Contrafacere a împuternicirii avocațiale. Concurs de infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune. Individualizarea pedepsei (CP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În consecință, și sub acest aspect apar ca fiind mai favorabile dispozițiile vechiului C. pen. pentru considerentele expuse anterior.

Având în vedere aspectele expuse, în temeiul art. 386 C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul Ș.C.A., din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 40 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și respectiv, din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., în cea prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 40 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., Curtea a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și respectiv, la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, Curtea a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, circumstanțiat și de calitatea deținută de inculpat, cea de avocat, în virtutea căreia avea obligația de a respecta și de a fi un garant al respectării dispozițiilor legale în activitatea desfășurată. Or, deturnarea dispozițiilor legale privind exercitarea profesiei de avocat de la scopul lor firesc și folosirea lor în vederea comiterii de infracțiuni sunt de natură să afecteze prestigiul acestei profesii și chiar a actului de justiție la care participă. Totodată, Curtea a avut în vedere și valoarea relativ ridicată a sumei însușite de inculpat, faptul că acesta are antecedente penale, dar și pe de altă parte împrejurarea că a avut o comportare relativ sinceră pe parcursul procesului.

Curtea nu a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât respingerea cererii formulate de inculpat în sensul judecării sale potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii s-a produs tocmai din cauza faptului că acesta nu a recunoscut învinuirea. Prin declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut întocmirea împuternicirii avocațiale și solicitarea adresată societății de asigurare, dar a susținut că acestea au avut un caracter legal, întrucât era abilitat să exercite aceste activități în virtutea contractului de asistentă juridică încheiat cu P.M.

Forma actuală a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. conduce la concluzia că în ipoteza în care inculpatul recunoaște învinuirea, iar judecata se desfășoară în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța poate pronunța o soluție de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei cu reducerea cu o treime a limitelor acesteia, iar nu o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal.

Totodată, din conținutul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rezultă că beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime este recunoscut și inculpatului care recunoaște învinuirea, însă instanța de judecată a respins cererea de judecare potrivit procedurii simplificate și a reținut o situație de fapt identică cu cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat. Cu toate acestea, nu în toate situațiile de respingere a cererii poate opera beneficiul prevăzut de art. 346 alin. (10) C. proc. pen.

Generic, respingerea cererii de judecare potrivit procedurii simplificate poate interveni în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, respectiv felul pedepsei principale prevăzute de lege, al nerespectării condițiilor de formă sau în cazul în care instanța apreciază conform art. 349 alin. (2) C. proc. pen. că probele nu sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 349, art. 374 alin. (4) și 375 C. proc. pen. rezultă că pentru a fi aplicabile dispozițiile privind procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască învinuirea, respectiv să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței. Această recunoaștere trebuie să privească nu numai actele în materialitatea lor, ci și aspectele corelative legate de caracterul lor ilicit sau nelegal forma de vinovăție și urmarea socialmente periculoasă cauzată, în caz contrar recunoașterea având un caracter pur formal și vizează ca finalitate o altă soluție decât cea de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei.

Simpla recunoaștere a materialității actelor reținute în sarcina inculpatului, în condițiile în care acestea le atribuie o total altă semnificație juridică și susține că au un caracter legal nu echivalează cu o recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în sarcina sa, respectiv a învinuirii și nu poate conduce la o soluție de admitere a cererii sale de judecare potrivit art. 375 C. proc. pen.

Rezultă astfel, că numai în situația în care inculpatul recunoaște învinuirea, iar instanța respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate întrucât apreciază că probele nu sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, nu și în cazul în care respingerea cererii a intervenit din cauza nerecunoașterii învinuirii.

Or, așa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu a recunoscut învinuirea, ci doar materialitatea acțiunilor sale cărora însă le-a susținut caracterul legal și justificat, împrejurare în raport de care dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. nu sunt aplicabile.

Constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, Curtea a dispus contopirea pedepselor stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Având în vedere că inculpatul a achitat la data de 03 noiembrie 2014 amenda penală de 10.000 RON care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 128 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 843 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea nu a dispus contopirea acestei pedepse cu cele menționate anterior, întrucât în operațiunea de contopire nu pot fi incluse decât pedepsele executabile, situație care nu se mai regăsește în cauza de față.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., constatând că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, Curtea a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Curtea a avut în vedere că inculpatul este o persoană tânără, cu un grad de instrucție ridicat și este integrat în societate, astfel încât există premisele pentru a se aprecia că nu există riscul de recidivă și nu este necesară privarea de libertate a acestuia.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. din 1969, Curtea a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, ultima constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat sau de a desfășura activități de reprezentare a altor persoane fizice sau juridice apreciind că natura și gravitatea faptelor săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate pe care îi implică exercitarea acestor drepturi. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, Curtea a dispus suspendarea executării acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a constatat că prin faptele ilicite comise de către inculpat cu vinovăție a fost cauzat un prejudiciu părții civile SC A. SA, care a efectuat o plată nedatorată în cuantum de 46.100 RON.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ., Curtea a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Asigurare – Reasigurare A. SA, cu sediul în București, str. N.T. și cu sediul procesual ales în Satu Mare, str. P., județul Satu Mare și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 46.100 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a desființat ca fiind fals înscrisul „împuternicire avocațială” din 09 iulie 2012 din dosarul de urmărire penală.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva sentinței penale nr. 143/2014 a Curții de Apel Oradea au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul Ș.C.A.

În motivarea apelului, Parchetul a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii întrucât legea penală favorabilă inculpatului Ș.C.A. este legea nouă, reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea apelantului nu se justifică prin raportare la gravitatea faptelor comise iar în cauză pe lângă pedepsele accesorii se impune și aplicarea unor pedepse complementare.

Inculpatul Ș.C.A. a criticat hotărârea pentru netemeinicie și a solicitat reducerea pedepselor.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul Ș.C.A. sunt nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speță, de la data săvârșirii infracțiunilor de către inculpat până la soluționarea apelului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Doctrina penală a statuat că pentru identificarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei, cea din momentul judecării faptei) în raport cu normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății.

Prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile infractorului, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive – la o așa numită lex tertia. Legea mai favorabilă, în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată infractorului, dintre legile penale succesive.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014.

Conform deciziei, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. S-a statuat că numai interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate.

Prin compararea legilor penale succesive – cea din momentul săvârșirii faptelor cu cea din momentul judecării – legea penală favorabilă inculpatului Ș.C.A. este legea veche în ansamblul ei sub aspectul stabilirii pedepsei rezultante în cazul concursului de infracțiuni, incidenței dispozițiilor art. 81 C. pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei și circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. reținută în favoarea inculpatului Ș.C.A. care a condus obligatoriu la coborârea pedepselor sub minimul special al pedepselor închisorii.

În speță, inculpatul Ș.C.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Conform noului C. pen., infracțiunea de înșelăciune, potrivit art. 244 alin. (2) este sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani, limitele speciale ale pedepsei fiind semnificativ reduse în raport de reglementarea anterioară care prevedea închisoare de la 3 la 15 ani (art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.).

Conform noului C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. – este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, limitele speciale ale pedepsei fiind mai mari decât cele prevăzute în C. pen. anterior – art. 290 C. pen., de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Se constată că sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, legea nouă pare a fi mai favorabilă inculpatului, însă sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante, circumstanțelor atenuante și măsurii de individualizare a executării pedepsei, legea veche este favorabilă.

Potrivit art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni legea veche prevedea că atât sporirea pedepsei până la maximul ei special cât și adăugarea unui spor de pedeapsă erau facultative.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, aplicarea unui spor de pedeapsă a devenit obligatorie conform noului C. pen.

Sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, în cauză legea veche este favorabilă inculpatului întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special și nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. De asemenea, legea penală favorabilă inculpatului Ș.C.A. este legea veche și sub aspectul incidenței circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. reținută în favoarea inculpatului și care a condus la coborârea pedepselor sub minimul special al pedepsei închisorii.

În cauză, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse sub minimul special prevăzut de legea veche, ca efect al circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., dispoziții legale care nu se mai regăsesc în legea nouă.

Totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. anterior aplicată inculpatului ca măsura de individualizare a executării pedepsei este mai favorabilă decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91.și urm. din noul C. pen.

Se are în vedere că dispozițiile art. 81 C. pen. nu instituie în sarcina condamnatului nicio măsură de supraveghere sau obligație pe durata termenului de încercare, iar la împlinirea acestuia conform art. 86 C. pen. anterior dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, condamnatul este reabilitat de drept.

Spre deosebire de suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de legea veche, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de legea nouă – art. 91 și urm. C. pen. – stabilește ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să respecte atât măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., să execute una sau mai multe obligații prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) și să presteze și o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile iar la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată, fără a interveni reabilitarea de drept a condamnatului.

Așadar, prin raportare la criteriile enunțate, legea veche în ansamblul ei este favorabilă inculpatului iar nu legea nouă așa cum susține Parchetul care a avut în vedere numai cuantumul redus al pedepsei închisorii prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea de înșelăciune în raport cu reglementarea anterioară. Sub acest aspect critica Parchetului este nefondată.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, se au în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În speță, legea veche a fost identificată ca lege mai favorabilă și prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii vechi.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

În conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen. când există circumstanțe atenuate, pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

În cauză, pedeapsa principală stabilită inculpatului Ș.C.A. este de 2 ani închisoare, există circumstanțe atenuante reținute în favoarea inculpatului, iar față de natura și gravitatea faptei – înșelăciune, fără consecințe deosebit de grave, împrejurările cauzei și persoana inculpatului – avocat, se apreciază că nu se justifică și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului Ș.C.A. pentru faptele săvârșite au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social și circumstanțele reale în care faptele au fost săvârșite, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele care circumstanțiază persoana inculpatului – avocat în Baroul București.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani este în măsură să realizeze scopul pedepsei definit în art. 52 C. pen. – prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

După săvârșirea infracțiunilor, inculpatul s-a prezentat în fața autorităților judiciare și a avut o comportare relativ sinceră în proces, în sensul că a recunoscut în parte faptele prin declarația dată în fața instanței.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. iar înlăturarea acesteia nu se justifică.

Pe de altă parte, aceste împrejurări au constituit temei pentru aplicarea unor pedepse sub minimul special conform dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. și raportat la existența stării de agravare a pedepsei – concursul de infracțiuni cât și la împrejurările comiterii faptelor – înșelăciune prin folosire de mijloace frauduloase, reducerea pedepselor nu se impune, astfel cum a solicitat apelantul inculpat.

Constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul Ș.C.A. iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

Sursa informației: www.scj.ro.