Critici privind incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat în primă instanţă solicitarea de extrădare și susţineri privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale. Contestație respinsă ca nefondată

• Legea 129/2019: art. 49
• Legii nr. 302/2004: art. 1 alin. (1) lit. a)
• Legii nr. 302/2004: art. 19 lit. b)
• Legii nr. 302/2004: art. 24
• Legii nr. 302/2004: art. 26
• Legii nr. 302/2004: art. 31
• Legii nr. 302/2004: art. 4
• NCP: art. 270 alin. (1)
• NCP: art. 367
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1
• NCPP: art. 64 alin. (1) lit. f)

În temeiul art. 52 din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost admisă cererea de extrădare formulată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală – Biroul Afacerilor Internaționale privind persoana extrădabilă A., din data de 10.09.2021, cu numărul de referință x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerului Justiției din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina.

S-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării și că persoana extrădabilă, A., nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

S-a dispus extrădarea și predarea persoanei extrădabile A., cetățean moldovean, aflată în stare de arest în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iași, către autoritățile competente ale Statelor Unite Ale Americii, respectiv Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referință: cazul nr. 3: 17-CR-45, în vederea judecării penale de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referință cazul nr. 3: 17-CR-45, în temeiul rechizitoriului emis pentru mai multe capete de acuzare, respectiv cap de acuzare nr. 1: conspirație la comiterea infracțiunii de spălare de bani – pedeapsa maximă 20 de ani închisoare, cap de acuzare 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10: spălare de bani – pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, cap de acuzare 20: conspirație la transportul bunurilor furate și primirea de bunuri furate – pedeapsa maximă de 5 ani închisoare și cap de acuzare 25, 26, 27: primirea de bunuri furate prin comerț interstatal și internațional – pedeapsa maximă de 10 ani închisoare, cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 638 din 18 octombrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum și ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane și nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanța de fond fiind una corectă și completă, motiv pentru care nu o va mai relua în această cale de atac, urmând a fi examinate doar criticile formulate de apărare în susținerea contestației formulate.

1. Referitor la prima critică formulată de persoana extrădabilă, privind aparenta incompatibilitate a judecătorului care a soluționat în primă instanță solicitarea de extrădare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit susținerilor persoanei extrădabile, pe parcursul ședinței de judecată, judecătorul cauzei a încercat în mod repetat și insistent să o convingă pe aceasta să se declare de acord cu predarea sa către autoritățile statului solicitant și să renunțe la opoziția la extrădare, chestiuni care nu se regăsesc consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată. În opinia persoanei extrădabile, această conduită a judecătorului cauzei denotă o încălcare a „principiului imparțialității și atrage incompatibilitatea”, conform art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contrar susținerilor persoanei extrădabile, Înalta Curte reține că deși este neobișnuită omisiunea consemnării în cuprinsul încheierii de ședință a aspectelor discutate la termenul de judecată, aspectele relevate de aceasta nu conduc la concluzia unei lipse de imparțialitate a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei. În concret, de vreme ce normele legale permit posibilitatea adoptării unei poziții procesuale în sensul exprimării acordului la extrădare, fapt care implicit semnifică și o lipsă a opoziției la aceasta, întrebările adresate de judecător persoanei extrădabile sub aceste aspecte nu pot fi echivalate cu exprimarea unei opinii asupra modului în care va fi soluționată cauza și nu conduc în mod automat la concluzia existenței unei lipse de imparțialitate a acestuia în sensul art. 64 lit. f) C. proc. pen. Din niciun element aflat la dosarul cauzei nu rezultă că judecătorul cauzei, la momentul când a verificat poziția procesuală a persoanei extrădabile în raport cu cererea de predare care o viza, ar fi manifestat vreo atitudine părtinitoare în raport cu obiectul cauzei

De altfel, examinând conținutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat și a răspuns argumentat tuturor criticilor formulate de persoana extrădabilă, neputând reține existența vreunui element care să conducă la concluzia unei lipse de imparțialitate a judecătorului.

În consecință, constatând inexistența unor motive care să conducă la concluzia unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului ar fi fost afectată și ținând cont de cadrul procesual restrictiv impus de dispozițiile art. 425^1 C. proc. pen., Înalta Curte reține că susținerile persoanei extrădabile vizând pretinsa incompatibilitate a judecătorului fondului nu sunt întemeiate.

2. Referitor la cadrul legal aplicabil, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile acestei legi se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, inclusiv în materia extrădării conforma art. 1 alin. (1) lit. a), cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

Din conținutul textului legal evocat rezultă în mod neechivoc faptul că în materia cooperării judiciare internaționale în materie penală au prioritate instrumentele judiciare internaționale. Dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională sunt complementare celor cuprinse în instrumentele juridice internaționale, însă numai în situațiile nereglementate de acestea din urmă. În consecință, numai în măsura în care instrumentul juridic internațional nu reglementează o anumită situație sau ipoteză devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 302/2004, nu și în cazul în care aceasta din urmă ar cuprinde dispoziții contrare sau diferite față de primul. În acest context, Înalta Curte își însușește pe deplin concluzia expusă prin hotărârea atacată și relevată de altfel și în jurisprudența anterioară a instanței supreme în sensul că dispozițiile Legii nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materia cooperării judiciare internaționale în materie penală, în timp ce dispozițiile instrumentelor judiciare internaționale vor constitui „legea specială” care vor prevala față de primele.

În materia extrădării, România a încheiat la București, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-și extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare.

În raport cu argumentele expuse mai sus, dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii sunt aplicabile în cauză și vor prevala față de dispozițiile Legii nr. 302/2004, acestea din urmă putând fi aplicate în situațiile nereglementate de tratat sau în situațiile de excepție prevăzute în cuprinsul acestui act normativ.

Așadar, Înalta Curte constată că susținerile persoanei extrădabile în sensul unei complementarități și compatibilități între dispozițiile Tratatului și cele ale Legii nr. 302/2004 care ar justifica aplicarea acestora din urmă și în situații reglementate diferit prin instrumentul judiciar internațional nu sunt întemeiate. De asemenea, susținerile persoanei extrădabile în sensul că dispozițiile Tratatului ar avea prioritate numai în cazul în care predarea se referă la proprii cetățeni este lipsită de fundament legal, din dispozițiile art. 1 coroborate cu acela ale art. 3 din Tratat rezultând că acesta se referă la extrădarea persoanelor urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare și care se află pe teritoriul statului solicitat, cetățenia acestora neputând constitui un motiv de refuz al extrădării. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate ca referindu-se exclusiv la extrădarea propriilor cetățeni, ci vizează situația oricărei persoane care s-ar afla pe teritoriul unuia dintre cele două state și a cărui predare intră sub incidența instrumentului de cooperare judiciară internațională.

3. Referitor la susținerea persoanei extrădabile în sensul existenței impedimentului la extrădare prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține următoarele:

Constatând că Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii nu reglementează impedimentul la extrădare invocat de către persoana vizată, Înalta Curte, în considerarea caracterului complementar al Legii nr. 302/2004, reține că potrivit dispozițiilor art. 31 din acest act normativ „România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare sau de un tribunal național instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunțate de acel tribunal”.

Din interpretarea textului legal evocat rezultă că impedimentul la extrădare se referă la ipoteza în care autoritățile judiciare române ar avea motive suficient de credibile și precise pentru a putea aprecia în sensul în care persoana extrădabilă ar fi judecată de o instanță care nu asigură garanții fundamentale de procedură și protecție a drepturilor la apărare.

Or, în acord cu argumentele expuse de prima instanță, Înalta Curte constată că persoana extrădabilă a invocat pe de-o parte, faptul că prin declarațiile date de procurorul C. s-ar fi încălcat prezumția sa de nevinovăție și implicit dreptul la un proces echitabil, iar pe de altă parte, că o mențiune similară ar fi fost făcută de către un judecător din cadrul aceleiași instanțe care ar urma să judece cauza sa în cazul în care ar fi extrădat.

Înalta Curte constată că în ceea ce privește declarațiile făcute de către procuror, acesta nu sunt susceptibile de a conduce la concluzia inexistenței garanțiilor fundamentale privind respectarea dreptului la apărare, întrucât au fost formulate cu referire la urmărirea penală derulată împotriva numitului A. și nu pot fi extinse asupra garanțiilor de procedură pe care le-ar asigura o instanță învestită cu judecarea cauzei. Totodată, referitor la mențiunea făcută de unul dintre judecătorii din cadrul instanței care ar putea fi învestită cu judecarea cauzei privindu-l pe A., Înalta Curte constată că asemenea chestiune nu poate constitui fundamentul unei concluzii în sensul că „tribunalul” care ar urma să judece cauze nu prezintă garanțiile de procedură necesare pentru respectarea drepturilor la apărare și a celorlalte exigențe care derivă din dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește susținerile persoanei extrădabile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil pe parcursul urmăririi penale, în componente referitoare la nerespectarea principiului egalității armelor, imposibilitatea participării la activitățile de urmărire penală, necitarea sau lipsa aducerii la cunoștință a învinuirii, acestea nu pot fi apreciate ca elemente care să conducă la concluzia neasigurării garanțiilor procedurale necesare în faza judecății numitului A. și vor putea fi valorificate în fața instanței ce va fi învestită cu judecare cauzei sale.

4. Referitor la criticile privind dubla incriminare, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Tratatul de extrădare ratificat prin Legea nr. 111/2008, extrădarea este justificată în cazul unei infracțiuni pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă ori de tentativa, asocierea sau participarea la săvârșirea acesteia. De asemenea, potrivit art. 3 din Tratat, nu sunt relevante sub aspectul dublei incriminări denumirea sau categoria de infracțiuni în care sunt încadrate faptele potrivit legislației naționale ale statelor părți.

Rezultă astfel ca fiind necesară o abordare flexibilă a autorităților judiciare în evaluarea condiției dublei incriminări, care presupune ca fapta să fie considerată infracțiune atât în statul solicitant, cât și în statul solicitat. Pentru îndeplinirea acestei condiții este suficient să existe o corespondență între elementele constitutive esențiale ale infracțiunii, așa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept, iar elementul relevant constă în corespondența dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracțiunii și, pe de altă parte, definirea infracțiunii conform legislației statului solicitat. O corespondență perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului solicitant și de cel al statului solicitat, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracțiuni potrivit legislațiilor naționale respective.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte își însușește în întregime argumentele expuse de prima instanță și pe care nu consideră necesar a le relua, în sensul că este îndeplinită în cauză condiția dublei incriminări, iar faptele pentru care se solicită extrădarea persoanei extrădabile A. în vederea judecării de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referință 3:17 – CR-45, întrunesc, formal, elementele constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 49 din Legea 129/2019, pentru care limitele de pedeapsă sunt de de la 3 la 10 ani închisoare, ale infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, și ale infracțiunii constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită atât condiția dublei incriminări, dar și condiția privind gravitatea pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este urmărit penal, prev. de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii și de art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004.

În considerarea acelorași argumente, criticile formulate de către persoana extrădabilă în sensul că unele dintre capetele de acuzare vizează fapte care prezintă anumite particularități, cum ar fi condiția ca bunurile să fi traversat frontiera, ca produsul obținut ilicit să fi fost transferat dintr-un loc aflat pe teritoriul statului solicitant într-un loc în afara acestuia sau caracterul autonom al unor infracțiuni nu sunt de natură să afecteze concluzia în sensul îndeplinirii condiției dublei incriminări. Așa cum s-a arătat anterior, pe lângă necesitatea unei abordări flexibile, în realizarea examenului dublei incriminări prezintă relevanță incriminarea aceluiași comportament ilicit în legislațiile statelor membre, cu luarea în considerare a valorilor sociale protejate, iar nu a particularităților ce țin de amprenta naționalității acestor valori ori a unor cerințe referitoare la circumstanțele de loc ale comiterii faptelor. Dacă s-ar accepta caracterul esențial al naționalității unei anumite valori protejate de lege sau al locului comiterii în întregime sau în parte a activității infracționale, dubla incriminare ar fi exclusă ab initio, fiind evident că legislația națională nu reglementează protejarea intereselor sau valorilor altui stat.

În egală măsură, Înalta Curte reține ca fiind neîntemeiată și susținerea persoanei extrădabile în sensul că examenul dublei incriminări ar fi trebuit realizat în raport cu incriminarea existentă în legea română la momentul desfășurării activității infracționale, respectiv anul 2010, întrucât un asemenea examen nu poate avea în vedere decât legislația națională de la momentul soluționării cererii de extrădare. Nu intră în competența autorităților judiciare ale statului solicitat să facă aplicarea în timp a legii penale ori să verifice temeinicia acuzațiilor aduse persoanei a cărei extrădare se cere, condiția impusă de lege vizând exclusiv prevederea faptelor de legea penală națională în vigoare.

5. Referitor la incidența principiului ne bis in idem, Înalta Curte reține următoarele:

Reamintind prioritatea aplicării dispozițiilor Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii și faptul că dispozițiile Legii nr. 302/2004 sunt aplicabile numai situațiilor nereglementate de acesta, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Tratat stabilesc că „Extrădarea nu va fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea”.

Constatând că persoana extrădabilă A. nu a fost supusă vreunei proceduri judiciare pe teritoriul României pentru aceleași fapte cu cele care formează obiectul cererii de extrădare, în considerarea dispozițiilor art. 5 din Tratat, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident principiul ne bis in idem.

Pe de altă parte, deși apreciază ca fiind lipsită de utilitate analiza incidenței aceluiași principiu din perspectiva procedurii judiciare desfășurate în Republica Moldova și finalizată prin pronunțarea sentinței din datat de 12.08.2011 a Judecătoriei Buiucani în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte, în acord cu argumentele expuse de prima instanță, notează că faptele care au format obiectul judecății în procedura menționată nu sunt în mod necesar aceleași cu cele care formează obiectul cererii de extrădare. Concret, activitatea infracțională imputată apare ca fiind integrată într-un context mai larg, iar procedura judiciară desfășurată în Republica Moldova a avut ca obiect doar o parte dintre acțiunile ilicite ale inculpatului A., fără a se suprapune în integralitate celor vizate de procedura de extrădare. Or, în condițiile în care nu există o identitate (idem factum), cel puțin în elementele esențiale, între faptele de care este acuzată persoana extrădabilă și cele care au format obiectul procedurii judiciare desfășurate în Republica Moldova nu se poate concluziona în sensul existenței unui impediment la extrădare determinat de incidența principiului ne bis in idem.

6. Referitor la susținerile privind intervenirea prescripției răspunderii penale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 6 din Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii „Extrădarea poate fi refuzată dacă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii statului solicitant. Statul solicitat va ține cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripție în statul solicitant”.

Rezultă așadar că referitor la impedimentul la extrădare constând în intervenirea prescripției, Tratatul conține dispoziții exprese și explicite, stabilind caracterul facultativ al motivului de refuz al extrădării și condiționându-l exclusiv de legislația statului solicitant.

În consecință, dispozițiile Legii nr. 302/2004 care reglementează prescripția drept motiv de refuz al extrădării în alte condiții decât cele prevăzute prin instrumentul de cooperare judiciară internațională menționat nu sunt aplicabile în cauza privindu-l pe numitul A.. Nu se impune astfel o analiză distinctă a Înaltei Curți referitoare la eventuala prescripție a răspunderii penale potrivit legii române.

În ceea ce privește susținerile persoanei extrădabile A. n sensul că prescripția răspunderii penale ar fi intervenit potrivit legislației statului solicitant, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 6 din Tratat prevăd obligația autorităților judiciare ale statului solicitat de a ține cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripție în statul solicitant. Nu intră așadar în competența autorităților judiciare ale statului solicitat cenzurarea modalității de curgere a termenului de prescripție a răspunderii penale, acestea fiind ținute de elementele comunicate de autoritățile statului solicitant.

Or, în prezenta cauză, în acord cu argumentele expuse de prima instanță, Înalta Curte reține că prescripția răspunderii penale nu poate fi considerată împlinită în raport cu datele comunicate de autoritățile judiciare ale statului solicitant. În plus, autoritățile judiciare ale S.U.A. au comunicat autorităților române și hotărârea Tribunalului Districtual al Statelor Unite – Districtul de Vest la Statului Carolina de Nord, secția Charlotte prin care s-a dispus suspendarea curgerii termenului de prescripție pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 14.10.2015, cu privire la unele dintre infracțiunile de care numitul A. este acuzat, astfel încât nu se poate concluziona în sensul intervenirii prescripției.

7. Referitor la susținerea persoanei extrădabile în sensul depunerii unei cereri de azil, Înalta Curte constată că la dosar a fost depusă o cerere formulată la data de 17.10.2022 adresată Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul M.A.I., solicitarea de azil fiind motivată de amenințarea iminentă a războiului ruso-ucrainean pe teritoriul Republicii Moldova.

Fără a nega semnificația motivelor invocate de către persoana extrădabilă în cererea de azil depusă la dosar, Înalta Curte notează că din cuprinsul acesteia a rezultat că numitul A. a pătruns pe teritoriul României la data de 09.05.2022, iar cererea de azil a fost formulată la data de 17.10.2022, cu o zi anterior termenului de judecată în cauză.

Potrivit art. 19 lit. b) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădați din România solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante.

Așadar, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională reglementează un impediment la extrădare în cazul solicitanților de azil, însă numai în cazul în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane sau degradante.

Persoana extrădabilă A. a susținut că în ipoteza extrădării sale în S.U.A., viața sa ar putea fi pusă în pericol din cauza condițiilor de detenție în care ar urma să fie plasat și a depus la dosarul cauzei copii ale unor articole de presă. Verificând conținutul materialelor depuse, Înalta Curte constată că acestea se referă, printre altele la efectele pandemiei generată de Covid-19 asupra mediului carceral, la consumul de substanțe interzise, existența unui număr crescut de sinucideri în rândul deținuților ori a unor agresiuni între aceștia. Chiar dacă aspectele la care face referire persoana extrădabilă prezintă un grad semnificativ de gravitate, Înalta Curte reține că acestea nu constituie deficiențe cu caracter sistemic al sistemului penitenciar din S.U.A. și, în absența unor elemente suficient de clare și precise, nu pot conduce la concluzia că viața acestuia ar fi pusă în pericol ori riscă să fie supus torturii, unor tratamente inumane sau degradante.

În consecință, Înalta Curte constată că susținerile persoanei extrădabile solicitantă de azil în România privind existența unui impediment la extrădare determinat de riscuri la adresa vieții sau integrității sale din cauza condițiilor de deținere nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozițiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește dispozițiile art. 6 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, conform cărora împotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare, extrădare sau de returnare forțată de la frontieră ori de pe teritoriul României, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, Înalta Curte reține că acestea nu constituie impedimente la extrădare, ci se referă la punerea în executare a măsurilor de predare subsecvente dispunerii extrădării. Așadar, depunerea unei cereri de azil nu împiedică dispunerea extrădării de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitat, ci poate avea efecte sub aspectul punerii în executare a acestei dispoziții a solicitantului de azil, chestiune care excedează competenței instanței învestită cu soluționarea prezente cauze.

În consecință, în raport cu aspectele expuse, constatând că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane, iar criticile formulate de aceasta nu sunt întemeiate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana extrădabilă împotriva sentinței penale nr. 76/FCJI din data de 20 septembrie 2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.