Cerere privind constatarea lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, constatarea nulităţii actului administrativ de aplicare a sancţiunii contravenţionale, anularea deciziei privind constatarea și sancţionarea unor fapte anticoncurențiale și reducerea amenzii până la nivelul minim legal. Admiterea excepţiei tardivităţii recursului și respingerea recursului reclamanților ca tardiv formulat

• Legea nr. 554/2004: art. 161
• Legea nr. 554/2004: art. 4
• NCPC: art. 181 alin. (1) pct. 2
• NCPC: art. 185 alin. (1)
• NCPC: art. 186
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 61 - 79
• NCPC: art. 68 alin. (1) şi (2)
• NCPC: art. 78 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A. și Biroul Individual Notarial A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1996 a concurentei (republicata), respectiv art. 51 alin. (1) teza a doua, coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) si art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, privitor la Decizia nr. 76 din 20.12. 2017, emisa de Consiliul Concurentei, prin care au fost amendați contravențional, solicita ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

1. pe cale de excepție – constatarea lipsei calității procesuale a reclamanților, respectiv lipsa calității de subiect activ al contravenției constatate si sancționată prin Decizia nr. 76 din 20.12. 2017;

2. pe cale de excepție – constatarea nulității actului administrativ de aplicare a sancțiunii contravenționale, respectiv nulității Deciziei nr. 76 din 20.12. 2017;

3. pe fond – anularea Deciziei nr. 76 din 20.12.2017 emisa de Consiliul Concurentei privind constatarea si sancționarea unor fapte anticoncurentiale, in ceea ce privește sancționarea contravenționala a reclamanților;

4. în subsidiar, daca se va retine ca fapta imputata exista, reducerea amenzii pana la nivelul minim legal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1183 din 2 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut.

Se reține că potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ. „Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. (…)”

Așa fiind termenul de exercitare a recursului împotriva acestei încheieri este de 5 zile de la data pronunțării pentru părțile prezente, acesta urmând a fi calculat, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ., recurenții neformulând o astfel de cerere.

Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentii nefiind suficient de diligenti pentru conservarea drepturilor sale procesuale, acestia neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. .

Astfel, pronunțarea la data de 13.07.2020 în ședință publică asupra cererii în discuție, astfel cum a fost consemnată în încheierea de amânare a pronunțării, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva recurentilor.

În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 20 iulie 2020, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 30 iulie 2020, prin e-mail, astfel cum rezultă din adresa de înaintare aflată la dosarul de recurs, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Prin încheierea din 13.07.2020, de amânare a pronunțării, în ședința publică la care părțile au fost prezente, prin reprezentanți, instanța de fond a stabilit următoarele:

„În ceea ce privește cererea de intervenție, apreciază că este inadmisibilă întrucât Administrația Prezidențială nu poate avea același interes ca și reclamanții din prezenta cauză.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului reclamanților de la termenul de astăzi de „a se extinde intervenția forțată a terțului Președintele României/Administrația Prezidențială în cauza de față”, Curtea arată că, la termenul de judecată din 30 septembrie 2019, filele x volumul 1, s-a dispus introducerea în cauză a Președintelui României în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 16^1 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Decretului numărul 703/27.04.2009 emis de Președintele României, motiv pentru care emitentul actului a fost citat în cauză în calitate de intervenient forțat, fiindu-i comunicate nu doar cererea prin care reclamanții invocă excepția de nelegalitate a acestui decret, dar și cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea completatoare și precizatoare, întâmpinarea la cerere completatoare și precizatoare, precum și toate înscrisurile depuse în dovedire de părți pentru a-și putea face apărările în cauză.

Președintele României, prin Administrația Președințială care desfășoară activitatea juridică în cauză și îl reprezintă pe acesta ca instituție, a formulat întâmpinare depusă la dosar invocând atât inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, cât și netemeinicia acesteia, și nesusținând solicitările reclamanților.

Faptul că printr-o cerere depusă de reclamanți la 9 decembrie 2019, aflată la filele x volumul 2, aceștia solicită o așa numită „extindere”, o intervenție forțată a Administrației Prezidențiale în cauza de față în raport de dispozițiile art. 68 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. în ceea ce privește judecarea excepția de nelegalitate a decretului, susținând că Președintele României ar putea avea același pretenții ca și reclamanții în judecarea excepției de nelegalitate a acestui ordin, Curtea arată că instituția intervenției fie ea voluntară sau forțată, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 61 – 79 C. proc. civ., presupune ca partea care intervine în cauză, fie voluntar, fie chemată de una dintre părți sau de instanță din oficiu, să nu fie parte în cauză la momentul la care este atrasă în procesul respectiv.

Ar putea exista o excepție în cazul în care s-ar pune problema unei chemări în garanție, dar nu este cazul. Chiar și într-o speță de contencios administrativ cum este aceasta de față și având în vedere dispozițiile art. 4 și art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, nu apare ca fiind admisibilă formularea de către reclamanți a unei noi cereri de intervenție forțată întemeiată pe dispozițiile art. 68 în raport de excepția de nelegalitate invocată, atâta vreme cât terțul care se dorește a fi atras în proces este deja parte în cauză și și-a formulat apărările, nesusținând excepția de nelegalitate invocate de reclamanți.

Instanța nu s-a pronunțat pe această cerere intitulată „extindere a cererii de intervenție” în mod justificat până la acest moment având în vedere că nu a fost formulată ca o cerere distinctă de atragere în judecată a unui terț, ci pur și simplu ca o completare sau ca o susținere în cadrul excepției de nelegalitate formulate de reclamanți împotriva unui act emis de Președintele României.

Pentru toate aceste considerente, Curtea respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Având cuvântul, apărătorul reclamanților, solicită acordarea unui termen pentru ca, în termen de 5 zile să formuleze recurs în funcție de consultarea pe care o va avea cu clientul, respectiv să abordeze sau nu calea de atac de recurs. Este dreptul reclamanților la această cale de atac care se exercită în termen de 5 zile de la data pronunțării, dar nu declară recurs în ședință publică, dorind să se consulte cu reclamantul.

Având cuvântul, pârâtul, prin consilier juridic, consideră că termenul de cinci zile poate curge și dacă cauza se va judeca la acest termen, reclamanții având posibilitatea de a formula recurs vizavi de cererea de extindere sau pe fondul cauzei.

La interpelarea instanței, reclamanții, prin avocat, învederează că au dreptul de a formula recurs, dar în termen de cinci zile, având posibilitatea de a exercita această cale de atac. De asemenea, susține că are termen de cinci zile să formuleze recurs și acest recurs în situația în care îl va formula urmează a fi judecat de către Înalta Curte cu trimiterea dosarului.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei în scopul acordării unui termen pentru a se gândi reclamanții dacă formulează recurs împotriva acestei soluții sau nu, însă va amâna pronunțarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanți. Astfel, dacă reclamanții vor formula recurs în termenul legal se va pune problema unei eventuale repuneri pe rol a cauzei pentru a se suspenda cauza în temeiul art. 64 C. proc. civ. La momentul de față nu există nici un motiv pentru amânarea cauzei”.

Prin urmare, este fără echivoc că instanța s-a pronunțat, motivat, în ședința publică din data de 13 iulie 2020 cu privire la cererea de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., menționând termenul de 5 zile de la pronunțare pentru părțile litigante, care erau prezente, toate aceste aspecte fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, motiv pentru care nu se poate reține în scopul justificării nerespectării termenului prevăzut de lege, vicierea încheierii de amânare a pronunțării din perspectiva nemenționării în dispozitiv a acestei soluții, dispozitiv care a fost încărcat în sistemul informatizat ECRIS și cu privire la care s-au raportat recurenții în formularea apărărilor referitoare la excepția tardivității recursului.

Momentul declanșării curgerii termenului de recurs pentru părțile prezente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. incidente în speță, este momentul pronunțării instanței, iar nu momentul încărcării în sistemul informatizat ECRIS a soluției respective.

În fine, sunt lipsite de suport și susținerile recurentilor privind faptul că nu au înțeles că instanța s-ar fi pronunțat asupra cererii de „extindere a cadrului procesual” astfel cum a fost formulată de aceștia, în condițiile în care au fost interpelați de instanță cu privire la exercitarea dreptului de recurs de 5 zile de la pronunțare menționat expres, apărătorul acestora înțelegând să solicite acordarea unui termen de judecată tocmai în vederea consultării cu reclamanții cu privire la exercitarea acestui drept, urmare a respingerii acestei cereri, instanța amânând pronunțarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanți împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din încheierea din data de 13 iulie 2020 pronunțată în ședință publică.

Așa fiind, reținând că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și va respinge recursul ca tardiv formulat, având în vedere că termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, recurentii declarând recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel încât sancțiunea decăderii nu poate fi evitată.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea celorlalte cereri și a criticilor susținute de recurentii-reclamanți prin cererea de recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenței și va respinge recursul formulat de reclamanți ca tardiv formulat.

Sursa informației: www.scj.ro.