Competenţa materială şi teritorială în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale

• C. muncii: art. 1 alin. (2)
• C. muncii: art. 266
• C. muncii: art. 278 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 10
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. f)
• Legea nr. 554/2004: art. 8 alin. (1)
• Legea nr. 62/2011: art. 208
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 133 alin. (2)
• NCPC: art. 135

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, la data de 01 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MUREȘ și MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, în conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. (2) din Codul Muncii, O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, art. 4 din Legea nr. 293/2015, O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligați bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar- fiscale în domeniul bancar, art. 1531 din C. civ., solicitând: obligarea pârâților la plata salariilor de încadrare și celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială care să cuprindă și majorările cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008 începând cu 09.04.2015, respectiv, 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi, respectiv, obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care reclamanta este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1697 din 20 martie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, complet specializat în litigii de muncă, pentru următoarele considerente:

În speță, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale rezultate din modul de calcul, raportat la o valoare de referință sectorială care să cuprindă și majorările cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008 începând cu 09.04.2015, respectiv, 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015, precum și repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea- cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Competența materială a Curții de Apel București prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluționate de Curtea de Apel București este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Or, în cauză, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere, nu a parcurs procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale primite și cele pretins cuvenite.

Așadar, se reține pe deplin că dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților sau personalului asimilat acestora.

De asemenea, Înalta Curte reține că litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanta nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduce judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceasta a adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a diferențelor salariale solicitate pe calea acțiunii în instanță sau de emitere a unor noi ordine de salarizare, iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o, astfel că, nu sunt aplicabile nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Tot prin raportare la obiectul dedus judecății, Înalta Curte constată că nu există alte dispoziții speciale prin care să fie instituită competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicția muncii, ci să fie soluționate de către instanțele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenței. Spre exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios”. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Or, în privința litigiilor vizând drepturile salariale ale magistraților, sau personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor- cazul în speță, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea intră sub jurisdicția muncii.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă strict acțiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv, o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, „prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”, iar conform art. 1 alin. (2), „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

De asemenea, în materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, s-a reținut distincția între recalcularea și plata drepturilor salariale prevăzute de lege și nerecunoscute de angajator, pe de o parte, și contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincție se aplică nu numai în privința condițiilor de exercitare a acțiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunțarea deciziei amintite, ci și sub aspectul competenței de drept material a instanței chemate să soluționeze cele două tipuri de litigii.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, această calificare fiind dată și de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secția specializată a Tribunalului Mureș.

Prin stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă- complet specializat în litigii de muncă, se vor avea în vedere și poziția reclamantei, dar și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată – 01.03.2019), „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Potrivit disp. art. 127 alin. (3) C. proc. civ.: „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Prin Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României, s-a constatat că sintagma „de competența instanței la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma „care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza” din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Ca urmare, față de Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României, art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii, trebuie interpretat a avea următorul conținut: „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (…), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere obiectul acțiunii reclamantei, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor încadrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind plata drepturilor salariale, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș, secția civilă.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, complet specializat în litigii de muncă.

Sursa informației: www.scj.ro.