Dl. profesor Ioan Leș a încercat, în 40 de ani și, mai ales, în ultimii 27 de ani, să readucă coordonatele Dreptului românesc, a științelor juridice din România, acolo unde le este locul, pentru că schimbările economice, sociale și politice intervenite în ultimii 27 de ani au fost total diferite

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Vlad Barbu: Excelență, dle prof. univ. dr. Ioan Leș, doamnelor și domnilor! Sala este mică în comparație cu cea de la Poliție, unde sunt 400 de studenți, dar emoțiile mă copleșesc, pentru că relațiile pe care le am cu dl profesor Leș, activitatea pe care am desfășurat-o câțiva ani la comisia de specialitate a Ministerului Educației, în calitate de fost cadru didactic asociat la Universitatea „Lucian Blaga”. Normal că, fiind o zi deosebită, o zi specială, o zi la care dl profesor va reflecta și sunt convins că știe ce are de făcut în continuare, dar o zi la care și noi trebuie să reflectăm, să evaluăm ce am făcut până acum și ce vom face mai târziu, pentru că, din păcate, Dumnezeu ne iartă, fiecare mai greșim, dar timpul nu ne iartă. Ce avem de făcut pentru cât ne-a rămas pentru a ne îndeplini rolul pentru care am venit pe această lume și e important să rămână ceva după noi, să rămână o operă juridică, pentru ca, începând de la studenți și terminând cu executorii judecătorești, într-adevăr aceasta să fie pusă în valoare, adevărul să fie restabilit și cei care au dreptate, într-adevăr să o și primească pe deplin, dar nu post-mortem, ci atâta timp cât ei trăiesc să se bucure de aceste drepturi.

Spun acest lucru pentru că dl profesor Ioan Leș a încercat, în 40 de ani și, mai ales, în ultimii 27 de ani, să readucă coordonatele Dreptului românesc, a științelor juridice din România, acolo unde le este locul, pentru că schimbările economice, sociale și politice intervenite în ultimii 27 de ani au fost total diferite. Nu ne gândeam la acestea în urmă cu mulți ani, și de aceea reașezarea acestora s-a dovedit cu atât mai necesară, cu cât, în special activitatea de executare silită, despre care vom vorbi mult mai mult mâine, constituie ultimul act care trebuie înfăptuit pentru ca, într-adevăr, actul de justiție să-și merite deplina încredere.

Spun acest lucru pentru că, din păcate, în calitate de profesor universitar, știu ce se întâmplă în învățământul juridic începând de la anul I până la anul IV și, din păcate, trebuie să recunoaștem că, totuși, calitatea acestuia nu este la coordonatele necesare unei vieți juridice actuale, ba mai mult, pot să afirm că în unele universități este chiar în scădere. Sunt, într-adevăr, studenți foarte buni, dar sunt și studenți care vin să ia o diplomă împinși de părinți, fără să aibă capacitatea să depășească examenele și fără să avem garanția că, într-adevăr, legea va fi aplicată așa cum este ea, dar cu discernământ și pe măsura vinovăției fiecăruia dintre cei în cauză.

La aceste lucruri s-a gândit dl profesor Ioan Leș, prin activitatea domniei sale, pe care a desfășurat-o începând de la absolvirea facultății de Drept, ca avocat, ca judecător, ca notar, ca profesor universitar, în ultimă instanță, ca parlamentar și, de ce nu, ca vicepreședinte, acum, al Academiei de Științe Juridice din România, ceea ce reprezintă încă o recunoaștere a capacității domniei sale, a tenacității, a seriozității, a încrâncenării, pot să spun, cu care și-a dorit ca, într-adevăr, științele juridice din România, în special pe această bucățică a Dreptului procesual civil, să capete coordonatele necesare unei vieți normale, de altfel. Pentru că noi, cei din sală, și toți, am dori să trăim o viață normală. Nu vrea nimeni ceea ce nu-i trebuie; important e să ne bucurăm de ceea ce avem, dar într-o societate normală. Haideți, domnilor, să ne bucurăm de oamenii pe care-i avem lângă noi și să folosim lucrurile și nu, cum spunea Dalai Lama, că noi folosim oamenii și ne bucurăm de lucruri. La ce ne ajută lucrurile materiale? De fapt, luăm ceva cu noi? Important e să lăsăm ceva după noi, din tot ceea ce facem, pentru ca generațiile viitoare să se bucure de noi. Să punem și noi, măcar o cărămidă acolo unde este necesar a construi. De ce acum nu construim o strategie națională pentru sănătatea poporului român? O strategie națională pentru educația poporului român, pentru formarea profesională în România? Ce așteptăm? Să înțelegem că cei care ne-au condus nu au știut, nu s-au priceput, n-au avut interes sau au avut alt interes? Sau cineva nu i-a lăsat să facă? Și uitați că, de 27 de ani, tot încercăm să găsim răspuns la întrebarea: Încotro România? După atâția ani de democrație într-un stat de drept, și totuși drepturile nu sunt respectate, mai ales că acestea sunt, de cele mai multe ori – de ce nu – înclinate în favoarea celui vinovat, în acea balanță a justiției, pe care, din păcate, toți juriștii trebuie să o avem în vedere.

Revin la opera și activitatea dlui profesor Ioan Leș pentru că strădania domniei sale, materializată în cele 51 de tratate, monografii, studii, în cele peste 160 de articole publicate în reviste de specialitate, în interviuri, în presa locală, la radio și televiziune, dar și în străinătate, a încercat, până și peste hotare, prin participarea la aceste congrese internaționale în peste 12 țări, să arate celor din țările respective că România nu este o țară sălbatică, că noi nu suntem coborâți din pom, că, totuși, avem oameni; avem resursă umană, aceasta constituind, de fapt, succesul oricărei societăți. Omul trebuie să stea… și a stat dintotdeauna, omul a creat totul; dar omul acela trebuie să aibă sănătate, trebuie să fie educat, ca să știe ce să facă. Să ocupe un loc de muncă, să-și întemeieze o familie – care, de asemenea, să creeze.

Dl profesor s-a aplecat foarte mult, prin strădania domniei sale, dar, alături de ce putea fi mai scump decât soția sa, aici de față, fără ajutorul căreia, domnia sa fiind profesoară, acum pensionară, fără îngăduința căreia nu ar fi realizat această operă. Nu ar fi avut timpul necesar să realizeze ceea ce domnia sa a adus pe noi coordonate științele juridice românești. Altfel noi nu eram astăzi aici, la împlinirea a 70 de ani. Pentru că trebuie să ne bucurăm de oameni cât îi avem; să nu-i apreciem după ce nu-i mai avem. Degeaba auzim melodiile lui Dan Spătaru când nu-l mai avem. Haideți să ne bucurăm de oameni, să-i ajutăm. Dl profesor Ioan Leș a format echipă cu care a lucrat; a folosit doctoranzii pe care i-a avut, i-a îndrumat; efectiv le-a coordonat, le-a dirijat viața spre bine, devenind cadre didactice astăzi – pe unii dintre ei îi cunosc, sunt în sală. Cărora n-a făcut altceva decât să-i învețe ce nu i-a învățat familia. Apropo, educația celor șapte ani de acasă. Care dintre copii mai beneficiază de educația celor șapte ani de acasă? Unde continuă educația în școlile de la țară din România? Unde continuă educația la locul de muncă? Și atunci, cum să educe, la rândul lor, copiii? Cine va mai scrie operă comparată cu a dlui profesor Ioan Leș? Câți dintre cei care sunt astăzi în România au o asemenea operă, din ultimii 40 de ani? Dacă nu creăm, nu avem cum să evoluăm. Dacă noi nu ne aplecăm asupra a ceea ce este necesar în societatea românească, nu va veni nimeni de afară să ne dorească binele. Nu ne va învăța nimeni să avem grijă de sănătatea poporului român și să ne educăm copiii – unii, într-adevăr, plecați din nevoia de a agonisi cele necesare traiului pe alte meleaguri, cu traista în băț, ajungând slugă la alții. Iar acum noi n-am avut locuri de muncă? Singurul avantaj pe care această migrație a forței de muncă din România l-a avut asupra României e faptul că am scăzut rata șomajului. Dar ei acolo contribuie la bugetele țărilor respective, la sănătatea popoarelor respective – în Spania, Italia, Franța… n-are importanță țara în care se află. Dar de ce n-au avut loc în România? N-avem nevoie de forță de muncă calificată care să creeze?

Da, îl știu pe dl președinte, că a intrat în criză de timp. Pentru că, spuneam mai înainte, timpul nu ne iartă. Și, de fapt, unde ne grăbim tot timpul? Tot timpul suntem în grabă. De fapt, unde vrem să ajungem? Locul îl avem asigurat. Haideți să ne aplecăm asupra lucrurilor serioase, pentru că oricum vom ajunge acolo. Important e să ajungem mai târziu, să ajungem sănătoși.

Domnilor, vreau să vă spun că a fost o onoare deosebită să vorbesc, astăzi, la acest microfon, pentru că asemenea manifestări ar trebui să devină curente, să ne apreciem oamenii care au realizări și nu pe cei care sunt impostori. Să-i apreciem atâta timp cât îi avem lângă noi și să ne bucurăm de ei, pentru că numai cu asemenea oameni – revin – țara poate evolua. Într-adevăr, destinele învățământului juridic românesc să intre pe mâini serioase, cu care să ducem expres la Bruxelles, la Luxembourg, în toate țările Uniunii Europene, pentru a nu mai fi la coada Uniunii Europene; pentru a nu fi sub masă în Uniunea Europeană; pentru a fi la masă, să ne discutăm, să ne apărăm drepturile.

Vă rog să-mi permiteți să închei acum, într-adevăr, să-l felicit pe dl Hurubă, în calitate de organizator, pentru condițiile deosebite organizate an de an, dar această zi în mod deosebit, zi care va rămâne memorabilă pentru noi toți, cei de aici, din sală, pentru că la un asemenea eveniment, în aceeași componență, cu aceeași tematică, cu aceeași disponibilitate, nu vom mai fi niciodată. Vă doresc tuturor la mulți ani, dar în primul rând dlui profesor univ. dr. Leș, multă sănătate, alături de soția domniei sale, astfel încât, atunci când Dumnezeu ne va chema la el, poate peste o sută de ani, într-adevăr să plecăm cu conștiința împăcată și recunoștința celor care ne-au dat-o, atât cât au fost în stare să o aprecieze în mod obiectiv. Vă mulțumesc tuturor!