Succintă prezentare a recomandărilor celui de-al treilea raport al Comitetului părților la Convenția Consiliului Europei împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale, asupra implementării Convenției de la Lanzarote

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Adoptată la Lanzarote – Spania, la data de 25 octombrie 2007, pe fondul creșterii alarmante la nivel internațional a cazurilor de abuz sexual și de exploatare sexuală împotriva copiilor^[1], Convenția Consiliului Europei pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale este dovada preocupării efective a instituțiilor europene pentru realizarea la nivelul statelor părți a cadrului legislativ necesar și dispunerea măsurilor concrete de intervenție în vederea protejării noii generații împotriva celui mai periculos factor perturbator pentru normala creștere și dezvoltare a individului: abuzul sexual în toate formele sale de manifestare.

Întrucât, așa cum rezultă din preambulul Convenției, aceasta și-a propus instituirea unui mecanism special de monitorizare care să conducă la îmbunătățirea capacității de prevenire și combatere a exploatării sexuale a copiilor și a abuzurilor sexuale comise asupra acestora, la nivelul Consiliului Europei s-a constituit Comitetul părților la Convenția Consiliului Europei împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale, în cadrul căruia este reprezentată și România.

Comitetul își exprimă opinia asupra oricărei chestiuni legate de aplicarea Convenției și are ca atribuții: monitorizarea implementării Convenției și stabilirea procedurii de evaluare a implementării acesteia, facilitarea schimbului de informații asupra progreselor juridice importante în domeniu (bunele practici)^[2].

În acest scop, la data de 10 martie 2022, Comitetul a adoptat cel de-al treilea Raport asupra implementării Convenției^[3], cu tema „Protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual facilitat de tehnologia informației și comunicațiilor (ICTs)”, formulând recomandări asupra reglementării naționale a situațiilor (neprevăzute de Convenția de la Lanzarote) privind situația imaginilor/videoclipurilor cu caracter sexual generate/autogenerate de copii, distribuite/primite de aceștia.

Raportul aduce astfel în prim-plan un anumit tip de comportament al copiilor/tinerilor care presupune: „generarea de imagini și/sau videoclipuri sugestive sau explicite din punct de vedere sexual de către copii”, „deținerea” unor astfel de materiale de către copii ori „distribuirea” între aceștia, în mod consensual, și evidențiază caracterul lor diferit de acțiunile de „pornografie infantilă” descrise de Convenție în textul art. 20, precum și faptul că acest gen de acțiuni pot fi calificate în sensul art. 20 alin. (2) din Convenție doar în mod excepțional, prin raportare la împrejurările concrete și scopul acțiunilor.

Totodată, se recomandă, în perspectiva actualizării cadrului legislativ național, înlocuirea terminologiei de „pornografie infantilă” cu „materiale de abuz sexual asupra copiilor”, raportat la acțiunile indicate în Raport, pentru o corectă percepție asupra gravității acestora.

S-a recomandat, în acest context, utilizarea în mod adecvat a terminologiei, prin prisma definițiilor care se regăsesc în „Ghidul terminologic pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual”^[4].

Din cuprinsul Ghidului se rețin următoarele sintagme, a căror corectă interpretare este de maximă importanță în practica parchetelor și instanțelor: „copil/copil în mediul online”, „minor”, „tânăr/persoană tânără”, „adolescent”, „vârsta consimțământului sexual” (n.n.: valabil), „pornografie infantilă”, „material de abuz sexual/exploatare sexuală asupra copilului”, „material de abuz sexual/exploatare sexuală asupra copilului, generat digital/de computer”, „imagini erotice cu copii”, „imagini cu conținut sexual auto-generate”.

Potrivit specificațiilor Ghidului, asupra unor termeni au existat și persistă unele dezacorduri de opinie (între experții din statele membre UE) privind situațiile în care aceștia ar trebui utilizați, recomandându-se prudență și rezervă asupra modului de întrebuințare, iar în privința altora se recomandă limitarea ori evitarea folosirii acestora^[5].

Astfel, termenii: „minor”, „tânăr/persoană tânără”, „adolescent” urmează a fi utilizați cu prudență, având în vedere că semnificația lor este diferită în legislațiile naționale și se impune trimiterea la alte texte normative pentru determinarea efectivă a vârstei. Spania a semnalat în cadrul Congresului mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor și adolescenților faptul că noțiunea de „copil” se raportează de obicei la copii foarte mici, neincluzând adolescenții, deși aceștia trebuie să se bucure în egală măsură de protecția dreptului internațional.

„Adolescența” a fost descrisă în Ghid ca o perioadă situată între perioada copilăriei și cea a maturității^[6], în care poate fi asumată parțial/integral responsabilitatea pentru anumite acțiuni. Termenul de adolescent ar trebui să se refere la adolescenții sub 18 ani în contextul „copiilor abuzați sexual sau exploatați sexual”, cu mențiunea că aceștia, legal, vor fi considerați copii (pentru că au sub 18 ani).

Convenția ONU definește „copilul” ca fiind „orice persoană mai mică de 18 ani”, iar Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică^[7], în art. 9 pct. 3, definește termenul de „minor” ca fiind „orice persoană în vârstă de mai puțin de 18 ani” (specificându-se că „totuși o parte poate solicita o limită de vârstă inferioară, care trebuie să fie de cel puțin 16 ani”).

„Copilul în mediul online” este, conform Ghidului, persoana sub 18 ani care se manifestă, activează, este prezent în mediul online și chiar offline (când înregistrările rămân în mediul virtual putând fi accesate/distribuite ulterior cu consecințe directe asupra persoanei copilului), chiar dacă pentru anumite site-uri sau aplicații este restricționat accesul până la vârsta de 13 ani sau condiționat de acordul parental. Acțiunile de tragere la răspundere pentru abuz sexual împotriva minorilor, în mediul virtual, trebuie să se extindă și asupra situațiilor în care copilul care face obiectul imaginilor a devenit între timp adult.

„Vârsta consimțământului sexual” (n.n.: valabil) este o sintagmă care a generat, cu ocazia elaborării Ghidului, multiple discuții din cauza diferențelor existente între legislațiile naționale și lipsa unei mențiuni exprese în această privință în documentele internaționale de referință în materie, recomandându-se atenție specială în utilizarea acesteia.

Această vârstă variază de la un stat la altul, multe țări stabilind că poate fi exprimat în mod valabil consimțământul sexual între 14 ani și 16 ani.

Pentru a evita echivocul sau „grey areas” în plan legislativ, s-a recomandat a se înțelege prin „vârsta consimțământului sexual” acea vârstă sub care sunt interzise de legislația națională orice acte/activități sexuale în care este implicat copilul, în aceste situații consimțământul copilului fiind irelevant, chiar dacă a fost exprimat.

Și cu privire la sintagma „pornografie infantilă” ghidul recomandă o utilizare prudentă din cauza nevoii de clarificare și uniformizare a definiției sintagmei în planul incriminării penale, deși aceasta se regăsește în mai multe documente internaționale:

– potrivit Protocolului facultativ la Convenția pentru drepturile copilului privind vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă (OPSC): „Pornografia infantilă înseamnă orice reprezentare, prin orice mijloace, a unui copil angajat în activități sau reprezentare a organelor sexuale, reale sau simulate, cu scop sexual)^[8];

– Convenția de la Lanzarote definește „pornografia infantilă” ca fiind: „orice material care înfățișează, în manieră vizuală, un copil care desfășoară un comportament sexual explicit, real ori simulat, sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil, în principal pentru scopuri sexuale” și solicită sancționarea activităților constând în: „a) producția de pornografie infantilă; b) oferirea sau punerea la dispoziție a pornografiei infantile; c) distribuirea sau transmiterea pornografiei infantile; d) procurarea de pornografie infantilă pentru sine sau pentru altul; e) deținerea de pornografie infantilă; f) obținerea accesului cu bună știință, prin intermediul tehnologiei informației și comunicațiilor, la pornografia infantilă”;

– Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică, la art. 9 pct. 2 prevede că: „În sensul paragrafului 1 sus-menționat, termenul materiale pornografice având ca subiect copii desemnează orice material pornografic care reprezintă într-un mod vizual:

a) un minor care se dedă unui comportament sexual explicit;

b) o persoană majoră, prezentată ca o persoană minoră, care se dedă unui comportament sexual explicit;

c) imagini realiste reprezentând un minor care se dedă unui comportament sexual explicit”.

În ceea ce privește noțiunile de: „material de abuz sexual/exploatare sexuală asupra copilului”, „material de abuz sexual/exploatare sexuală asupra copilului generat digital/de computer”, „imagini erotice cu copii”, „imagini cu conținut sexual auto-generate” care au făcut obiectul Raportului din 10 martie 2022 asupra implementării Convenției de la Lanzarote, Ghidul oferă explicații în sensul că „materialele sunt auto-generate, indiferent dacă ilegal sau nu, au un conținut sexual și implică un copil”.

„Conținutul erotic”, sexual, se referă la faptul că imaginile/videoclipurile reprezintă un copil semi-nud sau nud și au un caracter sexual explicit sau sugerat. Aceste materiale (mai ales cele care nu au un conținut explicit) nu constituie întotdeauna un abuz asupra copilului, de exemplu în situația în care sunt realizate pentru albumele de familie, sunt transmise între membrii familiei, între copii.

Riscurile cresc însă atunci când acestea sunt postate în mediul virtual cu posibilitatea accesării/obținerii/distribuirii lor fără drept, în scop sexual, cu consecința afectării inviolabilității vieții private.

În concluzie, împrejurările creării/generării materialelor care implică unul/mai mulți copii în ipostaze sexuale, în mod explicit sau doar sugerat, precum și scopul în care sunt acestea create, distribuite, deținute, postate, vor conduce toate, coroborat, la stabilirea statutului copilului respectiv de victimă a unui abuz.

Termenul de „pornografie infantilă”, așa cum arată autorii Ghidului, a fost considerat nepotrivit în multe cazuri din cauza faptului că „pornografia” se referă în general la materiale care conțin activități sexuale (de regulă consimțite) ale adulților, oferite publicului larg, adult, în scop de satisfacere a plăcerii sexuale.

Având în vedere această diferențiere realizată între „pornografie”, „pornografie infantilă” și noua sintagmă „materiale cu conținut sexual, auto-generate, care implică un copil”, Raportul asupra implementării Convenției de la Lanzarote a formulat mai multe recomandări.

Printre acestea se regăsesc:

1. utilizarea în legislația națională a sintagmei „materiale de abuz sexual asupra copiilor” (CSAM) pentru materialele care înfățișează acte de abuz sexual asupra copiilor și/sau care se concentrează asupra organelor genitale ale acestora (Recomandarea II-1);
2. părțile să se asigure că nu vor urmări penal copilul care deține imagini/videoclipuri sugestive sau explicite cu propriul corp sau cu alt copil, cu consimțământul acestuia, auto-generate sau primite în mod pasiv, fără a le solicita (Recomandarea II-6);
3. urmărirea penală doar în ultimă instanță (ultimă variantă) ca „pornografie infantilă”, așa cum este aceasta definită de art. 20 alin. (2) din Convenția de la Lanzarote, a distribuirii/transmiterii de către copii a imaginilor sexuale explicite sau a videoclipurilor auto-generate ale altor copii (Recomandarea II-9);
4. reglementarea legislativă sau/și urmărirea penală adecvată a situațiilor în care astfel de materiale „sunt folosite pentru a forța/constrânge sau amenința copilul să ofere imagini și/sau videoclipuri sexuale auto-generate suplimentare, alte favoruri sexuale, un câștig financiar sau un alt câștig agresorilor” (Recomandarea II-11);
5. realizarea unei specializări adecvate și continue a profesioniștilor în domeniu (Recomandările de la III-1 la III-21);
6. realizarea la nivel transnațional a schimbului de bune practici în anchetarea, urmărirea și judecarea acestor infracțiuni (constituirea unor baze de date – Recomandarea III-24);
7. eliminarea cerinței dublei incriminări pentru infracțiunile de abuz sexual, infracțiuni privind prostituția infantilă, producția de pornografie infantilă și infracțiunile privind participarea unui copil la spectacole pornografice, atunci când sunt comise de unul dintre resortisanții lor (Recomandarea IV-6).

Raportat la recomandarea reprodusă supra la pct. 4, se impune mențiunea că legislația noastră permite tragerea la răspundere penală în situația expusă cu titlu exemplificativ, cadrul legal nefiind deficitar.

Astfel, potrivit Mediafax^[9], Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat minor pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fals informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, reținându-se ca stare de fapt că „în perioada decembrie 2020 – martie 2022 a determinat 7 persoanele vătămate, prin amenințarea cu distribuirea unor imagini compromițătoare pentru acestea, să producă și să îi trimită materiale pornografice”. Potrivit rechizitoriului, pentru racolarea victimelor, inculpatul a creat pagini de internet asemănătoare cu cele ale unor rețele de socializare, pe care le-a trimis persoanelor vătămate minore, sub diferite pretexte, iar în momentul în care acestea accesau link-ul trimis și își introduceau datele de conectare la propriile conturi, inculpatul obținea credențialele de acces, pe care le folosea fără drept. Inculpatul a șantajat victimele pentru a le determina să producă materiale pornografice și să i le trimită prin intermediul aplicațiilor de socializare, iar în situațiile în care a fost refuzat, a trimis materialele pornografice către membri ai familiei acestora, datele de contact fiind obținute în mod fraudulos.

În acest context, trebuie specificat faptul că, prin prisma competenței stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative^[10], a fost atribuită în competența exclusivă a acestei direcții urmărirea penală pentru infracțiunile de „pornografie infantilă” prev. de art. 374 C. pen. și trafic de minori, prev. de art. 211 C. pen. (chiar dacă aceste infracțiuni nu vor intra în scopul unui grup infracțional organizat).

În ceea ce privește Recomandarea IV-6, se impune mențiunea că în legislația noastră există reglementări în domeniul cooperării judiciare internaționale asupra excepțiilor de la cerința dublei incriminări.

Prin art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată^[11], se constituie o derogare de la regula potrivit căreia „Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cât și de legea română”. Astfel, la alin. (2) se prevede: „Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte”.

În materia executării mandatelor europene de arestare de către autoritățile române, avându-se în vedere tocmai gravitatea anumitor fapte, la art. 97 alin. (1) s-a prevăzut faptul că: „Următoarele infracțiuni indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări: (…) 4. exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă”.

Potrivit art. 9 (denumit marginal „Personalitatea legii penale”) din Partea generală a Legii nr. 286/2009 din 17 iulie 2009 privind Codul penal român^[12] în vigoare:

„(1) Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani.

(2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicției niciunui stat”.

Prin Legea nr. 217/2020 din 29 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală^[13] a fost reglementată o excepție „în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare” astfel încât, „pentru faptele prevăzute la art. 218 – 220, art. 221 alin. (1) – (2¹), art. 222¹, art. 216¹ și art. 374 alin. (1) și (1¹) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită”.

În concluzie, se solicită analizarea cadrului normativ național pentru armonizarea acestuia cu recomandările Uniunii, în scopul eficientizării anchetelor penale, a abordării în mod prioritar („fără întârzieri nejustificate”) a procedurilor penale în cazul infracțiunilor sexuale împotriva copiilor.

Îmbunătățirea aplicării efective a Convenției de la Lanzarote va presupune o riguroasă examinare a recomandărilor formulate prin Raport și a semnificațiilor unor termeni (din documentele internaționale) care sunt susceptibili, și la acest moment, de a genera interpretări diferite atât din cauza deosebirilor existente între legislațiile naționale, cât și din cauza percepțiilor sociale diferite, de la un stat la altul, asupra unui anumit comportament și a existenței unor limite diferite de „anduranță” la tolerarea acestora.