Aspecte specifice cercetării criminalistice a morții violente

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

INTRODUCERE

Infracțiunile și actele criminale întotdeauna au prezentat un interes deosebit pentru societate, deoarece reflectă în mare măsură probleme conceptuale, sociale și politice ale perioadei respective de dezvoltare. Infracțiunile poartă un caracter social, și pentru că sunt determinate de condițiile concrete ale vieții cotidiene, includ fapte săvârșite de oameni contra intereselor societății. De aceea sarcina principală, care stă în fața organelor de stat și a întregii societăți, este prevenirea tuturor formelor de infracțiuni, cu atât mai mult a crimelor grave contra omului. În acest context, articolul de față va scoate în evidență elementele specifice investigării infracțiunii de omor, punând accentul pe principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea morții violente. A ucide reprezintă acțiunea de suprimare a vieții beneficiarului de bunuri create împreună cu semenii săi, iar prin apărarea acestei valori inestimabile, este ocrotită nu numai ființa umană, ci și imensa masă a relațiilor sociale^[1]. De asemenea, printre mijloacele de apărare a vieții omului se află și mijloacele juridice, iar dintre acestea, un loc bine definit îl ocupă cele proprii dreptului penal^[2]. Modalitatea specifică de apărare a existenței persoanei nu poate fi concepută decât în cadrul unui sistem organizat de anchetă destinată aflării adevărului, între care activitățile tehnico-tactice criminalistice ocupă o poziție cu totul specială.

Rolul și importanța investigației criminalistice în soluționare infracțiunilor împotriva vieții reies din faptul că știința criminalisticii pune la îndemână organelor judiciare metodele și mijloacele tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării, ridicării și examinării urmelor omuciderii, a identificării autorului și eventual a victimei. Prin regulile tactice de efectuare a actelor de urmărire penală, precum și prin metodologia cercetării morții violente, este posibilă strângerea probelor necesare stabilirii adevărului. În procesul investigării se pornește de la general spre particular, folosind procesele specifice gândirii omenești de analiză și sinteză^[3].

Așadar, criminalistica oferă, în esență, instrumentele științifice destinate conturării elementelor constitutive ale infracțiunii, identificării făptuitorului și a celorlalți participanți la săvârșirea faptei, iar ramura dreptului penal oferă mijloacele necesare analizei juridice și aplicării unei pedepse potrivit vinovăției determinate. Aceasta lucrare se va concentra pe analiza celor mai importante aspecte referitoare la cercetarea criminalistică a morții violente, punând accentul pe particularitățile acestora. Vor abordate subteme precum „principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea morții violente”, „cercetarea la fața locului”, „elemente de investigare entomologică”, „aspecte specifice cercetării morții violente în funcție de mijloacele și procedeele folosite pentru suprimarea vieții” și „particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor ce au avut ca urmare moartea violentă”.

1. Principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea morții violente

Investigarea omorului se particularizează, față de cercetarea altor infracțiuni, prin problematica sa specifică, concentrată în câteva direcții principale, respectiv stabilirea cauzei și a naturii morții, a circumstanțelor de timp și de mod în care a fost săvârșită fapta, descoperirea mijloacelor sau instrumentelor folosite la suprimarea vieții victimei, identificarea autorului, precizarea scopului sau a mobilului infracțiunii^[4].

Identificarea cauzei morții este o sarcină care intră deopotrivă în atribuțiile medicului legist și ale organelor de urmărire penală. În funcție de cauza acesteia, moartea poate fi consecința unui omor, a unei sinucideri sau a unui accident, cauza decesului fiind stabilită prin coroborarea interpretării datelor obținute prin investigațiile științifice criminalistice și cele anatomopatologice, investigațiile medico-legale având prioritate.

Stabilirea locului în care a fost săvârșit omorul este un aspect important pentru soluționarea cazului, acesta fiind cel mai important în descoperirea de urme și date cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta. În practică se întâlnesc frecvent cazuri de transportare a victimei în altă parte, ori de împrăștiere a fragmentelor de cadavru în diverse locuri, astfel se impune găsirea locului faptei. Totodată, pe lângă locul propriu-zis al faptei, nu trebuie să fie excluse celelalte locuri sau zone în care au fost descoperite urme.

Rezultatele cercetărilor trebuie să conducă, pe de-o parte, la stabilirea momentului exact la care a survenit moartea, iar pe de altă parte, la încadrarea în timp a activității infracționale desfășurată de autor. Multe date pot conduce la identificarea unei perioade de timp în care autorul a efectuat diverse acte de pregătire, aspect de natură să permită încadrarea faptei în categoria omorului calificat. Stabilirea exactă a datei servește la clarificarea modului în care autorul și-a petrecut timpul înaintea comiterii infracțiunii, la precizarea intervalului în care acesta sa- aflat în câmpul infracțional și a activității desfășurate după finalizarea actului, în vederea contracarării unor false alibiuri.

Identificarea victimei are o importanță particulară pentru anchetă, întrucât o dată stabilită identitatea, este posibilă determinarea cercului de suspecți, a încadrării juridice a faptei în funcție de calitatea subiectului pasiv al infracțiunii. În majoritatea cazurilor de omucidere, identitatea victimei este evidentă și ușor de identificat. Deoarece moartea este o problemă penală, identitatea este verificată prin mai multe mijloace. Cunoașterea identitatea victimei permite explorarea informațiilor colaterale, cum ar fi motive posibile și suspecți. În unele cazuri, identitatea victimei nu este clară, iar această situație apare în cazul cadavrelor mutilate, descompuse, carbonizate sau găsite în public fără existența documentelor sau a martorilor^[5]. De asemenea, criminalii uneori încearcă să-și ascundă produsul crimei prin eliminarea cadavrelor în locuri unde se pot găsi greu sau încearcă să ascundă cadavrul prin disecarea acestuia și împrăștierea în mai multe locuri^[6]. În cazul nedescoperirii cadavrului, organului judiciar îi revine sarcina să probeze cât mai temeinic vinovăția autorului faptei, să cerceteze cu maximă atenție cazul, pentru a evita săvârșirea unei erori judiciare.

În ceea ce privește identificarea autorului, a eventualilor participanți la săvârșirea infracțiunii precum complici, instigatori, tăinuitori sau martori, acestea reprezintă unul dintre aspectele centrale ale cercetării, de acesta depinzând atât desfășurarea normală a procesului penal, cât și încadrarea corectă a faptei^[7]. Dacă un suspect sau un potențial suspect se află la fața locului, este important să i se ceară să dezvolte toate detaliile despre cele întâmplate. De aceea este important a se nota orice spune acest suspect, iar existența unui martor ajută la fundamentarea cauzei în fața instanței de judecată^[8].

Identificarea instrumentelor sau a mijloacelor care au servit la săvârșirea infracțiunii vizează atât agentul vulnerant, care a cauzat moartea victimei, cât și celelalte mijloace destinate pregătirii săvârșirii faptei, pătrunderii la fața locului, imobilizării, iar această identificare își găsește unitatea și în încadrarea juridică a faptei. De exemplu, în ipoteza uciderii unei persoane, prin provocarea unei explozii asupra imobilului acesteia, ne aflăm în fața unor mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane, ceea ce constituie o circumstanță agravantă, conform art. 77 lit. c) din Codul penal care prevede că „săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor constituie circumstanțe agravante”.

Referitor la stabilirea mobilului sau a scopului infracțiunii acesta este aspectul cheie, redând importanță atât în stabilirea faptelor și împrejurărilor cauzei, a identificării autorului, cât și în încadrarea juridică a faptei. Scopul, în structura incriminării, poate apărea atât ca element constitutiv al faptei de bază, cât și ca element al formei agravate. De asemenea, scopul poate apărea ca un element de agravare în cazul omorului comis pentru a înlesni sau a ascunde o altă infracțiune conform prevederilor art. 189 lit. d) din Codul penal.

Stabilirea modului de suprimare a vieții victimei este posibilă pe baza interpretării unui complex de date, de urme, cu privire la întreaga activitate desfășurată de infractor, pe baza unor investigații complexe, la care participă criminaliștii și medicii legiști. Se determină, astfel, modul concret de operare, interesând o serie de circumstanțe de natură să servească la încadrarea corectă a faptei, cum ar fi, de exemplu, omorul prin cruzime ori pentru o înlesni săvârșirea unei infracțiuni. Totodată, pe această cale, se stabilesc evoluția raportului dinamic victimă-agresor, natura eventualelor relații dintre victimă și agresor, posibilele încercări de simulare sau mascare a faptei, respectiv disimularea omorului prin sinucidere ori accident.

2. Cercetarea la fața locului

Activitatea de cercetare a locului în care s-a săvârșit omorul sau a locului în care a fost descoperit cadavrul se desfășoară potrivit regulilor generale ale cercetării la fața locului^[9].

Cercetarea la fața locului omorului începe cu cercetarea în faza statică, respectiv cu luarea unor măsuri pregătitoare de către procurorul care conduce echipa de cercetare. Pregătirea vizează, printre altele, completarea sau verificarea măsurilor inițiale luate de către organul de urmărire penală sosit primul la fața locului, activitate ce se încadrează în primele măsuri întreprinse în asemenea cazuri^[10]. Investigarea la locul faptei, în ipoteza unei infracțiuni de omor debutează cu: constatarea morții victimei, efectuată de către medicul legist, în prezența procurorului; examinarea generală a locului faptei pentru ca procurorul să-și formeze o imagine de ansamblu asupra câmpului infracțional; obținerea unor date referitoare la victimă, la faptă și la persoanele care au cunoștință despre omor și autorul acestuia, interesând mai ales martorii oculari; stabilirea eventualelor modificări survenite la fața locului după săvârșirea omorului; determinarea punctului din care începe cercetarea, de regulă plecându-se de la victimă spre marginea locului faptei; selecționarea martorilor asistenți la efectuarea cercetărilor locului faptei.

În această fază preliminară, pentru reușita anchetei, la început, în câmpul infracțional pot intra numai procurorul și medicul legist, pentru a se evita astfel posibilitatea distrugerii unor urme și modificarea poziției obiectelor din preajma cadavrului. De asemenea, urmele poziționale (mesele sau scaunele răsturnate, sertare deschise etc.) au o mare importanță în clarificarea modului de săvârșire a acțiunii. Orice modificare, provocată chiar accidental de către numărul mare de persoane ce pătrund adeseori la locul omorului, poate conduce la concluzii greșite cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta. Totodată, pătrunderea unui număr mare de persoane în zona cercetată, poate determina serioase dificultăți în exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul câinilor de urmărire, special antrenați pentru cercetarea unor astfel de cazuri. În ceea ce privește pătrunderea altor persoane decât cele competente să efectueze cercetarea, se are în vedere inclusiv evitarea pătrunderii unor reporteri sau jurnaliști care, deși sunt de bună-credință, pot prejudicia mersul anchetei.

Cercetarea în faza statică se finalizează prin fixarea poziției în care a fost găsit cadavrul, a celorlalte obiecte din câmpul infracțional. Fixarea se realizează prin fotografiere, conform procedeelor specifice fotografiei judiciare operative ori înregistrare video. Fixarea cu ajutorul aparaturii video este utilă deoarece, cu ajutorul acesteia, se poate realiza o reținere completă a imaginii întregului loc al faptei, așa cum se găsește în momentul sosirii echipei de cercetare. În practica judiciară, se întâlnesc cazuri în care înregistrarea video servește direct la studierea minuțioasă a locului faptei și la elaborarea unor versiuni realiste privind autorul infracțiunii. Spre exemplu, pe baza înregistrărilor video a locului în care a fost descoperit cadavrul, a poziției acestuia, a drumurilor de acces, se poate emite ipoteza ca autorul omorului să fie o persoană cunoscută de victimă, rudă, prieten, coleg sau vecin^[11]. Fixarea poziției cadavrului, a obiectelor, a mijloacelor materiale de probă descoperite la fața locului, coroborată cu datele obținute operativ de către echipa de cercetare, inclusiv prin investigații, servește la formarea unor ipoteze referitoare la antura faptei, a momentului și circumstanțelor în care s-ar fi putut comite omorul și a modului care a determinat infracțiunea.

Cercetarea în faza dinamică este cea mai complexă etapă, la faza dinamică a cercetării la fața locului participând toți membrii echipei. În această fază, cercetarea începe de la cadavru, fiind examinat mai întâi corpul acestuia, precum și locul de sub cadavru după care se continuă cu porțiunea de teren din jurul victimei. Totodată, în această fază se examinează cadavrul de către medicul legist împreună cu procurorul sau cu unul dintre experții criminaliști prezenți la fața locului, această examinare fiind făcută cu prioritate și cu maximă atenție^[12]. În cazul urmelor biologice, se solicită concursul medicului legist ori biocriminalistului, se execută fotografii de detaliu și măsurători fotografice și se efectuează schița locului faptei, toate rezultatele cercetării urmând să fie consemnate în procesul verbal. De asemenea, se clarifică împrejurările negative, caracterizate prin neconcordanțe între starea în care se află victima, leziunile prezentate de aceasta și situația de fapt, acesta fiind un aspect de importanță esențială pentru stabilirea adevărului în cauză.

În ceea ce privește examinarea cadavrului, este efectuată de către medicul legist împreună cu procurorul criminalist și este o activitate esențială a cercetării la fața locului, cu o rezonanță deosebită în desfășurarea ulterioară a anchetei, în soluționarea cazului. Prin examinarea cadavrului se urmărește să se stabilească ori să se obțină cât mai multe date referitoare la: cauza și natura morții, precum și la existența leziunilor sau a eventualelor urme tipice luptei dintre victimă și agresor; posibilitatea executării unor acțiuni de autolezare de către însăși victimă; corespondența dintre locul în care a fost găsită victima și locul real al comiterii infracțiunii; data și modul în care s-a săvârșit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele întrebuințate. Informațiile enumerate mai sus, sunt de natură să permită găsirea răspunsului la întrebări esențiale cu privire la faptă, printr-o cooperare între procurorul criminalist și medicul anatomopatolog, cooperare ce se întinde pe întreaga durată a urmăririi penale. Examinarea cadavrului este o activitate amplă și debutează o dată cu cercetarea la fața locului și continuă la unitatea medicală la care se efectuează necropsia.

Examinarea cadavrului începe numai după ce medicul legist constată decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalării morții biologice și confirmat cu prilejul examenului necroptic. Semnele precoce, precum absența respirației, încetarea activității cardiace și areflexia totală, au o valoare relativă, întrucât pot fi rezultatul unei morți aparente^[13]. Semnele semitardive permit diagnosticarea cu certitudine a morții și constau în răcirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverică, instalarea lividităților și petele cadaverice. Acestea au o importanță în stabilirea cauzei și a datei morții, inclusiv în determinarea poziției cadavrului după instalarea morții^[14]. Semnele tardive și conservatoare sunt determinate de apariția fenomenelor de putrefacție și a celor de mumifiere, adipoceră, congelare, semne care depind atât de timpul scurs de la data decesului, dar și de condițiile în care s-a aflat cadavrul^[15].

După constatarea morții, medicul legist și procurorul trec la examinarea cadavrului care, evident, nu poate fi executată în condițiile oferite de o sală de autopsie. Aceasta trebuie efectuată cu maximă atenție și minuțiozitate, pentru a se evita concluzii pripite, în primul rând cu privire la cauza și natura morții. Examinarea cadavrului parcurge aceleași faze ca și cercetarea la fața locului, faza statică și faza dinamică, rezultatele fiind consemnate în procesul verbal și fixate prin fotografiere sau prin înregistrare video.

În faza statică se determină, în principal, următoarele: locul în care a fost descoperit cadavrul, amplasarea în raport cu urmele și obiectele din jurul său, distanța până la acestea, precum și sexul, talia și vârsta aproximativă a victimei; poziția corpului, privit în ansamblu, cum ar fi, de exemplu, pe spate, cu fața în jos sau lateral, precum și poziția membrelor sau a capului. De exemplu membrele pot fi în extensie sau îndoite, capul întors sau într-o parte etc.^[16]

În faza dinamică, sunt examinate, în ordine: îmbrăcămintea și încălțămintea cadavrului, de interes fiind caracteristicile lor (culoarea, croiala, materialul din care sunt confecționate, diverse accesorii) precum și urmele sau petele existente pe acestea. De asemenea, se precizează lipsa unor părți de îmbrăcăminte sau încălțăminte, care în mod normal ar fi trebuit să existe, inclusiv lipsa unor obiecte de genul ceasului, a inelului sau a verighetei ce lasă urme specifice pe încheietura mâinii sau pe degete; corpul cadavrului se examinează plecând de la elementele generale, precum constituția fizică, culoarea pielii, semnele particulare, inclusiv semnele cadaverice. După stabilirea și consemnarea elementelor generale, se trece la examinarea amănunțită a întregului corp, începând cu capul victimei, apoi gâtul, regiunea toracelui, a abdomenului, regiunea dorsală, membrele superioare și inferioare^[17]. De asemenea, se fac mențiuni exacte cu privire la cercetarea obiectelor sau a materialelor ce au servit la imobilizarea ori la strangularea victimei, precum bucăți de frânghie, sfoară sârme, cordoane etc.

Cu ocazia investigațiilor la fața locului, îndeosebi a cadavrului, printre numeroasele aspecte avute în vedere se numără și acela al stabilirii momentului în care a survenit moartea, precum și a eventualelor modificări intervenite în poziția cadavrului. Aceste date sunt determinate cu mai mare precizie în urma necropsiei, însă, chiar din momentul examinării la fața locului a victimei, pot fi obținute o serie de informații care să servească la orientarea operativă a cercetărilor în direcția descoperirii autorului omorului. În acest scop, se procedează la studierea semnelor specifice morții, mai ales a celor precoce și semnificative. Siguranța în stabilirea datei morții scade pe măsura creșterii intervalului de timp scurs între momentul decesului și cel al descoperirii cadavrului, Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât determinarea datei morții este mai exactă^[18]. În stabilirea momentului în care s-a instalat decesul sunt luați în calcul mai mulți factori, precum starea digestiei alimentare din stomac, prezența faunei cadaverice, rezultatele unor examene histochimice sau biochimice (stabilirea pH-ului țesuturilor și umorilor), aceasta, însă, numai în condiții de laborator, iar nu în cele ale cercetării la fața locului.

3. Elemente de investigare entomologică

Fundamentul științific al investigațiilor entomologice este determinat de particularitățile dezvoltării insectelor necrofage. Dezvoltarea insectei cuprinde toate procesele și transformările care au loc de la stadiul de ou, până la moartea fiziologică a insectei adult. Întreaga dezvoltare a insectei de la stadiul de ou la adult depinde de mai mulți factori. Temperatura este factorul cel mai important pentru că aceasta permite să se calculeze durata unui ciclu complet, în consecință permite cunoașterea momentului când ouăle au fost depuse pe cadavru.

Investigațiile entomologice joacă un rol important și deoarece calcularea intervalului post-mortem se realizează prin cunoașterea colonizărilor succesive ale cadavrului expus faunei locale de artropode. Calcularea vârstei insectelor poate fi considerată a estimare a intervalului post-mortem. Pentru aceasta se ia în considerare perioada de timp necesară fiecărui tip de insectă pentru a atinge diferitele stadii ale dezvoltării sale^[19]. Variabila în ecuația intervalului post-mortem o constituie perioada dintre deces și depunerea de către insecte a ouălor. Această perioadă depinde atât de factorii termici, cât și de existența unor condiții de mediu sau de expunerea ori intensitatea în sol sau apă a cadavrului. În condiții normale, insectele încep să depună ouă pe organism, după două zile de la decesul acestuia.

4. Aspecte specifice cercetării morții violente în funcție de mijloacele și procedeele folosite pentru suprimarea vieții

Pentru clarificarea unor împrejurări referitoare la mijloacele și procedeele folosite de făptuitor în suprimarea vieții victimei, este necesar ca, încă de la începutul cercetării, să se țină seama de specificul leziunilor produse de agenții vulnerabili.

4.1. Omorul săvârșit cu arme albe și corpuri contondente

Identificarea armelor albe este relativă, determinarea caracteristicilor de grup ale obiectului vulnerant realizându-se după adâncimea și lungimea plăgii, care, însă, nu concordă întotdeauna cu lungimea lamei.

Corpurile contondente se clasifică în mai multe categorii, respectiv obiecte înțepătoare, tăioase și obiecte despicătoarea^[20], acestea din urmă fiind frecvent întâlnite în practica noastră judiciară.

Leziunile produse de obiecte tăioase pot fi situate în orice regiune a corpului, lungimea lor fiind în funcție de distanța parcursă de lama obiectului pe suprafața corpului victimei. Marginile plăgii sunt netede, având un aspect liniar, semicircular sau în unghiuri/ Adâncimea rănii depinde de rezistența țesutului și de forța loviturii^[21].

Leziunile produse de obiecte înțepătoare sau înțepător-tăioase (cuțit cu vârf ascuțit, baionetă, foarfeci, etc.), au o formă apropiată de obiectul vulnerant. Lungimea plăgii se raportează la gradul de înclinație dintre lama obiectului și suprafața penetrantă, practic aflându-ne în fața unei acțiuni concomitente de perforare și tăiere.

Leziunile produse de obiecte despicătoare (topoare, bardă) se prezintă sub forma unor plăgi tăiate sau zdrobite, dacă lama nu este ascuțită. Lungimea rănii depinde de lungimea lamei obiectului și de unghiul de înclinare.

4.2. Omorul prin asfixie

Moartea violentă săvârșită prin asfixie mecanică, cunoscută în practica medicală și sub denumirea de „anoxie acută de tip ventilator”, este o modalitate frecventă de omucidere, dar și de sinucidere, de aici rezultând o serie de probleme ce se cer rezolvate, din cauza diversității modurilor în care se poate realiza, precum prin spânzurare, prin strangulare, prin astuparea căilor respiratorii, prin comprimarea toraco-abdominală sau prin înecare^[22]. Spânzurarea se poate produce și în mod accidental, întâlnită mai ales la copii mici, dar și la adulți, de exemplu, la alpiniștii care cad în coarde.

Principalele semne clinice externe sunt cianoza (învinețirea) feței și a degetelor mâinii, hemoragiile punctiforme pe pleoape, lividitățile cadaverice accentuate, de culoare albastru închis, dilatarea pupilei.

4.3. Omorul prin împușcare

Omorul săvârșit prin împușcare, în țara noastră, reprezintă o modalitate de ucidere a unei persoane relativ rar întâlnită în practica anterioară lui decembrie 1989. În prezent asistăm la înmulțirea acestor fapte, iar cercetarea lor s-a dovedit a nu fi de cea mai bună calitate. În scopul determinării naturii morții prin împușcare, se cercetează, sub raport medico-legal și criminalistic, urmele principale ale tragerii (orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire, dacă există), precum și urmele secundare (rupturile provocate de gaze, arsurile, tatuajul etc.)^[23]. Examinarea are scopul stabilirii distanței și direcției din care s-a tras, a posibilității de autolezării în condițiile în care a fost găsită victima.

4.4. Moartea prin otrăvire

Uciderea prin otrăvire sau intoxicare acută, cunoscută și ca moartea violentă produsă de agenți chimici, este relativ rar întâlnită în practica judiciară la noi în țară, fiind frecvent consecința unor accidente, în care ponderea o dețin accidentele de muncă sau accidentele casnice. Investigarea morții prin otrăvire are drept obiect stabilirea faptului dacă decesul s-a datorat sau nu intoxicării acute, tipului de substanță toxică și cantității care a pătruns în organism. De asemenea, se stabilesc data intoxicării, forma de procurare și persoanele care au favorizat obținerea acesteia. Față de aceste probleme, este necesar ca în cercetarea la fața locului, în examinarea cadavrului, să se procedeze la căutarea atentă și la ridicarea urmelor biologice, îndeosebi a celor de vomă, a conținutului unor vase și recipiente în care s-ar fi putut afla substanța toxică.

5. Particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor ce au avut ca urmare moartea violentă

Printre activitățile de urmărire penală, la care organele de cercetare penală participă nemijlocit în cazul omorului, se înscrie și efectuarea percheziției. Conform art. 159 Cod procedură penală, percheziția „se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de lucrători operativi”. De asemenea, conform aceluiași articol, percheziția domiciliară „nu poate fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00, cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră”. Totodată, este menționat faptul că „în cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia”.

În cazul infracțiunilor de omor, pe lângă celelalte activități, percheziția, fie domiciliară, fie la locul de muncă este una din activitățile de maximă urgență, urmând descoperirea obiectelor sau a instrumentelor care au servit la comiterea omorului, a celor care poartă urmele infracțiunii, a bunurilor sau a valorilor produs al infracțiunii, a cadavrelor sau a părților din acestea, precum și a făptuitorului sau a altor persoane care se sustrag de la urmărirea penală. Percheziția efectuată la persoanele bănuite poate conduce la descoperirea instrumentelor folosite la comiterea omorului precum cuțit, topor, arme de foc și muniție, instrumente cu care a fost dezmembrat cadavrul etc. De asemenea, o foarte mare atenție se îndreaptă către căutarea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte ale persoanei la care efectuează percheziția și care au respondent în urmele care au fost descoperite la fața locului. Uneori, scopul percheziției vizează descoperirea unor substanțe toxice, a unor recipiente care poartă astfel de urme, a instrumentelor precum ace, seringi și altele, care dovedesc proveniența acestora. Alteori scopul principal al percheziției îl constituie descoperirea de cadavre ori părți din acestea. Trebuie precizat că, percheziția nu se efectuează neapărat numai la persoanele suspecte, ci și la domiciliul sau la locul de muncă al victimei. De asemenea, prin descoperirea unor înscrisuri pot fi puse în evidență relațiile dintre infractor și victimă, de exemplu mesaje de amenințare, dar și alte urme sau indicii valoroase pentru cauză. Percheziția efectuată la locuința victimei se impune și în situația în care se constată dispariția unei persoane și există temei să se presupună că omorul s-a produs în urma dispariției.

Cu toate acestea, locurile mai sus menționate sunt pur orientative, practica judiciară demonstrând că obiectele, înscrisurile, valorile, cadavrele ori resturile de cadavru pot fi descoperite în cele mai neașteptate locuri^[24].

Pe de altă parte, este foarte importantă respectarea cu strictețe a tuturor regulilor de tactică criminalistică, începând cu modul de pătrundere în locuință, efectuarea percheziției corporale, căutarea, descoperirea și ridicarea obiectelor folosite cu această ocazie și care prezintă importanță din punct de vedere al probatoriului infracțiunii respective.

Nu în ultimul rând, fixarea rezultatelor percheziției trebuie făcută în strictă conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale și a regulilor generalizate de practica pozitivă a organelor de urmărire penală.

CONCLUZII

În ceea ce privește investigarea morții violente, aceasta se particularizează, față de cercetarea altor infracțiuni, prin problematica sa specifică, concentrată în câteva direcții principale. Identificarea cauzei morții este o sarcină care intră deopotrivă în atribuțiile medicului legist și ale organelor de urmărire penală. Stabilirea locului în care a fost săvârșit omorul este un aspect important pentru soluționarea cazului, acesta fiind cel mai important în urme și date cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta. De asemenea, rezultatele cercetărilor trebuie să conducă, pe de-o parte, la stabilirea momentului exact la care a survenit moartea, iar pe de altă parte, la încadrarea în timp a activității infracționale desfășurată de autor. În ceea ce priește identificarea victimei, acest aspect are o importanță particulară pentru anchetă, întrucât o dată stabilită identitatea, este posibilă determinarea cercului de suspecți, a încadrării juridice a faptei în funcție de calitatea subiectului pasiv al infracțiunii. Identificarea autorului, a eventualilor participanți la săvârșirea infracțiunii precum complici, instigatori, tăinuitori sau martori, este unul dintre aspectele centrale ale cercetării deoarece de acesta depinde atât desfășurarea normală a procesului penal, cât și încadrarea corectă a faptei. Identificarea instrumentelor sau a mijloacelor care au servit la săvârșirea infracțiunii instrumente vizează atât agentul vulnerant, care a cauzat moartea victimei, cât și celelalte mijloace destinate pregătirii săvârșirii faptei, pătrunderii la fața locului, imobilizării, iar această identificare își găsește unitatea și în încadrarea juridică a faptei. Stabilirea mobilului sau a scopului infracțiunii este aspectul cheie, redând importanță atât în stabilirea faptelor și împrejurărilor cauzei, a identificării autorului, cât și în încadrarea juridică a faptei.

Referitor la activitatea de cercetare a locului în care s-a săvârșit omorul sau a locului în care a fost descoperit cadavrul se desfășoară, în cea mai mare parte, potrivit regulilor generale ale cercetării la fața locului.

În ceea ce privește stabilirea datei exacte a decesului un rol important îl are investigația entomologică deoarece calcularea intervalului post-mortem se realizează prin cunoașterea colonizărilor succesive ale cadavrului expus faunei locale de artropode. Calcularea vârstei insectelor poate fi considerată a estimare a intervalului post-mortem. De asemenea, pentru clarificarea unor împrejurări referitoare la mijloacele și procedeele folosite de făptuitor în suprimarea vieții victimei, este necesar ca, încă de la începutul cercetării, să se țină seama de specificul leziunilor produse de agenții vulnerabili.