Despre ecocid

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În ultima perioadă a fost vehiculat în mass-media, din ce în ce mai frecvent, termenul de ecocid, termen care nu are corespondent, la acest moment, în legislația statelor.

Organismele non-guvernamentale (organizații, fundații, asociații) care au ca principală activitate promovarea menținerii unui mediu sănătos au angajat, în discuțiile lor publice, ecocidul, militând pentru incriminarea acestuia în convențiile internaționale și în legislațiile naționale.

Așadar, ce este ecocidul și ce se vizează prin reglementarea sa?

Ecocidul se referă la distrugerea masivă a mediului prin acțiuni grave, repetate, de anvergură, cu consecințe majore asupra biodiversității pământului (prin exploatări de diverse metale sau miniere), apelor (prin deversări uriașe de substanțe nocive, poluante sau resturi foarte greu degradabile, cum sunt materialele plastice, cu consecința producerii „plastic soup”), pădurilor (defrișări prin distrugeri mecanice sau arderi), aerului (prin emisii de gaze toxice, incidente radioactive), faunei și florei (prin otrăvire sau reducerea spațiului considerat habitat natural).

Pe site-urile unor organizații^[1] vom găsi exemple de distrugeri masive ale solului, cum este cazul scurgerilor și infiltrațiilor de petrol și alte uleiuri poluante în Delta Nigerului (Nigeria). Aceste scurgeri au impactat în mod negativ mediul respectiv pe o perioadă de mai multe decenii, la acest moment încercându-se identificarea unor metode de neutralizare a hidrocarburilor^[2]. Întrucât soluția pare să constea în furnizarea pentru sol de nutrienți necesari pentru dezvoltarea microorganismelor, agricultura a fost identificată ca o tehnică testată de redresare a concentrației de petrol din soluri, împreună cu stabilirea unui plan de măsuri pentru restaurarea plantațiilor de mangrove^[3].

Mineritul în adâncul oceanelor (Pacific) a devenit o cauză majoră de poluare^[4], ca și abandonul de materiale plastice. Este oferit astfel exemplul Oceanului Pacific, în care s-au creat, în timp, adevărate insule de materiale plastice, rezultate din plase și alte unelte de pescuit abandonate, deșeuri plastice menajere ori industriale, adunate și coagulate de curenții marini în aceste suprafețe compacte^[5].

În categoria dezastrelor industriale care au poluat masiv mediul înconjurător și au afectat pentru generații sănătatea umană se regăsește „catastrofa de la Bhopal” (India). Aceasta este considerată unul dintre cele mai grave accidente industriale din lume, care s-a soldat cu peste 15.000 de victime și cu peste 500.000 de persoane afectate în mod direct. Produs în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1984 în apropierea orașului Bhopal, a constat în emisia în atmosferă a peste 45 de tone de derivat gazos de cianură din incinta uzinei Union Carbide India^[6] din cauza unor neglijențe umane repetate de utilizare și întreținere a instalațiilor. Potrivit unor surse^[7], uzina producea un tip de insecticide prin prelucrarea unor substanțe extrem de corozive. Dezastrul s-ar fi produs din cauza apei care a intrat într-un rezervor care conținea izocianat de metal și a generat creșterea masivă a temperaturii, iar rugina din țevile de fier a făcut ca reacția să fie mai rapidă. Întregul conținut al rezervorului a fost eliberat într-o perioadă de aproximativ două ore. Consecințele pe termen lung au constat în nașterea a sute de copii cu deficiențe neuro-motorii, fără vedere sau cu dizabilități și malformații, mai ales la nivelul sistemului osos sau sistemului muscular.

Conexe oarecum cu situația descrisă anterior (dar generate de producerea unei defecțiuni industriale sau de impactul unui cataclism) sunt accidentele nucleare de la Cernobîl și de la Fukushima-Daiichi^[8], care au evidențiat breșe de siguranță în funcționarea acestor centrale nucleare prin neevaluarea corespunzătoare a riscului de producere a unor cutremure de pământ de peste 7 grade pe scara Richter sau de remediere în timp util a unor defecțiuni, cu consecințe pe termen lung atât asupra mediului pe suprafețe mari de sol și aer, dar și asupra speciei umane. Curenții marini sau cei de aer au contribuit, în cele două situații, la propagarea pe arii considerabile a particulelor radioactive, fără posibilitatea intervenției umane în această privință pentru limitarea consecințelor.

Contextul în care se susține^[9] că ar fi fost folosită pentru prima dată noțiunea de „ecocid” a fost acela al folosirii de către armata americană, în războiul din Vietnam (1961-1971), a substanței cunoscute sub denumirea de „Agentul Orange”^[10], considerată un puternic erbicid defoliant. Denumirea provine de la culoarea butoaielor în care aceasta era depozitată. Potrivit unor surse^[11], în decursul a aproximativ 10 ani, au fost pulverizate asupra junglei vietnameze circa 20 de milioane de galoane^[12] din această substanță, deosebit de nocivă din cauza compusului „dioxină”. Împrăștierea acestei substanțe a urmărit distrugerea vegetației extrem de bogate care oferea trupelor de gherilă vietnameze posibilitatea de a se ascunde.

Potrivit unui articol publicat în ediția on-line a Daily Mail^[13] (pe baza unei anchete jurnalistice), impactul otrăvirii mediului cu Agentul Orange produce, chiar și la 40 de ani de la terminarea războiului, afectarea severă a copiilor care locuiesc în regiunile prejudiciate, aceștia născându-se cu diformități fizice severe și afecțiuni neurologice incurabile sau dezvoltând ulterior nașterii astfel de afecțiuni mortale.

În ceea ce privește inițiativele organizațiilor de mediu de determinare a adoptării de către guvernanți a unor legi care să reglementeze ecocidul, pot fi evidențiate unele demersuri concrete în acest scop, în Franța.

Discuțiile asupra oportunității reglementării ecocidului nu s-au oprit în Franța doar la profesioniștii în dreptul mediului înconjurător, ci au implicat și simplii cetățeni care s-au arătat interesați de constituirea unor grupuri de lucru pentru analizarea și explicitarea noțiunii de „écocide” (cu susținerea unor juriști și asociații de profil), considerată de factorul politic și de președintele Emmanuel Macron (lider al celor 150 de membri ai Convenției cetățenești pentru climă^[14]) ca fiind definită mult prea vag, prea imprecis^[15].

Organizarea unui referendum pentru „a introduce noțiunile de biodiversitate, mediu și luptă împotriva schimbărilor climatice” în Constituția Franței s-a numărat printre măsurile anunțate de președintele Emmanuel Macron în decembrie 2020^[16].

Unii juriști francezi susțin că și-ar putea imagina reglementarea ecocidului în convențiile internaționale, dar nu și în dreptul național francez, din cauza faptului că noțiunea în sine presupune, ab initio, depășirea oricăror limite de spațiu, iar pentru sancționarea ecocidului ar trebui să existe mecanismele polițienești și de cooperare judiciară coordonate la nivel internațional, de care însă nu se dispune la acest moment.

Alți juriști atrag atenția asupra necesității clarificării încadrării juridice a „ecocidului” ca „delict” sau „crimă”, aceasta din urmă presupunând acționarea cu intenție.

Susținătorii „ecocidului” consideră că incriminarea a două noi delicte pentru protejarea mediului, anunțată în noiembrie 2020 de miniștrii mediului (ministre de la Transition écologique) și justiției din Franța, nu a răspuns defel cerințelor Convenției cetățenești pentru climă, și anume recunoașterea crimei ecocidului^[17].

Ceea ce se dorește prin reglementarea crimei ecocidului la nivel internațional și apoi, pe cale de consecință, la nivel de state, ca acțiune intenționată prin care se cauzează importante daune mediului înconjurător, este, de fapt, posibilitatea aducerii celor responsabili în fața unei curți penale internaționale (de fapt, în fața Curții Penale Internaționale de la Haga^[18]), pentru stabilirea răspunderii și sancțiunii. În acest fel, susținătorii ideii consideră că autorii ecocidului vor putea fi prinși pe teritoriul oricărui stat, neavând importanță locul unde s-a produs efectiv impactul ecologic grav, întrucât astfel a fost afectată o parte a unui întreg ce trebuie protejat prin mijloace legitime^[19].

În raport cu echivalența semantică dintre „genocid”^[20] și „ecocid”, în literatura de specialitate^[21] au fost exprimate opinii potrivit cărora, la elaborarea Convenției din 1948 pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid^[22], „s-a ridicat problema dacă nu ar fi necesar ca, alături de cele patru categorii de persoane protejate împotriva actelor de genocid, să figureze și alte grupuri umane care de-a lungul istoriei au format obiectul unor acte de reprimări masive cu intenții de lichidare, cum ar fi grupările politice, sau dacă nu ar trebui incriminat și genocidul cultural ori ecocidul, dar, pentru diverse motive, compromisul realizat în definirea genocidului a exclus asemenea elemente”.

În consecință, așa cum crima de genocid este printre cele mai grave fapte penale incriminate de dreptul internațional (alături de crimele împotriva umanității, crimele de război și crima de agresiune) și se definește prin „distrugerea sau persecutarea unor grupuri umane constituite ca entități naționale, etnice, rasiale sau religioase”^[23], tot așa se dorește a fi considerată și crima de ecocid, de o gravitate superioară infracțiunilor de mediu obișnuite, prin consecințele deosebit de grave pe care ecocidul le presupune asupra mediului înconjurător.

Polly Higgins^[24], cunoscut avocat de mediu, a propus, în anul 2010, modificarea Statutului de la Roma pentru a fi inclusă infracțiunea de ecocid. Propunerea a fost înaintată Comisiei de drept internațional a Organizației Națiunilor Unite, abilitată să promoveze dezvoltarea progresivă a dreptului internațional și codificarea acestuia. Autoarea inițiativei a definit ecocidul astfel: „Daunele extinse, distrugerea sau pierderea ecosistemelor unui anumit teritoriu, fie prin acțiunea umană, fie prin orice alte cauze, într-o asemenea măsură încât bucuria pașnică a locuitorilor acelui teritoriu să fi fost sever diminuată”.

Evenimentele recente din realitatea internațională (războiul din Ucraina) fac posibilă din nou examinarea impactului războiului și prin prisma consecințelor majore negative pe care acesta le poate avea asupra mediului înconjurător. Astfel, acțiuni armate intenționate, ofensive, au consecințe nu doar asupra armatei străine, dar și asupra populației civile și mediului. Biodiversitatea, ca sumă a ecosistemelor care asigură viața pe Pământ, poate fi distrusă, în cadrul unei astfel de desfășurări de forțe armate, ca urmare a bombardamentelor sau a unor emisii de gaze toxice ori de radiații nucleare.

Cuvântul „ecocid” a fost înregistrat oficial, pentru prima dată, la Conferința privind războiul și responsabilitatea națională de la Washington DC, din 1970, unde Arthur Galston^[25] a propus un nou acord internațional, special pentru interzicerea ecocidului.

Convenția privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător^[26], adoptată la data de 10 decembrie 1976 de către Adunarea Generală a ONU, a fost deschisă spre semnare pe 18 mai 1977, la Geneva, și a intrat în vigoare la 5 octombrie 1978^[27].

Articolul 1 al acestei Convenții prevede că „Fiecare stat parte la prezenta convenție își asumă obligația de a nu se angaja în utilizarea în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător cu efecte larg răspândite, de lungă durata sau grave, ca mijloace care provoacă distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte”.

În art. 2 s-a explicitat termenul de „tehnici de modificare a mediului” ca referindu-se la orice tehnică menită să schimbe – prin manipularea deliberată a proceselor naturale – dinamica sau structura pământului, inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera și atmosfera sau spațiul extraatmosferic.

Chiar dacă prevederile Convenției au intrat din nou în agenda politică internațională după războiul din Irak, conflict în cadrul căruia au fost provocate scurgeri de petrol sau au fost exercitate acțiuni de drenare a unor zone umede din Mesopotamia în scop de distrugere a mediului minorităților șiite, s-a considerat că „aceasta nu este aplicabilă Irakului pentru că acest stat nu a ratificat-o și din cauza faptului că această convenție nu se aplică conflictelor din interiorul statelor”^[28].

Unii analiști au considerat că acesta este „războiul geofizic”, o formă de manifestare a războiului total „în care se folosesc mijloace și metode de modificare a mediului natural atât de mari încât obligă adversarul să înceteze acțiunile de luptă și chiar să se predea necondiționat”^[29].

Mișcarea pentru reglementarea noțiunii de „ecocid” pare însă să nu diferențieze ipoteza care generează distrugerea severă a biodiversității (o acțiune în interiorul unui stat, o intervenție armată pe timp de război între două sau mai multe state sau doar o exploatare comercială/industrială abuzivă), considerând de interes doar afectarea în sine a mediului, indiferent de scopul urmărit astfel: cucerirea militară a zonei vizate sau doar obținerea de beneficii din exploatarea industrială nocivă pentru mediu.

Prin Rezoluția din 25 septembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a adoptat „Agenda 2030” (privind „Dreptul generațiilor viitoare la un mediu înconjurător curat, sănătos”)^[30], statele părți angajându-se să prevină și să soluționeze conflictele armate, să susțină refacerea post-conflict a țărilor implicate, obiectivele vizate de acest document internațional incluzând și „relația mediu-conflicte armate”^[31].

La nivel european^[32], la data de 8 februarie 2022 a fost publicată în Jurnalul Oficial C nr. 67/2022 Recomandarea Parlamentului European adresată Consiliului privind a 75-a și a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (2022/C 67/20), prin care se arată, la pct. 1 (ae), faptul că „Parlamentul încurajează, în acest sens, UE și statele membre să promoveze recunoașterea ecocidului în cadrul criminalității internaționale, în temeiul Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale” și „consideră că UE ar trebui să pună în aplicare măsuri specifice pentru a plasa reziliența în centrul eforturilor de redresare și pentru a integra reducerea riscurilor de dezastre în politicile UE, în cooperare cu ONU, în conformitate cu obiectivele stabilite în Cadrul de acțiune de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre, 2015-2030”.

În mod evident, datele expuse anterior sunt expresia unor eforturi reale care se fac pentru realizarea unui larg acord internațional în vederea prevenirii și restabilirii distrugerilor provocate mediului înconjurător nu doar pe timp de război, ci și pe timp de pace.

Noblețea demersului ce vizează conservarea mediului într-o stare care să permită și generațiilor următoare un trai sigur și sănătos pe planetă merită atenția noastră, a tuturor, juriști sau ideologi, în speranța că eforturile vor fi congruente la un moment dat și se vor materializa într-un document care să ofere garanția unei intervenții legitime, prompte și efective pentru sancționarea faptelor de distrugere gravă și uneori ireversibilă a mediului înconjurător.