Discursul domnului Florin Streteanu cu ocazia Conferinței RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani

Bună dimineața tuturor! Distinși invitați, dragi colegi, așa cum spunea și dl decan, avem astăzi o dublă sărbătoare. Pe de-o parte, celebrăm una dintre cele 2 zile oficiale ale Universității, 3 noiembrie (alături de cea din 12 mai). De ce 3 noiembrie? Pentru că în urmă cu 124 de ani se deschidea la Cluj anul universitar, la universitatea devenită „Universitate Românească”. 104, iertați-mă, nu 124, 104 ani, prin prelegerea manifest a lui Vasile Pârvan, datoria vieții noastre. Noua universitate se întemeia pe tradiția de mai multe secole a învățământului universitar la Cluj, mai întâi în limba latină, apoi în germană, apoi în maghiară, și, potrivit acestui manifest, noua universitate urma să fie, și trebuia să fie, una de excelență. Spunea atunci Vasile Pârvan: „Căci dacă o nouă universitate va fi să nu fie decât încă o uzină de superficialități și inutilități de non-valori sociale, culturale, politice, înființarea ei nu e numai absurdă, e și imorală”. Anii care au urmat au confirmat acest lucru, au confirmat faptul că Universitatea din Cluj și-a îndeplinit acest deziderat, de a deveni o universitate de excelență în peisajul academic românesc, și nu numai.

Despre tradiție și excelență vorbim astăzi și în contextul celei de-a doua sărbători, despre excelența care a caracterizat activitatea dlui prof. Liviu Pop, atât în plan academic, cât și în plan administrativ, au vorbit și vor mai vorbi și alții. În condițiile în care domnia sa și-a dedicat peste jumătate de veac slujirii acestei facultăți, fără îndoială că se înscrie și în tradiția acestei facultăți. Atunci când vorbești despre Facultatea de Drept din Cluj, așa cum inevitabil te referi la profesori ca Traian Pop, Aurelian Ionașcu și mulți alții, Tudor Drăganu, cu siguranță, în aceeași măsură gândul te duce și la prof. Liviu Pop. Nu sunt cel mai bine plasat pentru a face o analiză a activității științifice a dlui profesor, dar este un fapt de notorietate că domnia sa este astăzi una dintre figurile de referință în lumea juridică românească. Dar aș spune două-trei cuvinte despre implicarea domniei sale pe partea managerială, pe partea administrativă, în relansarea Facultății de Drept a Universității noastre începând cu a doua jumătate a anilor ’90.

N-am avut, poate, cel mai bun start după 1989, a fost o perioadă de ezitări, o perioadă marcată, poate, de un pic mai mult conservatorism decât era cazul și, așa cum am mai spus-o la un moment dat, în 1996, prof. Liviu Pop s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit. Acceptând să preia conducerea Facultății cu prețul unor sacrificii de ordin personal, mai ales în viața profesională, domnia sa a renunțat atunci la o carieră de judecător la Curtea de Apel Cluj, a imprimat un nou curs dezvoltării Facultății, a relansat Facultatea nu doar în planul academic național, dar mai ales în zona internațională. Domnia sa a fost managerul care a știut să facă ceea ce trebuie făcut și a știut să-i lase pe cei din jurul domniei sale să facă ceea ce considerau că e de făcut, în măsura în care aceste proiecte coincideau cu valorile și obiectivele domniei sale. Ca unul dintre cei care i-am fost aproape în perioada în care a fost decan, și mai ales în cel de-al doilea mandat, dar nu numai, pot să vă spun că nu-mi amintesc vreun moment în care eu sau ceilalți colegi din echipă să fi venit cu o idee care ținea de dezvoltarea Facultății, idee care să nu fi fost primită cu maximum de receptivitate și să fie implementată. Au fost multe momente, nu vreau să întind această istorie mai mult decât este cazul, au fost multe momente în care, la acele vremuri, am fost pionieri în Universitate, și nu numai. Aș da un singur exemplu: nu cred că cineva se gândea în anul 2000 la evaluarea activității didactice de către studenți. Astăzi e ceva normal pentru fiecare dintre noi. Dar atunci dl decan a acceptat această idee, a acceptat această provocare, care evident că n-a adus neapărat multă simpatie din partea unor colegi dintre cei evaluați. Dar s-a făcut. S-a făcut și s-a dat un semnal că în anumite zone lucrurile merg bine, în alte zone, mai puțin bine. Oficial, au trecut după aceea aproape 10 ani, până când mecanismul evaluării activității didactice de către studenți a fost implementat nu doar în Universitatea noastră, ci și în alte universități de referință din peisajul academic național.

Sunt multe lucruri care au fost implementate atunci sub coordonarea dlui profesor, o schimbare de paradigmă în ceea ce înseamnă doctoratele, care, iarăși, nu ne-a adus neapărat popularitate, și dl profesor a știut să încaseze, ca să spun așa, toate aceste reproșuri care poate, într-o anumită măsură, nu erau neapărat meritate și ne erau adresate mai mult nouă, celor care eram mai tineri, mai entuziaști la acel moment.

Și un ultim moment pe care l-aș aminti, un episod mai puțin cunoscut, dar care poate merită a fi subliniat astăzi. Tot la momentul anului 2000, au trecut niște ani de atunci, în momentul în care doi dintre membrii echipei domniei sale au intrat într-un conflict cu conducerea Universității și au considerat că nu mai pot continua în acea formă, dl decan nu a avut nicio ezitare în a-și depune demisia alături de cei doi, în semn de sprijin față de demersul lor și în semn de protest față de ceea ce se întâmplase. Lucrurile s-au rezolvat ulterior pe cale amiabilă. Colaborarea cu conducerea de atunci a Universității a continuat, dar a fost un gest pe care cei doi, cel puțin, nu-l vor uita niciodată, un gest pe care nu știu câți dintre noi am fi fost sau am fi dispuși să-l facem. Acesta este managerul Liviu Pop, acesta a fost decanul Liviu Pop. Sigur, domnia sa a rămas, și o spun ca unul care îl cunoaște de vreo 30 de ani, sunt în sală cu siguranță colegi care îl cunosc de mult mai multă vreme. Cred că cele 3 decenii care s-au scurs nu au schimbat nimic în firea, în felul de a fi al profesorului Liviu Pop. A continuat pe aceleași coordonate ale excelenței în plan științific, a continuat să fie același om implicat, atent la ceea ce se întâmplă în Facultate, cu o nestăpânită dorință de implicare ori de câte ori a apreciat că acest lucru ar putea contribui la bunul mers al Facultății de Drept.

Vă mulțumim, dle profesor, pentru toate aceste lucruri și pentru mult mai multe, pe care timpul nu ne îngăduie să le menționăm astăzi. Le mulțumim tuturor colegilor din Facultățile de drept ale țării, care sunt astăzi prezenți pentru a-l omagia pe dl profesor. Așa cum, cu 104 ani în urmă, colegii de la Facultățile de Drept din București și Iași și, în general, de la Universitățile din București și Iași, au venit să întindă o mână de ajutor tinerei Universități românești care, iată, e la Cluj, astăzi, la ceas de bucurie, îi avem alături nu doar pe colegii de la cele două Universități, pe care mă grăbesc să îi salut, dar și de la celelalte Universități, care între timp au devenit puncte de reper în peisajul academic românesc, și am în vedere Timișoara, Craiova, Sibiu, într-o ordine absolut aleatorie. Vă mulțumim tuturor că sunteți astăzi alături de noi! La mulți ani, dle prof. Liviu Pop! Să ne trăiți mulți ani de acum înainte, să avem ocazia, dacă va fi să mai fim pe aici, să vă sărbătorim cel puțin la împlinirea unui secol de viață! Vă mulțumesc tuturor!