Cerere privind anularea în tot a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, obligarea intervenientei la plata către pârâtă a sumelor stabilite prin actele atacate și constatarea faptului că reclamanta nu datorează sumele reprezentând creanţe bugetare pentru neregularitatea reţinută

• NCPC: art. 425
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 497
• NCPC: art. 501
• NCPC: art. 9
• O.U.G. nr. 125/2006: art. 7

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și intervenienta S.C. B. S.R.L.:

1. anularea în tot deciziei nr. 52319/27.02.2017 de soluționare a contestației cu același număr din anul 2016;

2. anularea în tot a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.10.2016, respectiv nr. x/22.01.2016 privind campania din 2011;

3. în subsidiar, față de capetele 1 și 2 – obligarea intervenientei la plata către pârâtă a sumelor stabilite prin actele atacate ca fiind plătite inițial către reclamanta în temeiul cererii unice de plată, ca efect al nerespectării formei certificatul nr. x și anexa acestuia, emis de aceasta ca organism de certificare;

4. în ipoteza admiterii capătului 3 al cererii de chemare în judecată, să se constate că reclamanta nu datorează sumele reprezentând creanțe bugetare pentru neregularitatea reținută.

5. acordarea cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 606 din 2 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, se constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs a formulat și critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând, în esență, că prima instanță a făcut aprecieri cu caracter general cu privire la susținerile sale, fără a argumenta, în condițiile tezei finale ale literei b) alin. (1) al art. 425 din C. proc. civ., care sunt motivele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare și a argumentelor inserate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a răspuns tuturor susținerilor reclamantei și, mai mult, nu a răspuns unor argumente esențiale din cererea de chemare în judecată.

Astfel, prima instanță nu a răspuns argumentelor referitoare la faptul că până la comunicarea procesului-verbal, reclamanta nu a fost înștiințată cu privire la faptul că certificatul de conformitate nu are toate anexele obligatorii conform Ordinului nr. 181 din 22 iulie 2011, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și de supraveghere a activității organismelor de control; că prin apariția organismelor de certificare, Statul își deleagă atribuțiile, dar își și asumă obligația de a verifica dacă aceste organisme își execută obligațiile în conformitate cu regulile modificte anual de către Ministerul Agriculturii; că organismul de certificare, aflat sub supravegherea și cu delegarea de competențe de către MADR, este răspunzător de legalitatea actelor emise și de efectele produse de acestea, dacă se constată că sunt neconforme cu normele legale ce reglementează activitatea de certificare; că lipsa de legalitate a celor două acte administrative atacate rezidă și în lipsa individualizării creanței bugetare pentru fiecare dintre neregularitățile stabilite în sarcina sa.

De asemenea, prima instanță nu a răspuns susținerilor reclamantei referitoare la faptul că prin Ordinul nr. 181 din 16 august 2012, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare în agricultura ecologică se precizează cine are atribuțiuni în ceea ce privește autorizarea și controlul organismelor de inspecție și certificare, reclamanta făcând referire în mod expres la art. 1 alin. (4), (5) și art. 3 alin. (1) lit. j) din acest ordin. Astfel, acest din urmă text de lege prevede că „În vederea aprobării, organismul candidat depune, până la data de 1 decembrie, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – structura cu atribuții în elaborarea politicilor în domeniul agriculturii ecologice următoarele documente: (…) j) copii ale modelelor documentelor utilizate de organismul de inspecție și certificare”.

Totodată, se constată că instanța de fond nu a analizat nici argumentul invocat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată referitor la lipsa individualizării creanței bugetare pentru fiecare dintre neregularitățile stabilite în sarcina sa.

Mai mult, se constată că este fondată susținerea recurentei-reclamante în sensul că textul art. 7 alin. (5 indice 1) din O.U.G. nr. 125/2006, potrivit căruia „Responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor menționate la alin. (5) aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz”, a fost introdus prin O.U.G. nr. 26/2014, motiv pentru care se impunea ca instanța de fond să rețină forma în vigoare a legii la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

De altfel, instanța de fond a citat acest articol incomplet, reținând în mod greșit că potrivit textului de lege evocat, responsabilitatea ar aparține doar fermierului, nu și autorității care a emis/atestat aceste documente, deși norma respectivă stabilește că responsabilitatea poate aparține oricăreia dintre aceste entități.

Or, în lipsa unui răspuns pertinent și fondat cu privire la toate argumentele pertinente din cererea de chemare în judecată nu se poate considera că sentința atacată răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, respectiv aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamanta înțelegând să învestească instanța cu soluționarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

„b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că „dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat”, iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, urmând să analizeze toate criticile aduse de recurenta-reclamantă hotărârii recurate.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4521 din 6 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.