Dreptul la educație, „veriga puternică” a educației financiare!

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În ce măsură poate fi considerată educația financiară ca făcând parte din dreptul constituțional la învățatură ori cum poate educația financiară să contribuie la incluziune socială și financiară? Răspunsul poate fi, teoretic, simplu! De mai bine de 10 ani există o preocupare majoră atât la nivel internațional de a pune bazele unor piloni sustenabili de incluziune financiară, care să ducă la creșterea nivelului de trai a populației planetei, care astfel să poată fi mai rezilientă la șocurile și crizele economice, pe termen lung și foarte lung. O preocupare similară există și pe plan național, instituțiile financiar-bancare, dar și cele de învățământ, precum și o multitudine de asociații și fundații dezvoltând programe de educație financiară, chiar reușind să facă din educația financiară o materie opțională ce este predată în școli.

Pe plan internațional, problematica incluziunii financiare a pornit de la întrebări, precum: de ce unii oameni sau unele întreprinderi nu au acces la servicii financiare, nici măcar la cele de bază, cum ar fi un cont bancar, sau apelează la acestea rar și foarte rar. Răspunsurile pot fi: lipsa educației financiare, venituri mici, lipsa unor intermediari financiari sau servicii ale intermediarilor financiari care nu sunt adaptate cererii. Există o legătură, pe de o parte, între dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai și, pe de altă parte, incluziunea financiară susține oportunitățile de afaceri și stimulează creșterea veniturilor și implicit creștere economică.

Educația este principalul vector care îi deschide omului, încă din copilărie, orizonturile cunoașterii și îi determină viitorul. Fără educație, un om este condamnat la ignoranță și la cel mai grav flagel, sărăcia.

În ceea ce privește dreptul la educație, acesta este garantat prin Constituție, atât la nivel european, cât și la nivel național.

Astfel, la nivel european, art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, prevede:

„(1) Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă.

(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu.

(3) Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora”.

Mai mult, potrivit art. 2 din Protocolul adițional la Convenție, nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire, la accesul la formarea profesională și continuă pe principiul gratuității învățământului obligatoriu, la care fiecare persoană trebuie să aibă acces.

În plan național, dreptul la învățătură este reglementat prin art. 32 din Constituția României.

Dreptul la educație a fost recunoscut ca un drept al omului prin însăși Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, potrivit căreia drepturile omului încep de la naștere, iar copilăria este o perioadă care necesită îngrijire și asistență specială, iar prin Declarația drepturilor copilului  din 1959  se statuează că trebuie să i se ofere copilului toate drepturile și toată protecția necesare pentru o dezvoltare armonioasă, inclusiv dreptul la educație, adăugându-se acestei declarații, prin Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale din 1966, un nou principiu potrivit căruia educația va fi îndreptată către dezvoltarea deplină a personalității umane și a simțului demnității sale și va întări respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale.

Declarația Universală a Drepturilor Omului dă o amănunțită reglementare acestui drept în art. 26, potrivit căruia:

„Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit, cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie, de asemenea, egal, accesibil tuturor, pe bază de merit. Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. Părinții au dreptul în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori”.

Respectarea drepturilor omului este apreciată în prezent ca fiind  esența unei societăți democratice, care nu poate fi concepută fără asigurarea recunoașterii și respectării acestor valori. Se remarcă în ultimele decenii conturarea unor drepturi noi, precum: dreptul națiunilor la autodeterminare, dreptul la mediu, drepturi specifice tinerilor, copiilor, persoanelor defavorizate etc.). Mutațiile profunde care caracterizează prezentul, fenomenul de globalizare, progresele științifice conduc și vor conduce la apariția de noi domenii de interes și, prin urmare, la consacrarea de drepturi ale omului, respectiv la noi abordări în privința celor tradițional reglementate.

Dintre documentele relevante în materie adoptate la nivel european, voi aminti în special, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, elaborată în cadrul Consiliului Europei, a fost deschisă pentru semnare la Roma, la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare în septembrie 1953.

În prezent, sunt părți la Convenție un număr de 47 de state, între care și România, Tratatul de la Lisabona prevede aderarea la Convenție a Uniunii Europene. Convenția reglementează atât drepturi civile și politice, cât și drepturi economice și sociale, după cum urmează: dreptul la viață; interzicerea torturii; interzicerea sclaviei și a muncii forțate; dreptul la libertate și la siguranță; dreptul la un proces echitabil; nicio pedeapsă fără lege; dreptul la respectarea vieții private și de familie; libertatea de gândire, de conștiință și de religie; libertatea de exprimare; libertatea de întrunire și de asociere; dreptul la căsătorie; dreptul la un recurs efectiv; interzicerea discriminării; derogarea în caz de stare de urgență; restricții ale activității politice a străinilor; interzicerea abuzului de drept; limitarea folosirii restrângerilor drepturilor.

Carta reunește într‑un document unic drepturi care se găseau anterior într‑o varietate de instrumente legislative, cum ar fi legislațiile naționale și cea de la nivelul Uniunii Europene, precum și în convenții internaționale ale Consiliului Europei, Națiunilor Unite (ONU) și ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Conține un preambul și 54 de articole, grupate în șapte titluri, dintre care voi face trimitere doar la Titlul II – Libertățile, întrucât acesta face referire la dreptul la educație alături de alte drepturi și libertăți: dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare.

În ceea ce privește sistemul constituțional român de protecție a drepturilor fundamentale, legiuitorul constituant român din 1991 a stabilit drepturile și libertățile fundamentale necesare funcționării statului de drept, iar prin revizuirea Constituției, din anul 2003, le‑a îmbogățit ca semnificație. Reglementarea constituțională s‑a realizat în corelație cu reglementările internaționale în materia drepturilor omului, dispozițiile art. 20 din Constituție stabilind în mod expres poziția supralegislativă a tratatelor internaționale ale drepturilor omului la care România este parte și valoarea lor interpretativă constituțională.

Astfel, dreptul la învățătură, care este consacrat prin art. 32 din Constituție, este un drept social‑economic care, prin conținutul său, asigură condițiile sociale și materiale de viață, educație și posibilitatea protecției acestora.

Dreptul la învățătură, reglementat de articolul 32 din Constituție, prevede că:

„(1) Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.

(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într‑o limbă de circulație internațională.

(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța în limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor instituționalizați, în condițiile legii.

(5) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.

(6) Autonomia universitară este garantată.

(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege”.

În aplicarea normelor constituționale și a documentelor internaționale de referință, Legea nr. 1/2011 a educației naționale reglementează „dreptul fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții”, stabilind că în România, învățământul este „prioritate națională”. Misiunea asumată de lege este „(…) de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare”, idealul educațional al școlii românești constând în „(…) dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”.

În sens larg, dreptul la educație trebuie corelat cu dreptul la educație financiară, care asigură incluziunea financiară a categoriilor vulnerabile de oameni, în special copii și tineri, precum și incluziunea socială a acestora. Termenul de incluziune financiară poate varia de la „accesul și utilizarea serviciilor furnizate în mod responsabil și durabil” la „furnizarea de servicii financiare la costuri accesibile pentru segmentele dezavantajate și cu venituri mici ale societății”.

Incluziunea financiară nu este nici simplă și nici ușoară, mai cu seamă că, în prezent, aproape jumătate din populația adultă a lumii trăiește în economia informală, operând exclusiv cu bani gheață. Oamenii care fac parte din această categorie sunt, la rândul lor, excluși social, se confruntă cu bariere financiare care le fac viața dificilă, scumpă și fără perspective.

Programele naționale de incluziune financiară ajută oamenii să iasă din sărăcie, creează cetățeni productivi autonomi și, mai ales, generează un „cerc virtuos”, care dă eficiență și eficacitate dreptului la educație, astfel încât creșterea nivelului de trai, la nivel de individ și de comunitate, devine palpabilă.

În ceea ce privește incluziunea financiară în România, numărul persoanelor care declară că accesează serviciile financiare este unul redus, majoritatea oamenilor preferând tranzacțiile cash în locul tranzacțiilor bancare, ceea ce face ca țara noastră să ocupe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

În concluzie, dreptul la educație financiară trebuie să fie văzut în strânsă corelare cu dreptul la educație consfințit de Constituție. Educația financiară generează incluziune financiară, iar prin incluziune financiară oamenii pot avea acces la servicii de plată și alte servicii financiare simple, sigure și competitive, credite acordate prin programe guvernamentale (Prima Casa, Start Up Nation, Student Invest, Family Start etc.),  pe care să le poată utiliza pentru a-și asigura un nivel de trai sustenabil și o reziliență materială pe termen lung și foarte lung.