarele proceduri/operaţiuni prevăzute de Codul reţelei:
a)comunicarea datelor operative zilnice, necesare programării/dispecerizării activităţii de transport al gazelor naturale pentru ziua următoare;
b)măsurarea.
(2) În punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum şi în punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operaţiuni prevăzute de Codul reţelei:
a)rezervarea de capacitate;
b)comunicarea programului de transport;
c)nominalizarea/renominalizarea;
d)corelarea nominalizărilor;
e)alocarea;
f)returnarea voluntară de capacitate;
g)FTC;
h)transferul obligatoriu de capacitate;
i)determinarea respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate şi plicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate.
(3) În punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 171 alin. (2) lit. a) se efectuează operaţiunea de însumare a alocărilor făcute pe punctele fizice de ieşire ce compun fiecare punct virtual de ieşire spre sisteme de distribuţie în scopul determinării dezechilibrelor zilnice.
Punctele de intrare şi de ieşire în/din SNT sunt definite de art. 13 şi 17 din Codul reţelei.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, verificarea legalităţii aplicării de către recurenta pârâtă ANRE, ca autoritate administrativă competentă, a dispoziţiilor art. 99 din Codul releţei, trebuia făcută coroborat cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din acelaşi act în condiţiile în care, prevederile art. 99 nu precizează care sunt tipurile de puncte în raport de care să se determine respectarea nivelului capacităţii rezervate şi să se aplice tariful aferent depăşirii de capacitate rezervată.
Astfel, art. 18 alin. (2) din Codul reţelei identifică în mod clar şi fără echivoc punctele de intrare/ieşire la nivelul cărora se aplică procedura de determinare a respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate şi aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate, punctele/fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie fiind în mod explicit menţionate în rândul punctelor de ieşire pentru care se aplică această procedură, fiind luate în considerare, în mod explicit, la nivel individual şi nu la nivel virtual, sau grupat în punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum si în punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 17 alin. (2) lit. b)-d).
În concluzie, prin interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că suma capacităţilor prevăzută în formula de calcul a depăşirii de capacitate rezervată, în mod corect se interpretează ca fiind suma capacităţilor, pe fiecare punct de intrare/ieşire în/din SNT aferente fiecărui contract pe care l-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar şi zilnic şi nu cum în mod eronat, o interpretează instanţa de fond şi intimata reclamantă. Aşadar suma presupune adunarea capacităţii rezervate de către UR în cadrul fiecărui contract (zilnic, lunar, trimestrial şi anual) pe care acesta îl are încheiat cu Transgaz, pe fiecare dintre punctele descrise în art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, si nu o sumă a punctelor, aşa cum eronat a interpretat instanţa de fond, iar Transgaz a adunat capacitatea rezervată de către în cadrul fiecărui tip de contract încheiat cu intimata reclamantă în fiecare dintre punctele descrise în cuprinsul art. 18 alin. (2) în care a rezervat capacitate.
De altfel, dispoziţiile art. 51 şi art. 80 din Codul reţelei prevăd posibilitatea utilizatorului de reţea de a suplimenta capacitatea rezervată şi respectiv, de a solicita operatorului de transport efectuarea unui transfer de capacitate de transport din punctele de intrare/ieşire în/din SNT în care a rezervat capacitatea de transport, în alte puncte de acelaşi tip şi nivel tarifar.
Or, dacă s-ar accepta modul în care instanţa de fond şi intimata reclamantă interpretaează art. 99 din reţea, ar lăsa fără efecte dispoziţiilor art. 51 şi art. 80 din Codul reţelei, întrucât, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacităţii şi tariful depăşirii de capacitate rezervată, utilizatorul de reţea nu ar mai avea interes să solicite realizarea transferului de capacitate de transport între puncte de acelaşi tip, în condiţiile în care ar interveni anularea diferenţelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată şi capacitatea utilizată pe acelaşi tip de puncte (compensarea, aşa cum susţine intimata reclamantă). Legea se interpretează însă în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
Pentru toate acestea, Înalta Curte apeciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 99 din Codul reţelei, motivul de nelegalitate a sentinţei atacate invocate de pârâtă şi intervenientă, fiind fondat, intrepretarea dispoziţiilor legale aplicabile fiind corect realizată de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi de intervenienta SNTGN Transgaz S.A, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare, va respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi intervenientul forţat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.
Sursa informației: www.scj.ro.
