Analiza de ansamblu a Legii nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative (I)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

„Condiții generale

(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia.

(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se țină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile cu privire la persoana și bunurile sale.

(3) Măsurile de ocrotire a majorului și deciziile cu privire la persoana sa asigură respectarea demnității, a drepturilor și libertăților acestuia, a voinței, nevoilor și preferințelor lui, precum și salvgardarea autonomiei sale.

(4) Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse pentru cel mai scurt termen posibil, numai în caz de necesitate, și sunt proporționale și individualizate în funcție de gradul de alterare a facultăților mintale, precum și de necesitățile persoanei ocrotite și circumstanțele în care aceasta se găsește.

(5) Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanța apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea măsurii asistenței pentru încheierea actelor juridice, aplicarea regulilor de drept comun în materia reprezentării, a celor referitoare la drepturile și obligațiile soților sau încuviințarea unui mandat de ocrotire încheiat de persoana în cauză”.

(ii) Principiul necesității, care presupune că regimul de ocrotire este instituit în scopul protejării, în mod adecvat, a persoanei vulnerabile.

Acest principiu rezultă din chiar dispozițiile art. 164 alin. (1) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 21 din Legea nr. 140/2022, text care prevede condițiile ocrotirii majorului prin consilierea judiciară și tutela specială, și din care rezultă că măsurile de ocrotire se dispun, printre altele, și atunci când sunt necesare pentru exercitarea capacității civile a persoanei ocrotite, în condiții de egalitate cu celelalte persoane.

(iii) Principiul subsidiarității, care presupune că măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanța apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea unei alte măsuri prevăzute de lege, aplicarea regulilor de drept comun instituite pentru ocrotirea unui interes general sau particular, a celor în materia reprezentării sau asistării, a celor referitoare la drepturile și obligațiile soților sau încuviințarea unui mandat de ocrotire încheiat de persoana în cauză.

(iv) Principiul proporționalității, potrivit căruia regimul de ocrotire este corespunzător gradului de incapacitate și trebuie individualizat în funcție de nevoile celui pus sub ocrotire și de circumstanțele în care acesta se găsește.

(v) Principiul respectării demnității, a drepturilor și libertății majorului care va fi pus sub ocrotire, ceea ce presupune că măsurile pe care legea le prevede trebuie privite și aplicate prin raportare la scopul și natura lor, aceea de ocrotire; ele nu sunt în niciun caz măsuri sancționatorii, iar destinatarii legii și autoritățile de aplicare a acesteia trebuie să conștientizeze la nivel profund această diferență de substanță; rolul măsurilor este acela de a facilita integrarea persoanei vulnerabile în viața socială și, în nicio situație, nu pot fi folosite în scop de excluziune; orice comportament contrar are semnificația denaturării funcțiilor acestor măsuri.

(vi) Principiul salvgardării autonomiei persoanei vulnerabile; acest principiu este în strânsă legătură cu principiul proporționalității, decurgând practic din acesta, și presupune că măsurile de ocrotire a majorului și deciziile cu privire la persoana și bunurile acestuia se dispun cu luarea în considerare a voinței, nevoilor și preferințelor sale; regimul nu este unul de totală incapacitate, iar autonomia persoanei este, în cel mai ridicat grad posibil, salvgardată.

3.2. Din aceste principii generale decurg unele principii și reguli particulare, cu relevanță în planul dreptului substanțial și al celui procesual.

3.2.1. Bunăoară, în privința dreptului material intertemporal, opțiunea legiuitorului, în perfectă concordanță cu dispozițiile art. 6 alin. (6) C.civ., este în sensul aplicării imediate a legii noi. Soluția este firească, deoarece vizează efectele viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi, derivate din starea și capacitatea persoanelor.

Respectarea principiului egalității și al nediscriminării este asigurată, în perspectiva aplicării imediate a legii civile noi, prin reexaminarea tuturor măsurilor de punere sub interdicție, din oficiu sau la cerere, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 140/2022, fie prin înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile de ocrotire prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin această lege, fie prin ridicarea punerii sub interdicție, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de noua reglementare.

Tot în planul dreptului substanțial, din perspectiva conținutului capacității de exercițiu a persoanei fizice, ca urmare a dispunerii unei măsuri de ocrotire, concepția legiuitorului este una favorabilă salvgardării unor elemente ale capacității, chiar restrânse, persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială putându-și exercita anumite drepturi și putând încheia anumite acte juridice, în unele condiții, care vor fi detaliate în sub-secțiunile corespunzătoare.

 3.2.2. Și în planul dreptului procesual există importante soluții normative speciale, aplicabile cu prioritate față de prevederile dreptului comun în materie, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel:

(i) Sub aspectul dreptului procesual intertemporal, se observă că, prin dispozițiile conținute în art. 21 din Legea nr. 140/2022, ca lege specială, s-a derogat de la regula consacrată în art. 24 din Codul de procedură civilă (în continuarea C.pr.civ.)^[37], dispozițiile legii noi de procedură civilă fiind de imediată aplicare, inclusiv în privința cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, în diferite faze procesuale, la data intrării sale în vigoare.

(ii) O altă derogare importantă de la principiile fundamentale ale Codului de procedură civilă privește principiul disponibilității, consacrat de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C.pr.civ., potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților; judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Astfel, în privința măsurilor de ocrotire judiciară prevăzute de Legea nr. 140/2022, legea dispune altfel: judecătorul este obligat să aibă un rol activ mai amplu decât în celelalte cauze civile și, similar cauzelor având ca obiect măsurile de ocrotire a minorilor, în care primează interesul superior al copilului, judecătorul poate lua oricare dintre măsurile de ocrotire care se impun în raport cu situația concretă, nevoile și preferințele persoanei care urmează a beneficia de măsurile de ocrotire, indiferent de obiectul concret al cererii reclamantului, fără ca prin aceasta să se considere că principiul disponibilității ar fi încălcat.

Acest aspect rezultă implicit din prevederile art. 182 alin. (4) C.civ., text introdus prin art. 7 pct. 37 din Legea nr. 140/2022, potrivit căruia „Instanța sesizată cu instituirea curatelei poate dispune instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale. Dispozițiile art. 164 – 177 sunt aplicabile”, și explicit, din prevederile art. 937 alin. (4) C.pr.civ., modificat prin art. 8 pct. 27 din Legea nr. 140/2022, potrivit cărora „Instanța de tutelă nu este legată de obiectul cererii și poate institui în condițiile legii, o măsură de ocrotire diferită de cea solicitată”.

Derogarea de la principiul disponibilității se regăsește și în privința cauzelor aflate pe rolul instanțelor, având ca obiect cereri de punere sunt interdicție, de vreme ce, potrivit normelor tranzitorii conținute în art. 21 din Legea nr. 140/2022, în aceste cauze, indiferent de stadiul procesual, primele instanțe competente (învestite prin cererea de chemare în judecată sau reînvestite cu soluționarea cauzei, prin trimiterea acesteia, din oficiu, pe cale administrativă, de către instanța de apel) vor soluționa aceste cereri prin aplicarea normelor de drept substanțial și procesual ale noii reglementări, putând dispune oricare dintre noile măsuri de ocrotire, fără a fi ținute, așadar, de o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată în condițiile art. 204 C.pr.civ.^[38].

Abandonarea principiului disponibilității este cu atât mai evidentă în cauzele aflate în apel, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 140/2022 având în mod evident caracterul unor norme de excepție, aplicabile cu prioritate, atât față de efectul devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 C.pr.civ., cât și față de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Având în vedere situația cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 140/2022 în care s-a solicitat instanțelor instituirea curatelei, ca măsură de ocrotire în perioada de aproximativ 2 ani, cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 602/2020 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României și data publicării Legii nr. 140/2022, în care a existat un vid legislativ, considerăm că, față de prevederile art. 184 C.civ., modificate și completate, dispozițiile tranzitorii conținute în art. 21 din Legea nr. 140/2022 sunt aplicabile și cauzelor având ca obiect instituirea curatelei aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi.

(iii) Rolul activ al judecătorului este cu atât mai evident în procedura reexaminării măsurilor de punere sub interdicție dispuse prin hotărâri definitive anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/2022. Prin art. 20 din această lege se instituie obligația instanțelor de judecată de a reexamina, din oficiu, în decurs de 3 ani, măsurile de punere sub interdicție, în scopul înlocuirii acestora cu măsurile de ocrotire prevăzute de noua lege sau ridicării măsurii. Sub aceste aspecte este de menționat că termenul de 3 ani nu este un termen de decădere nici măcar pentru persoanele care pot cere reexaminarea măsurii, cu atât mai puțin pentru instanță, care nu poate fi decăzută din îndeplinirea unui act de procedură a cărui realizare îi incumbă potrivit legii.

Termenul de 3 ani este un termen de recomandare și, potrivit art. 20 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 140/2022, împlinirea sa nu înlătură obligația instanței de a reexamina din oficiu măsurile de punere sub interdicție. În plus, împlinirea acestui termen nu împiedică oricare dintre persoanele care pot sesiza instanța de tutelă potrivit art. 111 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 15 din Legea nr. 140/2022, să solicite reexaminarea măsurilor de punere sub interdicție.

(iv) Întocmai hotărârilor judecătorești care au ca obiect măsuri de ocrotire față de minori, și hotărârile judecătorești prin care s-au dispus măsuri de ocrotire față de persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale beneficiază de autoritate provizorie de lucru judecat, măsurile respective putând fi reexaminate, înlocuite sau înlăturate dacă starea persoanei ocrotite s-a modificat, potrivit art. 177 C.civ., modificat prin art. 7 pct. 35 din Legea nr. 140/2022.

(v) În fine, tot prin derogare de la prevederile art. 57 C.pr.civ.^[39], art. 177 alin. (3) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 35 din Legea nr. 140/2022, cererea de încetare a măsurii de ocrotire poate fi introdusă oricând și de persoana ocrotită.

Astfel, este înlăturat „cercul vicios” generat de reglementarea anterioară circumscrisă regimului de totală incapacitate prin punerea sub interdicție, în care cererile de ridicare a interdicției formulate de persoanele supuse acestei măsuri erau anulate tocmai din cauza lipsei capacității procesuale de exercițiu, atunci când tutorele nu confirma cererea reclamantului.

4. Prezentarea măsurilor de ocrotire prevăzute de Legea nr. 140/2022. Analiza măsurilor de ocrotire pe care le poate dispune instanța de tutelă. Condiții. Conținut. Aspecte procedurale

4.1. Legea nr. 140/2022 prevede mai multe măsuri de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, cu o natură juridică diferită: convențională (asistența la încheierea actului juridic), judiciară (consilierea judiciară, tutela specială și curatela) și mixtă (mandatul de ocrotire și curatela, atunci când cel interesat și-a desemnat, prin act autentic, un curator^[40]).

Sedes materie, unele dintre acestea au o existență de sine-stătătoare în corpul Legii nr. 140/2022 (asistența pentru încheierea actului juridic), iar altele fac obiect al reglementării din Codul civil, astfel cum a fost modificat prin art. 7 din Legea nr. 140/2022.

Aceste din urmă măsuri de ocrotire sunt indicate în art. 106 alin. (2) C.civ., modificat prin art. 7 pct. 13 din Legea nr. 140/2022, astfel: „Ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori a curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege”.

4.1.1. Asistența pentru încheierea actului juridic este o măsură de ocrotire având o natură convențională. Aceasta formează obiect al reglementării conținute în Capitolul I al Legii nr. 140/2022 (art. 1 – art. 6) și în Secțiunea a 7¹-a din Capitolul V (art. 138¹-138⁵) a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, astfel cum a fost completată prin art. 9 pct. 5 din Legea nr. 140/2022.

Asistentul este numit de notarul public, la cererea majorului care, din cauza unei dizabilități intelectuale sau psihosociale, are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și pentru a-și exercita, în general, drepturile și libertățile civile^[41].

Asistentul este autorizat să acționeze ca un intermediar între majorul care beneficiază de asistență și terțele persoane cu care acesta interacționează, fiind prezumat că acționează cu consimțământul majorului^[42].

Asistența la încheierea actului juridic nu produce efecte în privința capacității de exercițiu a persoanei asistate: asistentul personal nu este mandatar și nici nu încuviințează actele pe care persoana asistată le încheie singură^[43].

Pentru opozabilitate față de terți, numirea asistentului și încetarea asistenței se înregistrează în Registrul național de evidență a măsurilor de sprijin luate de notarul public și instanța de tutelă, ținut în acest scop de Uniunea Națională a Notarilor Publici^[44].

Legea prevede și căi de atac de competența instanțele de tutelă, astfel:

– plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de numire a unui asistent pentru încheierea actelor juridice; plângerea poate fi formulată de majorul care a solicitat numirea asistentului sau de cel indicat în cererea adresată notarului public pentru a fi numit asistent; soluționarea plângerii este de competența instanței de tutelă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința majorul care a solicitat numirea asistentului, în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii de respingere; plângerea se soluționează prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac [art. 138⁵ alin. (3) și (4) din Legea nr. 36/1995, republicată, modificată prin art. 9 pct. 5 din Legea nr. 140/2022];

– plângerea cu privire la activitatea asistentului, atunci când aceasta este păgubitoare pentru major; această plângere poate fi formulată de orice persoană și se soluționează de urgență, prin încheiere executorie, cu citarea părților și cu ascultarea majorului care beneficiază de asistență; încheierea prin care instanța de tutelă soluționează plângerea se comunică notarului public și autorității tutelare; atunci când instanța admite plângerea, atribuțiile asistentului încetează; despre încetarea asistenței se face mențiune în registrul național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă [art. 5 alin. (3)-(5) și art. 6 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 140/2022].

Potrivit legii, participarea procurorului nu este obligatorie. Însă se poate asigura participarea facultativă, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (2) C.pr.civ.^[45].

Întrucât legea nu distinge, poate formula plângere cu privire la activitatea asistentului orice persoană care consideră că activitatea asistentului este păgubitoare pentru majorul asistat, fără a fi necesar să invoce și să dovedească un interes personal în formularea plângerii. Cu atât mai mult, plângerea poate fi formulată de persoanele cărora, potrivit art. 111 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 15 din Legea nr. 140/2022, le revine obligația de a înștiința instanța de tutelă^[46].

Așadar, teoretic, și procurorul poate sesiza instanța de tutelă cu o plângere împotriva activității păgubitoare a asistentului pentru încheierea actelor juridice, de pildă, atunci când în cursul urmăririi penale, constată că o persoană cu dizabilități intelectuale sau psihosociale a încheiat proprio nomine acte juridice care îi sunt păgubitoare și prin intermediul cărora a fost disimulată o activitate infracțională.