Câteva lecții (re)învățate din noua hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Vladimir Kharitonov împotriva Rusiei, în ceea ce privește blocarea accesului la o pagină de internet și libertatea de exprimare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

La data de 23 iunie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului („Curtea”) a adoptat hotărârea în speța Vladimir Kharitonov împotriva Rusiei, Cererea nr.10795/14, prin care a reiterat faptul că blocarea accesului la o pagină de internet poate constitui o ingerință în libertatea de exprimare garantată de Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Convenția”). În aceeași zi, Curtea a adoptat hotărâri și în alte trei spețe care vizau blocarea accesului la o pagină de internet: OOO Flavus și alții împotriva Rusiei, cererile nr. 12468/15, 23489/15 și 19074/16; Bulgakov împotriva Rusiei, cererea nr. 20159/15 și Engels împotriva Rusiei, cererea nr. 61919/16. Anterior, Curtea s-a pronunțat pe marginea acestui subiect în alte hotărâri relevante, precum: Hotărârea din 18 decembrie 2012, Ahmet Yıldırım c. Turciei, cererea nr. 3111/2010 și Hotărârea din 1 decembrie 2015, Cengiz și alții împotriva Turciei, cererile nr. 48226/10 și 14027/11, o parte din raționamentele din hotărârile menționate regăsindu-se și în speța Kharitonov.

Mai jos sunt prezentate câteva lecții (re) învățate din noua hotărâre, care ar trebui luate în considerare, inclusiv de către autoritățile publice competente, atunci când decid blocare accesului la un anumită pagină de internet.

Blocarea accesului la o pagină de internet de către o autoritate publică poate constitui o ingerință în libertatea de a primi sau comunica informații, astfel încât aceasta trebuie să fie o măsură excepțională. Art. 10 din Convenție garantează oricărei persoane libertatea de exprimare, care include atât libertatea de a comunica informații, cât și libertatea de a primi informații. Blocarea accesului la o pagină de internet poate constitui o ingerință în aceste libertăți, cu excepția cazului în care ingerința este prevăzută de lege, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime și este necesară într-o societate democratică pentru atingerea acestor scopuri. În concordanță cu jurisprudența sa anterioară, Curtea a precizat și în această speță că sintagma „prevăzută de lege” nu se referă numai la existența unei baze legale în dreptul intern, dar și la faptul că legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă, formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită unei persoane să prevadă consecințele unui comportament particular. Astfel, cadrul legal care permite blocarea accesului la o pagină de internet ar trebui să fie clar formulat și ar trebui să ofere garanții împotriva arbitrariului și a abuzurilor. De asemenea, procedura ar trebui să fie transparentă, permițând accesul la decizia de blocare, care ar trebui să conțină motivele acestei măsuri și alte informații relevante.

Necesitatea evaluării impactului blocării accesului la o pagină de internet, înainte de implementarea acestei măsuri. Exercitarea puterii de a limita dreptul de a transmite informații trebuie să fie clar circumscrisă astfel încât să se minimizeze impactul acestei măsuri asupra accesului la internet. De asemenea, evaluarea impactului este necesară pentru a identifica potențialele efecte colaterale ale blocării asupra terților (de exemplu, deținătorii altor pagini de internet cu aceeași adresă IP, dar cu un nume de domeniu diferit, așa cum s-a întâmplat în speța care a condus la adoptarea hotărârii analizate).

Blocarea accesului la o pagină de internet ar trebui să fie o măsură susceptibilă de a fi revizuită de o instanță sau alt organism independent. O dispoziție legală care conferă unei autorități publice o discreție largă implică un risc de blocare a conținutului paginilor de internet în mod arbitrar și excesiv. Prin urmare, cadrul legal ar trebui să permită revizuirea deciziei de blocare de către un organism judiciar sau alt organism independent în fața căruia părțile ar putea să-și susțină poziția.

Blocarea accesului ar trebui să vizeze doar conținutul ilegal, pentru a evita unele efecte arbitrare și excesive. Decizia de blocare nu ar trebui să-și extindă domeniul de aplicare dincolo de conținutul ilegal vizat inițial. Blocarea întregului acces la o pagină de internet este o măsură excepțională care poate fi comparată cu interzicerea unui ziar sau a unui post de televiziune. Autoritatea care emite decizia de blocare trebuie să se asigure că măsura vizează strict conținutul ilegal și nu are efecte arbitrare sau excesive, indiferent de modul în care este pusă în aplicare. Astfel, blocarea generală a accesului, inclusiv la conținutul legal de pe acea pagină de internet, ca efect colateral al unei măsuri îndreptate spre blocarea conținutului ilegal, constituie o ingerință arbitrară în drepturile deținătorului paginii de internet.

La implementarea măsurii trebuie să fie avute diferitele interese legitime implicate. În analiza conformității unei măsuri cu prevederile Convenției, ar trebui să se ia în considerare, printre altele, faptul că o astfel de măsură care indisponibilizează un volum mare de informație, va restricționa substanțial drepturile utilizatorilor internetului și poate avea efecte colaterale semnificative. De asemenea,  în cazul în care măsura ar putea avea efecte colaterale asupra drepturilor altor deținători ale paginilor de internet, aceștia de asemenea  trebuie notificați.

Deși hotărârea analizată revine la anumite principii pe care Curtea le-a declarat în jurisprudența sa anterioară, reamintirea acestora se dovedește a fi de o mare importanță în contextul actual. Pe perioada stării de urgență care a fost instituită în România prin decretele prezidențiale pe fondul pandemiei COVID-19, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în baza deciziei Ministerului Afacerilor Interne, a avut competența și, de fapt, a și emis mai multe decizii pentru blocarea anumitor pagini de internet, care ar fi răspândit informații false despre evoluția virusului.

Efectele acestor decizii au încetat odată cu încetarea stării de urgență. Cu toate acestea, hotărârea Curții ne oferă oportunitatea de a reîmprospăta perspectiva asupra limitelor puterii autorităților și a garanțiilor corespunzătoare care ar trebui găsite chiar în legislația care acordă competențe pentru blocare paginilor de internet. Sau, în cuvintele lui Spinoza: „cel care știe cum să distingă între adevăr și minciună, trebuie să aibă o înțelegere adecvată despre ceea ce este adevărul și minciuna”.