Critici ce se referă la chestiuni de fapt şi la modalitatea în care instanţele anterioare au administrat şi interpretat probele dosarului. Sancțiunea nulității recursului

• NCC: art 1349
• NCC: art. 1357
• NCC: art. 624 alin. (2)
• NCC: art. 669
• NCC: art. 680
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 489 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 03.09.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate dreptul de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra imobilului construcție, formată din două camere, bucătărie, baie, camera centralei și anexe în suprafață desfășurată construită de 182,60 mp, total valoare impunere clădire 331.066,75 RON, construcție edificată în anul 2001, pe terenul indiviz de 330 mp din București, str. x, menționate în certificatul fiscal; să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren în suprafață de 330 m.p. situat în str. x, lotizarea în cote egale, potrivit cotelor succesorale, prin raportarea la poziționarea și amplasarea construcțiilor edificate pe teren, cu atribuirea către A. a lotului de teren aferent construcției edificate de acesta; stabilirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantului care să permită accesul acestuia la imobilul construcție proprietatea sa.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192, art. 980-995 C. proc. civ., art. 577 și urm. C. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 876 din 17 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul pretinde că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 669, art. 680 C. civ., însă greșita aplicare a normelor de drept invocate vizează, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și concluzia desprinsă din existența unui partaj voluntar între părți, iar nu, în mod concret, critici de nelegalitate asupra soluției pronunțate.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul arată că „Instanța de apel reține faptul că prin cererea de apel reclamantul susține că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/27.01.1998 la BNP C. au fost partajate doar construcțiile numerotate în schița anexă, parte integrantă din act, suprafețele de teren nefiind identificate, lotizarea făcându-se formal, prin raportare la construcții și că raportat la actele încheiate între părți, aceasta a reiterat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 330 mp., dobândit prin moștenire”.

Această afirmație nu susține critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât evidențiază și combate o simplă constatare de fapt a instanței de apel, care nu poate fi subsumată niciuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul mai pretinde că hotărârea nu este corespunzător motivată, însă și din această perspectivă expune probatorii și stări de fapt care nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului.

În acest sens, recurentul face trimitere la nota de completare din referatul de respingere a înregistrării cadastrului întocmit cu privire la imobilele teren, la documentațiile cadastrale întocmite în cauză, la faptul că schița de partaj nu corespunde realității, la inexistența unor autorizații de demolare, respectiv de construire, la faptul că „…în prezent nu sunt identificate, cele două loturi ale părților, prin raportare la imobilele edificate de fiecare parte pe acestea…”, concluzionând că ar fi necesară efectuarea unei expertize topo.

Tot sub pretextul nemotivării soluției și a incidenței art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează situația celor două construcții cu proprietari diferiți și împrejurarea că instanța de apel ar fi reținut alte elemente de fapt, „…trecând peste faptul că autoritatea cadastrală OCPI a respins înregistrarea documentațiilor cadastrale pentru imobilele teren, în configurația menționată în partajul voluntar…”.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurentul se arată nemulțumit de faptul că „…Instanța a respins proba cu expertiză specialitatea topografie, probă necesară și indisolubilă în vederea stabilirii situației juridice a celor două terenuri…”, și învederează că „În ceea ce privește servitutea de trecere aceasta nu este determinată, are o lungime de 16 m și 0,85 m, fără însă a se stabili și determina poziționarea acesteia, iar în condițiile în care suprafețele de teren nu sunt identificate, cu atât mai puțin accesul reclamantului nu poate fi determinat”.

Aceste critici se referă la chestiuni de fapt și la modalitatea în care instanțele anterioare au administrat și interpretat probele dosarului, astfel încât nu conturează aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În ce privește soluția pe cererea reconvențională, doar în mod formal recurentul face referire la dispozițiile art. 1349, art. 1357 C. civ., în susținerea săvârșirii pretinsei nelegalități, de către instanța de apel, acesta arătând că „obligarea sa la despăgubiri pentru demolarea construcției respective s-a realizat cu ignorarea materialului probator administrat în cauză”.

Prin urmare, și în ce privește o eventuală aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale anterior menționate, recurentul se raportează tot la o interpretare și administrare necorespunzătoare a probelor, cu ample referiri în ce privește faptul că „magazia demolată avea o vechime foarte mare, era într-o stare avansată de deteriorare, nu mai era folosită de pârât de mulți ani, devenise un focar de infecție, spațiul dintre această magazie și casa recurentului era foarte mic și îi afecta proprietatea, iar demolarea s-a făcut în condițiile stării de necesitate”.

Expunerea tuturor acestor chestiuni de fapt fără indicarea modalității concrete în care raționamentul logico-juridic al instanței încalcă textul legal invocat ca motiv de recurs, în speță art. 1349, art. 1357 C. civ., nu face susceptibilă critica de încadrare în drept.

De asemenea, evocarea, de către recurent, a dispozițiilor art. 624 alin. (2) C. civ., pretins interpretate greșit de către instanța de apel, se realizează în același context de apreciere asupra probelor (invocarea stării de necesitate care nu a fost dovedită), care excedează motivelor reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1105/A din 1 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.