Articolul 250 din Codul penal român. Infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În Capitolul IV din Codul penal român, în cuprinsul titlului denumit Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace electronice, este incriminată infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”.

Prevăzută de art. 250, infracțiunea^[1] este descrisă în trei variante (tip, asimilată și atenuată), după cum urmează:

(1) Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Până la apariția Legii nr. 207/2021, textul alin. (1) al art. 250 Cod penal (în continuare C.pen.) avea următorul cuprins:

„(1) Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Incriminarea reglementată de art. 250 alin. (1) C.pen. proteguiește acele relații sociale patrimoniale a căror bună desfășurare depinde de utilizarea legitimă a instrumentelor de plată electronice.

Inițial, instrumentul de plată electronică a fost definit ca fiind ,,un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare”^[2].

Textul art. 180 C.pen., având inițial denumirea marginală Instrument de plată electronică, a fost modificat substanțial prin Legea nr. 207/2021, chiar și la denumirea marginală, după cum urmează:

„Art. 180. – Mijloace de plată fără numerar

(1) Prin instrument de plată fără numerar se înțelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o combinație a acestora, altul, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie și care, singur, respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deținătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.

(2) Prin instrument de plată electronică se înțelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare.

(3) Prin monedă electronică se înțelege valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operațiuni de plată și care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.

(4) Moneda virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic”.

I. Obiectul infracțiunii

1.1. Obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de relațiile care se referă la securitatea instrumentelor de plată electronică, inviolabilitatea datelor conținute de acestea, relațiile sociale referitoare la încrederea publică în activitatea de comerț electronic.

Se face vorbire în doctrină^[3] și de un obiect juridic special reprezentat de relațiile sociale referitoare la încrederea publică în siguranța utilizării instrumentelor de plată electronică, la valabilitatea și autenticitate datelor informatice, a întregului proces modern de prelucrare, stocare și tranzacționare automată a datelor și valorilor.

1.2. Obiectul material al acestei infracțiuni îl reprezintă numerarul ori datele informatice referitoare la fondurile bănești stocate pe instrumentul de monedă electronică^[4] sau, într-o altă opinie^[5], „entitățile materiale numite instrumente de plată electronică (carduri de credit, carduri de debit), dar și datele informatice spre care se îndreaptă atenția făptuitorului”.

Exemplificând în acest context, menționăm că obiectul material al acestei infracțiuni poate fi reprezentat de un card de plastic, atunci când activitatea incriminată de legiuitor este realizată asupra acestuia.

1.3. Situația premisă, în cazul acestei infracțiuni, presupune existența unor mijloace de plată electronice care sunt utilizate fraudulos pentru a efectua tranzacții electronice.

II. Subiecții infracțiunii

2.1 Autorul infracțiunii (subiectul activ) poate fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă din punct de vedere penal.

2.2. Subiectul pasiv principal este reprezentat de titularul instrumentului de plată utilizat fără a avea acest drept ori persoana juridică proprietară a instrumentului de plată electronică, situație în care există, așadar, subiect pasiv secundar.

III. Conținutul constitutiv

3.1 Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin oricare dintre următoarele trei acțiuni alternative prevăzute de legiuitor:

1. Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia.

2. Efectuarea unei tranzacții electronice prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

În cazul acestei variante, pentru existența infracțiunii, cerința esențială este fie ca efectuarea operațiunilor să se realizeze prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare, fie ca datele utilizate să fie fictive.

3. Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare pentru realizarea uneia dintre operațiunile menționate de textul art. 250 alin. (1) C.pen.^[6].

4. Latura subiectivă

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea poate fi comisă cu intenție directă sau indirectă în cazul variantelor prevăzute în alin. (1) și (2) ale art. 250 C.pen. și, respectiv, cu intenție calificată prin scop în cazul alin. (3) din articolul în discuție.

Tentativa acestei infracțiuni se pedepsește, așa cum prevede art. 252 C.pen., însă actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate de legiuitor și sunt așadar nepedepsite.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării acțiunilor ce formează elementul material și al producerii urmării socialmente periculoase.

Infracțiunea poate fi comisă în formă continuată și poate avea un moment al epuizării, respectiv acela al săvârșirii ultimei acțiuni descrise în elementul material.

S-a explicat în doctrină că în situația în care „făptuitorul utilizează contul de App Store ori cel de Google Play, fără consimțământul deținătorului legitim, pentru a descărca în propriul terminal (cu IOS, Android etc) aplicații, muzică, podcasturi, cărți electronice sau filme, contra cost, va comite infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos – art. 250 alin. (1) întrucât contul de AppStore (sau cel de GooglePlay) conține și folosește informații referitoare la instrumentul de plată electronică specificat de către titularul de drept, iar contravaloarea produselor achiziționate de către făptuitor se face prin debitarea directă a acestuia”^[7].

Același autor^[8] ne arată că soluția juridică de mai sus nu este valabilă în cazul în care făptuitorul, având acces la smartphone-ul victimei, utilizează aplicația acesteia de mobile banking instalată pe terminal pentru a realiza un transfer de fonduri către un alt cont (al său ori al unui terț), deoarece, spre deosebire de conturile de tip App Store sau Google Play, unde este necesară specificarea unui instrument de plată electronică, aplicațiile de tip internet banking, home banking, mobile banking etc. sunt doar simple interfețe care permit utilizatorului (legitim) să ”ordone” instituției financiar-bancare unde este deschis contul efectuarea anumitor operațiuni specifice (vizualizare sold, plăți utilități/diverse, vizualizare tranzacții anterioare, schimb valutar, transferuri de fonduri între conturi etc.), fără a fi necesară menționarea unui card (de debit ori de credit).

În situația de mai sus, s-a apreciat, în același material^[9], că soluția corectă de încadrare juridică este fraudă informatică (art. 249), în concurs formal cu infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic [art. 360        alin. (3)] – având în vedere faptul că smartphone-ul este un sistem informatic.

În practică^[10] s-a concluzionat că fapta inculpatului care „folosind un card bancar Mastercard (…), a accesat fără drept sistemul informatic reprezentat de POS-ul ING Bank montat în incinta magazinului și a efectuat 16 tranzacții comerciale, în intervalul orar 06:28:43 – 06:45:32, achiziționând mai multe pachete cu țigări diverse sortimente, în valoare totală de 1.098 lei, profitând de faptul că acest card bancar avea activat serviciul „contactless” ce permitea efectuarea de tranzacții financiare fără PIN, în limita a 100 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, faptă prev. de art. 360 alin. (1) C. pen și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. și ped. de art. 250 alin. (1) Cod Penal (…)”.

În considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 353/2018 se arată că infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) din Codul penal, făcând parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (cap. III al titlului II al Părții speciale a Codului penal), este una de pericol, fiind irelevant, pentru consumarea ei, dacă s-a produs vreo pagubă patrimonială.

Conform Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Parlamentului European privind combaterea fraudei și contrafacerea unor sisteme de plată, altele decât numerarul, prin „instrument de plată” se înțelege un instrument corporal, altul decât moneda legală (bancnote sau monede), care, în funcție de natura lui specifică, singur sau împreună cu un alt instrument de plată, conferă posibilitatea deținătorului sau utilizatorului să transfere bani sau o valoare bănească.

Noțiunea de „instrument de plată electronică” presupune existența unui instrument care permite titularului să efectueze retrageri în numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferul de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de instituțiile financiare.

Ulterior, a fost publicată^[11] Directiva (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.

Directiva înlocuitoare menționată anterior și intrată în vigoare la data de 30 mai 2019 stabilește norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor din domeniul fraudelor și contrafacerii în legătură cu mijloace de plată fără numerar.

Se face referire în directivă și la prevenirea unor astfel de infracțiuni și furnizarea de asistență și de sprijin victimelor.

În cuprinsul noii directive se mai prevăd următoarele dispoziții:

Statele membre urmează să ia măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele acte, atunci când sunt săvârșite cu intenție, se pedepsesc ca infracțiuni:

(a) utilizarea frauduloasă a unui instrument de plată fără numerar care a fost fie furat, fie însușit sau obținut pe alte căi ilegale;

(b) utilizarea frauduloasă a unui instrument de plată fără numerar contrafăcut sau falsificat.

Noul regulament prevede infracțiunile legate de utilizarea frauduloasă a instrumentelor de plată fără numerar materiale, precum și frauda legată de sistemele informatice. Conform Deciziei, Statele membre urmează să ia măsuri:

– pentru a se asigura că producerea, achiziționarea în folos propriu sau al unei alte persoane, inclusiv importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuția, sau punerea la dispoziție a unui dispozitiv sau a unui instrument, a unor date informatice sau a oricăror alte mijloace concepute în principal sau adaptate special în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile menționate e la articolul 4 literele (a) și (b), la articolul 5 literele (a) și (b) sau la articolul 6, cel puțin atunci când sunt săvârșite cu intenția ca aceste mijloace să fie folosite, se pedepsește ca infracțiune;

– pentru a se asigura că instigarea sau complicitatea la una din infracțiunile menționate se pedepsesc ca infracțiuni și că pedepsele pentru infracțiunile menționate sunt eficace;

– pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru infracțiunile menționate.

Legiuitorul român a transpus Directiva în Legea nr. 207/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.

În cele ce urmează vom face referire la o decizie a Secției a II-a penală a Curții de Apel București cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 250 Cod penal cu referire în considerente si la art. 360 din Codul penal, situație care a generat la momentul judecării cauzei respective sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării și pronunțării asupra unei controversate chestiuni de drept.

Prin Încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 8.066/3/2020, în baza art. 475 și art. 476 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

,,dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) din Codul penal”.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 2.882/1/2020, la data de 28 octombrie 2020, și a avut termen de soluționare la data de 20 ianuarie 2021.

Prin Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2021^[12], Înalta Curte de Casație și Justiție a respins sesizarea ca fiind inadmisibilă.

În motivarea soluției de inadmisibilitate, Curtea a statuat faptul că:

„se constată că obiectul sesizării îl constituie interpretarea, din aceeași perspectivă, a dispozițiilor legale în vigoare care au preluat reglementările anterioare, astfel încât se impune concluzia că intervenția instanței supreme nu se impune, întrucât dezlegarea ce se solicită a se da problemelor de drept se regăsește într-o decizie anterioară dată în interesul legii, ale cărei considerente se aplică, mutatis mutandis, și în cauza aflată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală”.

Decizia anterioară menționată în considerente este Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii în Dosarul nr. 12/2013, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, respectiv pentru interpretarea unitară a noțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, determinat de diferențierea practică între accesul prin intermediul montării la ATM a dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardului autentic și a codului PIN aferent acestuia sau accesul produs prin folosirea la bancomat a cardului falsificat ori chiar a celui autentic, fără acordul titularului său Curtea a statuat în sensul că:

1. Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului autentic și a codului PIN aferent acestuia (skimmere, minivideocamere sau dispozitive tip tastatură falsă) constituie infracțiunea prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

2. Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (art. 360 NCP).

3. Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (art. 250 NCP), în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (art. 360 NCP), și cu infracțiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) (art. 313 NCP) din Legea nr. 365/2002.

Tot din jurisprudența Instanței supreme mai putem menționa Decizia nr. 53/2022^[13].

Astfel, s-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel București – Secția I penală, în Dosarul nr. 29.758/3/2021 (1.148/2022), prin care s-a solicitat, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Folosirea fără drept a unui card bancar, în modalitatea contactless, la un terminal POS, pentru achitarea unor produse, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, respectiv acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) din Codul penal, și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) din Codul penal (în formă tentată sau consumată, în funcție de efectuarea propriu-zisă a tranzacției) sau doar elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) din Codul penal (în formă tentată sau consumată, în funcție de efectuarea efectivă a tranzacției)”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în Dosarul nr. 29.758/3/2021(1.148/2022), prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, motivându-se că „recursul în interesul legii sub aspectul interpretării unitare a noțiunii de acces fără drept la un sistem informatic a fost soluționat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003”.

Prin urmare, se arată în considerentele deciziei Instanței Supreme^[14], Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013 își produce efectele în continuare, deoarece incriminările faptei de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, și a faptei de acces, fără drept, la un sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, au fost codificate de Codul penal actual în art. 250 – efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și, respectiv, în art. 360 – accesul ilegal la un sistem informatic.

Așadar, art. 250 din Codul penal reprezintă o prevedere importantă în legislația penală, având ca scop protejarea integrității sistemului financiar, dar și prevenirea activităților ilegale și frauduloase care ar putea afecta economia unei țări^[15].

Activitățile ilegale desfășurate prin efectuarea operațiunilor financiare în mod fraudulos se referă la acțiuni ilegale sau înșelătoare, prin care indivizii sau entitățile juridice obțin avantaje pecuniare cu consecințe grave materializate în importante pagube aduse atât unor persoane fizice, cât și juridice implicate în sistemul financiar.

Acest tip de infracțiune poate avea consecințe serioase asupra încrederii publicului în instituțiile financiare și stabilitatea generală a piețelor^[16].

Conexiunile art. 250 din Codul Penal pot fi variate și pot include diverse acțiuni^[17], cum ar fi, spre exemplu, frauda în sistemul bancar, spălarea de bani, înșelăciuni în tranzacții comerciale, fraude în asigurări etc.

Așa cum se poate observa din prevederile art. 250 Cod penal, legiuitorul a prevăzut sancționarea drastică a persoanelor care comit astfel de infracțiuni, pedeapsa fiind cuprinsă între 1 și 5 ani și, respectiv, între 2 și 7 ani de închisoare.

Practicienii dreptului ne precizează că „în literatura juridică referitoare la infracțiunile informatice s-a arătat o deficiență semnificativă semnalată de practica judiciară deoarece este o insuficientă înțelegere a mecanismului acestui tip de infracțiuni, aspect în legătura cu care s-au confruntat uneori și instanțele judecătorești”^[18].

Este evident că în viitorul apropiat și în țara noastră instrumentele de plată electronică și comerțul electronic vor fi din ce în ce mai folosite în raport cu tranzacțiile în numerar.

Spre exemplu, de actualitate sunt preconizatele modificări ale Legii nr. 70/2015^[19] care reglementează tranzacțiile cu numerar, prin noul proiect de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung (plafonul pentru tranzacțiile cash va fi redus drastic, cu până la 80%, și vor fi interzise și plățile fragmentate în numerar)^[20].

Statisticile în domeniu relevă faptul că infracționalitatea informatică îndreptată împotriva securității instrumentelor de plată electronică a evoluat.

Remarcăm pe pagina de internet a Poliției Române^[21] preocuparea instituției pe această temă. Se face referire la criminalitatea informatică ca fiind „un domeniu aflat într-o permanentă inovare și cunoaște o rată foarte rapidă de dezvoltare și diversificare”, cu precizarea că „expansiunea tipurilor de dispozitive care fac posibilă accesarea mobilă a internetului a dus la creșterea exponențială a numărului de utilizatori și, implicit, a riscurilor de victimizare și în acest sens prevenirea criminalității informatice reprezintă o prioritate pentru Poliția Română”.

În aceeași expunere^[22] se arată că reprezintă elemente cheie în reducerea posibilităților de succes ale multor forme de criminalitate informatică creșterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la cunoașterea și importanța aplicării principalelor măsuri de siguranță în mediul online.

Rapoartele de activitate ale Ministerului Public pentru anii 2021^[23] și 2022^[24] au identificat, la capitolul criminalitate informatică, existența unui număr de 5.052 și, respectiv, 5.458 de cauze de soluționat.

Se cuvine să menționăm, în final, că este imperios necesar ca pe viitor, în scopul prevenirii pe cât este posibil a săvârșirii acestui tip de infracțiuni la care s-a făcut referire în materialul de față, să se întreprindă eforturi substanțiale, de către toate instituțiile financiar-bancare (din România și nu numai), precum și celelalte instituții de specialitate, în vederea sporirii măsurilor de securitate, de detectare și anihilare a tuturor metodelor și activităților frauduloase de acest gen.