Discursul doamnei Flavia-Ioana Maier cu ocazia Conferinței RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani

10 nov. 2023
Vizualizari: 184

Stimate dle prof. emerit Liviu Pop, onorat auditoriu! Cred că nu greșesc spunând că evenimentul de astăzi, organizat ca o conferință care reunește unii dintre cei mai prestigioși teoreticieni ai dreptului civil la ora actuală, este de fapt organizat ca un eveniment, un proiect de suflet dedicat prilejului de a aduce mulțumirea și recunoștința pentru prestigioasa activitate a unui titan al dreptului, dl prof. emerit Liviu Pop, care împlinește astăzi o venerabilă și frumoasă vârstă, și a cărui aniversare, iată, coincide în mod fericit cu aniversarea Universității Babeș-Bolyai, a cărui parte integrantă a fost atâția ani. Baroul Cluj a acceptat cu entuziasm invitația Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai de a se alătura ca partener organizatoric acestui eveniment, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a spus și mai înainte, dl profesor a fost nu doar profesor, ci și avocat, a fost membru al Baroului nostru din 1990 și până în 2014, când s-a retras din profesie prin pensionare, și a activat în această calitate, cu excepția perioadei în care a ocupat funcția de judecător al Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, mă simt deosebit de bucuroasă și onorată că, în reprezentarea colegilor mei avocați, dintre care o bună parte au fost studenți ai dlui profesor, să aduc astăzi mulțumirea și aprecierile noastre pentru întreaga contribuție științifică adusă dreptului civil românesc într-o viață de muncă. Am convingerea că nu există avocat civilist care să nu aibă în bibliotecă, la loc de cinste, lucrările dlui profesor, care să nu fi apelat, atunci când a avut de-a face cu o speță dificilă, la Tratatele de teoria generală a obligațiilor, răspunderea civilă, drepturile reale și alte multe lucrări de specialitate care au fost și rămân repere teoretice de bază chiar în această epocă, în care informația este la un click distanță.

Eu mă număr printre privilegiații care au avut parte de îndrumarea dlui prof. Liviu Pop în facultate, în tainele dreptului civil, și îmi aduc aminte că, exact în urmă cu 30 de ani, pe vremea asta îl căutam, solicitându-i să mă ajute cu o bibliografie pentru redactarea lucrării de diplomă, pe care am și susținut-o apoi sub coordonarea domniei sale. A fost întotdeauna disponibil să mă ajute, să mă îndrume, dar mai presus de toate, a avut întotdeauna o vorbă bună și o încurajare și cred că acest lucru l-a făcut să fie atât de iubit și de prețuit de toți studenții și doctoranzii care i-au trecut prin mână, pe care i-a îndrumat, pentru că esența unui profesor este a avea empatie și aplecare către cei pe care îi îndrumă. Dovada că nu m-am înșelat este faptul că am citit într-un interviu de dată recentă, dat de dl profesor unei publicații juridice, același enunț, acum o să citez aproximativ. Dl profesor spunea că, în considerarea domniei sale, un adevărat universitar trebuie să fie, înainte de toate, un om bun, un om care să nu facă niciodată rău, ceea ce nu exclude exigența, însă o exigență care trebuie să fie dublată de bunătate, de îndrumare, să fie constructivă.

Asta a fost dl prof. Liviu Pop pentru toți studenții săi, un profesor exigent, dar un om eminamente bun. Sunt bucuroasă că am avut prilejul să-l întâlnesc în ultimii ani pe dl profesor la multe evenimente, atât formale, cât și informale, și îmi pare bine să văd că trecerea timpului nu l-a schimbat, că a rămas același om cu aplecare spre cercetare, cu dorința de-a împărtăși și altora din cunoștințele și preaplinul său și, mai ales, același spirit tânăr și cu poftă de viață. Și chiar l-am întrebat odată cum face și care este secretul domniei sale de a se menține veșnic tânăr? Și mi-a spus că se consideră un om fericit, pentru că merge cu plăcere dimineața la muncă și vine cu plăcere seara acasă. Prin urmare, dle prof. Liviu Pop, în numele meu și al tuturor colegilor mei avocați, cu profund respect și recunoștință, vă doresc să fiți sănătos și fericit mulți ani de acum înainte, la mulți ani! 

Discursul doamnei Flavia-Ioana Maier cu ocazia Conferinței RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani was last modified: noiembrie 10th, 2023 by Flavia-Ioana Maier

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice