Ascultarea copiilor în cauzele civile. Ghid de interviu

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Introducere

Care este cea mai bună modalitate de a obține opinia copilului? Ce pondere trebuie acordată acestei opinii? În ce măsură copilul este influențat? Este copilul nesincer, și dacă da, ce putem face pentru a descuraja nesinceritatea? Există o vârstă minimă înainte de care copilul nu trebuie ascultat? Cine participă la ascultarea copilului? Ce subiecte vor fi abordate și ce întrebări trebuie utilizate? Iată câteva întrebări care îi preocupă pe majoritatea practicienilor din domeniul dreptului civil (magistrați, psihologi, asistenți sociali, dar și părinți deopotrivă) pe care ne propunem să le adresăm în acest ghid. Acestea sunt întrebări dificile, care nu au întotdeauna un răspuns simplu și clar cu care să putem rezolva cu ușurință aceste dileme profesionale cu care ne confruntăm. Totuși, deoarece în literatura de specialitate regăsim o serie de repere care să ne ghideze practica atunci când suntem confruntați cu probleme precum cele enunțate anterior, vom sintetiza și organiza aceste informații în ghidul de față, cu scopul de a oferi un instrument care să fie direct utilizabil și aplicabil de cei care intervievează copii în dosarele civile (în principal judecători, dar și psihologi sau asistenți sociali).

Convenția ONU referitoare la drepturile copilului din 1989^[1] schimbă radical modul în care copiii participă în procedurile care îi afectează în mod direct. În raport cu dispozițiile art. 12, opinia copilului trebuie ascultată în orice problemă care îl privește direct, iar această opinie trebuie apreciată în funcție de vârstă, maturitate și context. Cum de a ajuns o organizație atât de importantă să formu­leze acest principiu cu implicații atât de profunde și extinse în ceea ce privește practica judiciară în instrumentarea cauzelor cu minori? Credem că o parte din răspuns este oferit de următoarele două constatări. În primul rând, datorită cercetării fundamentale, am ajuns să cunoaștem mult mai bine abilitățile cog­nitive și socio‑emoționale ale copiilor la diferite vârste, ceea ce ne permite să interacționăm mai eficient cu aceștia. Putem astfel estima mult mai bine care sunt competențele și limitele lor și, implicit, rolul pe care pot să îl joace în contextul judiciar. În al doilea rând, au fost dezvoltate și implementate cu succes o serie de noi proceduri (referitoare, de exemplu, la modul în care copiii depun mărturie) și instrumente (protocoale de intervievare) adecvate ontogenetic, care ghidează și înlesnesc participarea copiilor în sistemul judiciar.

Având pe de o parte o consistentă cercetare fundamentală și aplicată, iar pe de altă parte experiența practică deja îndelungată a altor sisteme judiciare, credem că aceste informații pot fi obiectivate într‑un ghid de bune practici pentru domeniul civil, domeniu care, în mod surprinzător (și spre deosebire de cel penal), nu a beneficiat de atenția cercetătorilor și a practicienilor într‑o măsură adecvată. Astfel, deși ascultarea copilului în dosarele civile este o activitate frec­ventă, potrivit cunoștințelor noastre nu a fost elaborat până în momentul de față un ghid sau un protocol de intervievare dedicat acestui domeniu. În țara noastră există ghidul de audiere elaborat de Asociația Alternative Sociale de la Iași, însă acesta este focalizat în mare măsură pe aspectele formale, procedurale ale audierii. Aici ne propunem să abordăm elementele care influențează direct cali­tatea și cantitatea informațiilor obținute de la copil: stabilirea raportului, interviul suportiv, regulile conversaționale, tipurile de întrebări etc. Ne vom focaliza pe aspectele psihologice și sociale, pe dinamica interacțiunii dintre copil și judecător și vom oferi o structură în care vom integra aceste elemente.

În conturarea oricărui ghid de bune practici într‑un domeniu trebuie luate în considerare doar informații științifice, riguroase, care au fost deja testate empiric. Literatura de specialitate, dar și practica de până acum a altor sisteme judiciare oferă aceste cunoștințe care vor constitui punctul de plecare pentru conturarea tematicii. Menționăm faptul că dovezile științifice rezultate din validarea unor tehnici/protocoale de intervievare și publicate în reviste cu recenzori constituie singurul reper autentic ce poate fi utilizat pentru modificări procedurale, legis­lative, de politici publice sau de îmbunătățire a practicilor dintr‑un anumit dome­niu, cum este și cazul domeniului de față. Din acest motiv, apreciem opor­tună prezentarea explicită a (și invităm cititorul la consultarea) surselor de docu­mentare, adică a datelor științifice care au stat la baza elaborării acestui ghid.

Pe parcursul acestui material vom utiliza termenul de interviu/intervievator și termenul de ascultare, interschimbabil, pentru a ne referi la acea procedură din dosarul civil în care judecătorul se întâlnește cu copilul pentru a afla opinia lui. Termenul de interviu s‑a impus în limbajul de specialitate la nivel internațional și îl vom utiliza împreună cu termenul de ascultare, frecvent utilizat de practicienii din țara noastră.

1.1. Sursele de documentare

Deși audierea minorilor în cauzele civile este o atribuție profesională frec­ventă și importantă în majoritatea sistemelor de justiție din lume, surprinzător de puține studii se referă explicit la această acti­vitate efectuată, cel mai adesea, de judecători. Majoritatea covârșitoare a studiilor (multe dintre ele aplicate) au fost realizate pentru domeniul penal, pe copiii victime ale abuzurilor. Referințele bibliografice referitoare la modul în care trebuie ascultați copiii în dosarele civile sunt destul de puține. Căutarea în bazele de date internaționale cele mai importante pentru domeniul științelor socio‑umane (PsycInfo, ScienceDirect, PubMed, EBSCOHost) a relevat un număr de 5 articole cu recenzori (a se vedea nota de subsol nr. 5) indexate Web Of Science^[2]; acestea au constituit punctul de plecare al documentării. Adițional, am găsit unele materiale dedicate subiectului în jurnale științifice de specialitate, cum ar fi periodicele diferitelor universități de prestigiu sau ale unor importante asociații profesionale, cum ar fi Family Court Review, important periodic editat de Association of Family and Conciliation Courts. Am considerat că și acestea sunt relevante, deoarece prezintă perspectiva și practica profesio­niștilor în primul rând, adică a magistraților, a psihologilor și a asistenților sociali.

Apoi, o sursă importantă a constituit‑o literatura care sintetizează cercetarea fundamentală și aplicată referitoare la intervievarea copiilor victime ale abuzu­rilor, un domeniu în care regăsim un corp de cunoștințe amplu și solid. Această cunoaștere a fost obiectivată în ultimii ani în ghiduri sau protocoale de inter­vievare ce sunt utilizate pe scară largă la nivel internațional, adesea implemen­tarea lor în cauzele penale cu minori fiind obligatorie. Acesta este, de exemplu, cazul Marii Britanii, unde Memorandum of Good Practice este un ghid de intervievare utilizat obligatoriu în toate cazurile penale cu minori. Această literatură a stat la baza structurii ghidului de față și demonstrează fără echivoc deosebita impor­tanță a etapei inițiale de familiarizare, de stabilire a raportului cu copilul. Aici găsim și studii științifice referitoare la toate elementele interviului: regulile con­versaționale, interviul suportiv, tipurile de întrebări etc. Aceste cunoștințe sunt direct transferabile domeniului de față, necesitând doar unele adaptări referitoare la secvențialitate și formulări. Nu în ultimul rând, o altă sursă de informații a constituit‑o literatura psihologică referitoare la psihologia dezvoltării: aceasta ne arată ce competențe, ce noțiuni și ce concepte stăpânesc copiii și la ce vârstă. Din acest punct de vedere, reiese necesitatea adaptării intervievatorului la nivelul de dezvoltare a copilului.

La finalul acestor precizări introductive, menționăm faptul că în prezentul material se regăsesc aproape exclusiv informații valide științific, exemple de prac­tici eficiente, dar și limite clar menționate acolo unde în literatura de specialitate sau în practica judiciară există lacune sau necunoscute. Contribuția personală constă doar în a sintetiza și structura corpul de cunoștințe existent într‑o formă accesibilă, parcimonioasă și aplicativă, opiniile personale fiind foarte rar utilizate pe parcursul materialului; acolo unde ele există, acest lucru a fost clar menționat, pentru a fi tratate cu prudență, ca ipoteze sau speculații.

1.2. Ghid de intervievare sau protocol de intervievare?

Deoarece regăsim în literatură ambele denumiri enunțate mai sus, apreciem utilă clarificarea diferențelor dintre cele două strategii de intervievare. Vom începe prin a preciza că atât ghidurile, cât și protocoalele au fost elaborate în baza studiilor (multe fiind aplicate pe populații reale de copii abuzați) realizate în acest domeniu. În această literatură științifică se regăsesc toate elementele esen­țiale care trebuie să existe în structura oricărui ghid sau protocol, reprezentând un corp de cunoștințe care conține și sintetizează toate rezultatele studiilor de spe­cialitate. Considerăm că această categorie de informații este extrem de impor­tantă pentru a stabili compo­nentele unui ghid de intervievare în domeniul civil, mai ales din cauza faptului că cele aproximativ 10 ghiduri/protocoale elaborate până în prezent la nivel inter­național în domeniul penal prezintă unele diferențe în ceea ce privește structura. Astfel, dacă se iau ca reper doar instrumentele deja elaborate, există riscul unei abordări incomplete a problemei. Mai mult, unele dintre ele nu conțin, de exemplu, informații detaliate referitoare la stabilirea raportului, unul dintre cele mai importante aspecte ale interviului, referitor la care recent au apărut nume­roase studii care îi subliniază fără echivoc importanța.

Din acest motiv, în realizarea oricărui ghid sau protocol trebuie pornit de la cercetare (aplicată, de preferință), pentru a prelua structura și elementele absolut necesare unui instrument de intervievare, urmând ca aceste informații să fie apoi completate cu informațiile oferite de implementarea pe scară largă și experiența practică acumulată până acum a diferitelor ghiduri sau protocoale. Pe scurt, acesta este demersul adoptat în elaborarea ghidului de față.

– Un protocol de intervievare are o structură fixă, în care pașii de urmat de către intervievator sunt specificați foarte clar și se oferă în paralel diferite direcții, în funcție de răspunsurile/reacțiile copilului. Structura de ansamblu a proto­colului este complexă, iar utilizarea cu succes a unui astfel de instrument se poate face doar dacă este însoțit de training specializat. Un astfel de exemplu este proto­colul elaborat de National Institute of Child Health and Human Development (protocol de intervievare tradus și în limba română^[3]). Un astfel de instrument foarte structurat și complex nu este adecvat scopurilor ghidului de față, însă el poate fi utilizat ca reper pentru componentele generale ale unui ghid de intervievare și pentru exemplele practice (menționăm că o parte dintre formu­lările pe care le‑am oferit ca exemple în ghidul de față au fost preluate și adaptate după acest protocol).

– Un ghid de intervievare reprezintă un instrument mai flexibil, care conține toate elementele importante ale intervievării, precum și exemple practice. Are o structură generală, dar recunoaște importanța adaptării la situația diferită a fiecărui copil sau la neprevăzut. De exemplu, copilul răspunde monosilabic sau, dimpotrivă, preia controlul discuției; astfel de situații presupun renunțarea la script și adaptarea la context. O astfel de abordare flexibilă este mult mai potri­vită pentru scopurile noastre; un exemplu în acest sens este ghidul Memorandum of Good Practice, utilizat (obligatoriu în unele contexte) în Marea Britanie.

Analizând literatura de specialitate referitoare la intervievarea copiilor (în domeniul penal^[4] și în domeniul civil^[5]) și analizând componentele principalelor ghiduri și protocoale de intervievare existente^[6], considerăm că principalele ele­mente ale unui ghid de intervievare sunt:

Suntem conștienți de faptul că ordinea aparent cronologică în care au fost prezentate aceste elemente nu poate fi respectată întotdeauna strict în activitatea de intervievare. De exemplu, tehnicile interviului suportiv sunt implementate pe tot parcursul interviului, ele neconstituind o etapă în sine; apoi, una sau două dintre regulile conversaționale pot fi prezentate în etapa antrenamentului narativ, care, la rândul său, este o componentă importantă a etapei de stabilire a rapor­tului etc. Vom prezenta fiecare dintre aceste elemente separat, după care vom integra toate informațiile într‑un exemplu aplicativ care să conțină secvența generală a audierii și exemple de formulări standard care pot fi folosite în ascul­tarea copiilor.