Ascultarea copiilor în cauzele civile. Ghid de interviu

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Pentru toate aceste categorii de copii, pe lângă aderarea la bunele practici utilizate în cazul copiilor dezvoltați normal, pot fi utile următoarele sugestii: informarea despre punctele tari și punctele slabe ale copilului înainte de audiere, întrebări simple, scurte, formulate rar, accentul să fie pus pe amintirea spontană, liberă, evitarea întrebărilor repetitive și oferirea de sprijin (o persoană de referință, de exemplu, care să ajute la descifrarea mesajelor transmise de copil). Mai pot fi necesare pauze sau încurajări dese, precum și mai multe întâlniri.

5.8. Suspiciunile de abuz

Uneori în dosarele civile există informații care sugerează existența unui abuz fizic, emoțional sau sexual. În cazul acestor copii, atitudinea suportivă (nespe­cifică!) și empatică a intervievatorului este mai importantă decât în celelalte situații. Dacă dorim să abordăm un subiect sensibil, cum ar fi violențele fizice sau de altă natură, putem începe prin a cere acordul copilului pentru abordarea acelui subiect: Dacă ești de acord, aș dori să vorbim acum despre… . Majoritatea copiilor vor fi de acord. Se pot oferi asigurări repetate: Dacă devine prea dificil, ne oprim și facem o pauză; Eu doresc să te ajut; Nu trebuie să îți fie rușine, eu stau de vorbă în fiecare zi cu copii despre problemele lor etc.

În astfel de situații este utilă investigarea mai detaliată a temerilor sale, mai ales în cazul în care copilul este reticent sau reținut: Te temi de cineva? Te temi că se va întâmpla ceva rău? De asemenea, clarificarea limitelor confidențialității este deo­sebit de importantă: copilului trebuie să îi fie clar ce se va întâmpla cu infor­mațiile oferite de el.

Abordarea acestor probleme nu ar trebuie realizată dacă nu s‑a stabilit în mod adecvat raportul cu copilul.

Dacă copilul începe să plângă, manifestăm neutralitate binevoitoare și așteptăm răbdători să termine: Este în regulă dacă plângi; poftim un șervețel. Nu trebuie să ne temem ce faptul că un copil va plânge; uneori a trecut prin momente foarte grele și are nevoie de o descărcare emoțională. Nu trebuie confundat acest episod de plâns cu retraumatizarea copilului. Deși reamintirea evenimentelor trau­matice este adesea foarte dificilă, dacă ea se realizează într‑un context securizant, suportiv, copilul având încredere în intervievator, consecințele pe termen lung de obicei nu sunt foarte accentuate. Mai mult, aceste interviuri încărcate emoțional sunt necesare pentru a preveni revictimizarea ulterioară a copilului. Dacă acesta dă semne de oboseală sau distres extrem, renunțăm la subiect și ori revenim mai târziu, ori reprogramăm.

Când se termină ascultarea? În mod ideal, atunci când am epuizat toate subiectele pe care ne‑am propus să le abordăm. Însă un alt motiv pentru care terminăm interviul îl poate constitui și faptul că acel copil și‑a terminat resursele atenționale, devine iritat sau agitat sau evită să mai răspundă la întrebări. În această situație nu mai are sens să forțăm lucrurile, deoarece acuratețea infor­mațiilor oferite de copil va avea de suferit. Acesta poate ajunge să răspundă doar ca să scape de noi sau în doi peri, ceea ce nu ne dorim. Dacă apreciem necesar, putem stabili o nouă ascultare, chiar dacă la noi în țară realizarea unui interviu complet pe parcursul a două sau mai multe întâlniri este o practică mai puțin răspândită (însă frecventă în alte sisteme de justiție sau în domeniul penal, în cazul copiilor victime).

6. Practici defectuoase

6.1. Educarea copilului

Nu vom încerca să educăm copilul și nu vom încerca să îl convingem că opinia lui e nejustificată sau greșită. Chiar dacă nu suntem de acord cu opinia lui, nu lăsăm să se vadă acest lucru. De exemplu, un copil respinge vehement ideea rămânerii peste noapte la părintele nerezident, dar acceptă contactul cu acesta; mai mult, în dosar nu există informații care să sugereze că această măsură ar fi contraindicată (părinte dezinteresat, alcoolic, abuziv, absent etc.). Scopul intervie­vatorului într‑o astfel de situație este acela de a înțe­lege motivele copilului, nu de a face judecăți de valoare asupra deciziei lui sau de a‑l convinge că opinia lui e greșită. Pentru înțelegerea acestor motive (justificate sau nu), este uneori necesar un mai mare efort din partea intervie­vatorului; timpul alocat explorării acestui subiect trebuie să fie suficient. Urmează să ne asigurăm că am identificat toate motivele, iar apoi fiecare va fi abordat detaliat.

6.2. Moralizarea copilului

Relaționat cu ideea anterioară, o altă greșeală efectuată de intervievatori constă în aceea că moralizează copilul. De exemplu, într‑un ghid de intervievare autohton, am regăsit următoarea întrebare adresată (de trei ori!) unui copil care nu dorea să își întâlnească deloc mama care era plecată din țară de câțiva ani: Ce crezi tu despre un copil care nu vrea să‑și vadă mama care i‑a dat viață? Aceste intervenții neinspirate din partea intervievatorului afectează grav raportul cu copilul, care, simțindu‑se atât judecat, cât și neînțeles, își poate pierde ușor motivația de a colabora. Revenim și aici la necesitatea focalizării pe înțelegerea motivelor, pe colec­tarea de informații, nu pe restruc­turarea credințelor de bază sau a convin­gerilor copilului. Astfel de încercări nu sunt doar lipsite de profesionalism, ci și neetice, din moment ce noi nu suntem criteriu de raționalitate pentru copil și familia lui; încercăm să înțelegem motivele lui, indiferent dacă sunt justificate sau mai puțin justificate. De altfel, și atunci când avem senzația că motivele lui sunt mai puțin justificate, superficiale sau ponderate greșit, acest lucru este foarte informativ și poate fi utilizat în procesul decizional. Într‑un exemplu suprasim­plificat, atunci când constatăm că motivele copilului sunt mai degrabă triviale și inconsistente, aceasta ne ajută foarte mult în stabilirea programului de vizită. Iată încă un motiv pentru care înțelegerea motivelor copilului este foarte importantă.

6.3. Cine vorbește mai mult?

Dacă pe parcursul ascultării intervievatorul vorbește mai mult decât copilul, acesta nu și‑a atins scopul. Pentru a colecta efi­cient informații, interlocutorul trebuie lăsat să vorbească; rolul intervievatorului este acela de a utiliza corect între­bările și de a ghida reactualizarea spre temele de interes pentru el, nu de a vorbi în locul copilului. De prea multe ori asistăm la ascultări în care intervie­vatorul preia controlul dialogului, adresează întrebări nu doar nepotrivite, ci și foarte lungi sau multiple și în general vorbește mai mult decât copilul. În aceste situații nu este atins scopul colectării de cât mai multe informații relevante.

6.4. Judecăți de valoare asupra persoanelor despre care vorbește copilul

Sub nicio formă nu vom emite niciun fel de opinii sau evaluări asupra per­soanelor (sau comportamentelor acestora) despre care vorbește copilul, chiar dacă acesta ne cere explicit o opinie. De exemplu, un copil relatează un com­portament neobișnuit al unui părinte, cum ar fi refuzul, aparent nejustificat, de a‑și da acordul ca el să meargă în vacanță în afara țării cu celălalt părinte, și ne întreabă cum ni se pare acest lucru sau dacă e în regulă ce face. Nu vom oferi un răspuns la aceste întrebări. În primul rând, ne afectează imparțialitatea: acceptând față de copil că acel comportament este nejustificat, implicit luăm partea celuilalt părinte, aspect care poate influența ulterior relatările copilului. În al doilea, dacă formulăm astfel de opinii, după ascultare copilul poate vorbi cu părinții săi despre ce s‑a discutat înăuntru (ceea ce adesea se întâmplă) și le poate spune că judecătorul a făcut aprecieri referitoare la comportamentele lor. O seamă de neîn­țelegeri nefericite poate genera ulterior o astfel de situație și în special ten­siuni suplimentare în familia copilului.

6.5. Supraevaluarea rezultatelor ascultării

Nu trebuie supraevaluate rezultatele niciunei ascultări. În cazul copiilor mici, ceea ce relatează poate fi influențat de ceea ce s‑a petrecut între el și părinți sau între părinți pe hol, înainte de ascultare (un conflict, de exemplu, sau o frică de‑a lui). Uneori poate fi necesară reascultarea copilului. De exemplu, subsemnatul am audiat o fetiță de 6 ani, iar după 3 luni alt complet a dispus reascultarea acesteia. Deși la prima audiere s‑a reușit stabilirea raportului și o colaborare mediu spre bună, cu ocazia celei de‑a doua audieri, contrar așteptărilor, fetița a refuzat orice fel de interacți­une, raportându‑se la subsemnatul ca la un fel de pericol. În intervalul dintre cele două intervievări, minora și‑a schimbat domi­ciliul de la un părinte la altul și credem că schimbarea radicală în comportament poate avea legătură cu acest aspect. Apoi, deciziile unui copil pot reflecta mai degrabă dorința lui de a‑l proteja pe părintele perceput ca fiind mai vulnerabil sau nedreptățit. De exemplu, un băiat de 12 ani era ferm în decizia lui de a locui cu mama, deși condițiile și accesul la școală erau mai dificile. Mai mult, își iubea ambii părinți și dorea să aibă relații cu aceștia în continuare cât mai apropiate. Doar spre sfârșitul ascultării a ieșit la iveală adevăratul motiv al său, anume faptul că mama depunea o muncă fizică, ceea ce era greu pentru ea deoarece suferise de curând o intervenție chirurgicală; băiatul se implica în sprijinirea mamei la aceste munci, renunțând la unele facilități pe care le avea la domiciliul tatălui.

Un alt motiv pentru care uneori este indicat un anumit nivel de rezervă în interpretarea prea fermă a concluziilor unei ascultări îl constituie situațiile în care există frați care au perspective diferite asupra ceea ce se întâmplă în familie și asupra părinților. Aceste situații ilustrează clar nu doar subiectivitatea intrinsecă naturii umane, ci și faptul că aceeași realitate (sistemul familial) poate fi privită în mai multe moduri. Derivă logic faptul că nu există un singur mod absolut sau corect de a privi o realitate atât de complexă cum este un sistem familial.

7. Concluzii

Așadar, pot fi copiii surse de informații corecte și relevante? Răspunsul scurt ar fi acesta: depinde de modul în care sunt intervievați. Sperăm că informațiile și tehnicile prezentate în acest ghid sunt în măsură să convingă cititorul de legiti­mitatea acestei afirmații.

Ne dorim ca informațiile prezentate în acest ghid să ilustreze importanța deosebită a stabilirii raportului cu copiii. Apoi, este important să conștientizăm impactul dramatic diferit al utilizării de întrebări deschise versus întrebări închise sau sugestive asupra calității relatărilor copiilor. Aceste două elemente ale oricărui interviu sunt cele mai importante: utilizarea întrebărilor adecvate într‑un context suportiv, creat de stabilirea corectă a raportului cu copilul.

Din acest motiv, credem că una dintre principalele concluzii care pot fi formulate constă în aceea că măsura în care copiii pot fi surse de informații relevante și credibile depinde mai mult de abilitățile intervievatorului decât de cele ale copilului^[36].

Bibliografie

 E.C. Ahern, A. Stolzenberg, K. McWilliams, T.D. Lyon, „The effects of secret Instructions and yes/no questions on maltreated and non‑maltreated children’s reports of a minor transgression”, (2016) 34 Behavioral Sciences and the Law 784;

S.D. Block, H.S. Oran, D. Oran, N. Baumrind, G.S. Goodman, „Abused and neglected children in court: Knowledge and attitudes”, (2010) 34 Child Abuse & Neglect 659;

D.A. Brown, M.E. Lamb, „Can children be useful witnesses? It depends how they are questioned”, (2015) 9 Child Development Perspectives 250;

S.P. Brubacher, D.A. Poole, J.J. Dickinson, „The use of ground rules in investigative interviews with children: A synthesis and call for research”, (2015) 26 Developmental Review 15;

A.M. Crossman, M.B. Powell, G.F. Principe, S.J. Ceci, „Child testimony in custody cases: A review”, (2002) 2 Journal of Forensic psychology Practice 1;

G.M. Davies, H.L. Westcott, N. Horan, „The impact of questioning style on the content of investigative interviews with suspected child sexual abuse victims”, (2000) 6 Psychology, Crime & Law 81;

S.L. Davies, B.L. Bottoms, „Effects of social support on children’s eyewitness reports: A test of the underlying mechanism”, (2002) 26, Law and Human Behavior 185;

A.D. Evans, K. Lee, „Promising to tell the truth makes 8‑ to 16‑years‑old more honest”, (2010) 8 Behavioral Sciences & the Law 801;

H.M. Gordon, T.D. Lyon, K. Lee, „Social and cognitive factors associated with children’s secret keeping for a parent”, (2014) 85 Child Development 2374;

L.A. Henry, C. Bettenay, D.P.J. Carney, „Copiii cu dizabilități intelec­tuale și cu tulburări de dezvoltare”, în M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy, C. Katz, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018);

Hershkotitz, M.E. Lamb, K. Katz, L.C. Malloy, „Does enhanced rapport‑building alter the dynamics of investigative interviews with suspected victims of intra‑familial abuse?”, (2013) 30 Journal of Police and Criminal Psychology 1;

Hershkovitz, „Stabilirea relației cu copiii în cadrul investigațiilor”, în M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy, C. Katz, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018);

Home Office: Achieving Best Evidence (2011), disponibil [Online] la adresa https://www.cps.gov.uk/sites/default/files/documents/legal_guidance/best_evidence_in_criminal_proceedings.pdf;

K.M. Turoy‑Smith, S.P. Brubacher, B. Earhart, M.B. Powell, „Eliciting children’s recall about home life and relationships”, (2018) 15 Journal of Child Custody 349;

Kuehnle, L.R. Greenberg, M.C. Gottlieb, „Incorporating the principles of scientifically based child interviews into family law matters”, (2004) 1 Journal of Child Custody 97;

M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy, C. Katz, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018);

T.D. Lyon, J.S. Dorado, „Truth induction in young maltreated children: The effects of oath‑taking and reassurance on true and false disclosures”, (2008) 32 Child Abuse and Neglect 914;

L.C. Malloy, D.J. La Rooy, M.E. Lamb, „Facilitarea participării eficiente a copiilor în sistemul juridic”, în M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy,
C. Katz, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018), p. 427;

National Institute of Child Health And Human Development – The Revised NICHD Protocol (2015), disponibil [Online] la adresa http://nichdpro tocol.com;

A.M. O’Connor, T.D. Lyon, A.D. Evans, „Younger and Older Adults’ Lie‑Detection and Credibility Judgments of Children’s Coached Reports”, (2019) 25 Psychology, Crime & Law 925;

H.L. Price, K.P. Roberts, A. Collins, „The quality of children’s allegations of abuse in investigative interviews containing practice narratives”, (2009) 2 Journal of Applied Research in Memory and Cognition 1;

K.P. Roberts, M.E. Lamb, K.J. Sternberg, „The effects of rapport building style on children’s reports of a staged event”, (2004) 18 Applied Cognitive Psychology 189;

K.P. Roberts, S.P. Brubacher, M.B. Powell, H.L. Price, „Exerciții narative”, în M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy, C. Katz, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018);

Rotenberg et al, „The contribution of adults’ nonverbal cues and children’s shyness to the development of rapport between adults and preschool children”, (2003) 27 International Journal of Behavioral Development 21;

Saywitz, L.B. Camparo, A. Romanoff, „Interviewing children in custody cases: Implications of research and policy for practice”, (2010) 28 Behavioral Sciences and the Law 542;

K.J. Saywitz, R.P. Larson, S.D. Hobbs, C.R. Wells, „Developing rapport with children in forensic interviews: Systematic review of experimental research”, (2015) 33 Behavioral Sciences and the Law 372;

Smith, R. Milne, „Planificarea interviului”, în M.E. Lamb, D.J. La Rooy, L.C. Malloy, C. KATZ, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară (Cluj‑Napoca: ASCR, 2018);

K.J. Sternberg et al, „Effects of introductory style on children’s abilities to describe experiences of sexual abuse”, (1997) 21 Child Abuse & Neglect 1133;

Talwar, K. Lee, N. Bala, R.C.L. Lindsay, „Children’s conceptual knowledge of lying and its relation to their actual behaviors: Implications for court competence examinations”, (2002) 26 Law and Human Behavior 395;

Talwar, K. Lee, N. Bala, R.C.L. Lindsay, „Children’s lie‑telling to conceal parents’ transgressions: Legal implications”, (2004) 28 Law and Human Behavior 411;

Y.S. Teoh, M.E. Lamb, „Preparing children for investigative interviews: rapport‑building, instruction, and evaluation”, (2010) 14 Applied Developmental Science 154;

K.M. Turoy‑Smith, M.B. Powell, „Interviewing of children for family law matter”, (2016) 1 Australian Psychologist 1;

Visu‑Petra, C. Borlean, „Alienarea parentală: Considerente științifice și implicații legale ale unui concept controversat”, în G. Visu‑Petra, M. Buta, L. Visu‑Petra, Psihologia copilului în context judiciar (Cluj‑Napoca: ASCR, 2015);

Visu‑Petra, Cât de mult au progresat cercetările în domeniul alienării parentale spre a atinge validitatea științifică?, manuscris în pregătire;

R.A. Warshak, „Payoffs and pitfalls of listening to children”, (2003) 52 Family Relations 373;

J.M. Wood, S. Garven, „How sexual abuse interviews go astray: Implications for prosecutors, police, and child protection services”, (2000) 5 Child Maltreatment 109.