Dreptul și științele moderne. Calea spre predictibilitate

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Introducere

Dreptul, matematica, filozofia sunt științe consacrate de mii de ani, cu un impact major asupra vieții sociale, dar și în alte domenii. Potrivit lui Petre Țuțea „Dreptul este gramatica ordinii sociale. Normele de drept sunt forma practică rezultată din împlinirea marilor principii ale relațiilor dintre oameni, cu structurile concrete variabile ale corpului social^[1]”. Ce exprimare riguroasă privind algoritmii care guvernează, sau ar trebui să guverneze dreptul!

Toți marii gânditori au văzut și demonstrat legătura dintre drept și filozofie, care pare mai ușor de înțeles, dar se pune problema de ce am putea asocia dreptul cu matematica?

Putem pleca și de la considerentele lui Petre Țuțea, că dreptul este o gramatică, deoarece aceasta presupune ordine, succesiunea unor raționamente. În fapt, ambele au în comun elemente deosebit de importante: logica, înlănțuirea considerentelor, adică similitudinea sub altă formă a demonstrației din matematică, a instrucțiunilor dintr-un program pentru calculator.

Când a apărut calculatorul, acesta a fost folosit la început pentru calcule, dar foarte curând, mai ales prin facilitățile oferite de internet, a început, în toate domeniile, goana după informație.

Câteva cuvinte despre softurile legislative.

Desfășurând o activitate de pionierat în acest domeniu, în aprilie 1993, a luat naștere primul program/soft legislativ în România, la Piatra Neamț, calul troian (fără a mai fi o păcăleală ca în Antichitate) pentru interogarea bazelor de date specifice acestui domeniu. La început, aceste baze de date conțineau textele actelor normative și jurisprudența instanțelor, apoi a urmat dezvoltarea lor firească, prin atașarea textelor de doctrină, extinderea corelațiilor cu legislația comunitară/europeană, alte numeroase funcții practice utile în activitatea curentă a celor din acest domeniu.

Fără a cunoaște cum s-au obținut aceste baze de date, cum sunt utilizate mecanismele matematice sau limbajele de programare, în prezent este de neimaginat activitatea unui profesionist al dreptului fără un program/soft legislativ. La realizarea lor sunt nesemnificative eforturile practicienilor dreptului, dar sunt relevante și extrem de importante cererile lor pentru o informație cât mai completă, cu cât mai multe conexiuni între actele naționale sau europene, cu jurisprudența și doctrina în materie.

Alte timpuri, noi necesități

Problemele curente cu care se confruntă atât legislația, cât și soluțiile date de instanțe duc la acel deziderat al predictibilității cerut insistent în diferite acte europene, dar și în analiza de țară prin MCV. Desigur, întrebarea care se pune este cum se poate ajunge la aceasta. Se pare că, acum sau foarte curând, tot din nevoi practice, specialiștii dreptului vor trebui să mai facă un salt în cunoașterea altor instrumente din alte domenii, dar, culmea, care au la bază tot calculatorul, informatica, matematica, însă și alte metode de abordare.

Geniul anumitor oameni a condus la dezvoltarea unor noi cunoștințe în domeniul „arid” al matematicii, care apoi au fost extrapolate în numeroase alte domenii tehnice, dar și în domeniile medicinei, psihologiei, științelor sociale, economice etc.

Dezvoltarea extraordinară a forței de calcul a calculatoarelor, a internetului a permis aprofundarea și dezvoltarea unor idei (nu neapărat noi) și a unor descoperiri, punând bazele unor noi științe.

Deși poate părea curios, Teoria haosului, Teoria sistemelor, Teoria organizațiilor, Sinergia sunt câteva din noile metode de cercetare aplicate în domeniile menționate. Se pune în mod firesc întrebarea: ar putea fi aplicate aceste metode moderne pe segmentele privind elaborarea legislației și activitatea judecătorilor?

Cred că noutatea acestei teme de studiu seamănă mult cu o investigație în intimitatea întregului proces legislativ și a celui privind deliberarea instanțelor, stârnind cu siguranță interesul, dar și născând numeroase controverse.

Studiul privind această posibilitate

Pentru a răspunde la întrebare, am efectuat un studiu care s-a axat pe perioada 1990 – 2021 privitor la modul în care sunt elaborate/modificate/abrogate actele normative, dar și asupra problemelor cu care se confruntă judecătorii, practicienii dreptului în general, orice persoană dintr-o instituție publică sau privată, cetățeanul care trebuie să respecte legea sau un justițiabil.

Desigur că se poate pune întrebarea: de ce un matematician abordează acest subiect care ține de un domeniu care presupune o pregătire universitară juridică?

În orice demers există o cauză și tocmai de aceea voi preciza de la început că în ultimii 27 de ani, prin activitatea desfășurată, am fost direct implicat în tot ceea ce reprezintă astăzi baze de date și programe legislative, privitor la proiectarea, dezvoltarea și implementarea acestora, în instanțe, bănci, societăți comerciale, case de avocatură și avocați, notari etc.

Contactul extrem de divers și vast cu utilizatorii produsului, mi-a oferit feedback-ul privind atât avantajele, dar și (mai ales) inconsistența unor informații pe care le furnizam prin softul legislativ pe care îl promovam. Primul pas a fost crearea unui nou produs conceptual, EUROLEX, care, prin ideile promovate, a devenit un reper pentru alte produse similare: a fost primul produs având un Cuprins al actului legislativ, jurisprudenței, doctrinei; a dezvoltat noi module: legislație comunitară și norme de drept penal, presă juridică, noile coduri ca urmare a participării la toate simpozioanele naționale pe această temă în perioada 2009-2014 (Timișoara, Iași, Cluj, București).

Grație acestor realizări, ultimii 17 ani mi-au oferit o altă mare șansă, aceea a întrevederilor cu numeroși profesori universitari într-un cadru mult restrâns, adică alături de masa lor de lucru, altar al creării unor pagini remarcabile de elaborare a unor prevederi legislative, a elaborării unor capitole din legislație (Codul de procedură civilă – domnul profesor Viorel M. Ciobanu), pledoarii remarcabile în procese celebre, culegeri de practică sau comentarii juridice de înaltă calitate.

Fără a supăra pe cei pe care nu îi nominalizez, menționez numele distinșilor profesori universitari Viorel Pașca, Constantin Sima, Valeriu Stoica, Viorel Roș, al procurorului general Sorin Moisescu și, nu în ultimul rând, pe domnul judecător Pavel Perju, fost judecător la ÎCCJ și președinte la CA Suceava, autor a numeroase culegeri de practică judiciară, comentarii pe Codul civil etc.

La aceste nume de rezonanță se adaugă relația deosebită pe care am avut-o cu regretații profesori Viorel M. Ciobanu, Gheorghe Antoniu, alături de care am petrecut multe ore, discutând subiecte deosebit de interesante, legate de preocupările lor, dar și ale mele.

Cu acești minunați dascăli, oameni cu o aleasă pregătire profesională și înaltă distincție, am beneficiat din partea lor de dialoguri încărcate de multă modestie și înțelegere, eleganță, amabilitate și deschidere, pe probleme actuale sau de perspectivă asupra meandrelor științei dreptului și legislației, dar și a rolului pe care îl pot juca științele exacte în acest domeniu, posibilitatea introducerii unor metode științifice moderne de analiză și evaluare a normelor de drept din legislație.

Având acest contact deosebit de strâns cu reputați profesori universitari și magistrați, dar și preocuparea zilnică de a ridica valențele softului EUROLEX la un nivel cât mai înalt de utilitate pentru judecători și practicieni ai dreptului, am parcurs și noutățile din alte domenii, mi-am extins aria lecturilor. Am fost captivat de utilitatea unor studii și aplicații ale unor relativ „noi științe” și de metode de cercetare științifică: Teoria haosului, Teoria sistemelor, Teoriile organizaționale, Sinergetică etc. care se aplică în alte domenii cu rezultate deosebite.

Voi prezenta unele posibilități privind aplicarea Teoriei haosului în drept, deși nici celelalte „noi științe” nu pot lipsi din abordarea practică a problemelor pe care le vom supune analizei.

Explicare sumară a „teoriei haosului”

Pe internet sunt numeroase materiale care prezintă succint istoricul și elementele primare ale acestei teorii și de aceea mă voi rezuma doar la unele considerente accesibile oricărui jurist pentru a putea apoi dezvolta considerentele pe partea de drept.

Eminentul filozof și psiholog Friedrich Nietzsche spunea, cu mulți ani înainte: „Totul este haos. Aceasta nu înseamnă că totul este întâmplător sau că ne găsim în lipsa necesității”. El concepe haosul numai în sensul „lipsei ordinii, armoniei, înțelepciunii…”, adică foarte aproape de una din definițiile domeniului. Iată o dovadă frumoasă a conexiunilor posibile între filozofie și abstractul matematicii.

Numele de „Teoria haosului” provine de la faptul că sistemele pe care teoria le descrie sunt aparent dezordonate, dar teoria haosului caută, de fapt, în sisteme aparent dezordonate, acele reguli care le determină comportarea și conduc la elemente de previzibilitate. Un lucru deosebit de important este acela că sunt foarte sensibile la modificarea condițiilor inițiale.

Studiile meteorologului Edward Lorenz (în 1960), care culegea de câteva ori pe zi date privind umiditatea, viteza vântului, temperatura, presiunea atmosferică etc., introduse ca date de intrare în niște algoritmi complecși pentru prognoza meteo, au demonstrat că toate aceste date, aparent disparate (deși în realitate aflate în conexiune și anumite rapoarte), dacă sunt rotunjite, deci umblând la ele și schimbând puțin numărul de zecimale, prognoza se schimbă radical. Cercetătorul american a observat însă un fapt esențial, o caracteristică fundamentală a sistemelor haotice: la variații multiple ale valorilor de intrare sunt favorizate anumite modele pentru rezultatele finale.

Așadar, deși nu se poate prezice exact care va fi modelul final în funcție de variabila modificată, anumite rezultate par a fi favorite în pofida altora. Aceste modele favorite pentru a descrie starea finală a sistemului au fost denumite de Lorenz atractori.

Deși este posibil să nu putem anticipa exact modul în care un sistem haotic se va comporta la fiecare moment, știm că atractorul, dacă îl cunoaștem, ne permite să restrângem posibilitățile privind un anumit eveniment.

Cercetătorii au îmbrăcat aceste constatări într-o formă metaforică, asemănând micile schimbări ale valorilor vitezei vântului cu acelea ale mișcării aripilor unui fluture. Toată această idee a fost exprimată sintetic sub forma efectul fluturelui (Butterfly Effect) descriind modul în care mișcarea aripilor unui fluture poate porni un întreg lanț de evenimente.

Se pun, în mod firesc, întrebările:

• în domeniul Dreptului, putem găsi evenimente care, conexându-le cauzal între ele, să genereze fenomene aparent imprevizibile, care să declanșeze turbulențe în aplicarea lor sau a altora cu care sunt în conexiune, adică echivalentul acelui Butterfly Effect?
• există atractori care să asigure o anumită predictibilitate a anumitor soluții juridice?
• care ar putea fi, în Drept, categoriile de informații ce pot fi analizate, ajustate etc. pentru a face o apreciere a efectului lor asupra unei norme de drept?
• care sunt sursele acestor perturbări din acest edificiu al științei Dreptului?

Acestea sunt doar câteva din întrebările legitime pe care și le pun judecătorii, profesorii universitari, alți adevărați profesioniști ai dreptului, preocupare reflectată în numeroasele studii și articole de doctrină.

Pentru a ajuta la înțelegerea acestei noi direcții de analiză, voi aminti câteva idei deosebit de utile cu care trebuie să ne acomodăm, dacă vrem să înțelegem fără efort cum se poate folosi teoria haosului în drept.

Câteva idei despre:

• Sinergie

În primul rând, să recunoaștem importanța unei gândiri și acțiuni sinergice. Stephen Richards Covey^[2] definea sinergia, în 2011, astfel: întregul este mai mare/mic decât suma părților care îl alcătuiesc. Practic, cunoaștem cu toții faptul că „două idei diferite pot să nu se excludă una pe cealaltă, ci, prin discuții transparente, autentice, pot da naștere unei căi de mijloc, care nu înseamnă compromis și care înseamnă ceva mai mult (sinergia). Un exemplu intuitiv: dacă ne imaginăm un triunghi, la care cele două laturi care se întâlnesc formează vârful, adică 1+1 fac 3, dar, în anumite situații, pot face mai mult/puțin”^[3].

Este evident că și în drept, dacă privim prevederile articolului unui act, putem fi conduși la rezultate similare. Exemplu: în cazul unei condamnări penale, pe mai multe articole, pedeapsa dată nu este suma părților pedepselor prevăzute de fiecare articol (cum, de exemplu, este în justiția americană), ci de regulă mai mică (sistemul cumulului juridic).

• Teoria sistemelor

Vom folosi câteva constatări din această teorie, plecând de la următoarele ipoteze:

1. Orice instituție a statului (Parlament, Guvern, ministere, administrații locale etc.) dar și instanță poate fi privită ca o organizație care, din mulțimea definițiilor existente, este un sistem deschis, structurat, bazat pe interacțiunea oamenilor în scopul realizării unor obiective comune;
2. La orice acțiune există două tipuri de feedback: pozitiv (se referă la măsura în care scopurile și obiectivele sunt în concordanță cu nevoile mediului) și negativ (măsoară proporția în care output-ul este în concordanță cu scopurile și obiectivele – feedback de corecție a deviațiilor).

Dacă este să analizăm subiectul în cazul sistemelor instituțiilor statului, al instanțelor, este evidentă existența „feedback-ului”, deoarece în cazul acestora el este dat de:

• reacția opiniei publice, societății civile, în cazul instituțiilor menționate
• opiniile asupra soluțiilor instanțelor.

Privitor la reacția opiniei publice, nu este necesar să facem multe comentarii, deoarece aceasta se manifestă prin diverse acțiuni care deseori conduc la promovarea unor noi acte normative sau modificări ale actelor anterioare.

În cazul instanțelor, anumite soluții sunt privite ca deviații de la obiective și atunci ele fac obiectul intervenției ÎCCJ prin HP-uri, RIL-uri, sau a CCR, prin deciziile sale. Același rol îl au și întâlnirile periodice ale magistraților, organizate de CSM, ÎCCJ.

Privitor la acest subiect, mai menționez că Dreptul este un sistem complex și nu complicat. Conform unei definiții din Wikipedia, „un sistem complex este un set de un număr mare de entități în interacțiune, care permite integrarea pentru a finaliza o misiune comună. Sistemele complexe sunt caracterizate de proprietăți emergente care există doar la nivelul sistemului și nu pot fi observate la nivelul acestor constituenți. În unele cazuri, un observator nu poate prezice feedback-ul (comportamentele) sau evoluțiile sistemelor complexe prin calcul, ceea ce duce la studierea lor cu ajutorul teoriei haosului”.

Mai precizez faptul că noțiunea de complex, spre deosebire de complicat, îmbină deci și capacitatea sistemului de a evolua în timp ce are loc o schimbare atât a corelațiilor elementelor, cât și o schimbare a parametrilor de ordine și a structurilor acestuia. Prin această caracteristică vedem locul pe care îl poate ocupa sinergia.

Conform acestor principii, este evident că metodele și clișeele clasice nu mai pot explica și duce spre perfecțiune acest sistem. Dacă aceste aspecte sunt înțelese și acceptate de un jurist, atunci acesta poate vedea noul cadru în care trebuie să fie analizat sistemul dreptului și putem trece la explicarea unor alți termeni și metode din domeniul cercetărilor privind sistemele.

Asocierea numelui teoriei haosului cu dreptul, cu normele legislative, sperie nu numai pe cei neavizați, dar chiar și pe profesioniștii dreptului. Primul gând zboară către frământările actuale privind așezarea justiției pe alte baze, problemele legate de legea penală și civilă care au generat numeroase nemulțumiri prin miile de procese, dar și de nenumăratele ei modificări. Pe buzele tuturor este o parte din acest titlu: Haos!

Este oare acesta adevărul? Chiar așa de gravă este situația în știința dreptului, a justiției, sau, în realitate, totul este amplificat de anumite interese, de cultivarea democrației de stradă, de pierderea unor privilegii sau de spectrul întunecat al terorismului, care a atins cote inimaginabile?

Desigur, fiecare are un răspuns, un motiv sau mai multe și crede că acesta este adevărul. Cu toate acestea, la o analiză mai atentă și calmă, dar mai ales la privirea și în curtea altor științe, ceva mai apropiate de drept (filozofie, sociologie, economie) ca să nu ne ducem prea departe la cele „exacte” (matematică, fizică, chimie, electronică etc.) au trecut și ele prin această „criză”, doar că nu a fost atât de vizibilă.

Nici dreptul nu a rămas imun. Să amintim simplul fapt că în urmă cu 30-35 de ani, nimeni de la noi din țară, dar chiar și din lume, nu se gândea la rolul calculatorului, al informaticii și al internetului în studiul și urmărirea legislației. În fapt, utilizatorul – practicianul în drept, dar și magistratul sau cercetătorul din acest domeniu – apela la bibliotecă și tipărituri ale actelor normative. Aceeași procedură o aplicau și autoritățile pentru a adopta sau modifica acte normative.

Contextul real în instituțiile statului privind actul normativ

În fapt, care sunt problemele cu care se confruntă la acest moment autoritățile, indiferent de țară? Permanenta „goană” pentru a acoperi cu alte prevederi normele legale existente. Inventivitatea celor care le încalcă, mai ales în penal, nu are limite, dar și viața socială pune mereu noi probleme. Evident că sunt necesare modificări ale legislației, cu numeroase consecințe firești. Aceasta este una din cauzele instabilității legislative, a practicii neunitare, alături de lipsa de rigoare a unor acte normative, dar și existența unui paralelism între acte și, ca o consecință finală: lipsa de predictibilitate.

Pentru a găsi un răspuns la aceste probleme și multe altele, instrumentele, metodele de cercetare și investigație de până acum nu mai sunt suficiente. Rezolvarea unor asemenea probleme presupune utilizarea instrumentelor oferite de Teoria haosului (care nu trebuie transpusă în mintea noastră mot à mot), a celorlalte discipline de cercetare menționate la început.

Desigur că acum putem face o întoarcere la preocupările celor din acest domeniu, care sunt martorii frecventelor modificări ale actelor normative, abundenței de acte normative care fac tot mai dificilă aplicarea acestora, atât pentru judecători – în motivarea deciziilor, cât și pentru avocați, consilieri juridici – în alegerea strategiei pentru apărarea părții ce o reprezintă în proces.

La acestea se adaugă lipsa predictibilității textului normei de drept elaborate. Timpul scurt și lipsa analizei rezultatelor pentru o durată mai mare de timp contribuie la elaborarea unor prevederi care în timp devin o sursă de noi incidente.

Fără a trece la o detaliere a argumentelor enumerate la scara istoriei dreptului, trebuie să recunoaștem că de la tablele lui Moise (Decalogul), codul lui Hammurabi, codurile lui Napoleon, la transpunerea acestora în vremea lui Cuza (în cazul legislației naționale):

• s-au introdus numeroase prevederi noi (chiar dacă altele au fost abrogate),
• s-au scris numeroase tomuri de doctrină și studii, articole de specialitate sau de presă,
• oamenii au parcurs atâtea procese, lovindu-se de prevederile legale,
• viața socială a devenit extrem de complexă,
• infractorii au apelat la metode extrem de inventive,
• raționamentele speculative sunt la modă și mai ușor de făcut,
• știința de carte, accesul la informații, deschiderea societății pentru unii, permisivitatea extremă pentru aceștia constituie un întreg cumul de factori care face ca oricine să se creadă jurist.

Toate acestea induc nevoia unei analize ale cărei concluzii sunt interesante de studiat, din cu totul alte puncte de vedere. Practic, totul pare haos și haotic, dar în realitate este doar parțial adevărat. Indiferent de ipoteză, dar ținând cont de realitate, se pun atunci în mod firesc următoarele întrebări:

• cum am putea stopa acest fenomen, devenit global?
• care ar fi căile prin care am putea avea o legislație mai bună, mai stabilă, deci mai predictibilă?
• ce s-ar putea face pentru a simplifica procedurile de judecată, pentru a reduce termenele sau redactarea mai rapidă a deciziilor judecătorilor? etc.

Astfel, cu o teorie confirmată care s-a transformat în știință, Teoria haosului aduce rezolvări legate de predictibilitate, face posibilă „controlarea” haosului. Rezolvarea predictibilității și nu numai, pentru tot ce înseamnă normă de drept, este extrem de acută pentru legiuitor, magistrat sau avocat și ar reprezenta un mare pas înainte în procesul legislativ, cât și în cel jurisdicțional.

Premisele aplicării Teoriei haosului în drept

Să încercăm să descoperim acele Date, din știința dreptului, care, măsurate, să devină date în algoritmii Teoriei haosului și mai ales să vedem care sunt elementele de ajustare practicate care conduc la efecte neprevăzute sau care, altele, sunt atractori ai unor rezultate (favorabile/nefavorabile), dar cu efecte deosebite atât în dezvoltarea științei dreptului (să ne gândim la studiile de doctrină) ori în soluțiile instanțelor.

Vom face un scurt sumar al acestora și vom vedea că avem suficiente elemente pentru a trage concluzia că Teoria haosului poate fi adaptată exigențelor acestei științe milenare care este Dreptul. Dacă este să facem o traducere a acestei istorii, trebuie să plecăm de la faptul că uneori „simplificând” anumite date/informații sau dimpotrivă, adăugând mereu alte elemente, suntem conduși la rezultate neașteptate, uneori false, alteori care deschid căi noi (adică ceva sinergic). Putem vorbi de existența unor elemente care să constituie puncte de plecare, care să facă posibilă crearea unui mecanism matematic care să lucreze conform teoriei haosului în condițiile concrete ale acestei științe? Sunt de exemplu atractori? Ce alte elemente mai putem enumera?

Vom analiza acest sistem din două puncte de vedere: activitatea legiuitorului și activitatea judecătorului.

Care au fost și sunt metodele de acțiune asupra normei de drept

Vom analiza contribuția sistemului instituțiilor care se ocupă de acest domeniu prin care se generează evenimente de turbulență.

Odată cu elaborarea primelor coduri napoleoniene și preluarea lor în numeroase state europene și implicit și la noi, a început procesul de completare cu noi acte de reglementare și, în funcție de nevoile de moment, a demarat procesul de ajustare a celor vechi. Putem spune, într-un alt plan, că acestea sunt niște constante ale dreptului, deoarece de sute de ani norma juridică parcurge în principal etapele: emitere, modificare, abrogare.

Aici ar mai trebui, în mod firesc, să mai adăugăm măcar următoarele activități, mai mult decât necesare și utile pentru reușita demersului parcurgerii cu efecte pozitive a oricărei etape menționate anterior, și anume:

• de documentare, dar aceasta deseori a lipsit sau lipsește, din lipsă de timp, incompetență sau dezinteres ori pentru urmărirea unui scop;
• elaborarea studiului de impact ca rezultat al aplicării, etapă care în majoritatea situațiilor a fost omisă din graba elaborării cu celeritate a acesteia sau a lipsei specialiștilor.

Voi analiza punctual fiecare din cele trei acțiuni principale enumerate. Prezentarea unor aspecte ale acestei activități a instituțiilor abilitate ne va arăta unde și cum pot fi folosite metodele teoriei haosului în evaluarea acestora.

Emiterea actelor normative

Această activitate este realizată de instituțiile statului, de către Parlament, Guvern, alte instituții publice cu drept de exercitare a puterii locale sau de reglementare a unor activități în domenii specifice. În cadrul acestora lucrează și specialiști în drept, dar deseori nu au un cuvânt hotărâtor, din varii motive, politicul influențând în interesul său conținutul normei de drept emise, modificate sau abrogate (conform teoriei organizaționale – puterea politică și influența sunt în mod critic factori importanți și permanenți pentru viața organizațională).

Teoretic, există un control al elaborării normei juridice, dar lupta politică face ca operațiunile asupra textului actului normativ să devină extrem de subiective, consecința fiind un număr mare de acte emise, modificate sau abrogate, deseori nici măcar ca rezultat al schimbării puterii politice.

Cineva din România ar crede că aceste afirmații sunt valabile numai pentru legislația națională, dar analistul legislației europene constată că situația este identică, adică același ritm debordant de prevederi insuficient gândite, modificări și abrogări de sute de acte la nivelul unui an calendaristic este și în cazul legislației europene.

Privitor la emiterea și amendarea legislației, folosind produsul EUROLEX, tabloul dinamicii legislației pentru ultimii 12 ani arată astfel:

Situația actelor emise și amendate în perioada 2010-2021

În analiza acestor cifre mai trebuie făcută precizarea că, la nivelul anului 2021, în legislația Uniunii Europene erau peste 62.000 de acte, iar în legislația României au operat și mai operează (sunt active) aproape 164.230 de acte din perioada 1864 – 2021 (din peste 239.000 de acte emise în această perioadă de autorități).

Acest volum imens de acte face ca informația dorită să fie găsită după parcurgerea unui adevărat „hățiș” legislativ. Indiscutabil că peste 50% din operațiunile efectuate în legislație privind emiterea unor acte sunt justificate de dinamica vieții sociale, economice interne și internaționale.

Aspectele care conduc la crearea și accentuarea haosului rezultă însă din acțiunea contradictorie a emitentului de a emite/modifica/abroga prea devreme/târziu anumite acte.

Operațiunea prin care se realizează aceste acte este grefată pe analiza unui text existent sau propus, care de regulă, este transmis spre publicare fără a fi precedat de un studiu de impact, fără a se analiza rezultatele aplicării sau cunoaște soluțiile extreme date în timp de instanțe etc.

În cazul când este necesară armonizarea cu actele europene, fie se preferă un transplant mecanic al acestora, fie se face o transpunere insuficient verificată privind condițiile socio-economice naționale legate de posibilitatea aplicării prevederilor.

Este știut faptul, conform prevederilor Constituției, că organul de specialitate, Consiliul Legislativ, avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. La rândul lui, Guvernul inițiază, elaborează, adoptă acte conform Legii 24/2000, privind normele de tehnică legislativă și conform HG 1361/2006, privind conținutul instrumentului de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, în acord cu principiile ordinii de drept, precum și cu prevederile Regulamentului nr. 10/2009.

În aceste condiții teoretice, situația, în cazul publicării de noi acte, ar trebui să fie perfectă, dar realitatea o infirmă, deoarece numeroase acte noi nu respectă normele de tehnică legislativă, mai ales prin lipsa clarității, a definirii unor termeni din textul lor (fapt constatat inclusiv la Codul fiscal), pierzându-se procese din acest motiv.

Această preocupare este și în atenția UE. Astfel, în Ghidul practic comun al Parlamentului European, al Consiliului și al Comisiei pentru uzul persoanelor care participă la redactarea legislației Uniunii Europene este menționată precizarea:

„Necesitatea îmbunătățirii elaborării legislației, adică de a redacta texte mai clare și mai simple, respectând bunele practici de tehnică legislativă, a fost recunoscută la cel mai înalt nivel politic încă de la Consiliul European de la Edinburgh (1992). Aceasta a fost reafirmată prin Declarația nr. 39 privind calitatea redactării legislației europene, anexată Actului final al Tratatului de la Amsterdam. În urma acestei declarații, cele trei instituții care participă la procedura de adoptare a actelor europene, Parlamentul European, Consiliul și Comisia, au adoptat, prin Acordul interinstituțional din 22 decembrie 1998, linii directoare comune care vizează îmbunătățirea calității redactării legislației europene”.

Merită să menționăm din acest document oficial și principiile generale stabilite pentru elaborarea actelor. Dispozițiile lipsite de claritate pot fi interpretate restrictiv de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În acest caz, rezultatul va fi opus celui urmărit prin introducerea în text a unei „ambiguități voite” menite să rezolve problemele întâmpinate în negocierea normei^[4].

În mod evident, între exigențele de simplitate și cele de precizie poate exista o contradicție.

Adeseori, simplificarea are loc în detrimentul preciziei și invers, este necesar să se asigure unitatea textului; un text care, în esență, este menit să se aplice pe o durată limitată nu trebuie să conțină dispoziții cu caracter definitiv. Lista lor poate continua cu numeroase alte exemple. Iată simple exemple care arată legătura ce poate fi făcută cu studiile din Teoria haosului.

Care ar fi elementele de analiză a acestor date pentru a fi studiate cu ajutorul teoriei haosului?

Putem enumera câteva, dar evident că sunt mult mai multe și este evidentă necesitatea analizei:

• textelor anterioare pentru a vedea lacunele reale și consecințele care au decurs
• impactului noilor prevederi pe termen mediu și lung
• necesităților reale și obiective, nu de moment, pentru noi prevederi
• conexiunilor cu alte prevederi și norme anterioare și europene
• eventualelor paralelisme, pentru eliminarea lor
• stabilirii unor cuantificatori pentru fiecare din parametrii precizați anterior, astfel încât noile acte să poată fi studiate în timp, pentru a vedea ce modificări vor fi necesare.

Multitudinea de acte normative, modul de acțiune asupra lor au generat și generează un anumit nivel de haos, dar cu aceasta nu am epuizat multitudinea cauzelor apariției lui.

Pot actualele proceduri existente să facă aceste analize într-un timp rezonabil? Evident că NU, și aceasta deoarece factorul timp constrânge la soluții insuficient verificate. În fond, putem asimila problema emiterii noilor acte cu simulările care se fac în strategiile de război. Sigur că și acestea au erori, fiindcă datele introduse în algoritmi sunt furnizate de oameni, care, din motive obiective sau subiective, conduc la erori. Dar chiar și în aceste cazuri, acel efect al soluțiilor predictibile poate fi corectat de decidentul uman responsabil pentru acceptarea sau respingerea soluției.

Concluzia privind această activitate, având în vedere imensitatea de prevederi existente, este imposibil de studiat cu mijloacele utilizate în prezent, chiar dacă personalul ar fi mărit de 4-5 ori (nu mai vorbim ce cheltuieli ar induce această soluție, dar mai ales faptul că la mai mulți oameni vor fi mai multe erori, dispute).

Modificarea actelor normative

Operațiunea este evident necesară, dar presupune o deosebită responsabilitate, iar aceasta, la nivel istoric, se dovedește că deseori nu a fost făcută la timp, existând o mare inerție, o evidentă lipsă de racordare la realitate. Este știut faptul că „ajustarea” normei juridice a fost timp de secole arma principală de a realiza atât modificarea actelor, cât și elaborarea unor noi acte. În domeniul dreptului, contextul social este un element care favorizează/defavorizează modificarea normelor de drept. Acesta ar trebui analizat privind:

• considerentele emotive, conjuncturale care conduc la modificarea actelor normative, deseori cu unele consecințe foarte mari
• existența unor prevederi deja existente în alte acte
• considerentele de ordin doctrinal, sesizările și analizele autorilor unor articole mai ales din presa de specialitate (nu presa tabloidă), dar și analiza lor critică, mărimea impactului modificărilor, riscurile pe care le prezintă d.p.d.v economic, social, penal, moral, național, politic etc.
• oportunitatea modificărilor, dacă nu este una de moment
• statistica unor efecte care să confirme necesitatea modificării actelor

și acestea sunt tot date măsurabile, care trebuie supuse analizei algoritmilor din Teoria haosului, deoarece modificarea actului normativ se aseamănă cu modificarea datelor de intrare, fie prin eliminarea unor prevederi (similar reducerii de zecimale), fie prin dilatarea textului, care poate conduce la soluții pentru care actul normativ nu este complet, explicit, cu consecințe predictibile în scopul pentru care a fost emis inițial.

Aici, pentru emitent, pot fi prezentate elemente de decizie extrem de importante ce pot fi furnizate de algoritmii teoriei haosului, în sensul că:

– fie se renunță la modificare și se emite un nou act

– fie se face modificarea, dar aceasta se circumscrie unei arii precise, observabile, controlabile în timp, pentru consecințele pe care le poate produce.

Abrogarea actelor normative

Orice sistem legislativ este populat de un mare număr de acte care ar trebui abrogate sau din care, după numeroase modificări și abrogări de text, mai rămân în vigoare prin câteva articole (de exemplu: Codul comercial, Legea 503/2004, Regulamentul 1/2006 emis de CNVM, Legea 213/98, Legea 290/1992, Legea 42/1992, OG 10/2008, HG 1043/2007, HG 2113/2004 etc). Abrogarea actelor îmbracă două aspecte esențiale:

• Necesitatea înlăturării unor prevederi devenite neconforme cu realitatea socială sau ca rezultat al apariției unor acte care includ prevederile acestora
• Analiza situațiilor generate de abrogarea unui act, care poate conduce fie la lăsarea fără suport a altor acte, fie la generarea unor abuzuri, prin lipsa clauzelor de incriminare a anumitor fapte în penal, sau a unor norme specifice în civil, care generează probleme sociale deosebite.

Din aceste motive, abrogarea, funcție de situație, trebuie să fie atent studiată de cei care decid astfel de acțiuni, întrucât consecințele sociale sunt dezastruoase atât ca imagine, dar mai ales ca impact asupra celor care sunt afectați de măsura luată. Merită o analiză a impactului acestora, o simulare a efectului în timp pe o durată de minim 3-5 ani? Evident că DA. Care poate fi instrumentul cel mai util? Acela creat special pentru astfel de analize, folosind algoritmi din softuri special elaborate, conform unor metode din științele menționate.

Aplicarea în instanțe

Vizualizarea situației din sistemul justiției, sesizată de justițiabil, cetățean, indiferent de momentul istoric, are și cauze interne, obiective și subiective.

Alături de factorii operaționali interni privind în primul rând activitatea autorilor actelor normative (Parlament, Guvern, ministere, alte instituții), care fac legea, se suprapune și o altă criză generată din interiorul sistemului justiției, a celor care o aplică (judecători, procurori, avocați, experți, economiști etc).

Poate activitatea acestora genera o anume tensiune în sistem? Și dacă DA, care sunt cauzele producerii acesteia?

Să analizăm lanțul activităților care privesc derularea unui proces, printr-o simplă analogie cu un experiment simplu din fizica de școală sau fenomenul văzut pe cer după o ploaie. În condiții de laborator, la întâlnirea unei unde de „lumină albă” cu o prismă are loc fenomenul de dispersie, adică are loc o descompunere a acestei raze în radiații componente. Analog se petrece atunci când lumina întâlnește picăturile de ploaie și apare sub formă de curcubeu.

Să comparăm acum acțiunea în justiție a unui justițiabil, cu o rază de „lumină albă” care

lovește „prisma” numită normă de drept. Pentru a vedea cum este disecată și analizată fapta/cererea/acțiunea sa, vom îi lua în considerare pe toți cei care fac analiza acesteia, practic ce rețin din aceasta după încadrarea într-un articol (articole). Dacă vom compara acțiunea acestuia cu raza de lumină din figura anterioară, ea este văzută în mod diferit de actorii actului de justiție.

Fiecare din acești „actori” în actul judecății are „prisma” lui prin care descompune și analizează fapta/cererea/acțiunea justițiabilului. Evident că vorbim de cei de bună credință. În numeroase cazuri este dificil ca între acești analizatori diferiți să existe același mod de reprezentare sau prezentare a imaginii acțiunii justițiabilului ajunsă în instanță. Fiecare va „vedea” numai anumite componente și în anumite procente, adică face o cuantificare a acestora, unele fiind considerate importante, altele mai puțin importante sau omise.

Aceste moduri de reprezentare a acțiunii/faptei în gândirea celor care fac analiza au la bază considerente de ordin: juridic, emoțional, social, comportamental, educațional, psihologic, național etc. (și numărul acestora poate fi extins, de la caz la caz), funcție de finețea/capacitatea raționamentului celui care face prezentarea/susținerea, conform propriei viziuni. Toți acești factori enumerați pot fi numiți subiectivi, dar importanța lor este deosebit de mare și activă, cu impact deosebit asupra viitorului soluției/deciziei pe care o va da în dosar judecătorul. Lucrul cel mai interesant este că ei pot fi cuantificați, analizați printr-un anumit algoritm.

Aici intervine ajutorul pe care îl pot da metodele de cercetare specifice teoriei haosului. De ce? Modul în care vede fiecare din cei care fac analiza este „o apreciere cu un anumit număr de zecimale” (așa cum era numărul zecimalelor în modelul construit de Edward Lorenz, pentru simularea vremii), deci privitor la predictibilitatea soluției sunt variante, unele cu grad mai mare de producere (deci atractori), altele, foarte depărtate, nerealizabile.

Revenind la actul judecății, fără a lua partea judecătorului, în fața sa sunt numeroase combinații posibile la care s-au gândit justițiabilul, apărarea și acuzarea, dar mai intervin și propriile convingeri, experiența, cerințele de aplicare unitară a legii sau istoricul altor decizii date etc.

Prin aceasta, numărul factorilor obiectivi și subiectivi care influențează decizia sa crește, deoarece și judecătorul este om. Aceasta este misiunea cea mai dificilă pentru judecătorul de bună credință, onest, care trebuie să vadă din multitudinea de variante posibile ce i se propun, pe de o parte, variantele părților, și pe de altă parte limitele impuse de cadrul normativ. În acest moment începe generarea unui adevărat vârtej de soluții posibile, la nivel de decident și dosar, prin consecințele soluțiilor date. Din această cauză crește și timpul, judecătorul străduindu-se să fie cât mai echilibrat prin decizia pe care o dă în dosarul respectiv.

Motivele care conduc la situația ca, pentru aceeași problemă de drept, să avem soluții diferite sunt numeroase. Judecătorii nu sunt niște automate, se diferențiază, același judecător poate avea stări emoționale și de sănătate diferite. Teoretic, în contextul numărului mare de dosare supuse judecății, a celerității actului de judecată, dar și a diferențelor reale între oricare doi judecători, din același areal geografic sau diferite, este evidentă posibilitatea existenței dispersiei soluțiilor. La aceste considerente mai putem avea în vedere dreptul de interpretare a textului legii, pregătirea teoretică, experiența în exercitarea funcției, sensibilitatea la puterea argumentărilor aduse de părți, calitatea textului acțiunii, a expertizelor, experiența similară etc.

Prin urmare, nu trebuie să ne mire, dacă avem în vedere miile de decizii pe același articol de act normativ, pe parcursul mai multor ani, că statistic 30-55% din soluțiile date diferă sensibil între ele, în aceleași condiții/context, aparent identice/identic.

Toate aceste considerente și multe altele pot fi cuantificate și procesate prin algoritmi conform teoriei haosului, care ar da indicii importante pentru soluții predictibile și ar contribui la realizarea unei practici unitare.

Pentru judecători, sprijinul metodelor de cercetare din teoria haosului ar fi imens, deoarece ele vor realiza exact gradul de predictibilitate a soluției pe care trebuie să o decidă, eliberând încărcătura emoțională, fizică și asigurând scutirea de parcurgerea tuturor raționamentelor pentru care nu are timp din motive de celeritate.

Subliniez faptul că nu calculatorul ia decizia, ci tot judecătorul, dar având în fața sa tabloul complet al tuturor problemelor deosebite pe care le ridică dosarul, implicațiile soluției date, în aria cazuisticii existente. Aici este locul unor decizii noi, dar cu o predicție pentru soluții viitoare, sau respectarea normelor deja existente.

Câteva concluzii

Am evidențiat doar o mică parte din numeroasele aspecte care însoțesc actul juridic, ca text și aplicare în instanță. Se pune o altă întrebarea firească: are știința dreptului, în conținutul ei, toate armele cu care să realizeze acest obiectiv?

Cu toată evidența eșecurilor de până acum, dorința unor persoane care decid, din interiorul justiției, de a păstra acest sistem cât mai închis, ermetic, vor spune că DA. Un alt aspect este și acela al regenerării normei de drept din ea însăși. Deși sunt și specialiști în drept care susțin că acest lucru este posibil, bunăoară prin deciziile CEDO, CJUE, CCR, RIL, HP sau ale completelor de 5 judecători ai ÎCCJ etc., vedem că această soluție, din păcate, nu dă rezultatele dorite. Hotărârile vin târziu, sunt tardive, când deja s-a produs ireparabilul în anumite dosare; alteori, prejudiciile se produc și din cauză că nu orice justițiabil are puterea financiară să angajeze avocați care să ceară astfel de intervenții la instanțe superioare (CCR, ÎCCJ, CJUE sau CEDO).

Concluzia care se impune este că trebuie realizat un nou instrument informatic de lucru, atât pentru cei care se ocupă cu elaborarea actelor normative, cât și pentru cei care trebuie să le aplice în instanță sau în orice situație din viața socială.

Menirea acestuia este să asigure: fundamentarea actului normativ, a deciziilor instanțelor, eliminarea subiectivității, a stresului decidenților, asigurarea celerității deciziilor instanțelor, asigurarea predictibilității, atât pentru actul normativ, cât și pentru actul de justiție.